agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1726 .



Jucăria zburătoare
prose [ ]
să zbori... să mori...

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Gallardo22 ]

2008-03-15  | [This text should be read in romana]    | 



Și bătrâna îi oferi lui Vasilică o jucărie magică... O jucărie cu ajutorul căreia el putea să zboare!

Descoperind de ce e în stare această jucarie, băiatul simțea că nu mai are nevoie de nimic altceva! Restul erau detalii! Pentru că... era atât de minunat să zboare! Vedea totul de undeva de sus, munți, lacuri, mări, și, deși mai mici, vedea cel mai bine oamenii... pentru că ei au atâtea posibilități să iasă în evidență (din păcate nu numai cu lucruri pozitive, oricum, important e că el îi vedea). Era incredibil!

Astfel, Vasilică ajunse să iubească enorm de mult jucăria respectivă, pentru că ea îi oferea cea mai mare libertate și fericire pe care el și-o putea dori. Îl făcea să zboare!! Și asta îl făcea să se simtă capabil de orice... Nimic altceva nu l-ar fi făcut mai fericit decât jucăria respectivă. O iubea și când zbura, ținând-o strâns în brațe, și când era la casa lui și dormea, ținând-o strans în brațe.

Într-o zi, zburând liniștit pe deasupra lumii, ajunse și el, ca toți românii, în Bulgaria.

Uitându-se mai atent, observă acolo o fetiță care se juca în curte cu niște păpuși. Băiatul își spuse: "ha ha, ce jucării, jucăriile astea nu o vor face niciodată să zboare! Chiar dacă poate ei îi plac..." Și tocmai când să treacă pe deasupra ei înapoi spre casă, observă aruncată pe jos, lângă niște rafturi prăfuite de la marginea magaziei, o jucărie exact ca a lui!

Nevenindu-i să creadă, coborî lângă fetița respectivă și o invită să zboare împreună, fericit că găsise pe cineva care avea aceeași jucărie ca și el. Pentru că, deși îi plăcea să admire munții și marea și lacurile și oamenii de la înălțime, i-ar fi plăcut mult mai mult daca ar mai fi fost cineva cu el...

Astfel, îi explică fetei că e nevoie de două astfel de jucării puse împreună ca să poată zbura două persoane. O singură jucărie nu era de ajuns pentru doi... s-ar fi prăbușit rapid! Așa că îi propuse să aducă jucăria...

Fetița fu entuziasmată de propunerea lui, pentru că își dorea să zboare, așa că se duse să o aducă.
În acel moment, Vasilică înțelese de ce jucăria era abandonată în curte: era stricată!

Din acest motiv, fetița nu o mai iubea așa mult acum, pentru că nu o mai făcea să zboare... și o duruse prea mult când se stricase, așa că acum o lăsase într-un colț și se obișnuise cu ea așa, stricată. Uitase că se poate să fie mult mai bine, așa că se juca doar cu păpușile alea noi și scumpe, chiar dacă ceea ce simțea era ceva mult mai de suprafață...

Băiatul încercă să repare jucăria fetei, dar nu avea ceea ce-i trebuia pentru asta acolo. Se chinui cu niște scule luate din același raft prăfuit, dar nu se potriveau. Începea să simtă dorul de țara lui și de zbor... Fetița își dorea și ea să zboare, dar păpușile pe care le avea o mulțumeau cât de cât, așa că nu se chinuia prea tare să ajute la repararea jucăriei.

Între timp, pentru că nu mai putea sta acolo, băiatul plecă înapoi acasă, cu gând să găsească sculele potrivite să repare jucăria, astfel încât să o poată lua pe fetiță împreună cu el.

Cât timp el era plecat, fetița se uita lung la cer... și-ar fi dorit să zboare cu el, dar asta însemna să lase Bulgaria în urmă...

Pentru că el nu mai apărea, ea porni la drum cu un autobuz. După ce merse în înghesuială și căldură mai multe ore, obosită și flămândă, se apropie în sfârșit de graniță. Acum nu știa ce să facă, simțea că vrea să se ducă după el, pentru că el ar fi făcut-o să zboare, dar asta însemna să lase în urmă păpușile și siguranța curții sale, și să plece de aici pe jos, într-o aventură dureroasă la capătul căreia ar putea să își trăiască cel mai mare vis! Se afla astfel pe un fir de ață, la granița dintre două... țări.

În acest timp, și Vasilică se afla la granița dintre două... lumi. Granița dintre pământul pe care se odihnea și putea face atâtea, țara lui natală, pe care o iubea așa mult, și cerul care îl făcea să simtă viața în toată splendoarea ei...

Acum, pentru el cel mai important lucru era să găsească sculele potrivite care să repare jucăria fetei, și asta îl ținea din a se mai bucura de zbor. Pentru că își dorea mai mult să zboare alături de ea decât singur, așa că se concentra pe acest lucru, în loc să continue să zboare singur de nebun...

Dar... jucăria rămăsese la fetiță! Și el nu mai putea să se întoarcă, s-ar fi întors degeaba, fără sculele respective, nu avea niciun rost, pentru că nu ar fi putut să o facă să zboare... În schimb, ea ar fi putut să vină după el și să îl ajute să caute împreună sculele. Patru ochi sunt mai buni decât doi... două inimi sunt mai bune decât una...

Dar, deși acum se putea trece vama doar cu buletinul, fetița nu reușea să treacă, pentru că își pierduse buletinul. Drumul din fața ei părea foarte greu, în timp ce autobuzul o îmbia acum cu scaune moi și aer condiționat să o ducă acasă! Era prinsă în continuare între cele două... țări. Ar fi vrut să treacă granița, dar căutase buletinul peste tot, obosise, începuse să o doară și să simtă că nu are niciun rost...

Vasilică încerca acum să construiască el sculele lipsă, chiar dacă fetița nu era lângă el cu jucăria... poate cândva o va întâlni iar, pe ea, sau altă fată ce are aceeași jucărie (în caz că între timp prima fetiță ar pierde jucăria)... măcar atunci să aibă sculele pregătite!

Fetița își de-te seama că nu poate trăi la graniță. Așă că se întoarse acasă, supărată că nu găsise buletinul atunci când avea cea mai mare nevoie de el, nu găsise lucrul care ar fi ajutat-o să meargă mai departe pe acel drum...
Cel puțin acum era liniștită pentru că nu trebuia să lupte în continuare, și se putea odihni alături de păpușile ei...
Aruncă jucăria și se duse la culcare cu gândul la El...
Vasilică adormi și el cu gândul la Ea...

Și astfel, pentru că nu găsise buletinul, lucrul ce ar fi ajutat-o să meargă mai departe, ea pierdu șansa la zbor. Nu-i nimic, până la urmă ce e așa frumos la asta? Te poți bucura foarte bine de viață și stând cu picioarele pe pământ... Sigur, nu ai aceeași libertate, aceeași putere, aceeași liniște și bucurie interioară, același El, dar te poți bucura și acolo jos... În timp ce norișorul în formă de oiță așteaptă nestingherit pe cer pe cineva care să se joace cu el...

În curte se lăsă liniștea. Câțiva greieri își cântau același repertoriu învechit, în timp ce un licurici se așeză pe jucăria aruncată în praf... Zăcând acum pe jos, jucăria părea cuprinsă și ea de un somn profund...
Lumina creată de licurici îi dădea o formă stranie, diferită de ceea ce se vedea ziua... Și, printr-una din crăpăturile create de-a lungul timpului, undeva în interiorul ei se putea zări cum stă abandonat, lăsat acolo cu mult timp în urmă de fetița uitucă, un buletin...

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!