agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-10-07 | [This text should be read in romana] |
Nu știu de ce, dar invitația la prezentarea de carte a Editurii Arca mi s-a părut cumva neprotocolară, ca să nu zic insolentă, întrucât gazdele (cunoștințe mai vechi!) îmi lăsaseră neîngrădită libertatea de a veni (ceea ce mi s-a părut ofensator, dacă tot s-au gândit să mă invite!), adăugând că erau dispuși să înțeleagă și dacă aș decide altfel (ceva de genul „nu vom muri noi din cauza asta!”). Inițial am vrut să le-o trimit înapoi, dar m-am gândit că ar interpreta-o ca pe o victorie și nu aveam niciun motiv să le ofer această satisfacție. Pe de altă parte, nu mai fusesem de mult timp la o prezentare, pierzând contactul atât cu autorii, cât și cu editorii. Poetul lansat de editură era un oarecare Valer Apostolescu, total necunoscut în lumea literară. După ce i-am citit cartea „Iubiri indecente!” (trimisă împreună cu invitația), descopeream că era și netalentat, pe deasupra, fiindu-mi aproape imposibil să-l elogiez (cum, probabil, se așteptau organizatorii!).
În foaierul bibliotecii județe se adunaseră vreo cincizeci de persoane, majoritatea femei. Bărbați nu erau, cu excepția mea, decât vreo doi-trei, printre care n-am descoperit nicio față cunoscută. Primul luă cuvântul autorul. - Mulțumesc celor prezenți în acest sfânt lăcaș de cultură și nu vă ascund că sunt fericit să fiu în centrul atenției dvs! Personal nu cred că eu sau volumul de față merităm atâta cinstire, dar nu pot nici să vă contrazic sau să nu fiu de acord cu opiniile dvs. exprimate cu atât generozitate în mass-media. Așa cum ați remarcat și dvs. am scris despre miracolul dragostei, pe care l-am trăit și-l trăim cu toții, călcând pe un teren atât de bătătorit, încât e greu să mai lași vreo urmă! De fapt, nici nu mi-am propus acest lucru! Închei prin a vă mulțumi încă o dată pentru prezența dvs. aici și în viața mea! Urmară la cuvânt câteva admiratoare ale poetului, care găsiseră sensuri și acolo unde, cu toată sforțarea minții cititorului, nu existau. Apreciaseră aducerea în prim-plan a femeii, a meritelor și calităților sale (atât de cunoscute!), privite dintr-o perspectivă insolită (cea a bărbatului insensibil și inconsecvent), asumată de către autor, spre a realiza un contrast puternic. Îl citaseră copios, interpretând cu multă bunăvoință demersul său artistic, la limită, pe lângă „misterioasă” inima a femeii. - Fiindcă, adăugase, Ileana Ispas, directoarea editurii, în esență, Valer Apostolescu, asta și urmărește. „Zborul” său poetic seamănă cu zborul în zigzag al unui fluture deasupra unei câmpii de flori, priveliște care-l derutează, mai întâi, și care îl conduce, în final, la acel zbucium dilematic, tulburător. Așa-zisa indecență a „zburătorului„ lui Heliade mi se pare, mai degrabă, nevinovată, deoarece poetul nu se insinuează brutal în intimitatea femeii, unde lucrurile nu stau întotdeauna ca la suprafață, preferând să le dinamiteze din afară! Un ropot furtunos de aplauze completară discursul ilustrei doamne. - Și acum, continuă ea vizibil emoționată, dau cuvântul domnului Dionisie Ardelean, unul dintre cei mai exigenți critici ai urbei! Toate privirile se îndreptară spre mine. - Doamna Ispas, îmi încep eu discursul, este extrem de generoasă în aprecieri, cum o știm cu toții, ceea ce n-aș putea spune și despre mine! În cazul de față, cu toată simpatia mea pentru tinerele talente, nu pot fi decât de acord cu autorul. Dintre toți cei de față el mi s-a părut cel mai sincer. Cartea sa arată, într-adevăr, o lipsă acută de talent literar și de mesaj artistic, o înclinație neliterară spre limbajul comun, pe alocuri inadecvat și, mai ales, licențios! Apostolescu se îngălbenise la față și părăsi ostentativ foaierul bibliotecii, urmat, la scurt timp, de admiratoarele sale indignate. M-am așezat, renunțând la partea a doua a discursului, cea exemplificativă, constatând că am rămas singur. Deși n-am înțeles nici azi motivul plecării lor, am plecat, la rându-mi, impulsionat și de sugestiile nonverbale ale bibliotecarei, care dorea să încuie ușa de la intrare. M-am urcat în primul taxi din stație, așezându-mă, contrar obiceiului, în dreapta taximetristului, care demară în trombă. Nu apucasem nici măcar să-i spun adresa de destinație, nici să-l întreb de preț, lucru care nu-mi prea venise la socoteală. M-am dumirit abia după ce i-am văzut fața. Era chiar Apostolescu. - Surpriză, domnule Ardelean! rânji el. Vedeți cât de mică e lumea! - Deduc că m-ai așteptat intenționat! - Ați dedus bine. - Să știi că nu retrag nimic din ce-am spus! - Nici nu vă cer asta! Răul a fost făcut și nu mai poate fi îndreptat! Mașina depășise o sută de kilometri pe oră. - Lasă-mă aici! îi cer pe un ton ferm, dar Apostolescu pufnește în râs. - V-ați speriat cumva? - Tu ce crezi? - Mai bine nu întrebați! Ce să cred după ce mi-ați distrus viața? Îmi dau seama că referințele mele critice îl marcaseră profund. - !? - Pentru asta ai să plătești cu vârf și îndesat! continuă el, accelerând și mai tare. Mașina se îndrepta ca un proiectil spre copacul uriaș din mijlocu curbei. În acea fracțiune de secundă dinaintea impactului mi s-a derulat toată viața prin fața ochilor și n-am fost deloc mulțumit de ce am revăzut, dar era prea târziu ca să mai schimb ceva.. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy