aici naratorul s-a oprit. a luat o pauză. de-acum vorbea numai visul. privirea străbătea prin aerul în care umbrele se-amestecau. pe o creangă de măr, pasărea de aur, cu aripile ostenite, privea la copila ce o visase. și-atunci, imposibilul părea să aibă un sens. strălucirea nu avea însă puterea de a învinge clocotul invidiei. sătui de-ntuneric, oamenii își înghițeau sudalmele, pentru că marea neputinței clocotea undeva în interior. chemându-i.

unul, ce viața-ntreagă nu a știut decât să strângă diamante în saltarele negre, glăsui cu ură:
"de ce-ai venit, himeră, în lumea noastră simplă? din basmele uitate nu oare te-a trimis chiar cel mai meșter faur? întoarce-te, lumina ta ne arde spasmele. cercul deschis ne-nspăimântă."

rara avis s-a lăsat pe creanga cea mai joasă. copila descifră mesajul și glăsui:
"sătulă de tristețe, veșted laur peste mormântul meu de infinit, mi-am ascultat menirea, la voi am coborât. iată, cerul e-aproape de voi, sărută marea voastră de lacrimi, înmoaie lutul, stinge pătimirea."

un altul, ce-n adâncuri clocise nebunia, o alungă,
spunându-i:
"întoarce-te! de noi avem o viață rea sau bună, rămânem, dar, să ne supunem sorții."

iar pasărea s-a-ntors în izolare. prin lumina dureroasă, coborî într-o căsuță, acolo unde fata blondă ce-o visase picta. un tainic spectru redefinea spațiile. albastre văi de regăsire se conturau. timpul trecea în culoare...

fericită că a putut o artă nobilă să crească, rara avis din cenușa tutelară avea să renască. într-o inimă de poet (cam izolat, cam deșucheat!). reînviat, acesta își începu cântecul:
"covorul veșniciei e-n calea ta, alcesta,
oceanul spiritului îl spală, val cu val.
eu, trist, purtat de eros prin vremea ce se cerne,
sufăr profund, cum suferea tantal.
ce-i fericirea-n lume decât o mască hâdă
sub care se ascunde durerea ucigașă,
o cursă ce ideea, după o dulce trudă,
ți-așterne, când simți coaja-i cât este de gingașă."

tăcând poetul, naratorul s-a întors în text. vedea oceanul în ale cărui valuri pieritoare se rătăcise ființa. perlele zăceau în adânc. tot acolo, viermii roșii ai îndoielii.

rara avis renăștea din cenușă. o umbră tristă-n fapt de seară creștea din trupul ei. se-ntinde-acum între uman și infinit...