Adevărul e că încă îți urmăream povestea! Amuzată! Cât se poate de relaxată! Sau poate că adevăratul cuvânt era DETAȘARE! Cu suficient de multă curiozitate la început, cu discontinuități din ce în ce mai preLUNGI imediat. Erai convins că nu făceam decât să mă sfâșii: o prostuță! (Și cum puteam eu să vin să te conving de contrariu?!) Că așteptam cu sufletul la gură orice mic indiciu ce ar fi putut avea minima legătură cu tine. Care m-ar fi conectat la tine. M-ar fi racordat. Așa cum racordezi formal un ținut al beznei și al fricii, al neîncrederii și deznădejdii, la sursa cea mai înaltă de tensiune. Și... ce rezultă din asta?! ... că dădeam totul din cale, doar să te zăresc o clipă pe tine pe Tine pe TINE. Și tu?! Cine știe din ce vei fi fost plămădit? Ce eroare cromozomială îți strecuraseră maștere ursitoarele în sângele din scutece? Deci, tu erai bătut în cuie. Sau în cap. Nu-i de mirare că-mi vedeai zilele scurgându-se. După tine. În timp ce viața ta,... viața ta cea adevărată ziceam!, devenea petice-petice, o cârpăceală izinită, tot hrănindu-se din improvizații și resturi. Adevărul e că îmi permiteam. Să te văd gol. Gol de tot. Go-lul! Fără pudoare. Fără dorințe. Fără false complexe de virginitate, nici de alt fel (deși eu tot o țărăncuță... tot!). SĂ TREC PRIN TINE FĂRĂ SĂ-MI FIE VREO CLIPĂ TEAMĂ CĂ M-AȘ PUTEA POTICNI. ÎN CEVA DE AL TĂU. Și-aș rămâne. Eu știu,... agățată de vreo chestie din alea, piatră de poticnire pentru dobitoace... Doar te-am făcut harcea-parcea de atâtea ori! Fără să mă încadrez în vreo paradigmă a crimei. Și ai tăcut. Și m-am uitat. Ca o pasăre a paradisului la sconcsul sexual devorat de organicitate. IN-SA-ȚI-A-BIL! Când regizorul a întors capul: E prea naturalist! Sau... fantastic?! Tăiați! Dați cu gel... estompator! Eu mi-am făcut loc. Am scrutat centrul desfrâului. Locul ăla care, poate, nu la toți ne este dat. Și tot nu înțelegeai cum NU TU MĂ PUSESEȘI LA ORIZONTALĂ PE MINE. Cum nici măcar damele tale multiple divorțate încercănate diplomate alambicate ratate... neterminate (deh, e și asta o formă de eternitate șubredă!) nu reușiseră neam să mă intimideze!

Plictisită, n-am găsit altceva să-ți strig decât:

„Moșule, în iunie faci 55! Și mai e puțin de tot până acolo!”

(Și-apoi.... „Trei lucruri sunt urâte şi lui Dumnezeu: bogatul nemilostiv, calicul fudul şi curvarul bătrân”. Și nu doar unui Dumnezeu care vorbește în română, căci „Dieu hait beaucoup pauvre orgueilleux, jeune paresseux et vieillard luxurieux” etc., deși măcar câteodată realitatea este mai puțin... naturalist-fantastică în limba altuia, mai puțin familiară ție!)