Ursitoare rele scris-au,
Toți voinicii să te lasă
Și-au orânduit să fie
Un pribeag din orice casă

Versurile acestea din "Așteptare", dar și din alte poezii ale lui O. Goga, sunt rupte din realitatea unor vremuri pe care le găsim astăzi în Cartea de Istorie. Ele surprind și drame personale transfigurate artistic de talentul Poetului.
M-am convins încă odată de aceste adevăruri recitind scrisoarea țăranului Oprea D.Costandel (rudă a soției mele), scrisă prin 1937 din Rusia Sovietică. A ajuns prin acele locuri în preajma primului război mondial, mânându-și din urmă oile, așa cum făceau la acea vreme mulți locuitori ai „Mărginimii Sibiulu”.
Acolo l-a surprins revoluția bolșevică și a trebuit să rămână, forțat de împrejurări, câteva decenii. Când s-a ivit ocazia a făcut, ca și alții în situația lui, demersuri pentru a se întoarce în patrie. Rudele au păstrat cu sfințenie scrisoarea. Numai așa se explică faptul că astăzi ea se află afișată în holul Muzeului de icoane pe sticlă „Preot Zosim Oancea” din satul său natal Sibiel.
Scrisoarea caligrafiată frumos, parcă de un elev silitor, dovedește că în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în sat erau învățători care și-au făcut datoria. Este adresată: „Dorită surioară și cumnate Oașa pe auzite” (probabil auzise că sora sa se măritase cu respectivul Oașa). Nu-i mai avea în sat, ca rude apropiate, decât pe ea căsătorită în casa părintească, și un frate căsătorit și el. Le reproșează că nu i-au răspuns la scrisori: „Nu-mi pot închipui oare că n-aveți plăcerea de a ne mai vedea?”. Apoi în altă parte: „Vă rog scrieți-mi adevărul să știu să nu vă mai fac îmbulzeală și supărare dacă o fi să viu că pasineagu(?) l-am dat să capăt viză de ieșire din Rusia. Și stau pe loc până voi primii scrisoare de la Dumneavoastră”.
Suferințele pe care i le-a pricinuit puterea sovietică sunt sintetizate în câteva rânduri: „Din ce am agonisit aș fi putut trăi o sută de ani chiar să nu mai fi lucrat nimic până voi fi murit. Vremurile s-au schimbat și tânăr de ași fi n-ași mai putea agonisi, numai de azi pe mâine”. Spune că acum câștigă doar 120 de ruble pe lună. Și ca să înțeleagă rudele ce poate face cu banii aceștia dă câteva prețuri: pâine 95 copeici, brânza 5 ruble, carnea 20 de ruble, untul 15 ruble. Arată apoi că aceste prețuri erau pe „Cartușca” (cartelă? n.n.) dar că acum toate sunt pe „comercianschi” (probabil mai scumpe n.n.). Apoi în alta parte: „atât am suferit și cât am chinuit eu n-am crezut că voi mai fi in viață”. Iar dacă rudele nu-i vor răspunde și va rămâne pe acolo „Se vede treaba că tot mai este ceva de suferit înaintea morții. Cum le-am petrecut pe cele trecute le-oi petrece și pe cele din viitorime și atunci voi ieși din lume pe unde oi fi. Fără de moarte nu se poate.
Că ar fi mare păcat
De-aș muri înstrăinat
Ce a fost dulce s-a mâncat
Ce a fost verde s-a uscat
Moartea s-a apropiat ”
Scrisoarea se termina cu cuvintele : ”Vă salut cu dor și aștept răspuns până nu mor.
Eu al dumneavoastră frate si cumnat Oprea D. Costandel din anul 1914 ieșit din Sibiel”
Pribeagul s-a întors, până la urmă, în satul natal. A mai trăit câțiva ani. A avut și acasă parte de o altă suferință generată de altele mai vechi. A paralizat. A murit însă fericit , vegheat de soră și frate, știind că își va începe Marea Călătorie de lângă biserica satului său