agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-07-20 | [This text should be read in romana] |
Iubire, bibelou de porțelan
Prima iarnă canadiană a lui Adi È™i Tudor părea că nu se mai sfîrÈ™eÈ™te. Era de acum sfîrÈ™itul lui martie È™i temperatura se menÈ›inea tot timpul în jurul a minus 20 de grade.. S-au plîns de treaba asta È™i un binevoitor le-a spus o glumă celebră care circula despre Quebec: Doi prieteni se întîlnesc pe stradă. Nu s-au mai văzut de mult È™i unul din ei întreabă: «Ei Pierre, ce-ai făcut vara trecută?» «Vara trecută, zice Pierre, a căzut într-o sîmbătă. M-am dus la pescuit». Abia în ultimele zile ale lui aprilie a început să apară soarele. Zilele au devenit brusc fierbinÈ›i È™i copacii au făcut muguri care s-au desfăcut grăbiÈ›i, de la o zi la alta. Dar numai copacii tineri. Copacii bătrîni au continuat să aÈ™tepte încrîncenati cu crengile negre, erau prudenÈ›i, È™tiau ei ce È™tiau, iarna încă se putea întoarce. Peste înca vreo lună spre sfîrÈ™itul lui aprilie, cînd totul era de acum înflorit È™i înverzit, au remarcat ici È™i colo, pe stîlpi, sau pe garduri, sîmbăta È™i duminica, anunÈ›uri mari cu "garage sale", cu liste de obiecte È™i apoi cu adrese. Li s-a spus că era vorba de vînzări de ocazie. Oameni care pleacă din Montreal sau din cartier, oameni care vor să vîndă tot ce le prisoseÈ™te de ani È™i ani de zile: obiecte de bucătărie, îmbrăcăminte, tablouri, cărÈ›i, bijuterii, televizoare, mobile, covoare, încălțăminte - orice. Se vindeau pe mai nimica, de la cîțiva centi la cîțiva dolari. Vînzările astea se făceau fie pe trotuar, fie în casă, fie în garajul cu poarta deschisă. Cei care vindeau, li s-a povestit, te primeau ca pe unul de-al lor, te salutau plini de bunăvoie, te întrebau ce faci È™i-È›i comunicau repede, în loc de alte noutăți, impresiile lor despre vreme. Stăteau în È™ezlonguri nepăsători, cu căni mari de cafea în mînă, fumau, pălăvrăgeau.tihnit. Nu se grăbeau, nu se enervau, nu se supărau dacă nu cumpărai nimic. Dacă te vedeau că dai mai multă atenÈ›ie obiectelor întinse pe mese sau împrăștiate pe iarbă, se sculau È™i veneau lîngă tine. Scădeau repede preÈ›ul la jumătate cînd observau că stai în cumpănă È™i ai vrea să pleci. Ba chiar, în timp ce-È›i mulÈ›umeau, îți dădeau È™i ceva gratuit. Uneori vindeau È™i copiii : jucării, cărÈ›i cu poze sau casete video cu desene animate. Dar copiii aceÈ™tia de opt-zece ani erau serioÈ™i si hapsîni! Þineau la preÈ›, nu lăsau un cent de la ei. Erau amîndoi într-o zi caldă de început de mai la un astfel de garage sale - vînzare din garaj - cînd deodată în atmosfera liniÈ™tită È™i paÈ™nică din jur s-a auzit o voce piÈ›igăiată È™i răsunătoare. - Madame, ei, alo! Zece dolari?! Asta nu-i preÈ› de garage sale. IÈ›i dau trei dolari È™i asta fiindcă sunt eu drăguÈ›! Se întoarseră È™i la cîțiva paÈ™i în spate văzură un bărbat înalt, gras, de vreo cincizeci de ani, cu ceafa groasă È™i transpirată care È›inea în mînă o lampă de birou mare aurie, cu piciorul dintr-un material alb. ÃŽn faÈ›a lui, era proprietara lămpii. O femeie încă tînără, blondă dar obosită. Fuma È™i părea enervată. Vorbea È™i ea tare, dar deÈ™i îndîrjită părea puÈ›in intimidată. - Nu domnul meu, spunea femeia, fără cincisprezece, n-o dau. PuneÈ›i-o la loc. - Cincisprezece? strigă revoltat bărbatul cu vocea piÈ›igăiată. Adineaori ziceai că vrei zece! - Pentru dumneavoastră, cincisprezece! - Te bag în mă-ta ordinaro, erupse deodată piÈ›igăiatul pe româneÈ™te punîndu-i în braÈ›e, aproape aruncîndu-i, lampa. Femeia se îndoi gata-gata s-o scape din mînă. Bărbatul se întorsese pe călcîie È™i înjurînd indignat, pornise repede, legănîndu-se spre maÈ™ina parcată de partea cealaltă a drumului. Femeia puse lampa pe masă È™i trecu pe lîngă ei, cu faÈ›a descompusă de supărare spre intrarea în garaj, acolo de unde o prietenă o privea compătimitoare È™i revoltată. - Hai să vedem È™i noi lampa aia, zise Adi încet. De ce e atît de scumpă... Era o veioză grea, cu piciorul si postamentul din marmură albă cu viniÈ™oare subÈ›iri negre. Femeia care se certase cu bărbatul cu ceafa groasă se apropie. ÃŽÈ™i aprinsese o altă È›igară. - Vă place? Adi mîngîie uÈ™or marmura rece. - E foarte frumoasă! - Doi dolari, spuse femeia. Adi o privi surprinsă. - V-o dau c-un dolar zise iar femeia. LuaÈ›i-o! Adi scoase un dolar È™i i-l dădu cu o miÈ™care repezită, ca È™i cum se temea ca femeia să nu se răzgîndească. Dar blonda nervoasă de acum cinci minute era toată numai zîmbet. - MulÈ›umesc frumos zise ea, luînd moneda. AveÈ›i nevoie de un sac? - Ar fi bine, dacă aÈ›i avea unul... - Cum nu? Imediat. Intră în garaj È™i se întoarse în mai puÈ›in de-un minut cu doi saci mare albi, din plastic. - Am luat doi, explică ea, ca să fiÈ›i sigură că nu se rupe. ÏÈ™i luară rămas bun È™i ieÈ™ind în stradă văzură că bărbatul care se certase pentru lampă nu plecase. Stătea în maÈ™ina lui, lipită de trotuar, vreo zece metri mai departe È™i vorbea cu cineva la telefon. Cînd trecură pe lîngă el, omul lăsă telefonul din mînă, se dădu aproape de geamul deschis È™i strigă uÈ™or pe româneÈ™te. - Alo, doamnă! Un minut, vă rog! Adi se opri: - De unde È™tiÈ›i că sunt româncă? - N-are importanță. Eu mă pricep la români. Altceva. Ai cumpărat lampa? - Da, am cumpărat-o. AveÈ›i ceva cu mine? Adi îl privea cu ostilitate. - Nu doamnă, n-am nimic cu dumneata! o contrazise piÈ›igăiatul revoltat. Cu putoarea aia aveam. Nu È™tiu dacă ai auzit-o, cum mi-a ridicat preÈ›ul într-o secundă de la 10 la 15 dolari. Auzi ce ocnă de femeie! Cît i-ai dat? - Un dolar. - Un dolar?! Și È›i-a dat-o c-un dolar? - Mi-a dat-o, da È™i ce-i cu asta? - Nu e nimic doamnă, mă bucur. ÃŽmi pare bine că nu i-ai dat mai mult. Ai trombonit-o. ÃŽmi pare bine. Un dolar? EÈ™ti nemaipomenită doamnă! Apoi îl privi pe Tudor - Domnule, haideÈ›i în maÈ™ină, vă duc eu acasă. Dacă vreÈ›i... PronunÈ›ase "dacă vreÈ›i" cine È™tie de ce, într-un fel insinuant È™i batjocoritor. Tudor È™i Adi s-au privit scurt È™i au căzut de acord. De ce nu? Era cald È™i pînă în staÈ›ia de autobuz mai era mult de mers. Cînd au intrat în maÈ™ină bărbatul cu voce piÈ›igăiată le-a cerut adresa È™i pe urmă s-a prezentat într-un fel ceremonios È™i ironic. Era profesorul Tiberiu Dimancea. Pentru prieteni, Tibi. De educaÈ›ie fizică. Era È™i antrenor al unei echipe de volei de amatori. Dar ei cine erau? Tudor spuse ezitînd că în È›ară fusese È™i el tot profesor. Dar de istorie. Iar Adi, bibliotecară. Aici în Canada, deocamdată nu lucrau nimic, oficial. La negru, da, dar nu oficial, cu acte È™i cecuri. Veniseră de trei luni. Mai aveau ceva bani de acasă, dar erau pe sfîrÈ™ite È™i se pregăteau să ceară ajutor social. Voiau să facă È™i niÈ™te cursuri de engleză, cu franceza nu aveau probleme. Tibi îi asculta fără să zică nimic. Se uita pe geam, intraseră pe strada lor È™i căuta numărul. Opri în faÈ›a blocului. - Domnule Dimancea, nu urcaÈ›i pînă la noi? îl întrebă Adi. Să bem o cafea. - O să urc, da, dar nu stau mult, o jumătate de oră atît că am treabă. AuziÈ›i, zise el apoi cînd urcau scările, eu sunt Tibi, atît, nu domnul Dimancea. E clar? Nici eu n-o să vă domnesc atîta. Tudor, È™i Adriana, e bine? - Da, Tibi, e bine, acceptă Tudor. Nu Adriana, Adi. - Mă mai cheamă È™i Cristina. - Adriana-Cristina, miÈ™to! nume de regină zise admirativ È™i tot aÈ™a, vag ironic, Tibi. Toate femeile au nume de regină. Dar eu îți spun Adi. Intrară în casă È™i Adi îl invită să se aÈ™eze în fotoliu. Ea lăsă lampa în hol È™i merse în bucătărie să prepare cafeaua. Tibi era roÈ™u la față, poate din cauza soarelui sau a oboselii. ÃŽn salon era destul de răcoare. Tudor se aÈ™eză în faÈ›a lui pe unul din scaune. Tibi aruncă o privire în jur. - V-aÈ›i aranjat bine, constată el. SunteÈ›i de abia de trei luni È™i aveÈ›i casa plină - Cum am putut È™i noi - zise Tudor ezitînd. - Hai să-i spunem adevărul zise Adi intrînd cu cafelele. Toate mobilele astea ni le-a dat portăreasa. - Care portăreasă?! se miră Tibi - Portăreasa din bloc. - Portăreasă?! Consierja? - La concierge, oui, spuse automat Tudor, puÈ›in stînjenit. - Zi consierjă ce-i aia portăreasă? - AÈ™a e-n româneÈ™te! - Taci bă, aici aÈ™a se zice, consierjă. Și-n româneÈ™te tot aÈ™a se zice. - ÃŽn dicÈ›ionar nu scrie aÈ™a.... - Care dicÈ›ionar? - Oricare dicÈ›ionar din România... - Lasă România, aici eÈ™ti în Canada... Auzi, să-È›i spun o chestie... Adi aÈ™ezase ceÈ™tile de cafea pe măsuÈ›a mică. ÃŽntr-o altă farfurie adăugase niÈ™te piÈ™coturi mari È™i napolitane. Se aÈ™eză È™i ea pe un scaun alături de Tudor. Stăteau în faÈ›a lui Tibi masiv, transpirat È™i tolănit în fotoliu ca doi elevi cuminÈ›i. Tibi luă repede un piÈ™cot îl băgă în gură È™i-l îndesă cu degetul să intre mai bine. - Să-È›i spun o chestie, continuă el cu un alt piÈ™cot într-o mînă È™i cu ceaÈ™ca în cealaltă. Sorbi lung È™i zgomotos È™i aÈ™eză cu grijă ceaÈ™ca în farfurioară. Dacă ai ajuns aici È™i vrei să rămîi, uită România. Aici e altă lume. - Mai bună! admise Adi. De-aia am plecat... - Nu È™tiu! Mai bună, mai rea, nu È™tiu. Dar alta. Eu iubesc lumea asta, cum iubesc È™i România. Rîse în hohote. - Acolo mi-am petrecut copilăria, acolo am fost tînăr pînă la 23 de ani, acolo am avut gagici...Asta e. Pînă acum cîțiva ani m-am dus în fiecare an în România. Și-acum È›in cu UTA, e echipa mea de suflet. Viata e miÈ™to în România... Tibi se opri privindu-i cu veselie. Tudor È™i Adi păreau încurcaÈ›i. - ViaÈ›a e miÈ™to, am zis, dar dacă eÈ™ti turist! Și dacă vreÈ›i să È™tiÈ›i, pe vremea lui CeauÈ™escu era È™i mai miÈ™to. Era ordine, È™i cu un ciubuc de cîțiva dolari aveai tot ce voiai. N-avea nimeni valută, cu dolarii erai boier. Acum e debandadă. Și e scump. De-aia nu m-am mai dus de vreo cîțiva ani încoace .... N-aÈ™ mai putea trăi acolo... Iubesc România, dar de departe...AÈ™a o s-o iubiÈ›i È™i voi... - Era vorba doar de dicÈ›ionare... asta-i altă discuÈ›ie - Ba e tot aia! Bă, tu n-auzi?! Lasă dicÈ›ionarele româneÈ™ti la ele-acasă, în România. Aici e limba română din Canada. Nici franceza din Canada nu e franceza din FranÈ›a, nici engleza nu e engleza din Anglia, nici italiana nu e italiana din Italia È™i-aÈ™a e cu toate. Se-amestecă limbile, devin canadiene, se-amestecă È™i oamenii. Asta e-o È›ară de meteci. Fiecare emigrant, de oriunde ar fi el, devine altcineva. Și voi o să fiÈ›i altcineva. Acum încă aveÈ›i caÈ™ la gură, încă mai gîndiÈ›i româneÈ™te, dar o să vă treacă. - Toată viaÈ›a o să gîndim româneÈ™te, spuse patriotic È™i solemn Tudor privind spre Adi, cerîndu-i, s-ar fi zis, consimțămîntul. N-avem de ales. Nu te mai naÈ™ti odată la patruzeci de ani! - Ba te naÈ™ti, îl contrazise Tibi. Ai să vezi, că te naÈ™ti... - Am venit de trei luni, interveni Adi hotărîtă în apărarea lui Tudor, È™i È™tim deja multe lucruri. Nu suntem chiar atît de naivi, cum ne crezi tu, Tibi.. Tibi se ridică în picioare, voia să plece. - Trei luni nu-nseamnă nimic!. Stai să treacă măcar un an. Aici chiar È™i aerul pe care-l respiri te transformă! - MulÈ›umim că ne-ai adus acasă. - Mi-a făcut plăcere, zise Tibi scurt È™i ieÈ™i. - Un mîrlan ! spuse cu necaz Tudor după ce închise uÈ™a. Și se strîmbă imitîndu-i vocea piÈ›igăiată: Aici chiar È™i aerul pe care-l respiri te transformă. Cum o fi fost el înainte să se transforme din cauza aerului? E al treilea român care ne dă lecÈ›ii... Imbecili È™i fuduli... - O fi, dar nu ne datora nimic. A fost cumsecade că ne-a adus acasă... * Tibi nu a venit săptamîna viitoare cum promisese, ci peste alte două săptămîni, într-o sîmbătă. Era dimineaÈ›a pe la ora nouă, erau încă în pijamale la o cafea È™i s-au trezit cu el la ușă. - V-aÈ›i trezit? Hai, miÈ™carea! Am venit să vă iau. Mergem la garaje, la mine în mahala e talcioc, toată lumea vinde ca la balamuc... - Nu intri să bei o cafea? l-a întrebat Adi - Ce cafea tanti, cine are chef de cafea la ora asta? Lumea e trează de la ora È™ase, în È›ara asta se mai si munceÈ™te! Vînzarea a început de la opt. Am È™i fost la vreo două garaje pînă acum! Hai repede, miÈ™caÈ›i-vă, vă aÈ™tept jos. Daca nu vă grăbiÈ›i, ne iau alÈ›ii caimacul, nu ne mai rămîn decît ciurucurile. S-a întors È™i a coborît grăbit, aproape în fugă. - E nebun, opină Tudor, trăgîndu-È™i repede pe el pantalonii. - Tot n-aveam ce face astăzi, spuse binevoitoare Adi. Și sîmbăta te-apucă melancolia să stai închis în casă... Au ieÈ™it peste zece minute. Tibi își pierduse deja răbdarea. Era încruntat È™i asculta o casetă cu muzică românească. * Mahalaua lui Tibi era un cartier curat, cu copaci groÈ™i, peluze È™i case albe, gospodăreÈ™ti, cu ferestre largi È™i acoperiÈ™uri de È›iglă. Era cald, senin, totul era verde, strălucitor, È™i de o parte È™i de alta a străzilor asfaltate vînzările din garaj se È›ineau lanÈ›. S-ar fi zis că toată strada e o piață, dar fără rumoarea, fără gălăgia È™i fără îmbulzeala din pieÈ›ele adevărate. Tibi conducea încet È™i se uita pe geamul lateral cu atenÈ›ie. Evalua, poate grămada de lucruri oferite spre vînzare. Fredona Iubire bibelou de porÈ›elan cu o voce îngrozitor de falsă. Nu era încîntat de ce vedea È™i din cînd în cînd se oprea din fredonat È™i le explica ce nu-i plăcea: - NiÈ™te cărpănoÈ™i, îi È™tiu. - Asta e o babă care vinde numai rahaturi. - NiÈ™te amărășteni. N-ai de ce te lipi. Și asa mai departe. Unii erau împuÈ›iÈ›i È™i È›ineau la preÈ›, alÈ›ii erau bulangii È™i el nu voia să aibă de-a face cu ei, mai încolo era unul sau una cu care el se certase săptamîna trecută... Apoi se opri brusc: - Aici, zise hotărît È™i împinse maÈ™ina spre trotuar. Opri, coborî repede, salută un cuplu zîmbitor de tineri, È™i se apropie de masa încărcată cu obiecte desperecheate. Aruncă o privire È™i trecu mai departe, spre poarta deschisă a garajului, acolo unde pe o bară erau atîrnate cămăși bărbăteÈ™ti È™i sacouri Adi È™i Tudor se opriră în faÈ›a mesei. ÃŽi interesau niÈ™te pahare înalte de cristal. Tibi îi văzu È™i le făcu semn să se apropie: - VreÈ›i să luaÈ›i paharele alea? - Da, zise Adi, È™ase pahare È™i costă doar cinci dolari. - Vi le cumpăr eu, ia uitaÈ›i-vă la È›oalele astea. Cămășile È™i sacourile erau toate parcă noi, dacă le-ar fi văzut într-un magazin, n-ar fi zis că au mai fost purtate de cineva. - Nu-s miÈ™to? - Ba da, spuse Adi. Vreau să-i cumpăr È™i lui Tudor vreo două cămăși. Tibi îl măsură din ochi È™i alese repede patru.. - Astea, zise. Stai să-mi aleg È™i eu. ÃŽn zece minute avea braÈ›ul plin. Pe lîngă cămășile lui Tudor alesese È™i pentru el vreo cinci sau È™ase. Se apropie de tineri, le vorbi ceva în englezeÈ™te, tinerii rîseră. Mai spuse ceva fetei care răspunse pe jumătate stînjenită, pe jumătate amuzată, el o bătu patern pe umăr, pe urmă îi dădu cămășile, ea le numără È™i-i spuse preÈ›ul. Tibi se întoarse spre Adi È™i o întrebă tare arătîndu-i paharele de cristal. - Pe astea vrei să le iei? Adi facu semn că da, pe acelea vrea să le ia, se apropie, în timp ce Tudor, rămas între cămăși se prefăcea că le examinează cu atenÈ›ie. Nu se simÈ›ea în largul lui, Tibi era prea familiar cu toată lumea, avea gura mare È™i-l intimida. - Hei Tudor, strigă tare Tibi, gata, miÈ™carea. Plecăm. - Am luat ieftin, spuse el după ce intrară toÈ›i în maÈ™ină. Pe cămăși am dat È™ase dolari È™i paharele le-am luat cu trei.. Le-am plătit, È›ineti-vă banii. - MulÈ›umim Tibi, spuse Adi impresionată - Nu le da niciodată cît cer, o învăță el pe Adi Au umblat toata ziua aceea pe la vînzari din garaje. Nu doar pe strada lui Tibi , ci È™i pe multe altele, pînă departe, spre centrul oraÈ™ului. Tibi era în vervă, oriunde cobora, ocupa repede tot locul, glumea, ironiza, se certa, se tîrguia, mereu cu vocea aia mare È™i piÈ›igăiată. Se întorcea la maÈ™ină cu lucrurile cumpărate È™i le aÈ™eza cu mîndria cu care un vînător È™i-ar fi rînduit trofeele. Și-a mai cumpărat trei sacouri, cîteva perechi de pantaloni, alte cămăși, cîteva cravate, un bibelou cu o dansatoare. Adi a găsit tablouri, un serviciu de masă pentru patru persoane, două inele de argint, iar Tudor, discuri, dicÈ›ionare, cinci volume dintr-o enciclopedie aparuta în 1967. Tibi a plătit tot ce È™i-au cumpărat È™i n-a vrut să primească nici un ban. Fusese o zi minunată È™i Adi È™i Tudor erau fericiÈ›i. ÃŽÈ™i făcuseră în sfîrÈ™it un prieten la Montreal. - Să mîncăm ceva undeva, le-a propus Tibi spre sfîrÈ™itul după amiezei cînd foamea îi răzbise. S-au oprit la un Mike's È™i au comandat pizza. - V-a plăcut la vînzarea de garaj? îi întrebă Tibi. - A fost o zi frumoasă, spuse Adi cu căldură, mulÈ›umim mult. - Dumneavoastra v-a plăcut domnu'? se întoarse Tibi ironic spre Tudor. Nu păreÈ›i încîntat... - A fost bine Tibi, mi-a plăcut. Și-am găsit lucruri interesante. - Numai proÈ™tii cumpăra aici lucruri noi! Care nu fac doi bani fiindcă toate-s făcute în China È™i-n Thailanda. Pe urmă, Tibi le-a povestit plin de umor amintiri din copilărie, cum fura cînd era puÈ™ti magnolii din CiÈ™migiu È™i cum purta crucea la înmormîntările din cartier pentru cîțiva lei . Și despre UTA È™i despre Petchowski, fotbalistul lui preferat de la paisprezece ani. Și despre cum s-a bătut la È™aisprezece din cauza primei lui iubite cu un rival care avea optsprezece. Iubita, zicea acum Tibi, era o coardă, o basarabeancă de douăzeci si patru de ani, măritată cu un cizmar sfrijit È™i bătrîn. Cizmarul avea un atelier prăpădit în curte din care nu ieÈ™ea decît la prînz È™i seara cînd mergea sa se culce. Cati aÈ™eza un ghiveci de flori în fereastră ca sa-i dea de veste lui Tibi că-l aÈ™teaptă, o È™mecherie pe care o învățase dintr-un film cu spioni ruÈ™i. Adi îl privea transfigurată dar Tudor era nemulÈ›umit. S-au È™i certat din cauza asta cînd au rămas singuri. - Te uitai la el ca la un guru! Erai toată numai admiraÈ›ie È™i devotament că È›i-a cumpărat cîteva vechituri cu douăzeci de dolari. - Au fost aproape patruzeci! Și eram mai bine aÈ™a, decît acră È™i nemulÈ›umită ca tine, după ce omul È™i-a pierdut toată ziua cu noi! Și ce? Povestea cu haz È™i spunea lucruri interesante, eÈ™ti invidios? - Invidios? Pe prostiile alea? Sigur că mai toÈ›i puÈ™tii fură cîte ceva să se grozăvească, că toÈ›i au o echipă de fotbal preferată È™i tot aÈ™a că băieÈ›ii fac dragoste prima dată cu curve mai coapte ca ei. AÈ™a era cel puÈ›in pe timpul lui. Tu nu vezi cît e de banal tot ce spune Tibi? Și chiar nu-È›i dai seama de ce-a fost atît de cumsecade cu noi?! Adi nu-l mai contrazisese, dar È›inuse la părerea ei. "Mie mi-a plăcut", pusese ea capăt discuÈ›iei. Dar asta avea să fie mai tîrziu... Acum cînd Tibi povestea È™i ei îl urmăreau cu sentimente contradictorii, niciunul nu se gîndea că.povesteÈ™te banalități ÃŽncepea să se insereze cînd au pornit spre casă. Tibi fredona absent Iubire bibelou de porÈ›elan È™i părea plictisit. - Tibi, tu eÈ™ti însurat, nu-i aÈ™a? îl întrebă deodată Adi feminină È™i plină de interes. Intraseră pe strada lor È™i, după cum se înÈ›eleseseră mai înainte, Tibi trebuia să urce la ei să încheie seara la o bere. MaÈ™ina opri în faÈ›a blocului. - Nu mai urc, zise Tibi, sunt obosit. Vreau să mă duc acasă. - Te aÈ™teaptă nevasta? îl ironiză Adi Tibi privea fix înaintea lui È™i È›inea strîns mîinile pe volan - Hai, daÈ›i-vă jos, gata. Ne mai vedem È™i săptămîna viitoare. Coborî È™i el È™i îi ajută posomorît să-È™i scoata cumpărăturile din portbagaj. Se urcă din nou în maÈ™ină È™i cu cheia de contact în mînă, în timp ce se pregătea să demareze le spuse: - Nevastă-mea a È™ters-o cu un gagiu. Un brazilian. Nu se mai întoarce niciodată. Era o chestie mai veche, se aveau bine demult, n-am È™tiut nimic, mi-a lăsat o scrisoare... - Ce vorbeÈ™ti?! îl compătimi Adi foarte impresionată. Cînd a fost asta? .. - Aseară ! spuse Tibi. Bye, vă mai caut eu. - Hai cu noi! îl rugă Adi. Să mai stăm de vorbă! Tibi nu-i răspunse, făcu un semn de rămas bun È™i-È™i demară maÈ™ina cu zgomot. ÃŽncărcaÈ›i de cumpărături, Tudor È™i Adi urcau tăcuÈ›i în apartamentul lor. ÃŽncepuseră deja să se certe. (Convorbiri literare, 2006) |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy