Toamna era frumoasă în luna octombrie, oamenii încă purtau mînecă scurtă. Cîrciuma era plină ochi, lipsea doar profesorul, avea ședință cu părinții, dar trebuia să pice din moment în moment. Ceilalți îl așteptau nerăbdători, mai ales Săndel, partenerul de pahar și discuții inteligente.
Dan a lu’ Nașu făcuse cinste. Își măritase fata la București și se simțise dator să dea un rînd de votcă.
- Eiiii, casă și copii de piatră! zise Săndel, sorbind din lichidul incolos și făcînd o grimasă. Să-ți trăiască și să fie sănătoși. Familia este temelia societății, în doi suporți mai ușor greutățile pe care singur nu le-ai fi avut. Mă uit la mine. Sper că e gospodină bună, că asta e calitatea de bază, în ziua de azi.
- Cam este, că a învățat de la mă-sa să gătească. E drept că mai face și greșeli, cum a fost cu ardeii umpluți.
- Ce a făcut cu ardeii? întrebă Bicuță? Mie îmi plac, nu știu ce greșeli poți face, doar pui carnea tocată în ei și-i bagi la cuptor. Dacă o cumperi din comerț gata tocată, nici nu riști nimic.
- Mă-sa i-a lăsat totul pregătit acasă. Ardeii și carnea tocată, de două feluri, de porc și de pasăre, că ea nu mănîncă porc. Și ardeii erau verzi și roșii, ca să îi deosebească. Și credeți că a făcut fi-mea? I-a însemnat cu markerul.
- Eu am un motan care mănîncă iarbă, zise poetul. Adică nu mereu, doar de cîteva ori pe săptămînă.
- Ce fel de iarbă? întrebă Săndel. Că, dacă mănîncă gazon, e suficient să-l scoți pe stadion să pască. Deși eu nu-mi pot imagina o mîță care să mănînce iarbă.
- Mă duc la pădure și-i culeg de-acolo. Nu e orice fel de iarbă, dar cred că îi face bine la stomac, nu se mai constipă. Trebuie să fie proaspătă, însă.
- Și cum o păstrezi proaspătă? O ții la frigider? întrebă Bicuță, curios să afle dieta mîței.
- O pun în pungi de plastic și o țin pe balcon sau în frigider, în funcție de vremea de-afară.
- E nasol să fii constipat, interveni Mișu electricianu. Nici nu știți ce chin este. Eu am ținut un regim pentru slăbit și am suferit de constipație. Lasă, că nici n-am slăbit decît un kilogram.
- De ce ai ținut regimul? Că tu nu ești gras. Poate așa…nițel dolofan, adică plinuț. Nu ieși în evidență, cum ar veni.
- Păi, îmi ieșiseră niște analize nașpa. Mi-am zis că dacă slăbesc nițel le reglez. N-am dat decît o gaură la curea.
- De la a treia gaură se vede diferența, spuse Săndel, mîngîindu-și burta.
Profesorul intră pe ușa cîrciumii. Luă din zbor ultimele cuvinte.
- Vorbiți despre femei? întrebă el? Că e un subiect prea vast, ne-ar trebui o săptămînă.
- A, nu! Despre analize și cură de slăbit.
- Eu nu mai am încredere în analize. Și să vă spun de ce, completă el, sorbind din paharul pe care Bicuță i-l pusese în față. La medicul meu de familie vin niște tipi de la Alexandria, fac analize complete. Adică recoltează sînge și peste două zile vin cu rezultatele. M-am luat după gura nevestei și m-am dus și eu. Le-am făcut pe toate, mai puțin coprocultura și urina.
- Și nu e bine? întrebă Mișu electricianu. Omul trebuie să-și facă analize din cînd în cînd. Mai ales acum, cu programul ăsta al ministerului. Am auzit că trimite scrisori și la morți „starea dumneavoastră de sănătate e foarte importantă pentru noi”. Sau cam așa ceva.
- Păi e bine, dar cum vă spuneam, n-am făcut analize la urină și nici la coprocultură. Totuși ei le-au adus și pe alea. Au ieșit, cum altfel, foarte bune.
- Cred că și astea sunt importante, ar fi trebuit să le faci, zise Dan a lu’ Nașu. Eu am fost în vara asta la un prieten, în Ardeal, pe lîngă Reghin. E un sat, Lunca Mureșului, dar nu contează asta. Avea o fîntînă în care trăia un pește, un clean. Trăia acolo de cîțiva ani, se făcuse destul de mare. Într-o seară, a venit un amic de-al lui, Gicu, dintr-un sat vecin, cu o sticlă de palincă și ne-am cam făcut la mustăți, mai ales că am amestecat cu vin și ceva bere. Peste noapte, m-au trecut nevoile și nu m-am mai dus la veceul din curte, am făcut pipi direct în fîntînă. A doua zi au găsit peștele mort. Acum, nu știu dacă din cauza asta sau de bătrînețe, dar am considerat că e mai bine să nu le spun nimic. Totuși, am remușcări, și acum îmi apare în vis peștele acela, care se uită la mine trist și clipește dintr-un ochi.
- De ce dintr-un ochi? întrebă curios, Bicuță.
- Păi, a doua zi l-a scos din fîntînă și l-a pus pe ciment. Dar a venit un motan din vecini și i-a mîncat un ochi. Pe urmă l-a lăsat, probabil nu i-a plăcut gustul.
- Bicuță, mai pune un rînd de votcă, zise profesorul. Cred că cineva mi-a băut paharul, că s-a terminat cam repede. Asta mi-aduce aminte de un preot, unul cu funcție, care după o ședință cu alți preoți de la țară, au semnat procesul verbal și s-a trezit la sfîrșit că nu mai are pixul și i-a întrebat: „preacinstiți frați, care ați furat pixul”?