Capitolul 18.


După ce văzuseră proiectul, Dan şi Sergiu stabiliră de comun acord ca tânărul student Valentin Rudelly să meargă cu ei la simpozionul ştiinţific, organizat în ţările nordice, pentru că băiatul merita acest lucru. Rămânea ca profesorul Ullmann să-i comunice acest amănunt studentului său. Spera ca Vali să nu refuze, pentru că era o oportunitate pe care cu greu o va mai întâlni altădată, în viaţă. Decanul era mulţumit; îi plăceau tinerii ambiţioşi, care ştiau ce doreau de la viaţă. Sergiu se despărţi de prietenul său în holul Universităţii, iar Dan îşi continuă drumul spre sala de curs, cu dosarul sub braţ. Dar când ajunse în clasă, constată că Vali lipsea de la curs, ceea ce, de obicei, nu se întâmpla, mai ales că rămăsese stabilit să-i înapoieze proiectul. Îi întrebă pe colegii studentului dacă ştiu ceva despre Vali, dar aceştia negară. Ciudat… Seara profesorul îi comunică decanului faptul că studentul lipsise de la cursuri, deşi băiatul nu obişnuia să absenteze, dar nu era ceva grav…
Ziua următoare se întâmplă la fel; adică, Vali lipsea de la cursuri. Când Dan ajunse în biroul decanului, acesta îl întâmpină cu următoarele cuvinte:
- Gata? Ai rezolvat? Ai vorbit cu băiatul?
- Nu.
- Cum adică, nu?!
- Iarăşi a lipsit de la cursuri, întreaga zi. La fel şi ieri.
- Asta-i bună! N-ai numărul lui de telefon, să-l sunăm?
- Nu. I-am întrebat şi pe colegii lui, dar nu-l aveau, nici măcar unul.
- Uff… Situaţia se complică. Dar nu-i nimic. Mergem la secretariat şi aflăm de acolo numărul băiatului.
- Secretarul a plecat deja, la ora asta.
- Lasă, Dane; ne descurcăm noi! Dacă nu azi, mâine, la prima oră, mergem împreună la secretariat. Să nu uiţi! Te aştept aici!
- Şi dacă mâine vine băiatul la cursuri?
- Nu face nimic. Nu-l sunăm imediat. Aşteptăm până după cursuri. Dacă vine, vorbim direct cu el şi stabilim toate detaliile. Dacă nu vine, îl sunăm, să aflăm ce se petrece cu el.
- Ai dreptate. Pare soluţia ideală… aprobă Dan.
- Bine, Dane. Ne vedem de dimineaţă. Regret, dar acum sunt ocupat; rămân la facultate până târziu. Tu poţi pleca acasă, la puştoaica ta, să nu întârzii. Vezi, nu te reţin…
- Am înţeles, spuse profesorul şi părăsi biroul.
Pentru că nu mai avea cursuri, Dan se îndreptă direct către casă. Amelia se miră văzându-şi tatăl acasă atât de devreme, dar îi părea bine că aveau mai mult timp de petrecut împreună; se simţea răsfăţată, ceea ce era adevărat. Iar seara în familia Ullmann trecu în mod plăcut…