agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1908 .



Adoris si Kromia(43)
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [vioreldarie ]

2016-11-15  | [This text should be read in romana]    | 




Adoris si Kromia(43)


Odată cu lăsarea serii, inima regelui, ca și a celor care se pregătiseră de evadare, pâlpâia de emoție. Oare Enea va reveni la ora stabilită?

Agatos nu știa încă prea bine cum trebuie să procedeze ca supușii săi să se strecoare în afara cetății fără să fie văzuți și fără a se demasca în vreun fel. Riscul ca străjile perșilor să-i observe pe cei care se refugiază era nespus de mare. Și apoi mai era și pericolul ca cineva să dea în vileag totul printr-un zgomot necontrolat. Copiii, de pildă, sau femeile, puteau să se sperie de ceva, să țipe, să atragă involuntar atenția străjilor dușmane.

Cu toate aceste posibile riscuri, ele trebuiau acceptate căci nu exista altă cale de ales. Numai calea riscului le rămăsese. În acest scop regele gândi ca ieșirea din cetate să se facă în grupuri mici, în cea mai desăvârșită liniște, cu gura și limba bine ferecate, sub îndrumarea unor călăuze de ispravă care, printre altele, trebuia să aibă grijă ca totul să decurgă în deplină securitate.

După lăsarea întunericului peste oraș a sosit un ajutor nesperat: ceața. Se făcu o ceață deasă, care umplu totul de negură, de nu se vedea nici la câțiva pași. Numai rareori, când ceața se mai rărea ici-colo, pe cer se mai vedea câte o stea, dintre cele mai strălucitoare.

- Da! zise regele către Meneus, Poseidon ne sprijină din plin! Totuși, va fi cumplit de greu să urmăm drumul în afara zidurilor cetății pe un astfel de întuneric!...
- Mă voi strădui să rânduiesc din loc în loc călăuze care să știe amănunțit drumul ce-l vom străbate când vom trece de zid, promise Meneus.

Așteptarea deveni lungă și apăsătoare. Oare de ce întârzia Enea? Trebuia să vină, căci era o ocazie perfectă ca să se refugieze în plină ceață și întuneric!

Când aproape își pierduseră speranța, iată că străjile apărură în palat aducându-l pe Enea. Chipul regelui se însenină văzându-l.

- Cum merg treburile, neînfricatule Enea? îl întrebă.
- Fie ca voia zeilor și a măriei tale să se împlinească întocmai! Toate sunt așa cum am discutat noaptea trecută! răspunse Enea, bucuros de felul prietenos în care i-a vorbit regele.

- Înseamnă că acum suntem așteptați în golf de corăbiile voastre?
- Întocmai, corăbiile vă așteaptă nu departe de aici...
- Cum e drumul prin ceața de afară? mai întrebă Agatos.
- Ceața ne va ajuta! răspunse Enea. Totuși va fi greu pentru copii și femei.

Regele îl întrebă pe Meneus dacă au fost orânduite călăuze de încredere de-a lungul traseului de trecere a zidului. Aflând de la acesta că totul a fost îndeplinit întocmai, regele dezvălui primul lucru de făcut, potrivit planului său:

- Socot înainte de toate că trebuie să scoatem din cetate și să-i îmbarcăm mai întâi pe cei răniți!
- Se înțelege! consimți Meneus.
- Atunci purcedeți chiar acuma! porunci regele. De vrei, însoțește-i tu, Enea, drept călăuză principală!...

Meneus și Enea plecară să îndeplinească porunca regelui.

Trecu destul timp până ce Meneus și Enea reveniră, cu fețele voioase.

- Luminate rege, a mers de minune totul până aici! îi vesti Meneus.
- Ați reușit?! Ah, mulțumescu-ți, Poseidon, zeu atotputernic, că ții cu noi! exclamă regele. Ce se aude în tabăra adversă?

- Perșii dorm liniștiți în corturile lor. Nici n-au observat că le-au dispărut cele două străji de lângă țărm!
- Aha! Bine ați făcut! rosti regele. Acum tu, Enea, întoarce-te la corăbii și veghează ca îmbarcarea să se facă în liniște.
- Plec chiar acum, măria ta! Însă, vă implor, nu zăboviți prea mult! zise Enea și se pierdu în bezna ceții din afara palatului.

Sosi clipa hotărâtoare când regele Agatos și familia sa trebuiau să părăsească cetatea. Adoris, chemat de rege, lăsă doar vreo cincizeci de oșteni să păzească zidul, așa cum i se porunci, și veni să îndeplinească dispozițiile regelui.

- Ceva nou pe ziduri? îl întrebă regele.
- Întuneric beznă! răspunse Adoris. Nu se ude niciun zgomot.

Regele îl trimise pe Adoris în locuința vistiernicului său, zicându-i:

- Trezește-l pe vistiernic și spune-i să ia zece oșteni, cât mai zdraveni și să scoată din cetate câțiva saci cu galbeni, dintre cei de aur! Hai, du-te repede!
- Am plecat! răspunse Adoris ieșind pe dată.
În salonul regelui, luminat de un mic opaiț, intră Meneus care anunță că rânduise modul în care se vor retrage oștenii de pe ziduri.

Agatos era mulțumit, așa că-i porunci din nou:

- Trezește în taină sfetnicii mei și spune-le să se pregătească de plecare cu familiile lor.

Meneus chemă câte doi oșteni din garda cetății și le încredință misiunea de a călăuzi familiile, până vor ajunge dincolo de ziduri.

Între timp, se întoarse Adoris și zise:

- A fost îndeplinită voia măriei tale!
- Grozav! Chiar ne surâde șansa, așa se pare, nu? rosti Agatos din ce în ce mai fericit, văzând că se poate totuși trece pe lângă paza dușmanilor. Căpătând și mai multă încredere, luă hotărârea cea mare:

- Adoris, a sosit clipa să plecăm și noi! Te rog să ai grijă de fiicele mele, să nu li se întâmple ceva când vom trece zidul. Ele trebuie să ajungă pe corabie și să fugă cu orice preț, chiar și în situația în care noi ceilalți am fi prinși. Ai înțeles?

- Am înțeles, măria ta! Îmi voi da și viața ca ele să ajungă tefere pe corabie, răspunse Adoris, impulsionat de devotamentul pe care îl simțea în inimă pentru Kromia.
Agatos porunci să fie treziți cei ai lui și slujitorii și să fie de îndată gata de plecare. Regele îi mai spuse lui Adoris:
- Te rog să fii cât mai aproape de noi și să ne călăuzești.
- Fii fără teamă! Cunosc drumul și voi fi alături de toți cei ai tăi.

Saloanele regelui deveniră cuprinse de o forfotă neobișnuită la acel ceas din noapte. Adunându-i pe ai lui în jurul său, mai mult pe întuneric decât pe lumină, regele îi povățui să fie cu băgare de seamă și să nu care cumva să scoată vreo vorbă sau să facă vreun zgomot.

Kromia, apropiindu-se de Adoris în salonul regelui îi zise:
- Plecăm chiar acum, Adoris?
- Da, frumoasa mea! Vom pleca chiar acum! Te rog să fii liniștită și să nu te sperii de întuneric.

N-a mai durat mult până când regele și toți cei de lângă el au fost gata de plecare. Au stins aproape toate luminile, apoi au părăsit palatul.

Afară era un întuneric desăvârșit, încât nu se zăreau nici la câțiva pași palidele lumini, ici-colo, de prin casele din cetate. Nu se vedea nici măcar pe unde pășeai așa că, pentru a merge pe alei, pe lângă copaci și ziduri, trebuia neapărat să fii îndrumat de călăuze care știau toate obstacolele din drum sau, pur și simplu, să te ții de ziduri, copaci sau pietre.

Pe potecile care se apropiau de țărm ceața era la fel de deasă, dar până acolo ochii se obișnuiseră cu întunericul și mai puteau desluși câte ceva în jur. Pe întregul parcurs călăuzele puse de Meneus îndrumau atent pașii refugiaților din cetate, rostindu-le totodată și șoapte de încurajare.

Adoris, care primise poruncă să vegheze cu strășnicie asupra fiicelor regelui pe tot parcursul anevoiosului drum, era atent la fiecare pas și pregătit de orice înfruntare în orice clipă. Lângă el, Kromia era înfiorată de teamă și de răcoarea întunericului. Adoris o înveșmântă cu mantaua sa ca să o protejeze de frigul nopții. Deși el știa drumul chiar și pe întuneric, totuși prezența călăuzelor și îndrumările lor se dovedi a fi tare de folos!

Pășeau toți cu inimile cât un purice, zvâcnind de emoție, de teamă să nu stârnească vreun zgomot care să se audă în tabăra perșilor ce trebuia să fie pe undeva pe aproape. Foarte aproape în urma lor, veneau regele și regina, însoțiți îndeaproape de străji și în fața și în spatele lor.

Drumul parcurs era și mai anevoios datorită întunericului, a stâncilor și a pietrelor pe care le ocoleau, dar mai ales datorită spaimei de a nu da de bănuit în tabăra dușmană.

Merseră prin ceața adâncă până când auziră aproape clipocitul valurilor mării. Atunci deslușiră ceva ca o umbră înaltă și întunecată. Era zidul cetății. Călcând pe prundișul țărmului se apropiară de zid și începură să urce câteva trepte întunecoase și reci săpate în zid. Apoi coborîră la fel de anevoie dincolo de zid. Aici ceața parcă se risipise dintr-odată. Abia acum puteau să respire aerul proaspăt de pe malul mării.

Între timp începu să adie o briză ușoară dinspre uscat. Pe cer începură să răsară stelele. Iată că lângă mal zăriră câteva bărci și dinspre ele apărură înaintea lor Meneus și Enea.

Adoris, văzându-se în afara cetății alături de Kromia pe care continua încă să-i ofere protecție, simțind că lungul coșmar al asediului rămâne în urmă și că reușita este aproape, nu se mai putu abține și o cuprinse în brațe nespus de fericit:

- Kromia! Suntem salvați!
- Da, suntem salvați! spuse și ea vădit surprinsă de neașteptata izbucnire de bucurie a iubitului ei. Nici nu-mi vine a crede!

Bărcile care urmau să-l ducă la corăbii pe rege și pe ai lui așteptau cu vâslele pregătite. Adoris o ajută pe Kromia să urce într-una din bărci. Dar nici nu apucă barca să se îndepărteze de mal, când Kromia exclamă cu disperare în glas:

- Adoris, dar copiii? Unde sunt copiii?!...
- Copiii? se neliniști dintr-odată Adoris, tresărind speriat și privind în jur. Nu văd copiii nicăieri!
- Am uitat de bieții copii! Cum de-am putut să-i uităm? zise Kromia, cu ochii în lacrimi.

Într-adevăr, Adoris și Kromia, atât de preocupați de pregătirea retragerii și de drumul spre libertate, uitaseră de cei doi copii. Aceștia rămaseră dormind în cămăruța lor din palat.

- Mă voi întoarce să-i caut! zise cu hotărâre în glas Adoris, pregătindu-se să sară din barcă în apă ca să ajungă înapoi la țărm.
- Nu te duce singur! zise Kromia speriată de perspectiva de a-l ști întorcându-se în primejdia din cetate. Merg și eu cu tine!

- Nu, Kromia! Nici nu te gândi să faci una ca asta! Mă voi descurca și singur. Voi plecați cât mai repede la corabie.
- Are dreptate! interveni regele. Va merge doar el, iar noi îl vom aștepta aici, aproape de mal.
- Ah, dragul meu Adoris! Ai grijă să nu ți se întâmple ceva! spuse din toată ființa Kromia.

Adoris se pierdu în întuneric, îndreptându-se spre cetate. Timpul trecea apăsător de încet în așteptarea întoarcerii sale. Abia într-un târziu apăru o siluetă de undeva din întunericul malului. Era el, ținând la piept, în fiecare braț, câte un copil. Băiețelul cel mic dormea, fetița stătea lipită și zgribulită la pieptul lui Adoris.

Kromia exaltă de bucurie văzându-l revenind teafăr și cu cei doi copii în brațe. Nici nu așteptă bine ca barca în care se afla să atingă malul și sări din ea cu picioarele în apă, repezindu-se să-i îmbrățișeze pe cei doi copii salvați, dar și pe mult adoratul ei erou.

- Dragul meu Adoris, nici nu știi câtă bucurie mi-ai făcut! Te iubesc! zise ea cu elan, luând copii din brațele lui și așezându-i cu grijă în barcă.

De-abia acum se puteau socoti salvați! Corăbiile care îi așteptau se vedeau impunătoare nu departe, tăinuite în golful mic deasupra căruia umbreau cu siluetele lor negre un pâlc de pini.

Odată cu destrămarea ceții trecerea zidului devenise mai ușoară. Ultimii refugiați sosiră și ei și fuseseră îmbarcați.

Regele cu ai lui urcară deja pe corăbii. Iar Meneus, care rămăsese pe mal, a trimis poruncă printr-o călăuză, că acum puteau veni și cei rămași în templul lui Poseidon. Oștenii care se mai aflau pe ziduri primiră și ei ordin să coboare și să vină la corăbii, dar și să-i îndrume pe ceilalți și să vegheze trecerea micilor grupuri spre corăbii. Nu era timp îndeajuns ca fugarii să treacă pe la casele lor și să-și ia unele lucruri cu ei. Ar fi fost cu risc prea mare și un timp pierdut. Ceața deja începea să dispară de peste tot, iar drumurile începeau să se lumineze.

Ca printr-o adevărată minune nimic nu tulbură trecerea refugiaților peste zidul cetății. Cetele tăcute apăreau din întuneric, înspăimântate, dar la capătul drumului bucuria fiecăruia era maximă. Cei sosiți erau transportați de îndată cu bărcile la corăbii.

De la o vreme însă cele două corăbii, ticsite de lume, deveniră neîncăpătoare pentru noile cete de refugiați. Pentru ultimele grupuri care sosiră și nu mai aveau loc în corăbii, Meneus, care îi întâmpina, scotea câte un pumn de galbeni din sacii pe care cei zece oșteni îi aduseseră din vistierie și-l dăruia fiecărui refugiat în parte, rostindu-le câteva vorbe așa cum îi poruncise chiar regele Agatos personal:

- Fiindcă nu mai este niciun pic de loc pe corăbii, regele vostru vă poruncește să o luați pe țărm ca să vă îndepărtați de dușmani. El vă dăruiește acest aur ca să aveți pentru nevoile voastre cât timp veți fi refugiați, departe de casele voastre. Plecați cât mai repede, împrăștiați-vă prin păduri și munți, căutați-vă un adăpost. Nu va trece mult timp și regele vostru se va întoarce să vă ocârmuiască din nou!

Perșii nu sesizară fuga locuitorilor din orașul Atalya nici când trecură ultimele cete de refugiați. Planul de ieșire din încercuire reușise de minune!

Meneus urcă în ultima barcă, însoțit de ultimul oștean care călăuzea evadarea.

- Stăpâne! Totuși au mai rămas în cetate cei închiși în temniță! zise oșteanul către mai marele cetății.
- De ei se vor îngriji perșii, când vor năvăli în cetate! răspunse Meneus, cu tâlc, socotind că o orânduială mai bună nici că se putea în privința celor din temniță.

(va urma)

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!