Am convingerea că nici un român care-și iubește neamul și țara nu a fost lipsit de durere și suferință, de furie și neputință, în acea noapte fatidică din 30 octombrie 2015, precum nici în zilele ce i-au urmat, îndoliate fiind aproape permanent de câte o altă viață curmată înainte de vremea bătrâneții. Fiecare om matur, mamă sau tată, bunic ori bunică, au înlemnit numai la gândul că acolo puteau fi proprii săi copii ori nepoți. Grozăvia este că vieți tinere au fost distruse acolo unde se pare că nici acum nu se cunoaște prea bine cauza ce a determinat un real asasinat public. Vă întrebați de ce folosesc această expresie și nu îmbrățișez titlul general acceptat de către autoritățile statului, anume acela de „Incendiul din Clubul Colectiv”? Ei bine, eu nu cred că acel incendiu a fost provocat și a avut urmările, repetate la fiecare deces în parte, așa cum precum s-a vehiculat în toate mijloacele mas-media! Eu nu cred că un burete nenorocit a fost fabricat din materiale care, prin ardere, poate emana gaze otrăvitoare. Nicio neglijență nu poate fi admisă la prepararea acestuia. Nici un fabricant nu și-ar fi permis decât, doar, Doamne ferește, având un scop precis, o rea intenție, dar numai și numai pentru o infimă cantitate ce ar fi trebuit fi transportată și folosită într-un anumit loc. Să fi fost acest club locul cu pricina? Nu poate fi vinovat transportatorul, nici comerciantul, vânzătorul, dar nici constructorul deși, cred eu, acesta are datoria de a folosi numai și numai materiale omologate conform legilor în vigoare. Adevărat, el nu are la îndemână mijloacele tehnice necesare verificării. Iar dacă actul de însoțire al mărfii indică date ce nu sunt alarmante în nici un fel, ce vină poate fi lui atribuită? Este un ceva asemănător existenței E-urilor din alimente (aditivi alimentari obținuți din substanțe chimice extrem de nocive, care produc boli grave în timp). Se știe că sunt numeroase articole alimentare (majoritatea chiar!), care conțin asemenea aditivi, dar, scuzați, vă rog, statul român nu are aparatura necesară măsurării, determinării, precizării cantităților reale existente. Buretele despre care se vorbește se folosește în cantități mari, la scară industrială, în construcții de tot felul, în interioare de clădiri publice ori private, dar și pentru protejarea exteriorului acestora, la anumite ambalaje, poate chiar în cazul medicamentelor, jucăriilor, aparatelor electrice de uz casnic, mobilei și așa mai departe. Au fost incendii în apartamente, au fost explozii cauzate de sobe necurățate, de lumânări uitate aprinse în casă, de resturi de țigări nestinse și aruncate neglijent ori de țigări aprinse uitate într-o amărâtă de scrumieră de pe mobilă, de butelii mânuite fără discernământ, de vehicule ce au lovit imobile și au intrat chiar și în interiorul unor încăperi etc. Ați auzit vreodată că asemenea incendii au avut urmări asemănătoare celor de la Colectiv?! Sunt convins că nu…
Nu doresc să fac trimitere la măsurile aspre de sancționare a celor vinovați. Sunt cu totul de acord că nu au fost respectate reglementările legale cu privire la numărul și organizarea spațiilor de acces, în funcție de capacitatea reală și destinația sălii în cauză, dar nici cele referitoare la existența spațiilor de evacuare în caz de incendiu, cutremur ori alte calamități naturale, precum nici cele raportate la accesoriile firești necesare în orientarea publicului spre acele spații (uși). Existau luminătoare, lămpi cu săgeți indicatoare? Existau alarme de fum, foc, explozie? Nu cunosc, pentru că nu am fost acolo, nu am văzut. Au existat doar artificii, iar acestea au fost folosite în spațiu închis (!), dovedindu-se imediat că au o uluitoare forță penetrantă în anumite materiale, incendiindu-le, iar materialele în cauză permit propagarea rapidă a flăcării și dezintegrarea de sine în substanțe toxice de luptă, căci numai acestea puteau avea efect omorâtor de genul celui manifestat în cazul tinerilor ce-și pierd viața aproape zilnic! S-a ajuns la 60… Doamne, oprește moartea aici, la această cifră! Fără să-mi propun, mă gândesc la milioanele de artificii folosite la sărbători naționale sau religioase, la aniversări de tot felul, la final de spectacole în campaniile de alegeri și nu numai. Știți mai multe situații decât cunosc eu. Au atins și acelea pereți, stâlpi, acoperișuri, mașini, pomi etc, dar, vă întreb: au provocat incendii?!
S-au cerut, foarte urgent (!) demisii, dar au fost raportate exact la oameni cu alt fel de răspundere directă, nu neapărat la amenajarea acelei săli sub aspectul protecției publicului în cazuri deosebite. Au fost învinovățite instituții ale statului și, foarte direct, lideri ai acestor instituții. Erau ei mai vinovați decât cei cu atribuții directe în asigurarea securității cetățenilor din acel club de pomină? Oare un prim-ministru al României, șeful guvernului român trebuie să verifice dacă s-au asigurat condițiile de securitate în toate cluburile din țară ori în săli de spectacole, de întreceri sportive în spații închise ori chiar pe stadioane? Oare este direct vinovat un primar de localitate ori de sector – în cazul capitalei și al marilor orașe?
Pe de altă parte, dacă mă gândesc la toate blocurile de locuințe din țară…, câte dintre acestea au plan de evacuare în caz de calamități și dezastre? Câte dintre ele dispun de lămpi cu lumină intermitentă și săgeți indicatoare cu lumină fosforescentă? Câte cămine de bătrâni ori de copii, câte spitale și policlinici, câte biserici și magazine alimentare sunt dotate cu toate aceste elemente absolut obligatorii și necesare?! O, da! Sunt vinovați și miniștrii de pe anumite paliere de activitate, dar și prefecții și primarii, acolo unde lipsesc aceste elemente ce ar trebui să salveze mii și sute de mii de vieți în caz de pericole de genul celui luat în discuție și nu numai. Sunt vinovați toți cei ce nu se ocupă de efectuarea instructajelor de protecția muncii, de testarea materialelor de construcții, de lipsa gurilor de apă și așa mai departe, sunt vinovați toți cei care au în atribuțiile de serviciu obligativitatea verificării existenței, dar și a stării de funcționarea a tuturor accesoriilor amintite, precum și cei care eliberează autorizații de funcționare acolo unde condițiile concrete prevăzute în lege și în orice alt act normativ nu sunt respectate.
Dar, să aibă politicul vină în toate aceste domenii sau direcții? Indirect, se pare că DA.
Adevărat și nespus de trist, amintirea acelei nopți de vineri va rămâne ca o rană adâncă, extrem de dureroasă, care niciodată nu se va închide pentru familiile îndoliate pentru supraviețuitori, pentru rudele și prietenii tuturor și chiar pentru orice român care își iubește aproapele, dar, cu atât mai mult, consider că se impune elucidarea corectă și completă a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs această dramă națională. În țara aceasta sunt chimiști, pirotehniști și alți specialiști de renume, inclusiv militari, ce pot face diferența între S.T.L. și alte substanțe degajate de materialele incendiate extrem de rapid, în numai câteva secunde. (Avem sau doar am avut și laboratoare specializate în această direcție!). Au fost ei chemați să descopere și să analizeze orice urmă, orice indiciu și toate cauzele care au provocat moartea unor oameni nevinovați și încă se mai fac simțite? Nu toate decesele au fost provocate de arsuri ci, cele mai multe, de intoxicația provocată de acele gaze… necunoscute, de stop cardio respirator. Cunoscută această realitate, au luat cercetările un alt curs? Îmi este teamă că nu și sunt profund îngrijorat din această cauză. Îmi este teamă că se ascunde un adevăr sumbru. Mă tem de o anumită manipulare îndreptată într-o anumită direcție. Mă tem de minciună, pentru că ea ascunde adevărul pe care trebuie să-l cunoască Þara! Ascunde adevărații criminali…
Am înțeles că au fost numeroase erori acolo, la acel club, un lanț de erori, inclusiv în ceea ce privește modul în care acele sute de oameni aflați în pericol de moarte au înțeles să acționeze pentru a se salva. Panica generală i-a distrus. Panica a curmat mai multe vieți. Dar, de aici pornind și până la a cere desființarea instituțiilor statului de drept, desființarea partidelor politice și chiar a statului, precum se pronunțau unele voci zguduite de acea dramă nedorită, mi se pare că este o distanță imposibil de parcurs și o idee inadmisibilă din start.
Era timpul unei schimbări radicale în politica statului, în reorganizarea instituțiilor acestuia și era timpul aplicării unor măsuri radicale în tot ceea ce presupune eliminarea totală ori, cel puțin, reducerea masivă a fenomenului corupției existent în timpul tuturor guvernărilor de după evenimentele politice din decembrie 1989. Susțin și doresc să se împlinească acest deziderat, dar nu înțeleg de ce a trebuit ca STRADA să fie izvorul acestui moment crucial din istoria României și nu pricep de ce acea masă de oameni îndurerați nu au înțeles că această transformare a statului de drept nu se poate face peste noapte, la ordin, dispoziție, lege ori ordonanță de guvern.
Nu înțeleg de ce a trebuit să așteptăm consumarea unei drame aducătoare de moarte, pentru a schimba guverne și oameni politici. Nu înțeleg de ce instituțiile statului de drept abilitate prin lege nu au trecut la efectuarea curățeniei de toamnă în toate sectoarele vieții politice, sociale, economice, financiare, educative, culturale etc. Nu înțeleg de ce tocmai aceste instituții nu au eliminat propriile uscături din sistem, începând de sus în jos, începând de la președinte și cu președintele, către în jos. Nu înțeleg de ce șeful statului chema partidele politice la consultări în timp ce deja hotărâse cine să fie premierul desemnat și, am senzația, o mare parte din membrii noului guvern erau deja stabiliți. Nu se terminaseră întâlnirile cu toți reprezentanții partidelor de guvernământ până la ora 17.00 din acea zi (10 noiembrie 2015) în care domnul președinte prezenta în fața camerelor de luat vederi, la Cotroceni, pe domnul Dacian Cioloș. Oare de când se afla acesta la București? Când întocmise propriul program de guvernare? De ce oare nici domnul Cioloș nu a luat în considerație sugestiile primite din partea partidelor? De unde cunoștea domnia sa care sunt acei oameni care să aibă deja, în acele momente, o viziune și un proiect care să-i recomande pentru funcția de ministru chiar la ministerul la care au fost desemnați? Cum se face că mulți dintre acești noi miniștri au renunțat la funcțiile ce le aduceau salarii cu mult mai mari decât cele 13-14 mii lei, în afara multor altor privilegii? Să fie vorba doar de dorul de acasă, să fie vorba de patriotism? Cum s-a întâmplat ca toți acești noi miniștri să aibă o situație materială de invidiat? Sunt proprietari de mai multe case, apartamente, terenuri diverse prin localități ori prin alte județe, se pare, autoturisme de lux și conturi în bănci…
Hm! Sunt multe, prea multe întrebări care nu-și vor afla niciodată răspunsurile, dar, între noi fie vorba, nu ar trebui să le primim?! Nu este necesară transparența în toate actele politice? Democrația lipsită de transparență și adevăr este un fiasco!
STRADA a cerut, începând cu acea primă și rapidă organizare și manifestație, un guvern de tehnocrați, am reținut eu. Oare, acum, așa arată actualul guvern? Este o altă întrebare, dar răspunsul la ea îl cunoaște fiecare doritor de informații în acest sens…
Și, pentru că, dorind sau nu, am revenit la STRADÃ, fără să-mi doresc îmi vin în minte cuvinte din anumite versuri și nu știu de ce anume… „Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit”… ce-aveau de spus?! Este altă întrebare, însă strada… n-a răspuns!
Fac această apreciere deoarece, a doua zi, m-am alăturat celor care manifestau în fața Prefecturii județului Olt. Pierdut de unul singur prin mulțime, am auzit vocile guturale ale unui grup destul de compact: „Jos Băsescu!” Am avut, imediat, senzația gustului amar în gură. M-am retras încet, uluit de această lozincă strigată acolo unde venisem pentru alt motiv, cu mult mai important, desigur. Și la București s-a strigat ceva asemănător, pe ici pe colo. M-am întrebat, firește, cine sunt acești oameni, de ce au venit la mitingul de protest, cine oare i-a îndemnat să vină și de ce?! Nu știau că Băsescu a împlinit anul de când fusese debarcat?! Ce a însemnat pentru ei Clubul Colectiv? De ce s-au lăsat atât de ușor manipulați? De ce nu au înțeles că s-a dorit altceva de la drama consumată la Colectiv? De ce nu și-au pus problema că întâmplarea fost-a doar simplu pretext care să justifice anumite acțiuni de cu totul altă natură? Și atunci…, fost-a doar o întâmplare?!
Am văzut la București, în mulțime, multe înscrisuri ce purtau cereri ale mulțimii, ale Străzii. Printre ele, spre marea mea surprindere, erau și unele cu trimitere directă la Biserică. Când au avut timp acei oameni să se anunțe, să se adune în locurile stabilite, să plece în marș și să scrie acele lozinci prin care cereau toate cele amintite anterior? Câți dintre cei douăzeci și cinci de mii cunoșteau scopul real al mitingului? Câți dintre ei s-au ocupat de scrierea afișelor de tot felul, a pancartelor ce-mi par, acum, ridicole, în parte, firește? Câți au simțit că sunt manipulați?! Nu au observat că alături de ei se manifestă și oameni antrenați în a supraveghea, asculta, urmări, orienta și, bineînțeles, a transmite tot ce și cum se întâmplă cuiva care nu exista la miting? Nu erau ziariști. Nu erau polițiști sau jandarmi. Nu erau membri ai formațiunilor de ordine. Pe fotografii ori filme de amatori se pot vedea multe scene și multe figuri de oameni preocupați doar să conducă într-un anumit sens mitingul. Poate că mi se pare mie, poate că am halucinații, dar nu cer nimănui să-mi dea crezare. Cer doar să raționeze în fața multor probe pe care le-a ignorat și continuă să nu le ia în seamă…
În majoritate, manifestanții au fost tineri și, în general, au scandat: “Rușine să vă fie”, “Demisia”, “Piedone nu uita, a venit și vremea ta”, “Jos Oprea”, “Jos Ponta”, “Piedone asasin, Oprea asasin”, “Toate partidele politice, aceeași mizerie”, “Nu plecăm acasă, morții nu ne lasă”, “Ultima soluție, înc-o revoluție”... Nu știu, nu sunt sigur dacă toate aceste cuvinte-scandări reflectau exact scopul mitingului de protest.
În același timp, acei tineri majoritari purtau steaguri și pancarte cu mesajul de genul: „Noi suntem generația care schimbă viitoru’!”, „Corupția ucide”, „Politicieni, toți sunteți vinovați de masacrarea României”, „Corupția, indiferența și lăcomia ucid toată România”, „Bunicii la război, părinții la revoluție, acum este rândul nostru!”, „Jos Guvernul!”, „Dați legi noi, luați șpagă tot voi”, „Trădătorul Ciorbea este avocatul lui Oprescu”, „Rock this country”, „Avem mănăstiri și biserici, dar nu avem școli” și altele asemănătoare, inclusiv cu cifre raportate la numărul bisericilor, catedralelor și școlilor.
Cele despre biserici și preoți se pare că s-au înmulțit în seara următoare și, personal, nu le-am înțeles sensul. Mi-am pus o firească întrebare: De ce și biserica? De ce numai și numai Biserica Ortodoxă? Erau, biserica și slujitorii ei, vinovați de tragedia produsă la Clubul Colectiv?! O bună parte dintre participanții la miting, în declarațiile oferite în diverse ocazii, fie prin presă sau TV, s-au manifestat destul de dur, nemulțumiți fiind că biserica nu a fost prezentă acolo, în fața clubului cu pricina, pentru a da ajutor victimelor. Alții, puțini la număr, au cerut până și demisia Patriarhului BOR. Oare au fost convinși că un preot sau mai mulți erau utili acolo? Știau să intervină, să dea un prim ajutor, să execute resuscitări ori să transporte răniți la spital?
Un supraviețuitor al dramei de la Colectiv a declarat următoarele: „După vreo jumătate de oră au dat cu niște artificii și au sărit scântei pe un buret care era pus pe un stâlp. A luat foc și toată lumea s-a îmbulzit spre ieșire, dar atunci au început să se calce în picioare, să cadă. A fost cumplit, era o nebunie, toată lumea țipa, se împingea, alerga.” Considerați, cumva, că un preot era util în atare condiții? Înlocuia medicul, asistentul medical, brancardierul sau pompierul? Hai să fim oameni serioși și să analizăm totul cu un minim de discernământ!
Fraților, preoții poartă acele veșminte specifice activității lor și nu pot înțelege că ar fi putut să execute asemenea operațiuni fiind îmbrăcați în acest fel. Nici nu cred că au o pregătire anume în acest domeniu. Nu oricine poate da primul ajutor celui cu arsuri, celui intoxicat ori răniților din alte cauze. În plus există și anumite percepte religioase cu privire la portul veșmintelor sfințite. Pe de altă parte, este dorit a se înțelege că preotul acordă ajutor celui aflat în orice necaz sau primejdie, dar cu rugăciunea, cu Sfânta Taină a Spovedaniei și cea a Împărtășaniei atunci când este cazul, cu pilda înscrisă în cărțile sfinte, cu sfatul său. El lucrează pe suflet și nu pe trup! Iar această lucrare s-a făcut în toate bisericile ortodoxe, cel puțin, dar și în mănăstiri. Acolo s-au făcut slujbe specifice înspre salvarea oamenilor, înspre sănătatea lor, dar și pentru rudele celor uciși și răniți s-au făcut rugăciuni către bunul Dumnezeu, pentru a le da puterea de a suporta acest mare necaz abătut pe capul lor, de a-și plânge morții și de a se ocupa de cele de cuviință. Nu știu dacă și în alte lăcașuri de cult în afara celor ortodoxe s-a procedat în acest fel. Biserica ortodoxă nu cheamă televiziuni și ziariști pentru a i se face publicitate pentru aceste îndeletniciri firești, creștinești, nu se laudă cu ele, nu se face paradă în fața mulțimii. Preoții se adresează lui Dumnezeu, cu smerenie și credință, pentru iertare și ajutor. Până și iertarea cerută de Patriarh a fost huiduită, greșit înțeleasă fiind…
Cei care au blamat biserica au fost oare conștienți de ceea ce fac? Cunosc ei problemele bisericii ortodoxe?! Au fost multe încercări în a denigra Biserica. Sper că aici, în cazul de față, nu s-a dorit așa ceva deși…, Dumnezeu să mă ierte, sunt unele aspecte ce mă conduc la ideea că nimic nu a fost întâmplător. Cei care au făcut o asemenea treabă murdară ar trebui să cunoască mai multe date despre biserică. Ce este ea, ce rol are în viața omului, a credincioșilor săi, a societății, în general, pentru că Dumnezeu privește toți oamenii cu aceeași mare milă și înțelegere.
Ar trebui să se știe că majoritatea bisericilor sunt ridicate prin efortul majoritar al enoriașilor, nu prin aportul statului, iar acești enoriași nu sunt „impozitați”, adică forțați să participe la cheltuieli. Fiecare enoriaș ajută oferind după cât îl lasă inima și propria-i pungă, ori chiar lucrează în șantierul organizat pentru construirea lăcașului de cult, fără pretenția de a fi retribuit pentru munca sa. Nu din cauza bisericilor noi nu s-au construit școli și spitale, fraților! Nu biserica a desființat o parte din școli și a închis spitale, ci statul prin instituțiile sale, prin guvernele ce s-au succedat la putere timp de 25 de ani. Acolo unde s-a dorit și oamenii au contribuit, acolo unde un întreprinzător a avut posibilități financiare și gând bun, s-au construit și s-au deschis cămine de copii și școli private, cabinete medicale și policlinici private. Și atunci, mă întreb din nou: De ce și biserica a fost hulită de către o parte din participanții la mitinguri?
Biserica Ortodoxă Română nu s-a ridicat niciodată împotriva altui neam și niciodată nu a creat probleme etniilor existente în România și nici religiilor acestora. Nu a deranjat pe nimeni. A suportat cu stoicism rigorile impuse de ocupațiile străine de care am avut parte. Nu a spulberat prin foc și lovituri de tun locașurile de cult ale altor religii existente pe teritoriul străbun și nu a luptat împotriva bunei rânduieli existente în acestea. Nici atunci când străinii ne-au lovit, nu am răspuns cu aceeași monedă. Le-am respectat credința. Nu am dărâmat impozanta moschee din Parcul Carol și nici frumoasa moschee de la Constanța deși, să nu uităm, musulmanii turci ne-au incendiat multe biserici și mănăstiri, le-au jefuit și le-au batjocorit. Dar numai ei? Să ne amintim că, după Dictatul de la Viena (30 august 1940), jumătate de teritoriul Transilvaniei, care cuprindea inclusiv ținuturile Crișanei și Maramureșului, cu o populație de 2.667.000 de locuitori (50,2% români) a fost cedat Ungariei. A urmat marea dramă a refugiului pentru românii aflați în teritoriul cedat și evacuarea instituțiilor românești. În aceste condiții au fost săvârșite numeroase atrocități, imediat după instaurarea autorităților ungare.
Vă amintesc doar câteva localități în care mulți români au fost uciși de armata hortystă și multe biserici au fost distruse. La Treznea, în județul Sălaj, primele victime au fost copii care păzeau vitele aflate la păscut. Militarii unguri, sub comanda locotenentului Akosi, au dezlănțuit măcelul, după ocuparea satului. 93 de persoane fiind masacrate cu focuri de mitralieră, străpunse cu săbiile și baionetele. Casele au fost atacate cu grenade și incendiate. Au murit 87 de români și 6 evrei. Până și un general ungur, care a intervenit pentru limitarea și încetarea masacrului, a exclamat: „Cum au putut ataca armata acești moșnegi, aceste femei și acești copii din brațele mamelor? Trebuie să vă fie rușine pentru ceea ce ați făcut. Aceasta este o rușine, care va rămâne înscrisă pe obrazul armatei maghiare.” S-a întâmplat în ziua de 9 sept.1940…
În comuna Nușfalău, același județ, un alt masacru în urma căruia au fost uciși 11 români (două femei și nouă bărbați) din satul bihorean Almașul Mare…
În localitatea Ip, județul Sălaj, au căzut cele mai multe persoane inocente, 157 de localnici vânați în casele lor, indicate militarilor de către localnici unguri în mijlocul nopții de 13/14 septembrie 1940…
La Mureșenii de Câmpie, tragedie în casa preotului român Andrei Bujor: Locotenentul Csordás a trimis în casa preotului Bujor o patrulă de 12 soldați înarmați cu ordinul precis de a-l extermina împreună cu toată familia, precum și cu cei arestați în aceeași după amiază: cantorul Ioan Gurzău și soția Valeria, învățătorul Gheorghe Petrea împreună cu soția Natalia, fiica Rodica în vârstă de 5 ani și soacra Ana Miron. Soldații trimiși i-au împușcat pe toți cei prezenți în casa parohială - și anume pe membrii familiei Bujor – în camerele de culcare, iar pe ceilalți prin curte. Aceeași soartă a avut-o și servitoarea preotului, Șarolta Juhász, de etnie maghiară. Victimele, în număr de 11, au fost îngropate în aceeași noapte în curtea casei. Era 20 sept. 1940…
La Zalău, soldați maghiari rămași neidentificați au intrat în casele românilor Grigore Vicaș și Gheorghe Prunea, unde i-au împușcat mortal, împreună cu soția și fratele lui Vicaș, precum și pe soția lui Prunea, însărcinată în ultima lună. În colțul casei lui Vicaș, aceiași soldați l-au mai ucis pe Nicolae Pop, țăran din Treznea care venise cu lapte la Zalău. Numărul victimelor a fost de 27, în ziua de 9 sept. 1940…
Și la Cerișa (Sj), Marca (Sj), Brețcu (Cv), Mihai Bravu (Bh), Zalău (Sj), Belin și Zăbala din județul Trei Scaune și în multe alte localități s-au consumat asemenea atrocități și au fost distruse destul de multe locașuri de cult ortodoxe. După eliberare ar fi fost de așteptat o răzbunare? Nu. Biserica noastră nu a procedat niciodată în acest fel…
Ar mai fi multe de spus și multe întrebări de pus, dar prefer să vă las în prezența unor cuvinte pline de înțelepciune, de adevăr și suferință (fragmente) rostite de către P.S. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, pe care eu nu le-aș fi putut gândi și expune atât de bine. Au fost ascultate de către toți invitații starețului Melchisedec Velnic, la Sfânta Liturghie din ziua de prăznuire a hramului – Adormirea Maicii Domnului, anul 2015 și anume: un număr impresionant de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, dar și ai Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, ce ține de Patriarhia Moscovei. Astfel, PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului a slujit alături de ÎPS Meletie al Cernăuților și Bucovinei, PS Longhin Jar, Episcop de Bănceni, dar și ÎPS Irineu de Nejin și Priluki. Alături de ierarhi au mai slujit peste 50 de preoți. Totul în fața a peste 10.000 de oameni, dar și a comisarului european Corina Crețu și a altor politicieni…

„…Să vorbim astăzi despre Doina și Ion Aldea Teodorovici?
Să vorbim astăzi despre Grigore Vieru?… Sau, poate, despre sfinții închisorilor, care au fost condamnați zilele trecute…
După ani si zeci de ani de temniță grea și de reeducare la Pitești, la Aiud, unde s-a ridicat un memorial la Râpa Robilor, la Balta Brăilei la tăiat de
stuf…
Ne dezbină astăzi străinii pentru că nu mai avem oameni de conștiință și de demnitate, cu frică de Dumnezeu și cu dragoste față de poporul din care s-au zămislit….
… Domnitorii noștri plăteau tribut la Înalta Poartă ca niciodată, dar NICIODATÃ, să nu se ridice o moschee în țară. Dar relațiile erau atât de bune, încât când domnitorii noștri mergeau la Înalta Poartă, nu erau îngenunchiați și târâți, cum vedem în filmele de mare audiență făcute de turci astăzi, ci se duceau cu demnitate la Înalta Poartă. Dar niciodată nu ne-am vândut țara. E o mare povară să duci neamul pe umerii tăi, spunea părintele Iustin Pârvu. Pe unii îi lasă genunchii. Au lăsat și pe unul, și pe celălalt, s-au operat. Bine ar fi să nu ne lase mintea, cugetul nostru românesc Nu se poate construi o moschee în țara voievozilor, a ighemonilor, pentru un popor atât de tolerant, atât de iubitor, atât de iubitor de străini…
… Avem un Consiliu Consultativ al Cultelor, în care, prin rotație, cultele recunoscute au președinția… … Avem prieteni de religie islamică, ne întâlnim cu ei…
Nu se poate să se scoată legi noaptea împotriva propriului popor. Nu se poate să se condamne intelectualitatea românească, [cei] care au pătimit atât de mult și despre care Petre Þuțea spunea că nu poate descrie atrocitățile petrecute în temnițele și închisorile românești, când voiau sa-i reeduce la Pitești, când mureau și îi îngropau în gropi comune, ca în vremea în care comunismul se instala în "Sfânta Rusie”.
Nu putem să repetăm istoria pentru niște epigoni, cum scria Eminescu. Până la urmă, la scara istoriei, ce rămâne după noi? Trebuie sa pricepem vremurile pe care le trăim!...
… Eu nu pot să accept ca nepot de veteran de război – bunicul meu a luptat la Cotul Donului, a văzut români murind acolo și eu am crescut pe genunchii lui – eu nu pot să accept că sunt nepot de bandit! Caralii, torționarii înșiși vedeau la un moment dat că, totuși, sfinții închisorilor sunt oameni educați, sunt oameni buni și, la un moment dat, nu-i mai băteau. Citiți despre temnițele suferinței! Cine condamnă astăzi Gulagurile, deportările de orice fel în îndepărtata Siberie, unde copiii se jucau cu craniile părinților morți, care nu aveau timp să putrezească… Sau cei deportați în Bărăgan, pe Vlașca sau Teleorman. De lotul Arnăuțoiu, care se ascundeau în munții Făgărașului, de copiii care au rămas fără părinți și a căror minte a fost schimbată…
… Pe vremuri, domnitorii, ighemonii noștri, pe vremea postului mare, chemau arhiepiscopul la Curte și se îmbrăcau în haine cernite, monahale. Þineau pravila, țineau postul. Și Dumnezeu apăra țara. Astăzi, cei care se joacă cu destinele acestei țări pitorești vor fi condamnați la damnatio memoriae (ștergerea, dispariția din istorie - n. n)…
… Pământul țării e sfânt, pentru că adăpostește osemintele celor pe care nu mai pot să-i caute astăzi istorici ca Marius Oprea (pentru că nu li se mai dă voie). Cine mai are curaj să vorbească astăzi? Pentru că s-a dat lege care condamnă. Noi nu vă îndemnăm la dezbinare, noi nu vă îndemnăm la ură, dar vă spunem din istorie ceva. […]
… Dacă nu aveam un principe străin, din familia Hohenzollern, care să vină, să fie adus în țara noastră într-un mod pe care-l cunoașteți, ca să nu fie oprit niciunde, nu am fi avut un rege precum Carol. Dacă, apoi, Carol, nu ar fi lăsat un nepot precum Ferdinand – „Nando” – soțul reginei Maria, nu am fi avut astăzi o țară unită la 1918. Domnitori străini de neam, dar de cuget și simțire românească. V-ați întrebat
vreodată, citind cărțile reginei Maria, cât de greu i-a fost reginei să-l convingă pe „Nando” să ia decizia corectă de a părăsi dealul Cotrocenilor și a fugi cu Guvernul la Iași, la jumătatea lui 1916, că au venit nemții și au ocupat Cotrocenii… Cât de greu i-a fost lui „Nando” să ia decizia de a lupta… Cum am văzut la regii României, rând pe rând, ctitori de neam și de țară: au respectat credința poporului! Poți sa fii străin de neam, dar nu poți să fii străin de Þară! Poți să fii de altă religie, dar nu poți să promovezi o lege făcută noaptea, necitită, nestudiată, nedată la comisii de specialitate și să nu consulți o Biserică care se cheamă prin sintagma „Biserica națională”. Și, dacă suntem „Biserică națională”, trebuie să fim consultați. Că niciodată Biserica n-a mers împotriva neamului!
… Trebuie să avem demnitate! Trebuie să mărturisim, fiindcă strămoșii noștri se răscolesc în mormânt și se va întâmpla cum s-a întâmplat la Neamț, unde „au explodat” caldarâmul și aleile, și a ieșit sfântul [necunoscut] din mormânt! Pentru că Mântuitorul spune: "Dacă voi veți tăcea, pietrele vor vorbi”. Cum să nu mărturisim astăzi? Toate religiile lumii trebuie respectate, toate cultele trebuie respectate… Unde este libertatea de exprimare a cultului? O să vă spun un lucru pe care nu l-am spus niciodată… În 1989, când am văzut cum colegii noștri de liceu au venit la București să pună umărul la „Revoluție” sau ce a fost ea, au fost împușcați la Otopeni... toți, copii curați, care au fost ridicați la oaste după 18 ani... De câte ori mă duceam la aeroport și primeam ierarhi, mă gândeam la ei, cei pe care nu-i mai pomenește nimeni azi. Acum soldații nu mai sunt pomeniți decât când luptă pentru cauze străine, în țări străine, și-i aduc morți, cu tricolorul.

Biserica Ortodoxă românească, Biserica neamului ar trebui întrebată... Ce e un om în fața istoriei, când poate să dispară mâine-poimâine? NU SUNTEM SOVINI! Luați albumele din Bucovina scoase de stareța Mihaela Cozmei, să vedeți lipoveni, evrei, turci, tătari, rromi… N-am fost niciodată șovini si nu suntem șovini! Suntem atât de primitori, încât străinului îi dai casa ta, masa ta, sufletul tău, dar numai până în momentul în care se leagă de credința copiilor tăi. O să murim într-o zi, credeți că suntem alfa si omega, începutul și sfârșitul? Ștefan cel Mare n-a islamizat țara și a suferit. Cui a spus of-ul său? La duhovnic. Pe Vlad Þepes, nepotul lui Mircea cel Bătrân, occidentalii ni l-au făcut strigoi sau vampir, prin cartea lui Bram Stoker – a fost ctitor! Mihai Viteazul – orfan, a fost crescut de călugări la Simonospetra. Domnitorii noștri au murit pentru neam și pentru țară… Trebuie sa mărturisim credința, trebuie sa avem atitudine!
Pentru ce este folosită biserica? Doar pentru închinările mari?"

Sper și am convingerea că ați înțeles deplin sensul și adâncul cuvintelor și expresiilor folosite de către P.S. Ambrozie. Mai mult de atât, eu nu am a vă spune. Cine are urechi de auzit, să audă, iar cine are ochi să citească, să înțeleagă!
Vă mulțumesc pentru atenția acordată și pentru eventualele voastre opinii pertinente.

Cu prietenie și considerație,
Marian Malciu

2.12.2015