agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-09-25 | [This text should be read in romana] |
*
Telefonul zbîrnîi strident trezind-o pe Irina din somn. Se ridică speriată: era patru dimineața. Se întorsese acasă pe la miezul nopții. În urmă cu trei zile mama ei fusese internată în spital, suferise al doilea infarct. Venise direct de la spital și apucase să doarmă cîteva ore. Și-acum...Tot am să deconectez eu telefonul ăsta, își zise în gînd. Cu pași nesiguri se îndreptă spre bucătărie gresia rece o făcu să se înfioare: se trezise de-a binelea. Ridică receptorul. -Alo... Era sora ei care rămăsese la spital lîngă bătrînă. -Alo, hai, e gata... Puse receptorul în furcă. A înțeles. * Întotdeauna se gîndise la clipa asta se întreba cum o să reacționeze ce-o să simtă. Doar un gol imens? Doar o durere insuportabilă? Se îmbrăcă pe întuneric. Fără grabă. Ce cumplită oboseală. Dacă ar avea măcar o lacrimă. De ce n-avem lacrimi să ne plîngem toate durerile? Asta e tot? Așa se moare? Cînd dormi? Din toate trăirile cea mai înșelătoare e frica de moarte. O aștepți, o simți, o vezi și totuși e altfel decît ți-ai imaginat. Mai goală mai tăcută. Niciodată nu ești pregătit. Bună rea, nu te saturi niciodată de viață. * Renunță la aceste gînduri. În fond era o simplă profesoară. Ieși din casă cu grijă să nu trezească băieții. Dacă-ar bănui ei ce se întîmplă... Drumul pînă la spital i se păru inutil. Picioarele mergeau singure într-o direcție gîndurile în altă parte. Și ce întuneric...Zăpada scîrțîia sub tălpi ca litania tuturor sfinților. Ajunse la spital, se strecură pe lîngă niște mașini, trecu pe lîngă corpul mare al spitalului, apoi se trezi la Neurologie. Salonul nr. 1. Salonul nr. 2. Salonul nr. 3. Salonul nr. 4. Salonul nr. 5. Ar fi vrut.. nu știa ce-ar fi vrut. Ca atunci cînd intră in salon să urle toți: păcăleală de 1 aprilie. Dar era în ianurie așa că nicio șansă. Dar poate a uitat data. Poate s-au inversat polii pămîntului. Salonul nr. 6. Mîna îi tremură pe clanță. Răsuflă ușurată. Uite-o că doarme. Și ce zîmbet are... Nu prea înțelegea ce caută lumînarea în mînă. Și tubul de oxigen unde e? Vru să strige după asistentă, s-o certe. Glasul îl auzi numai ea. Așadar, pînă la urmă... Se așeză sleită pe scaun. Nu se rugă ca Dumnezeu să facă ceva, nu se rugă ca cineva să facă orice. Pe la cinci dimineață veni o rudă cu mașină. Și cu sicriul. * Armin se trezi într-o dispoziție excelentă. Se îmbrăcă rapid și intră în baie. Se bărbieri meticulos, dădu drumu la casetofon. This is the end beautiful friend... Vocea lui Jim îi intra prin fiecare por. Prin luna octombrie cînd începuseră cursurile a locuit singur într-un apartament în Iași. Doar el și Jim. Dimineața dormea pînă tîrziu apo se plimba prin Iași spre seară se întorcea acasă. Unde nu-l aștepta nimeni. Doar el și Jim. Și sticla de wyskey. Puse cafeaua pe aragaz își aprinse o țigară aprinse televizorul. Încă o mineriadă. Procesul lui Clinton. Trei morți. Război în Kosovo. Stinse scîrbit țigara. Lumea asta se duce dracului își spuse. E așa cum zic eu, lumea asta involuează. O să ajungem la ginta patriarhală. Îi plăcea enorm ideea asta pentru că era ideea lui și o repeta de cîte ori are ocazia. Soneria țîrîi răgușit deschise ușa. - Sărumîna mămică... Irina intră în apartament galbenă ca un mort. -Ce-ai pățit? Arăți de parcă ai fi văzut moartea... -Armin, a murit bunica. Armin surîse, a și început programul de glume. Bineînțeles că nu poate să moară încă mai are vreo trei ani de trăit. -Sîmbătă e înmormîntarea... Armnin încremeni. Cuvintele îi ieșeau strîmb numai el le auzea. Imposibil. Toți oamenii mor cînd e urît afară. Se uită pe fereastră. Lumina soarelui îl izbi în ochi făcîndu-l să se dea înapoi. Un cer clar ca laptele fiert. La fel și zăpada. Imposibil. Surîse din nou. * -Armin, joi ai examen. După ce termini vii la țară... Cuvintele se dilatau se măreau se rostogoleau îl îngropau. Imposibil. Am făcut un pact să mor odată cu bunica. Privi cu ură spre maică-sa. Cearcăne mari apăruseră sub rama groasă a ochelarilor. Irina clipi miop. -Să nu mă faci de rîs acuma...să vii la țară. Eu plec să cumpăr pentru praznic. Luă o gură de cafea mai mult zaț își strînse banii pe care îți avea și ieși cu umerii plecați. Fără să știe de ce Armin o înjură în gînd. * Ovidiu deschise brusc ochii. Dezorientat încercă să străpungă cu privirea întunericul din jur. Își aminti unde se află: îl trimiseseră la țară să aibă grijă de moșneag. Halal vacanță de iarnă! De ce dracu mă trimit numai pe mine? Ovidiu-n sus Ovidiu-n jos, fă aia, fă aia... Tembelu de frate-miu...intelectual de trei parale... Încercă să se gîndească la altceva. În fond nu era rău la țară. Mîncare bună, căldură, vizite pe la rude. Dar după el, n-ar fi dat în ruptul capului viața de la țară pentru viața la oraș. La țară muncești ca un hamal, mănînci ca un porc, dormi buștean, cînd îți vine vremea te însori, faci o casă de plozi și viața-i gata. La oraș însă... Nervos se răsuci în pat. Un pat bătrînesc și moale pe care nu mai dormise de zece ani. Acu zece ani cînd casa era plină de plozi, de țipete, de rîsete. De cîțiva ani urlă cîinii a pustiu. Și Armin era răsfățatul, întîiul născut băiat. Iar cretinul de frate-miu... * Cineva deschise poarta mare de la ogradă și intră o dacie. Fir-aș eu, s-a dus dracului și somnul meu, oftă Ovidiu. Își trase șosetele, îmbrăcă paltonul pe dos, tufli nervos fesul FUBU pe cap și ieși afară. Frig și întuneric. Din dacie ieșiră trei persoane. N-a putut să le vadă fețele dar a putut să vadă altceva. Pe capota mașinii sicriul. * -Ați adus-o? Se pomeni că întreabă Dumitru. Glasul lui parcă nu era al lui. -Da, am adus-o... -E moartă? glasul lui sigur nu era al lui -... Privi obosit cum doi bărbați dădură jos sicriul de pe mașină și îl duseră în casa mare. Privi nedumerit plînsul fetelor și se îndepărtă șchiopătînd. Intră în atelier se așeză cu capul în mîini. Poziția asta e cea mai respectată de lume. O încremenire nu filosofică nu dureroasă. Poziția sufletului. Măi, babo, măi! Ce să-ți fac dacă nu m-ai ascultat! Þi-am zis de atîtea ori să aștepți că eu trebuie să mor înaintea ta, că am șaptejdoi și-s mai bătrîn ca tine. Da dacă te-ai grăbit... Zîmbi. Prinsese un rege, luptase în război, nu în prima linia, ci în războiul din spatele războiului, degerat în zăpadă, în timp ce aproviziona trupele. O cunoscuse pe Veronica se luaseră. Avuseseră trei copii. Au murit Dumnezeu le-a dat încă cinci. * Văsuseră amîndoi cum se schimbă lumea și nu s-au mirat. Pe vremuri era cel mai vestit fierar din zonă. Venea unul la el: nea Dumitre, potcovește-mi și mie calul. Nea Dumitre, mi s-a rupt oiștea de la căruță, bade dumitre fă-mi o cruce, fă-mi o poartă, fă-mi un gard. Veneau preoți, avocați, doctori de la oraș. Au venit comuniștii au stat cît au stat au plecat. El tot la ciocanele lui a rămas. Și-au luat televizor nu s-au mirat. Și-a luat polizor, autogen, și-a tras curent electric. Nu s-a mirat. A venit democrația. Nu prea știa cu ce se mănîncă da cînd a văzut că asta înseamnă aparatul lui de sudură, al lui și numai al lui, i-a plăcut. Nu s-a mirat. Au venit taxe, impozite, s-a scumpit aratul, semănatul. Nu s-a mirat. * Își mîngîie uneltele cu duioșie. Ce Dumnezeu să mai facă cu ele? Să potcovească mașini? Să sudeze oiști la tractoare? Copii au plecat care prin străinătățuri care la oraș. Irina a divorțat. S-a mirat pentru prima dată. Nepotul s-a înstrăinat. Deh, era orășan, citit, umblat. S-a mirat și mai tare de data asta mirarea îl durea. Cum adică, îl crești, îi dai de mîncare, te joci cu el, apoi îți fură banii din casă? Acuma s-a mirat pentru ultima dată. Se uita cu baba seara la televizor, clătinau din cap amîndoi apoi se rugau. Cu cine să mai clatine din cap? Și de ce s-a grăbit așa, să moară? El asta n-a înțeles. * Cîinele care păzea atelierul fornăi prin aburul gerului. Alungă frînturile de imagini din minte și se îndreptă spre nicovală. Luă un ciocan și începu să bată într-un drug de fier. Dacă nu le-o place s-o păstreze pentru mine, că o fac așa cum vreau eu, își zise. Atelierul începu să duduie. 5 feb. 1999 |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy