Resimt durere după o zi de nesomn. Îmi voi reveni și voi scrie tot, despre povestea noastră, tot despre tine, femeie care îmi ții sufletul în palme. Mă gândeam și încercam să selectez, să ascult gândul cel mai aproape de inima mea. Sunt atât de multe gânduri, atât de multe căi. Am selectat amintiri și le pun în ramă. Normal, tu esti in centrul lor. Normal, toate se leaga de tine. Mă întrebai ce fel de iubire este asta care o simt eu? Am să încerc. Nici eu nu puteam să-mi explic ce simt. Întotdeauna am căutat să îmi explic ce simt, întotdeuna am încercat să etichetez ce simt eu prin cuvintele celorlalți. Am definit si trăiri fulgerătoare prin cuvinte proprii, dar nu m-a ajutat prea mult. Să îți definesc iubirea mea este ca și cum aș încerca să definesc ceva nou, ceva ce nu are loc în lumea asta, nu are definiție. Să zicem că putem începe cu un colț din ceea ce numesc toți ceilalți „iubire”, îl luăm și mărim de câteva ori, adăugăm un gram de „a adora” și câteva picături de „nebunie”. Și acum, să-ți spun ce înseamnă asta. Mă uit în ochii tăi și văd sufletul tău bun, dacă există. Dacă ai un colț în care iubirea poate să trăiască mă duc și plantez o sămânță. Mă uit la ea cum crește și crește și crește. După un timp vin să văd cum a crescut, în ce fel de iubire s-a transformat. Văd iubire normală, iubire de o noapte, iubire nebună, iubire fără definiție. Pe care crezi că o aleg? Pentru o viață liniștită aleg „iubire normală”, pentru plăcere aleg „de o noapte”, pentru mine aleg „nebunia” dar pentru o veșnicie te aleg pe tine cea care îmi porți iubirea „fără definiție”.
Ești cu mine pe o creacă când simt că pierd controlul și mă ții să nu cad? Atunci te iubesc. Ești cu mine când râd și zbor, și pui gaz pe focul de fericire care mă mistuie? Atunci te iubesc. Ești îngerul care în cele mai întunecate momente mă veghezi ca să trăiesc? Atunci te iubesc.
Ai înțeles cum iubesc? Știu. Nici eu nu înțeleg.