Copacul verde
lângă un altul uscat,
singura cale

Parcul Central scăldat în soare într-o zi de vară. Aleea pe care intrăm ne conduce direct spre mausoleu. În drum, pe partea dreaptă apare un copac viguros lângă unul uscat. Ciclul vieții... Fără frunze, cu brațe albe întinse spre cerul albastru, copacul a rămas drept. Vicisitudinile vieții nu l-au încovoiat. Îmi amintesc de Basho, de la care știm că avem atâtea de învățat de la copac.
La capătul aleii se zărește Mausoleul Național cu flacăra captivă în marmura roșie și rece.

Conducători vestiți din toate timpurile își dorm aici somnul etern. În fața mausoleului se află mormântul eroului necunoscut cu flacăra vie păzită de doi soldați în uniformă de gală.

Erou anonim
și conducători vestiți...
aceeași soartă

Ne îndreptăm spre lac căutând umbra. Trecem pe lângă lebedele care nu ne bagă în seamă și deodată agățată de un podeț o broască țestoasă ne întâmpină și ne binecuvântează, parcă ar fi o frunză plutind pe apă.

Broasca țestoasă
sub un podeÈ› de lemn
o frunză pe apă

Un copac verde și altul uscat, un soldat anonim si un general celebru, o broască centenara si o frunză căzută. In viață ca și în grădina publică totul se repetă la nesfârșit... Viața eternă cu ciclurile și valurile ei.