Se trezi în uruitul mașinilor. Zgomotul deveni insuportabil și îi alungă visul. Ar fi vrut să nu se trezească. Își aruncă ochii pe fereastră și văzu că a plouat. Ce bine că s-a răcit vremea, gândi ea.

Azi-noapte a avut un vis ciudat. Poate videoclipul celor de la Sugar Babes a impresionat-o prin incursiunea în succesiunea anotimpurilor. Ce drăguțe erau fetele acelea pictate cu flori, frunze și fulgi de nea. Sau când au apărut vopsite în negru. Atunci a crezut că reprezentau moartea. Era o melodie de dragoste. Da, nu știa ea prea bine engleza dar înțelegea din videoclip că trecuseră prin toate ipostazele de la dragoste la desparțire, la ură și moarte. Asta trebuia să fie. Își aduse aminte că ea nu mai e tânără. Nu mai poate fi așa de frumoasă. Dar ea tot un copil se considera. Se îmbrăca modern, când vorbește încearcă să pară naturală, chiar dacă e o fire rușinoasă, și nu înțelege de ce lumea consideră că e frustrată. Da, ce dacă are fixurile ei, nu e o fată rea.

Deschise ușa dulapului. Hainele așteptau cuminți pe umeraș. Orice era la moda îi plăcea. Hainele de firmă, orice model, bluze moderne, de trening, chiar și blugi conici cum poartă toate puștoaicele. Astea i se potrivesc cel mai bine. Trebuie întotdeauna să porți ceva la modă. Să nu creadă lumea că ești învechită. Ce dacă nu-ți vin destul de bine. Asta e moda. Și vremea de azi o ajuta. Nu are foarte multe haine de primăvară-vară și nici nu putea dormi frământându-se în ce se va îmbrăca pentru serviciu sau pentru ieșitul în oraș. Parcul cu două băncuțe ar primi-o bucuros și ochii tuturor s-ar aținti asupra ei când va ieși. Asta pentru că știe să se poarte, să atragă atenția. Nu iese niciodată din casă nearanjată. Întotdeauna își ia un avans de cel puțin o ora. Îi ia foarte mult să treacă peste toate etapele pregătirii. De la spălat, îmbrăcat, dat cu cremă, fond de ten la privitul zeci de minute în oglindă să nu-i scape ceva ce vor observa alții. De multe ori se probează în toate hainele până se hotărăște. De asta îi ia atât de mult să se îmbrace. De machiat nu se machiază câtuși de puțin. Nici macar cu ruj nu se dă pentru că nu vrea să cadă în penibil. Nu vrea să iasă în evidență prin machiaj ci prin ceeea ce e ea, chiar dacă nimeni nu va observa câtă silință și-a dat pentru asta.

Cât de greu îi este să iasă din casă. Cu toate acestea nici să stea închisă nu-și dorește. Se încălță în grabă. Puse geanta pe umăr și plecă hotărâtă ca nu cumva să se răzgândească pe drum. Coborâ în scara blocului. De la fereastră nu observase că încă ploua mărunt, nu foarte tare, dar cât să te întoarcă din drum dacă se pornește mai tare și te prinde fără umbrelă.

Dumnezeu ăsta e țigan, întotdeauna lucrurile s-au întamplat împotriva mea, gândi ea. Statu puțin pe gânduri dacă să se întoarcă să-și ia umbrela sau să plece așa. În cele din urmă se hotărâ: dacă va începe să plouă mai tare își va cumpăra o umbrelă. Nici chiar ploaia nu o va întoarce din drum. Nu se va plimba mult. Va da un tur de centru, se va holba prin vitrinele magazinelor și poate își va cumpăra ceva pentru suflețelul ei. Dacă nu-și ia acum, atunci când. Când era mică nu a avut. A făcut 4 ani de liceu într-o pereche de pantaloni negri-largi. Își amintește și acum cum râdeau colegii pe înghesuite și cum o jigneau. Pentru ei era o ciudată. Nu avea nimic. Dar ea și-a văzut de drumul ei. Ei ce-au ajuns? Ea a facut ceva în viață. A dat târziu la Facultate dar a fost printre primii.

Când fetele ieșeau la discotecă ea rămânea în cameră și învăța. Știa fiecare colțisor al camerei de cămin proaspăt zugravită la început de an universitar; ușa dulapului după care se schimbau, iar deseori când aveau băieți în vizită trăgeau și draperiile în spatele cărora palidă umbra fetelor se închidea.