Capitolul 41.



Bineînţeles, de cum părăsiră adăpostul Tyrannei, apăru Cretacicul şi tot ceea ce era legat de acesta; pădurea, dinozaurii – carnivori şi erbivori, ferigile înalte, iar undeva, în depărtare, stingheră, „Hope”. Clădirile şi tot ceea ce se afla în adăpostul Tyrannei dispăruseră brusc, ca prin farmec, liniştea neobişnuită fiind înlocuită de vacarmul asurzitor al dinozaurilor din Cretacicul Târziu.
Rena se bucură să vadă silueta navei „Hope”; îi oferea senzaţia de „acasă”. Se simţise bine şi găzduită de Tyranna, dar parcă prefera puntea principală, cabina ei şi tot ceea ce se afla la bordul navei cu care călătorise până aici, împreună cu Als, colegul ei. Înainte de a se urca în spatele Tyrannei, pentru a porni spre „Hope”, consideră că ar trebui să mai comunice cu aceasta. Prin urmare, porni aparatul şi desfăcu lap topul. Gândi:
„Mulţumesc pentru găzduire. Ai fost foarte amabilă. M-am săturat şi m-am odihnit, într-un cuvânt, m-am simţit bine.”
„Mă bucur că ţi-a priit. Asta înseamnă că vei mai reveni şi vei mai rămâne aici?”
„Nu ştiu. Poate... Nu ţi-aş putea răspunde sigur.”
„Bine. Să nu intrăm în amănunte de acest gen. Oricum, eu te-aş găzdui cu cea mai mare plăcere. Dacă ar vrea, când îşi va reveni, chiar şi pe colegul tău. Robotul nu – probabil că el ar rămâne să păzească nava.”
„Da, probabil...” replică Rena în gând.
„Hai, să mergem! Ştii tu cum...” citi Rena îndemnul Tyrannei şi nu mai aşteptă o nouă invitaţie din partea acesteia; opri aparatul, închise lap topul şi se urcă în spatele dinozaurului.
Tyranna porni în direcţia navei „Hope”, având grijă ca drumul ales să se intersecteze cu locul în care se afla în acel moment Chance, erbivorul, mare amator de ferigi. Tyranna opri deci, în apropierea acestuia, deşi nu prea aproape, dar nici foarte departe.
Rena pregăti arma, încărcă „proiectilul” constituit din substanţa ce urma să-i confere invulnerabilitate Corythosaurului Chance, ochi ţinta şi trase, nu înainte de a fi sigură că-l va nimeri.
Dinozaurul simţi înţepătura acului suficient de mare, gros şi rezistent pentru a putea pătrunde prin pielea lui, ce părea a fi impenetrabilă, însă nu dădea semne că ar intenţiona să renunţe la activitatea lui favorită, aceea de mare consumator al ferigilor înalte.
Rena se apropie, doar pentru a se asigura că substanţa se injectase în trupul masiv al lui Chance. Reveni lângă Tyranna şi porni aparatul, tare curioasă.
„Gata? Asta a fost tot?”
„Ce-ai vrea mai mult de atât?” citi ea răspunsul Tyrannei, tot sub forma unei întrebări.
„Şi... Am reuşit sau nu?”
„Bineînţeles că da!” afirmase Tyranna.
„De unde ştii?” se îndoi Rena.
„Păi, de moment ce substanţa i-a fost injectată, nu-i nevoie de mai mult.”
„Deci a devenit invulnerabil...” concluzionă Rena în gând.
„Nu încă. Adică nu aşa, imediat...”
„Atunci, când îşi va face totuşi efectul substanţa pe care i-am administrat-o?”
„În curând, dar nu aşa, brusc, ci treptat-treptat. Însă efectele se vor vedea, chiar începând de mâine. Dacă-l vei privi cu atenţie, vei observa că va părea mai viguros, mai sănătos... Iar într-o săptămână va deveni invulnerabil. Dacă vei dori, vei putea chiar verifica acest lucru.”
„Cum?”
„Poţi încerca să-l ucizi, testând diverse arme pe el; bineînţeles, nu acum, ci peste o săptămână. Sau dacă nu, îl putem ademeni într-o zonă dominată de prădători agili; sigur va fi atacat, însă prădătorii vor avea o surpriză imensă: prada lor se va dovedi inaccesibilă lor.”
„Ah, nu ştiu... Nu cred că o să recurg la asemenea verificări.”
„Cum vrei; era doar o sugestie. Personal, consider că ar fi mai bine să verificăm, să fim sigure că Chance va supravieţui oricărei ameninţări după plecarea noastră.”
„Nu ştiu; mă mai gândesc... De altfel, o săptămână; s-ar putea ca până atunci să-şi revină şi colegul meu, să mă consult şi cu el, ca să-i aflu părerea...”
„Ai dreptate, aşa ar fi cel mai corect.” o aprobă Tyranna.
Rena nu se mai gândi la altceva. Opri aparatul şi închise lap topul, deci întrerupse modalitatea de a comunica, apoi se urcă în spatele Tyrannei, care reluă drumul spre „Hope”, unde ajunse în scurt timp. Aici Rena coborî, dar nu intră direct în navă; avea ceva de lămurit cu Tyranna; în acest scop, reporni sistemul de comunicare.
„Îţi mulţumesc că m-ai adus până aici, dar acum cum procedăm?”
„Intră, sfătuieşte-te cu robotul, apoi mă anunţi. Eu aştept aici.”
„Bine.” gândi Rena aprobator, apoi opri sistemul de comunicare cu Tyranna, pornindu-l pe cel prin care putea lua legătura cu robotul. Zise scurt:
- Syrinx, scutul...
Robotul, pe puntea principală a navei, o auzi, înţelese solicitarea şi opri scutul protector, doar până ce Rena trecu dincolo de el, apoi îl reactivă. Rena traversă perimetrul de siguranţă, încă lipsit de orice vegetaţie, urcă grabnic treptele şi intră în navă. Pe puntea principală era Syrinx.
- Unde ai fost până la ora asta? întrebă robotul.
- M-a găzduit Tyranna, răspunse Rena, apoi rosti întrebător: Als?!
- Nici o schimbare... replică robotul, dar Rena pornise deja spre cabinetul medical, de unde reveni în scurt timp.
- Syrinx, pregăteşte o navetă! i se adresă robotului.
- Pentru ce? nu execută acesta de îndată.
- Tyranna ne aşteaptă afară. Ne va da hrană şi combustibil, pentru început, iar astăzi vom efectua mai multe asemenea transporturi, îl lămuri ea.
Robotul nu mai comentă; dădu curs instrucţiunilor primite, deci plecă să pregătească naveta. Iar Rena ieşise din nou afară, alăturându-i-se Tyrannei, după ce constatase că Als nu dădea semne de revenire, dar nici de înrăutăţire; se îndrepta clar spre vindecare, însă procesul părea îndelungat şi dificil, dar nu imposibil. Pentru că Syrinx nu mai era pe puntea principală, Rena setase computerul să întrerupă scutul în momentul în care ea va trece prin dreptul lui, aşa că nu întâmpină probleme de acest gen. Rena porni din nou micuţul aparat. De cum desfăcu lap topul, citi pe displayul acestuia:
„Ce face colegul tău?”
„Nimic deosebit. Starea lui e neschimbată.”
„Îmi pare rău...”
„Pentru ce? Doar l-ai salvat! E în afara oricărui pericol, însă se pare că-şi va reveni mai greu.”
„Atunci e bine. Te-ai înţeles cu robotul tău?”
„Încă nu, dar va sosi în curând, cu o navetă.”
„Bine. Vom stabili atunci ce-i de făcut.” decise Tyranna.
„Aşa mă gândeam şi eu...” remarcă Rena potrivirea.
„Tocmai din cauza asta am şi propus; ştiam că te-ai gândit la această variantă.” recunoscu Tyranna.
Apăru robotul, cu naveta. Tyranna, în ciuda dimensiunilor ei, nu putea egala viteza navetei. Căzură de acord asupra modalităţii de transport. Deci Rena se va urca din nou în spatele Tyrannei, iar Syrinx va folosi naveta şi le va aştepta în locul ştiut, de la marginea pădurii, în apropiere de sălaşul complet invizibil al Tyrannei.