agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2191 .



Grozave vremuri mai trăim !
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [contraste ]

2006-04-29  | [This text should be read in romana]    | 



Ce, parcă voi nu mergeți cu tramvaiul? Merg și eu !
Că doar distanțele sunt mari, și acolo unde trebuie să străbat orașul de la un capăt la altul este greu, obositor să merg pe jos...
Măcar întors, că mie îmi place să mă plimb, vorba vine.Că din distanță în distanță am unde intra la câte o cunoștință.
Și, har Domnului, nu este mic orașul. Și nici lumea, iar eu vin în contact cu enorm de multe persoane, de vârste diferite...
Uite-așa se face că am croit-o eu așa spre insatisfacția celulitei per pedes apostollorum din zi de vară de pe la 10,oo dimineața în preumblări de sfârșit de săptămână...
Toate bune și frumoase, din prietenă-n prietenă, din cafea în cafea, din prăjitură-n înghețată, numai că la întoarcere a fost mai greu.
Consumasem energia ușurinței stomacului, iar acuma acesta plin până la regurgitare dădea semne vădite de siestă, îngreunându-mi picioarele.
Așa că, am luat tramvaiul, și, nici una, nici alta mi-am proptit dosul de un scaun.
Se urcă și o cucoană în vârstă cu un pufinez scumpici în brațe, dă să caute biletul.
Îl iau eu în păstrare, odor neprețuit și lingăreț, băgăreț cu limba după ureche.
- Ia uite și la aia ! Pute a parfum de la o poștă da o spală câinele !
Mă, drept să spun, el mă mirosea , i-o fi plăcut parfumul !
Javra, simtițoare :
- Ham !
Vocea 1:
-Da ce, este voie cu animalele în tramvai ?
Vocea 2 :
- Ce, că îl pupă și în fund stăpână-sa !
Cucoana dă să-și recupereze pufinezul .
Eu :
- Lăsați doamnă, că îl țin eu și stați dumneavoastră în picioare !
Că de, locuri nu prea erau iar eu stăteam îngreunată de plăcinți, înghețate și cafele, prea bine așezată ca să îi dau altuia locul !
Vocea 1 :
- Că în loc să crească copii, cresc animale !
Vocea 2 :
- Da, să aibă cine să le lingă ! (Mde, cunosc eu un răspuns, dar tac. Să nu mă destăinui în tramvai, nu de alta!) Cucoana binevoitoare :
- Da ce v-a făcut doamna, că este câinele meu !
Vocile :
- A, deci vă place să vă lingă !
Cucoana:
- Să vă fie rușine !
Vocea 2 :
-Unii n-au ce mânca, iar alții cresc câini ! Și se urcă cu ei în tramvai ! Unde este controlorul ?
Vocea 1 :
- Da dumneata cucoană, de ce-i ții javra-n brațe ?
- Fiindcă-mi place să stau jos !
- Ia uite obraznica ! Fată tânără și cu javra-n brațe stă pe scaun, iar femeia bătrână în picioare !
Altă voce :
- În picioare da' e javra ei, să aibă cin' s-o lingă !
Coboară vorbăretii, depășesc cartierul cu pălăvrăgeli și intru înspre centrul vechi.
Dau să cedez pufinezul, ca să pot coborâ.
Cucoana:
Așa-i că vă place cațelul?
Eu :
- Nu, nu chiar !
- Atunci de ce l-ai mai luat in brațe ?!?
- Așa...(în gândul meu: să am motiv să nu-ți cedez ție locul din politețe!!)
- Grozave timpuri mai trăim !!!
Subscriu !

.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!