forma corectă = sunt







”E noapte. Urasc nopțile. Sânt prea intense. E timpul când umbrile se adună. Te judecă și îți declară sentința, una și aceeași sentință: nu am dreptul la o nouă zi, trebuie să devin și eu o umbră. Nu aș suporta o companie eternă a lor. Să ai mereu în față demoni. O noapte eternă. Nu aș avea pe cine bântui. Devine tot mai greu de suportat. Sânt singur în fața lor. Am obișnuit să mă ascund în timp de zi, pentru că noaptea gândurile sânt prea gălăgioase, la fel ca și gândurile lor.
Dar astăzi nu sânt atât de singur, pentru că e el în fața mea. E calm și răbdător. Prea calm. Așezat la masă, vizavi de mine, mă privește cu o seninătate care contrastează cu zbuciumul meu.
Numele său e Chandler cred. A venit pentru că am promis că îl voi ajuta să organizăm o ședință de spiritism. Oamenii de obicei se simt incomfortabil în prezența mea. Ei nu știu ce fel de fiară e mediumul, ce taine ascunde o astfel de identitate enigmatică, cum de cineva ca mine suportă zi de zi prezența celor care nu ar mai trebui să existe. Nu și Chandler.
Chandler este călău la pușcăria din oraș. Ne-am întâlnit pe forum acum o săptămână și a destăinuit ca de ceva timp este bântuit de o fantomă. Forumul este destinat celor care sânt sceptici față de ședințele comerciale de spiritism, sceptici față de acei care își umplu buzunarele din suferința altora. Este un loc al internetului unde mediumi ca mine, ce nu sânt interesați de recompensă, întălnesc oameni bântuiți uneori de spirite, alteori de conștiință, însă mereu suferinzi.”
-Putem să începem, anunță Abel solemn.
-Tu cum îți explici totul? răsună pe neașteptate.
Abel tresări. ”Nu vreau să vorbesc. Fiecare cuvânt e ca o vomă de spini.”
- Să îmi explic ce?
- Cum explici prezența spiritelor? Cum îți explici capacitatea ta de a le contacta?, pe un ton mai colegial, Trebuie să recunosc, sânt de fapt sceptic față de toate ședințele acestea de spiritism. Adică...am încercat să văd cum explică fiecare religie sau curent ezoteric existența a ceva după moarte, și până acum, nu am găsit nimic credibil. De aceea sânt curios cum îți explici tu asta.
Abel rămase un pic încurcat. ”De asta e atât de calm. A venit pentru a vedea un exercițiu de circ.”
Chandler adăugă politicos observând fîsticenia lui Abel:
-Să mă scuzi că te-am întrerupt. Nu încerc să îmi bat joc de convingerile tale, vroiam doar să înțeleg ce ai de gând să faci.
Privirea lui Abel se opri asupra lumânării de pe masă.
-Orice zicem, orice gândim sau simțim.... suma imaginației noastre, e la fel de reală ca și cea a percepției noastre.
- Deci e același amalgam de cuvinte pompoase, fără sens. Nu știu de ce credeam că ai ceva mai inteligibil, zâmbi Chandler ironic. Cred că putem începe…
”Dl Chandler a ocupat camera. Și-a agățat mâinile de fereastră, picioarele le-a țintit în prag. Limba spartă în șerpi caută să sufoace un miel dus spre jertă. Nu ești în camera ta, dementule!”. Abel continuă cumva frustrat, cu un aer tremurând, îngropând ochii in lemnul mesei.
-Înțeleg de ce ești sarcastic. Cand cuiva îi moare mama, ea încetează sa existe pentru că nu o mai vede sâmbetele citind în canapea, ea nu mai cumpără lapte... Mama nu mai există pentru că a dispărut din lumea sa. Nimeni nu va mai sta în canapeaua ceea. Și totuși el merge la biserică, se roagă seara, pune cartea la locul ei în bibliotecă după fiecare lectură. Toate deciziile le va face așa cum ar fi vrut mama. Ea are aceeași putere care a avut-o până acum. Mama există pentru că ea influențează. Deși e numai o voce în minte, o ocară auzită noaptea..., Abel se opri cu un tremur în glas, mama va fi pentru el mai reală decât toți oameni vii.
Se lăsă o liniște apăsătoare. ”A fost probabil prea mult.”
-Pe cine vrei să contactezi? continuă Abel cu un glas stins.
Chandler întinse o fotografie decupată dintr-un ziar.
-Numele său este Kevin. El a fost pus acum o săptămână pe scaunul electric din cauza unui omor.
-De ce ești aici dacă nu crezi că Kevin mai există?
Chandler răspunse dupa o scurtă tăcere:
-Este mai mult ceva simbolic.
Abel privi scurt poza, apoi se lăsă pe spate și închise ochii.
”Unde ești Kevin? E cineva aici pentru tine. Sânt două umbre lângă mine, însă nu de ele am nevoie. Kevin! Kevin! Avea statura mijlocie. Păr creț. Îl pot desluși. O altă umbră se aproprie. Vor deveni curând prea mulți. Puteți râde de mine împreună. Kevin, fă cunoștință cu alții”. Cu un ton calm anunță prezența sa:
-Este aici!
Chandler rămase în tăcere pentru a-și aduna cuvintele.
-Kevin, răsună în sfârșit, nu știu dacă mă poți auzi, nu știu dacă ești aici, vroiam doar să îți zic, că știu. Știu că nu tu ai fost ucigașul. Acolo unde ai fost așezat tu, trebuia să fiu eu.
”Chandler e cel ce a ucis. Cum poate destăinui așa ceva la o ședință de spiritism. Eu nu trebuia să aud asta. Eu nu vreau să aud asta.”
Abel deschise ochii încercând să își mențină calmul.
-Probabil că nu e necesar să adaug, că noi mediumii avem ca alți profesioniști, un cod deontologic, unde figurează o clauză de confidențialitate…
-Sigur că aveți! râse Chandler scurt, arătând la fel de liniștit ca înainte.
Un aer vâscos se lăsă. Picături fierbinți de transpirație brăzdă fața lui Abel. Sângele pompă puternic în tâmple cu fiecare mișcare fină cu care Chandler își ducea mâina la brâu.
”Nu o să îl pot convinge. A hotărât asta din timp, până să vină aici. O să devin o umbră până la urmă. Poate e mai bine. Otrava din vene va putrezi verdele ierbii.” O gospodină neîngrijită aduce o roaba în fața unei turme de viermi ce aveau fețele vecinilor. ”E timpul cinei” răsună voios glasul ei. În roabă era cadavrul lui Chandler, mânjit cu muștar și ketchup. Viermii se zbăteau isteric în extaz. ”Vor avea un festin copios.” Liniște!