agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1071 .



Creionul de meșter
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Benedictus ]

2021-05-20  | [This text should be read in romana]    | 



E sâmbătă, zi liberă și am găsit, în sfârșit, timpul, dar și cheful necesar, pentru a-mi construi cotețul pentru păsări, proiectat de atâta vreme. Am marele noroc că, deși sunt dascăl de-o viață, am deprins devreme și meseria de lemnar, așa că n-am nevoie să angajez vreun meșter pentru asta. Îmi pregătesc metodic materialele și sculele... și mi-aduc aminte, așa, ca într-un flashback, de vremea când, școlar fiind, învățam primele taine ale meseriei de tâmplar cu meșterul nostru de atunci, nea Iosif...

Suntem băieți mari, tocmai am intrat la liceu, iar Partidul a decis că e vremea ca, pe lângă carte pe brânci, să învățăm și o meserie practică, să fim la nevoie și constructori de nădejde ai patriei, nu doar conțopiști prin cine știe ce birouri călduțe. S-a introdus astfel ”ziua de practică”, o zi pe săptămână, de regulă sâmbăta, în care uitam de cărți și teorie, deveneam meseriași, echipați în salopete albastre, în micul atelier-școală ridicat în pripă din banii consiliului popular, la ordinul Partidului. Dotat rudimentar, cu scule manuale, doar ici-colo câte o mașină dezafectată de pe la vreo fabrică din zonă. Cât despre personalul didactic, erau aduși din producție ori din pensie meșteri fără studii, uneori meșteri populari care învățaseră meserie făcând ucenicie la alții ca ei. Fiecare școală adoptase o anumită meserie în funcție de posibilitățile și necesitățile zonei. Nouă ne-a fost scris să devenim tâmplari. Ceea ce mie nu-mi displăcea câtuși de puțin pentru că iubeam lemnul încă de mic copil.

E prima zi de practică, avem mari emoții, nu știm cum ne vom descurca, suntem noi buni la carte, dar fără prea mare îndemânare la activități practice. Ne e teamă că nu vom reuși să învățăm mare lucru, atrăgându-ne critici și mustrări de la meșterii noștri pe care-i așteptăm cu teamă în atelierele de lucru. Nouă ne-a fost repartizat Nea Iosif, un meșter în vârstă, aproape de pensie. Doar cu cele șapte clase de ”generală” și un curs de calificare de vreo șase luni la fabrica de mobilă din oraș, Nea Iosif a venit vizibil marcat de emoții, ca și noi. Om voinic și impunător, dar modest și de bun simț, om de la țară, ne vedea ca pe niște domnișori cu carte, având complexul omului fără prea multă școală.
- Bună ziua, copii! ne salută meșterul cu o undă de emoție în glasul tremurător, deloc tunător cum ne-am fi așteptat.
- Bună ziua, dom’ maistru! răspundem noi toți în cor, ca la comandă.
- Mă, băieți, eu nu-s nici domn și nici maistru, continuă el cu glas moale și parcă vinovat de ceva. Domni sunt domnii voștri profesori de la clasă iar maiștrii sunt cei de la fabrică. Eu sunt Iosif, tâmplar, puteți să-mi ziceți nea Iosif.
- Nu putem, dom’ maistru! răspund eu cu îndrăzneală, în calitatea mea de șef de clasă, sunteți maistrul nostru, așa scrie la catalog și așa ne-a zis dom’ diriginte! Noi așa o să vă zicem!
- Daaa, dom’ maistru! întăresc și ceilalți școlari într-un glas.
- Bine, bine, cum vreți voi... - și nea Iosif devine mai degajat, deschide catalogul abia completat de diriginte cu datele noastre, ne întreabă pe fiecare după nume, după locul de trai, părinții care unde lucrează și ce dorim să facem în viață, cu un ton cald de părinte pentru care îl îndrăgim din prima.
Noi stăm așezați fiecare la bancul nostru de lucru, având în față calupuri din bucăți de lemn de diferite dimensiuni, aduse din fabrica de cherestea a orașului, pe care vom învăța, în ordine, operații de tăiere, îmbinare, șlefuire etc și sculele adecvate alături.
Nea Iosif adoptă o atitudine oficială, rigidă, își ia în serios postura de dascăl, așa cum crede el că ar trebui să fie, sobru și tacticos și ne întrebă:
- Și-acum, mă, băieți, ce facem noi, mai întâi de toate?
- Mai întâi, ne apucăm de măsurat și tăiat! strigăm noi în același cor strident de adolescenți cu vocile în schimbare.
- Nu! Greșit! ne admonestează nea Iosif ridicând un deget în aer.
Noi rămânem descumpăniți pentru că știam, încă de la prezentarea cursului în clasă de către diriginte, că vom învăța patru tipuri de operațiuni: tăiere, îmbinare, șlefuire și lăcuire/vopsire.
- Să țineți minte cât trăiți și cât veți lucra voi tâmplărie. Primul lucru, înainte de a face orice altceva, ne ascuțim creioanele!
Noi suntem derutați pentru că nimeni nu ne-a spus că trebuie să avem creioane la noi, iar nouă nici prin cap nu ne-a trecut.
- Care creioane, dom’ maistru? întreb eu.
- Cum care? Voi n-aveți creioane la voi? Ce fel de meșter e ăla fără creion permanent la el?
- Păi, zic eu, ceva creioane avem noi prin genți, din alea cum folosim la desen și la geometrie.
- Alea nu-s bune de nimic! decretează nea Iosif. Alea nu-s creioane de meșter! Vă trebuie creioane de meșter!
- Da’ de unde să luăm noi acum astfel de creioane, dom’ maistru?
- Iată! zice maistrul nostru, după care, mândru nevoie mare, scoate din geantă o legătură voluminoasă de creioane din acelea late și roșii de tâmplărie și ni le împarte la fiecare. Astea-s creioane de meșter cu care poți însemna materialul ca lumea, să se vadă bine semnul și fără ca mina să se rupă! Fără un creion bun și bine ascuțit nici să nu te apuci vreodată de treabă!
- Bine, dom’ maistru, dar noi n-avem bricege, să le ascuțim! îndrăznesc eu
- Nu-i nimic! Azi vi le ascut eu și vă arăt și cum se ascute bine un creion de tâmplărie!
Și scoate din geantă un cuțit ca un cosor de altoit, după care trece pe la fiecare și ne ascute cu migală creionul, operație care durează mai bine de o oră.
- De data viitoare, fiecare vine cu un briceag de ascuțit creionul la el!
- Bine, dom’ maistru!
Apoi nea Iosif ne arată, trecând iar pe la bancul fiecăruia, cum se măsoară și se însemnează corect cu creionul, apoi cum se prinde materialul în menghină și cum se taie cât mai precis , poziția optimă a ferăstrăului și mișcarea mâinii, ca tăietura să fie una impecabilă.

De-atunci în fiecare dimineață de practică aveam la noi creioanele primite cadou de la Nea Iosif și bricegele noastre în buzunare. De cum începea ora, nea Iosif ne întreba tacticos:
- Și-acum, ce avem noi de făcut, mai întâi?
- Mai întâi, ne ascuțim creioanele! răspundeam noi veseli și ne apucam de ascuțit într-o liniște desăvârșită în care se auzea doar zumzetul tabloului electric de pe peretele atelierului. Ni se părea o ciudățenie această pretenție a meșterului de a pierde vremea la prima oră cu ascuțitul creioanelor, dar o luam ca atare și ne era drag meșterul nostru, așa ciudat cum ne părea el nouă, cu mintea noastră de atunci...

Amintirea orelor de practică și chipul lui nea Iosif se șterg treptat ca un fum. Caut creionul meu de tâmplărie pe raftul atelierului și apoi, cu un cutter fin și în tihnă, încep să-mi ascut creionul după indicațiile prețioase ale maistrului meu de altădată.
Întâlnindu-l cândva, într-o împrejurare, după mulți ani de la terminarea școlii, l-am întrebat de ce insista atât de mult ca înainte de orice altă activitate să ne ascuțim creioanele, ceea ce era o pierdere de timp, noi puteam avea creioanele ascuțite încă de-acasă. El zicea însă că ascuțitul creionului îți dă liniștea necesară înainte de a începe munca și te-ajută să-ți limpezești gândurile, ca să știi exact ce urmează să faci!
Ascuțind creionul, ochii mi se împăienjenesc de lacrimi și nu mai văd bine, mă opresc câteva clipe și cu privirea ridicată spre cer mă gândesc la nea Iosif care o fi de mult oale și ulcele, dar iată că în mintea mea încă mai stăruie amintirea lui și parcă-l aud aievea:
- Băieți, ce facem noi, mai întâi?
- Ne ascuțim creioanele! îmi răsună, ca un ecou îndepărtat, glasurile zglobii ale copiilor de altădată...

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!