Agapa inocenților VI
Pe scara ce urcă la etajul doi, apare Georgeta și se oprește într-o poziție în care , pentru o clipă, absolut întâmplător, capotul îi alunecă întro parte, descoperindu-i piciorul sculptural, până foarte sus, exact în momentul în care i se adresează lui Druță:
-Ia să vedem, nu are somn băiețelul?
-Precum se pare că nu are nici conița, zâmbește larg Druță și fața i se luminează dintr-o dată ca în prezența unei reveleții. Parcă ți-am promis ceva.
-Mi-ai promis de promis, dar....
Se oprește cu fraza într-un moment de ambiguitate însă nu-l descurajează pe zdrahon care din trei pași e lângă ea, îi vâră mâna sub capot și începe s-o palpeze cu nerușinare.
-Ai dreptate, coniță, ești de o mie de ori mai bună decât ea. Să vezi numai ce-o să-ți placă de Druță imediat.
-Se aude scârțâitul unei uși, iese Generalul bodogănind, dar, buimac fiind, probabil că uită ce voia să facă, se întoarce în cameră și trântește ușa cu zgomot în urma lui. Georgeta fugise câteva trepte în sus, dar se întoarce cu respirația agitată și-i șuieră la ureche.
-Așteaptă-mă în cameră, băiețaș, să vedem de ce ești capabil.
-Ai să cazi în extaz, dar nu întârzia, că sunt nebun, o asigură băgându-i încă o dată mâna sub capot, făcând-o să se înfioare.
-Pleacă odată, nebunule, că dacă ne vede cineva, Stely te împușcă.
-Am plecat, dar să vii repede.

Nela ascultă încordată. Îndată ce se aude ușa lui Druță închizându-se, o deschide pe a ei, iese în hol neliniștită și bate la ușa lui Ovidiu. Exact atunci apare Georgeta de după colț, iar în locul lui Ovidiu îi deschide Letiția, așa încât se pomenesc toate trei față-n față într-o postură jenantă.
-Parcă am auzit ceva, aduce vorba Georgeta aproape ca o scuză.
-Ce anume? întreabă Letiția nemulțumită.
-Druță a încercat să-mi forțeze ușa, o lămurește Nela. Mă tem de el.
Georgeta râde luând-o pe după umeri.
-Fii liniștită, dragă, că ți-l rezolv eu imediat. Îi dau un somnifer de nu se trezește până mâine la amiază.
-Vreau să stau cu Ovidiu, insistă Nela, pentru că numai de el se teme.
-Îmi pare rău, o refuză clar Letiția, dar noi avem ceva important de discutat, așa că...
-Nu-ți face probleme, o liniștește din nou Georgeta, ți-am spus că mă ocup eu de el. Uite, chiar acum. Te rog să te întorci în cameră.
Letiția o privește pe maică-sa bănuitor, dar soluția îi convine, pentru că altfel n-ar scăpa de Nela toată noaptea și faptul acesta i-ar încurca toate planurile. Prin urmare, fece un gest prin care lasă să se înțeleagă limpede că pe ea n-o interesează aspectul ăsta și fiecare se întoarce de unde a venit.După ce aude ușile închizându-se, Georgeta reapare de după colț, cu papucii în mână și se strecoară abil în camera lui Druță de unde iese abia în zori.
-Astăzi, fă-te pierdut de ei și sună-mă de la un telefon din Piața Romană. Am un cuibușor de nebunii prin preajmă, de care nu știe numai Cel de Sus. O să-ți placă la maxim.
Se aude foarte discret o ușă, Georgeta se apleacă ușor peste balustradă și o vede pe Letiția ieșind de la Ovidiu în timp ce pe buze îi înflorește un zâmbet de împăcare cu sine însăși.

Este ora șase. Generalul, proaspăt bărbierit și îmbrăcat la patru ace, bate la ușa lui Ovidiu și, fiindcă nu răspunde nimani, intră, aprinde becul, se apropie de pat și-l zgâlție.
-Hai, scoală, că te iau cu mine să mai vezi și tu câte ceva, apoi te voi duce la o editură care îți va sta la dispoziție oricând vei avea ceva de publicat.
Ovidiu se ridică fără nici un chef, neînțelegând prea bine ce vrea să-i spună, dar mormăie totuși ceva ce ar putea semăna cu o mulțumire.Se trezește de-a binelea abia când aude vocea tăioasă a comandantului care nu lasă loc de compromis.
-Într-un sfert de oră ești gata! Eu nu întârziu niciodată! Ajung în fața porții la șapte punct; nici un minut în plus, nici un minut în minus! De mâncat vom mânca acolo!
-Într-o clipă sunt gata.
-Așa te vreau. M-am afumat rău aseară, îi zice familiar, pentru că beau rar și mi-e jenă de prietenii tăi, mai ales de fata aceea frumoasă...
-Cu si guranță că va avea ocazia să vă cunoască așa cum sunteți în realitate. Urmează să se mărite cu un pilot militar și va locui aici, în București.
Generalul îl privește cu nespusă mulțumire, dar rotindu-și privirea prin cameră abia atunci vede patul răvășit, un cearșaf și o pernă pe jos și devine bănuitor.
-Măi, aici s-a petrecut ceva ciudat azi noapte.
-Ce să se fi petrecut, se miră inocent Ovidiu. Poate că și eu am avut somnul mai agitat..
-Mai poți să știi? Să nu fi picat peste tine vreo marțiană de-a casei, îi surprinde privirea ușor nesigură după care iese.

Mașina străbate în goană un bulevard larg și aproape pustiu la ora aceea. Soldatul de la volan conduce cu mișcări precise, foarte sigur pe el. Toți tac rămânând cu propriile lor gânduri. La șapte fix, sunt în fața porții glisante care se dă la o parte încet. În momentrul în care coboară din mașină, sunetul melodios și catifelat al goarnei taie înălțător aerul liniștit al dimineții cu semnalul " Pentru onor" care întotdeauna îi umple sufletul de bucurie și de mândrie în același timp. Este momentul în care radiază știind că este cel mai mare. Comenzile comandantului gărzii sunt răspicate, în timp ce, cu mișcări sigure, militarii din gardă, aliniați pe două rânduri în fața corpului de gardă, îi prezintă onorul.
Generalul duce mâna la caschetă și salută energic;
-Bună dimineața!
-Să triți, toa general locotenent!
Ovidiu remarcă oboseala de pe chipurile militarilor și ținuta ușor mototolită, pentru faptul că dormiseră îmbrăcați.
Pornesc pe o alee care duce spre pavilionul central pe lângă subunitățile pregătite pentru raport.
-Aici avem trupe de elită, îi explică generalul, capabile să facă față oricăror situații, prompt și eficient.
-Am mai auzit și eu câte ceva.
-În orice caz, nu adevărul.
Santinela de la drapel își pocnește călcâiele înțepenind în poziția de drepți cu automatul la piept pe care se remarcă mănușile albe, iar generalul îi răspunde ducând mâna la caschetă. Mai fac câțiva pași în tăcere, până în fața biroului a cărui ușă o deschide furierul și tot el o închide pe dinafară după ce îi trec pragul cei doi. Este spațios, mobilat cu mobilier masiv de cea mai bună calitate iar pe jos, un covor în care ți se afundă piciorul. Generalul pare preocupat, fapt pentru care trece la subiect fără prea mare introducere.
-Stai jos și să discutăm ca între bărbați, zice după ce se dezbracă amândoi și își agață hainele în cuier. Zi ce ai de gând?
-Cu ce? se preface că nu știe Ovidiu.
-Cu Letiția, bineînțeles.
-AÈ™ vrea eu, dar e cam complicat.
-De ce?
-Pentru că nu mă gândesc să plec din sat.
-Fii serios! Sper că glumești!
-Ai mei sunt bătrâni. Cei mici ce vor face singuri?
Generalul dă din mână plictisit când aude motivul pentru care vrea să rămână la țară.
-Lasă că avem noi grijă de toate.
Intră un soldat într-o uniformă impecabilă și le aduce micul dejun pe o tavă mare. După ce pleacă acesta, Generalul reia discuția.
-Te activez cu gradul de locotenent, te iau lângă mine și pe urmă am eu grijă să te promovez treaptă cu treaptă până acolo unde va fi necesar.
-Eu și securitatea!
Generalul râde îngăduitor.
-Lasă că nu-i dracu atât de negru pe cât se spune. Cu timpul le deprinzi pe toate. Pentru fata mea sunt dispus să fac tot ce omenește este posibil. Ori ea te vrea doar pe tine, nu pricep de ce. Sunt atâția tineri cu o situație excepțională care i-ar cădea la picioare, dar ea nu! Uite ce facem. Azi suntem pe paisprezece decembrie. Mi se pare că ceva nu-i chiar în regulă, dar nu-mi pasă. Las totul pe seama șefului de stat major și plecăm acolo la noi, că n-am mai fost tare de mult. Petrecem în familie până după revelion, fără probleme de serviciu, fără telefoane, fără nimic.