agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 771 .



Sindromul Marilyn
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [sorinucu ]

2023-02-24  | [This text should be read in romana]    | 



Marilyn e blondă și blonde ne sunt prejudecățile. Ochii ei ușor căzuți la colțuri și privirea mioapă nu țin conștiințe treze toată noaptea și nici nu blochează adolescenți prin toalete și vestiare. Cu toate astea, în Vietnam ea pune cu botul pe labe pușcașii marini ai US Army doar trecându-și o mână prin păr și articulând două note false. Marilyn calcă peste o gură de aerisire de metrou și asta îi e de-ajuns ca să țină prima pagină a tuturor ziarelor și revistelor din douăzeci de țări. Arthur Miller o ia de nevastă și se vede treaba că erosul are și creier: blonda Americii citește, emană păreri cu greutate și duduie de caracter dar asta nu vinde. Zeița Sensibilității n-o mângâie pe coapsele prea cărnoase și nici pe pulpele deloc de bibelou, ci de-a dreptul pe suflet, dar cine să i se aplece peste asta mai mult decât peste decolteu? Marilyn aduce traume la Hollywood, aduce criză de iubire din copilărie și aduce înzecit mai mult interior decât exterior. Dar nu are cine să o vadă așa; dincolo de Marilyn e Norma Jean, fata simplă și introvertită și asta nu interesează publicul cu bale la gură. Barbituricele și Președintele îi devin diavolii cu care încearcă să treacă puntea înapoi în normalitate după ce publicul o dezamăgește. Ambele lanțuri de susținere se rup, Marilyn nu are nici dus, nici întors. Cade în gol și în legendă, îmbrăcată în aceleași două-trei picături de Chanel Nr. 5 cu care mergea la culcare. "Happy Birthday Mr. President" nici Rihanna și nici Adele nu sunt în stare să cânte ca ea deși nu avea voce și nici patru mii de dive nu știu să cadă în legendă așa cum o face Marilyn în fiecare zi în care se mai descoperă câte un secret despre ea și atunci războaiele se vopsesc blond, moartea își dezgolește pulpele până sus iar eternitatea se scrie cu M al naibii de majuscul. A, și blond.

.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!