Maria urcă cu grijă pe schelele ruginite, rămășițe vechi ale unui pod de mult dărâmat. În urma ei se cățărau la fel de încet Josh, Gabriel, iar ultimul, micuțul Timmy, mai durduliu și mai neîndemanatic, pășea tremurând din toate încheieturile.
Fetița ținea în mâna dreaptă o papușă murdară făcută din cârpă. Punea întâi păpușa pe bara groasă de metal, se sprijinea încet cu mâna dreaptă, se apuca apoi și cu stânga. Prindea păpușa în dreapta, înainta puțin și repeta întregul ciclu.
În punctul aceasta, înălțimea podului era amețitoare. Ceva mai în spate, în depărtare, se vedea ca prin ceață satul, iar mai în față, un copac foarte bătrân și înalt, care atingea podul cu ramurile de sus. La orizont, un râu foarte lat își săpa drumul, noroios și leneș.
Josh o ajunse din urmă pe Maria, care aștepta. Băiatul se strecură ca un acrobat printre metalele strâmbe, îndoite în tot felul de forme. Când ajunse, strigă cât putu de tare: "Gataaa!", iar Maria porni prima, urmată de ceilalți doi. Metalul scârțâia îngrijorător de tare.
Toți patru se aflau acum pe o platformă mare de sub pod. Cel mai fericit era micuțul Timmy, care începu să țopăie imediat cum ajunse acolo. Josh îi spuse să stea cuminte, după ce îl privi ingrijorat o vreme, iar zgomotul de tropăit încetă brusc.
Mai multe jucării vechi erau aruncate în diferite locuri. Maria luă în primire o scândură de lemn înnegrită de ploaie, care semăna destul de mult cu o albie și începu să se joace cu păpușa din cârpă.
"Hai să ne jucăăămmm... Uite... uite tu erai... mmm..." Se gândea și își strângea buzele foarte încruntată. "Ba nu. Tu erai..." Ochii i se mișcară jucăus, apoi zâmbi și își mușcă buza de jos. "... Lola STAAAR!" Începu să imite în șoaptă melodia Lolei, așa cum o văzuse la televizorul Domnului Egbert, încercând să controleze păpușa pe ritmul melodiei.
Josh se așeză la marginea platformei, picioarele goale îi atârnau în jos. Le mișca ritmic în spate și în față, privind pierdut la copacul cenușiu de sub pod. Uneori îi venea să facă un salt puternic și să se prindă de o creangă. Își dorea asta în special când trebuia să se întoarcă înapoi în sat...
Gabriel se juca de-a războinicii cu micuțul Timmy și firește, el câștiga de fiecare dată, ceea ce îi dădea o satisfacție pe care nu ezita să o exprime în cuvinte.
Liniștea era întreruptă doar de zgomotul sacadat al loviturilor săbiilor de jucarie. Din când în când se auzea vocea înceată a Mariei, sau câte un "Haaa!", războinic.
Josh auzi ceva ca o izbitură și privi indiferent spre Gabriel, apoi se adânci iar în gânduri, până când îl văzu pe Gabriel cum se apropie. Fața îi era albă ca varul.
-Ce-i?
Cu un bâlbâit încet, ridică degetul și arătă spre capătul îndepartat al platformei, apoi o văzu pe Maria cum fuge înspre locul indicat de Gabriel. Se ridică cât putu de repede.
-Nu eu, jur că nu eu!
Gabriel izbucni în lacrimi.
Josh o prinse strâns în brațe pe fată, care deja se aplecase periculos peste marginea platformei. Nu se putea distinge nimic până jos.
Gabriel continua să repete, obsesiv, printre sughițuri "Nu eu, nu eu, JUR că nu eu!!"
Toți trei plângeau acum speriați.

*******
O biserică mică, pătrățoasă. Un vitraliu mare și vechi deasupra ușii de la intrare, format din câteva cioburi de sticlă colorată, atâtea câte mai rămăseseră după trecerea timpului.
Toți erau îmbrăcați în negru.
Enoriașii, majoritatea bătrâni, aprindeau lumănări la un altar.
Josh stătea lânga Maria, iar părinții aveau locul lor, mai în spate. Gabriel îl privea încremenit pe preot, care se pregătea să înceapă slujba.
După un timp se făcu liniște, oamenii se așezară și preotul începu să vorbească cu voce blândă.
Soarele ieșise dintre nori și acum pătrundea în biserică pe capul preotului, făcându-l să pară înconjurat de o aură galbenă, misterioasă.
Gabriel părea sa fie singurul care observă.

*******
-Mami, mami... a venit cineva!
În timp ce Maria o fixa curioasă și insistentă cu privirea, ținând păpușa strâns în palme, femeia întră foarte încet în curte, șchiopătând vizibil.
Mama Mariei o pofti în casă, iar fetița îi observă vânătăile de pe față. Ușa se închise după ele în liniște.
De afară nu se auzea ce vorbeau. Maria se juca în continuare de-a balerina, fără nici o grijă.
-Doamna Bevin o să doarmă la noi noaptea asta, auzi deodată vocea mamei și îi văzu capul la fereastră.
Fata ridică din umeri. Nu i se părea nimic deosebit, deși doamna Bevin nu mai dormise niciodată aici, și nici nu era prietenă prea bună cu mama.
Doamna Bevin a plecat după o săptamană, dupa ce l-a găsit pe Josh. Maria a aflat ca domnul Bevin se purta urât cu ei și nu se mai putea locui împreună cu el. Ea se bucurase, pentru că Josh dormise acasă la ea timp de o noapte. Îi aratase atunci toate păpușile ei, desenele ei, se jucaseră împreună până tarziu.
Până la urmă primăria le închiriase o casă la marginea satului și nu îl mai văzu pe Josh multă vreme.

*******
Se uita cu atenție la fluturele alb de pe peretele din lemn al casei. Era ceva mai mare decât o unghie și își scutura aripile încetișor, în timp ce urca pe o scândură verticală.
Zâmbi și suflă spre el de aproape, cât de încet putea. Fluturele se opri pentru o clipă, scuturând din antene, apoi își continuă drumul, foarte încet.
-Până unde vrei să urci, fluturașule?... Vrei să urci până la cer?...
Fluturele păru să o audă, pentru că își reîncepu urcatul, de data aceasta mai repede.
Fața Mariei se lumină și începu să râdă în hohote, dar se opri la fel de brusc cum începuse, apropiindu-se și fixând insistent fluturele.
După o vreme nu mai era nevoie să se aplece, iar după încă un timp, trebuia să privească spre el în sus.
Lăsă în jos capul pentru câteva secunde, cât să își potolească durerea de gât, dar când se uită după fluture din nou, nu îl mai găsi.
Se întristă, dar nu se opri din căutare.
Brusc îl văzu cum se desprinde de perete -într-un loc unde îl mai căutase de câteva ori, dar nu îl văzuse- apoi zboară.
Asemeni unui gând pozitiv, râsul Mariei umplu casa, curtea, satul, apoi întreg universul. Se ridică elegant într-un picior și începu să se învârtă, facu câțiva pași și un salt. Cu gesturi naturale, firești, își împinse delicat mâinile în față, apoi le ridică deasupra capului și începu să pășească pe vârfuri.

*******
În ziua când Maria împlinise 17 ani, pe pista distrusă din marginea satului aterizase un SkyJet.
Nici tinerii și nici bătranii nu mai văzuseră un SkyJet de aproape, deși multe asemenea obiecte traversau cerul în fiecare zi. Își lăsaseră treburile și se înghesuiseră să vadă mașinăria.
Bătrânii își amintiră că pe vremuri oricine putea să zboare cu un avion... dar cine mai știa ce se întamplase cu ele între timp?
Toți priveau "drăcovenia" cu gura căscată. Nu semăna cu nimic din ce vedeau ei în viața de zi cu zi, și nici măcar cu ce vedeau la televizor...
Dinăuntru ieșiră mai multe persoane, îmbrăcate în haine noi și moderne.
Primarul ieșise mai în față, pentru a-i întâmpina. După ce stătură de vorbă mai multă vreme, primarul explică tuturor cetățenilor despre ce este vorba.
Lucruri începeau să se întâmple. Necunoscuții veniseră să restaureze liniile telefonice și rețeaua electrică.

*******
Marele și înfricoșătorul oraș...
O sală mare, plină de oglinzi impecabil lustruite, în care Maria, împreună cu alte două fete își puteau vedea pașii din toate părțile. Își sincronizau mișcările și dansau cu eleganță.
Când profesoara le spuse că e de ajuns pentru azi, toate trei porniră râzând înspre vestiar.
După ce se schimbaseră, nici una din ele nu mai era îmbracată în alb.
Înainte de plecare, fetele bătură la ușa profesoarei și o anuntară că pleacă. Înăuntru mai erau câteva persoane, așa că nu mai insistară. Ușa se deschise puțin, profesoara le privi atentă, le întrebă dacă nu au uitat ceva și le dori weekend plăcut.
Maria avea bocanci, pantaloni și cămașă negre, iar fusta și părul îi erau albastre. Știa că profesoara nu era de acord cu asemenea îmbrăcăminte și rânji scurt.
Înainte să plece, prin ușa puțin deschisă de la camera profesoarei, apucă să vadă doi bărbați care discutau aprins.

*******
-Parinte, să îți dea Dumnezeu sănătate!
Gabriel zâmbi în loc de răspuns și ridică degetele încet pentru a o binecuvânta pe femeie. Bunătatea emana prin ochii lui, iar femeia plecă foarte mulțumită.
După ce toți enoriașii părăsiră biserica, preotul se așeză pe un scaun din primele rânduri și privi pe rând icoanele de pe pereți... reprezentări în culori ale unui Dumnezeu iertător...
Se gândi o vreme la predica de azi, își stabili ceva provizoriu pentru mâine, se ridică și porni spre ieșire.
Afară soarele strălucea puternic. Se opri o clipă în prag, închise ochii și inspiră adânc.

*******
În urmă cu trei luni, profesorul de dans o oprise pe Maria să îi spună că exista o persoană care îi urmărea cariera și că știa despre toate premiile pe care fata le câștigase. Acel cineva ar fi vrut să o sponsorizeze. Respectiva persoană vroia să rămână anonimă încă un timp, să îi mai urmărească activitatea, iar dacă e mulțumitoare, persoana se va prezenta, să îi explice și Mariei toate detaliile.
Astăzi aflase că sponsorul este mulțumit de evoluția ei și că se vor întâlni.
După ce lecția se termină, profesorul îi spuse să mai aștepte puțin. Celelalte fete își luară la revedere.
Când într-un final, pe ușa intră un bărbat bine legat, în costum cenușiu, Maria îl recunoscu.
-Salut, Josh.
-Salut, Maria.
Se priviră insistent în ochi un timp, apoi Maria zâmbi.
Ea își mușcă usor buza de jos, iar el se apropie și îi mângâie încet obrazul.



*Dedicatie: Pentru RainDrop.