agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-01-08 | [This text should be read in romana] |
Se zice că există viață și după moarte. Atunci apare un nou început, se instalează o nouă dimensiune și un nou caracter se trezește la viață. Noua viață a mea, a început... în același sicriu din care încercasem mai devreme să evadez. Acum totul mi se părea familiar și puteam vedea clar în întunericul care înainte mă înspăimânta iar acum îmi dădea o stare de confort. Mă simțeam bine. Ciudat, respirația mea era normală acum doar că, radia o ușoară răcoare. Sicriul, care avusese împrejur o pânză albă, acum zăcea smulsă și împrăștiată pe jos. Culoarea maronie a lemnului sicriului se contura cu albul pânzei formând o nuanță roșiatică ce parcă mă vrăjea. Îmi plăcea, însă tot captiv păream a fi iar setea începuse să mă învăluie dintr-o dată. Părea a fi o sete ciudată, pe care trebuia să mi-o potolesc cât mai repede posibil.
Din noul instinct pe care îl dobândisem, am început să zgârii și să rup capacul sicriului, reușind cu ușurință să fac o gaură pe care ușor am lărgit-o. Aveam o putere ce se potrivea la fix cu forța de care dispuneam acum și care mă va însoții pretutindeni, încât am început și mai cu înverșunare să dau pământul la o parte. Am tras tot pământul, care era încă proaspăt, în sicriu împingându-l până în spate cu picioarele și având grijă să-l îndes cât mai bine. Locul se îngusta din ce în ce mai mult iar eu mă strecuram pe culoar în sus. Prima rază de lumină m-a străpuns atât de tare încat am scos un urlet ca al unui lup turbat. Am coborât în jos unde eram în siguranță. Nu știam de ce am reacționat în halul ăsta. Mi-am masat mâna rănită de lumină și am observat că aceasta se înroșise usor. Ce naiba pățisem? Mi-am dus mâna la gură lingându-mi ușor rana. Am simțit sângele pulsând prin vene cu incisivii mei, care luaseră o ușoară formă mărită avănd fiecare câte un mic orificiu în vârf. Ah... aveam o poftă nebună de sânge, dar știam că nu trebuie să fie al meu. Atunci am înțeles, devenisem un vampir însetat și trebuia să mă obișnuiesc cu asta, chiar dacă dușmanul meu de sus, lumina soarelui, nu-mi dădea voie să ies din cușcă. Trebuia să astept să se întunece pentru a mă elibera, iar eu nu știam dacă voi putea rezista atât de mult. Gândul că nu voi putea rezista până la lăsarea întunericului dispăru când se auzi deasupra mea un mârâit al unui câine obosit, ce probabil mă simțise și venise aici să-și găsească sfârșitul, de care el încă nu avea habar. L-am urmărit și studiat cu o deosebită atenție și totodată plăcere, asemenea unei leoaice ce stă ascunsă în tufiș pândindu-și prada si așteptând momentul oportun să atace. Câinele acesta era singura mea salvare și nu aveam decât o singură sansă. Nu-l voi rata, nu am cum să-l ratez. Deja începusem să salivez când acesta începu să scormonească cu labele sale în pământ. Îi urmăream fiecare mișcare, chiar dacă lătratul său mă scotea din minți. Mâna mea era pregătită și gata să-l înșface iar ochii mei, ațintiți asupra lui, nu-l slăbeau deloc. Când acesta se afundă puțin mai jos în pământul moale, l-am înșfăcat cu o viteză uriașă și l-am tras la mine, de unde m-am înfruptat cum se cuvine, devorându-l pe loc. Schelăitul și zbaterea lui au încetat o dată cu scurgerea sângelui său fierbinte, ce i l-am supt tot, nelăsând nici o picătură. Nu știam că sângele poate fii atât de divin și hrănitor. Am simțit atunci cum prind putere și cum durerea mea, din mâna rănită, începe să scadă. Eram atât de fericit și mă simțeam al naibii de bine, acum puteam aștepta liniștit întunericul și visam la gândul că în curând voi putea fi liber. Da! Liber să fac ce vreau... însă, trebuia să-mi găsesc și un locșor unde să stau în timpul zilei, ferit de razele soarelui, care mă răneau și-mi luau puterea. Ceea ce mă gândeam că nu ar putea fi foarte dificil. Trebuia să descopăr ce se află deasupra mea și mă adânceam și mai mult în propriul mister, pâna ce aveam să ies. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy