Capitolul 26.


Naveta ajunse în dreptul navei. Syrinx opri scutul protector doar atât cât să intre naveta în perimetrul de protecţie. Als şi Rena coborâră, lăsând naveta afară, în acel perimetru. Cu probele de apă urcară grăbiţi la bordul navei „Hope”. Robotul îi aştepta acolo, la datorie.
- Aţi plecat exact la ţanc, zise Syrinx.
- Ce vrei să spui? murmură Als.
- Imediat după ce-aţi pornit naveta, zona respectivă s-a umplut de pterozauri. Puteţi vedea imaginile.
- Hmm... Tu doreai să mai rămânem... îi reproşă Als Renei.
- Nu puteam şti... murmură ea.
Als şi Rena se îndreptară mai întâi spre laborator, unde aşezară sticluţele cu apă de izvor.
- Te ocupi chiar acum de analize? o întrebă Als.
- Mai întâi vreau să vedem înregistrările, după aceea mă voi ocupa de analize, iar tu de calcule.
- Bine, să vedem înregistrările, o aprobă Als.
Reveniră pe puntea principală, pentru a urmări imaginile înregistrate de robot. Priviră atenţi spre ecran.
- Prima noastră incursiune montană... În Cretacic, comentă Als. Foarte interesant!
Rena nu spuse nimic până în momentul în care zări pterozaurii.
- Pteranodoni! Mulţi pteranodoni...
- Uriaşi... remarcă Als. S-ar fi încumetat să atace naveta?
- Dacă rămâneam acolo, probabil că da; sunt destul de mari. Cu aripile desfăcute au 7 m lungime; anvergura aripilor. În plus, erau mulți, nu doar unul. Dar naveta e prea rapidă pentru posibilităţile lor de zbor, deci, odată ce am pornit, au renunţat la urmărire.
- Chiar; cum or reuşi să zboare?
- Practic, nu s-ar putea spune că zboară. Sunt prea greoi pentru aşa ceva, au aproape 40-50 kg. Mai mult plutesc pe curenţii de aer; planează... La dimensiunile lor, obosesc repede, le e greu să dea din aripi, explică Rena.
Şi înregistrarea se termină. Rena se îndreptă spre laborator, îmbrăcă un halat alb şi se apucă de lucru. Trebuia să facă analize apei adusă din munţi.
De partea cealaltă, Als, rămas pe puntea principală, se aşeză la masa de lucru, pentru a-şi relua complicatele calcule, cu ajutorul cărora, dacă se vor dovedi corecte, vreodată se vor întoarce în lumea lor, civilizată, a speciei umane, într-un viitor îndepărtat, adică cel puţin vreo 65 milioane de ani. Ei puteau trece rapid peste această impresionantă perioadă de timp, în doar zece secunde, cât durase „traversarea” „golului negru”.
Deocamdată, erau încă în lumea dinozaurilor. Als nici nu ştia cât timp trecuse de când tot calcula de zor. Nu şi-ar fi amintit de faptul că nu mâncase nimic, dacă stomacul lui n-ar fi avut grijă să nu-i dea voie să uite acest lucru.
Prin urmare, se îndreptă spre laborator, bănuind că Rena trebuia să fie acolo. Şi nu greşise. Chiar era acolo. O zări cu uşurinţă, îmbrăcată în halatul alb, printre tot felul de sticluţe, eprubete şi felurite substanţe chimice. Ea încă era concentrată asupra analizelor pe care le efectua. Din această cauză, nu-l observase pe Als.
- N-ai terminat încă? îşi dezvălui el prezenţa.
Preţ de o clipă, Rena îşi ridică privirea spre el.
- Nu, încă nu, mai am de lucru. Vreau ca rezultatele obţinute să fie foarte sigure, exacte, fără probabilităţi sau erori.
- De acord, nu ne putem permite greşeli de acest gen, aprobă Als. Dar ai putea lua o scurtă pauză acum?
- Pauză? De ce? se miră Rena.
- Să mâncăm puţin. Altfel mor de foame.
- Ah; tu şi foamea asta incontrolabilă a ta! Nu ne e benefică în aceste momente.
- Ce-ai vrea? Să rabd? Mai mult de atât?
- Nu, dar ai putea încerca să... începu Rena o idee, la care renunţă. Hai totuşi să mâncăm puţin! zise ea, aşezând la loc halatul alb.
Reveniră pe puntea principală, iar Syrinx le servi masa. Pentru că stocul alimentar se diminua vizibil, meniul acestor mese era din ce în ce mai sărăcăcios, spre disperarea şi nemulţumirea crescândă a lui Als, care conştientiza că în curând nu vor mai avea deloc ce să pună pe masă. Dar şi Rena era conştientă de acest lucru îngrijorător. Ştia că trebuiau luate măsuri urgente, dar era atât de dificil... Normal, prezenţa dinozaurilor era principalul motiv care le îngreuna ieşirile în scopul refacerii proviziilor. Deocamdată mâncară puţinul de care încă mai dispuneau.
Apoi, nemulţumiţi de meniul sărăcăcios, reveniră la locurile lor de muncă. În acest scop, Als rămase pe puntea principală, pentru a continua cu calculele sale, în timp ce Rena se îndreptă spre laborator, pentru a încheia analizele probelor de apă. Ea se îmbrăcă din nou cu halatul alb şi reluă investigaţiile chimice.
După mai multe ore petrecute în laborator, Rena avu rezultatul final, incontestabil, în privinţa apei din izvoarele Cretacicului. Iar după toate analizele amănunţite, repetate, efectuate deci, pentru siguranţă, chiar de mai multe ori, Rena stabili clar că apa din toate probele era potabilă, chiar şi pentru ei doi, nu doar pentru dinozauri.
De îndată ce fu foarte sigură de acest amănunt, goli rapid conţinutul câtorva sticluţe cu apă de izvor; îi era tare sete, aşa că îşi potoli această senzaţie, mai ales acum, când era sigură că nu se expunea nici unui risc dacă va consuma acea apă. Practic, o putea bea chiar pe toată; se gândi însă să-i păstreze şi lui Als. Poate dorea şi el să guste din apa izvoarelor Cretacicului.
Bucuroasă de acest nesperat rezultat favorabil, luă câteva sticluţe cu apă şi se îndreptă spre puntea principală, să-i împărtăşească şi colegului ei marea noutate. Ajunse repede pe puntea principală. Als era acolo, la masa de lucru. Rena se apropie de el. Vru să spună ceva, dar renunţă rapid, în momentul în care-şi dădu seama că Als dormea.
Într-adevăr, obosit şi flămând, colegul ei adormise pe scaun, cu capul peste foile pe care înşirase o sumedenie de calcule dificile, pe care numai el le putea descifra.
Rena n-ar fi vrut să-l deranjeze, dar nu-l putea lăsa să doarmă acolo; poziţia în care se afla colegul ei părea incomodă. Lăsă sticluţele cu apă pe o altă măsuţă şi se apropie de Als. Încercă să tragă foile de sub coatele lui, uşor, să nu le rupă; calculele lui erau foarte importante! Als simţi, tresări şi brusc deschise ochii. Îşi ridică privirea obosită spre ea.
- Ce faci, spionezi? Vrei să-mi furi calculele? Să ştii, încă nu le-am încheiat; ţi-aş fi spus dacă erau gata.
- Nu încerc nimic, isteţule; adormisei peste ele. Doream doar să le salvez, le puteai deteriora, justifică Rena.
- Ah, le salvai; de mine?! murmură Als nemulţumit; renunţă la tonul ostil: Zi-mi mai bine ce vrei, de fapt?
- În primul rând, să te anunţ că am sfârşit analizele apei.
- I-auzi... Şi?
- Ţi-am adus câteva sticluţe; poţi să bei liniştit din ele, zise ea.
- Să beau? Adică?
- Eu deja am băut, destulă! Nu există nici un pericol, Als! Apa e foarte bună! Potabilă! Chiar şi pentru noi.
- Ca să vezi... Apă din Cretacic... Cine ar fi crezut?! spuse Als şi ridică una dintre sticluţe, privind mai întâi spre conţinutul limpede.
Imediat îl sorbi fără a mai sta pe gânduri, procedând la fel şi cu apa din celelalte sticluţe. Avea încredere în rezultatul obţinut de Rena.
- Ce zici? întrebă ea.
- Foarte bună! Şi să ştii, chiar mi-era sete!
- Cred că mâine vom putea merge să ne refacem stocul de apă.
- Vom avea deci, la discreţie, cel puţin apă. Nu-i rău, pentru început... surâse Als.
Şi întrucât îi era somn, se retrase spre cabina lui, abandonând momentan calculele, aflate încă în stadiul de început. Neavând ce altceva să facă, Rena se îndreptă şi ea spre cabina ei, pentru a se odihni. Ziua următoare vor merge din nou în munţi, după apă...