Noaptea mă apropii de pat și te privesc cum dormi. Îți mângâi fruntea, ochii închiși și pieptul.
Mă strecor în visul tău. Altfel nu se poate, nu vreau să te trezesc. Zâmbești, m-ai simțit.
Mă plimb printre gândurile tale. Tu ești ascuns pe undeva, te strig, iată-te, îmi ieși în întâmpinare și mă îmbrățișezi, ți-a fost dor de mine. Știu.
Să nu plângi. Am uitat acasă sticluța din cristal în care îți păstrez lacrimile, din clipa când te-am cunoscut și până acum, nu vreau să se piardă vreuna, sunt prețioase toate, la fel gândurile tale ce mă caută zi de zi și noapte de noapte. Cine te-a mai întrebat așa, ca mine: te simți singur, iubitul meu? Câte clipe, zile, săptămâni și ani vor mai trece până să îți vorbească o femeie astfel și să te iubească așa mult?
Mână în mână, să colindăm de la un capăt la altul visele, să aprindem felinare peste tot în calea noastră, pentru cei care vor trece pe aici mâine sau oricând, îndrăgostiți ca și noi.
Dar minutele trec, dimineața se apropie, te îmbrățișez cu toată dragostea de care sunt în stare, să mă aștepți, mă voi întoarce curând. Colind lumea și grădinile ei, alcătuiesc un buchet din cele mai frumoase flori și ți-l aduc în dar. Dragostea mea, te las acum zilei, plec din gândurile tale, să nu mă uiți.