agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3836 .



Adoris și Kromia (14)
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [vioreldarie ]

2016-04-28  | [This text should be read in romana]    | 




Adoris și Kromia (14)


Când solii Persiei au intrat în sala maiestuoasă a tronului, regele Agatos ședea demn în jilțul său înalt, înconjurat cu mare pompă de sfetnicii săi. În urma solilor nu au avut voie să intre decât slujitorii care purtau darurile. Ceilalți însoțitori, precum și oștenii, au rămas așteptând în curtea palatului.

Solii se apropiară încet, cu sobrietate, de primele trepte ce urcau spre tron, apoi se opriră, înclinându-se puțin, așa după cum cerea datina. Trei dintre ei s-au apropiat la câțiva pași de rege. După veșmintele bogate și insemnele pe care le purtau se vedea că erau trei persoane importante. Conform rangului înalt al acestora regele se ridică în picioare ca să-i întâmpine.

După rostirea urărilor de bun venit regele Agatos ceru să asculte mesajul solilor.

Primul sol, pe nume Artaban, era un bătrân înalt și cărunt, care părea a-și păstra încă suplețea tinereții. El era unul dintre renumiții înțelepți ai Orientului, filosof, astrolog și poet în același timp. Purta veșminte alese, manta albastră, sabie bătută în nestemate, prinsă de brâul plin de podoabe. Era unul dintre cei invitați adesea la sfaturile importante de pe la curțile suveranilor din Orient.

Alături de el se afla un ins mătăhălos, din cale afară de gras, cu o barbă neagră și țepoasă, cu sprâncene stufoase și încruntate deasupra unor ochi mari și negri. Clipea des din pleoape, iar pântecele voluminos îi încăpea cu greu în veșmintele lui largi, brodate cu aur, împodobite cu paftale și strălucind de briliante. În ciuda masivității sale, se mișca destul de bine și părea sprinten la vorbă. Se numea Arbatis și era vestit și stimat în lumea sa, fiind unul dintre cei mai bogați oameni din Orient, averile sale fiind într-atât de vaste că nici măcar el nu le știa pe toate.

În fine, cel de-al treilea sol era un prinț persan, pe nume Kirvan, fiul prea puternicului împărat al Persiei. Era tânăr, cu un corp atletic și puternic, îmbrăcat de asemenea în haine impunătoare de ostaș, cu insemnele de războinic lucind de nestemate. Era elegant și plăcut la înfățișare și avea o oarecare doză de înfumurare, ceea ce nu mira pe nimeni, ținând seama de rangul său atât de înalt.

În alte împrejurări solii perșilor ar fi putut să-și rostească mesajul cu destulă aroganță și cu vorbe aspre, menite să intimideze. De data aceasta, însă, impresionați de ceea ce văzuseră de cum intrară pe porțile cetății, își domoliră îngâmfarea și rostiră solia cu mai multă bunăvoință în glas, cu cuvinte alese și potolite, lăudând mărețele realizări ale regelui Agatos.

Însă regele înțelesese deja că solii nu bătură degeaba atâta drum, că vor, ca de fiecare dată, supunere în fața împăratului persan. De aceea, cunoscut ca neîntrecut în a ticlui răspunsuri cu mai multe înțelesuri, obișnuind să vorbească în pilde mărețe și șarade, regele se avântă cu solii într-un discurs de înaltă ținută, încât aceștia, impresionați de personalitatea sa și vrăjiți de ținuta lui plină de demnitate și înțelepciune, se lăsără de-a dreptul cuceriți.

Regele Agatos i-a înștiințat pe solii persani că peste câteva zile urmau să aibă loc mult așteptatele sărbători dionisiene și le-a propus să rămână până atunci și să asiste la festivități. Iar solii au primit cu bucurie invitația.

Solii au fost găzduiți în somptuosul palat al regelui, în care s-au întețit petrecerile în cinstea acestora. Bogăția și grandoarea de la curtea regelui se observau la tot pasul, belșugul bucatelor și băuturilor de asemenea, rafinamentul obiceiurilor și muzicii au răsunat incontinuu prin palat. Agatos i-a însoțit, personal, a doua zi, pe oaspeți să le arate orașul și templele sale.

Deși obișnuiți cu semeția și bogăția curților înalților demnitari ai lumii acelor vremuri, solii Persiei au fost realmente impresionați de elegantele alei ale orașului, pavate cu marmură lucioasă și împodobite cu minunate arabescuri și ornamente, de eleganța nemaiîntâlnită a templelor, de bogăția și luxul parcurilor și palatelor, de câtă solemnitate, strălucire, culoare, noblețe și vigoare emana spiritul acestui popor! Unii oaspeți se întrebau dacă nu cumva în acest oraș există un spirit superior altor spirite ale lumii.

Tulburarea a sporit și mai mult în inima acestora în timp ce pășeau încet, alături de rege, pe treptele de marmură care urcau spre templul lui Poseidon. Ajunși sub șirurile de coloane ce străjuiau intrarea în somptuoasa clădire, oaspeții începură să simtă o adiere plăcută a brizei de mare care le răcorea frunțile asudate. De pe colina pe care era așezat templul, se vedeau valurile liniștite ale mării clătinând încet corăbiile cu pânzele albe. Templul părea înalt și viu colorat, deosebit de celelalte de jos. Pe fațadele sale se vedeau zugrăvite corăbii cu linii aurite. Sus, pe cornișele din față, străjuiau două statui de marmură albă, una a lui Poseidon și una a lui Helios, cu aripile întinse, gata să-și ia zborul peste necuprinsul mării.

Pășind în interiorul templului solii au rămas și mai uimiți de cele ce li se oferea privirilor: niciodată nu s-ar fi așteptat la o atât de viguroasă izbucnire a luminilor și a culorilor, ca cele ce se revărsau de pe pereții și de pe bolta templului, stăpânite pe de-a întregul de scene grandioase, înfățișând episoade fascinante din legendele mărilor. Iată, colo, o scenă grandioasă, în care zeul Poseidon ține într-o mână tridentul, iar în cealaltă ancora unei corăbii nerăbdătoare să-și ia zborul, cu pânzele umflate de vânt. Tabloul simboliza lupta dramatică între ape și pământuri și impresiona mai cu seamă prin valurile albe și înspumate care loveau aproape ca în realitate stâncile cenușii ale țărmului.

Acest spectacol feeric i-a determinat pe oaspeți să creadă că în cetatea Atalya se săvârșesc minuni, cu toate că, în mintea lor, îl considerau pe Agatos un păgân.

Înțeleptul Artaban - care văzuse și simțise multe în viața sa plină de peregrinări - se simți copleșit de vigoarea noilor sentimente care îi tulburau sufletul. Încerca să găsească o dezlegare în mintea sa la toate tainele pe care le descoperea. Toate aceste frumuseți care i se ofereau privirilor erau ispite sau nu? Există pe lume ceva care să fie agreat, deopotrivă, de zeii tuturor popoarelor?

Există ceva sublim în Univers, un adevăr care să fie acceptat de toți zeii? Dacă ar fi așa, ce bine s-ar potrivi în inima sa toate aceste sentimente laolaltă! Atunci poate l-ar înțelege perfect pe ambițiosul rege Agatos!

Regele, însă, deși nu înceta să pară vesel și deschis cu oaspeții săi, era plin de gânduri întunecate și îngrijorări și nu înceta să spună rugăciuni zeilor săi. Dacă altora ar fi scăpat neobservată ușoara sa stare de frământare, înțeleptul Artaban sesiză toate acestea din sclipirile privirilor sale. Spirit plin de profunzime, bătrânul și vicleanul Artaban - versat în a citi cele ce se petrec dincolo de masca chipului uman - încerca să pătrundă și să înțeleagă gândurile și îngrijorările acestui om deosebit, pe care deja începuse să-l admire. Ieșind din templul lui Poseidon înțeleptul se hotărî să aibă îndrăzneala de a se lămuri, sperând că va reuși să dezlege taina celor ce se petreceau în inima regelui Agatos:

- Luminate Agatos, rege și stăpân, este adevărat ori nu, se pare că mintea și mai ales inima ta nu par îndeajuns de mulțumite de cele câte ai realizat până acum?

Regele Agatos se opri o clipă din mers, privind cu uimire fața iscusitului Artaban.

- Poți tu, oare, fiu al Răsăritului și al stepelor, să ghicești gândurile altora?

Dar versatul Artaban nu se pierdu cu firea la reacția neașteptată și răspunsul chibzuit al omului de lângă el. Făcu un pas în fața sa, se înclină cu respect și surâzând ceremonios, spuse:

- Sunt de-a dreptul uimit și entuziasmat de toate câte îmi văd ochii și mintea în cetatea ta! Nici n-aș fi crezut că pot întâlni atâtea frumuseți. Și totuși, sunt intrigat, luminate rege! Căci te văd îngândurat, ros parcă de o taină ascunsă. Mintea ta este tulburată de ceva măreț în închipuirea ei. Ochii tăi susțin același lucru. Nu sunt toate astea semne de sublimă revelație? Iar în spiritul tău, revelația nu înseamnă și hotărâre?

Din senină și luminată fruntea regelui deveni dintr-odată întunecată, iar sprâncenele îi trădară o scurtă încruntare. Înaintă câțiva pași alături de însoțitorul său și zise:

- Da, ai dreptate, înțeleptule Artaban!

Cei doi se priviră lung și multe întrebări și răspunsuri și-au găsit exprimarea în această confruntare vizuală. Era un joc lipsit de cuvinte al celor doi mari înțelepți.

(va urma)


.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!