L-am sărutat și, după ce m-a îmbrățișat, i-am sărutat părul, parcă mai alb și mai răvășit. Si-a lăsat bagajele în hol și s-a așezat, ostenit, pe un fotoliu.
După câteva secunde l-am rugat să se ridice.
"Noua generație" parcă știa că venise. Mișca într-un fel aparte. I-am luat palma, i-am deschis-o sărutând-o și i-am asezat-o pe "junior". Cotul sau un genunchi al micuțului se mișcau încetișor și am zis tare:
"O fi amorțit și el și se mai mișcă".
Mihai era mut. A început să plângă liniștit. Lacrimile-i curgeau una dupa alta, parcă păstrând liniște, una după cealaltă. Una, două, trei...Le-am pierdut șirul.
A îngenunchiat și și-a sărutat copilul nenăscut.
A pus urechea să-l asculte, apoi și-a îngropat fața și i-a șoptit îndelung. Pruncul s-a liniștit. Timpul se oprise în loc. Dacă până atunci îmi dorisem copilul cu drag, acum mi-l doream cu disperare. Mihai mi-a simțit încordarea, m-a privit în ochi și mi-a spus:"Doamne ajută pentru buna vestire!"
Ce ciudat!Calugarul acela...Mihai nu era acolo dar cuvintele lui s-au rostogolit până aici prin timp, ieșind din gura lui Mihai.
"Doamne ajută!" i-am raspuns cu glasul Sandei.
George s-a trezit. Un pic buimac s-a uitat la tatăl lui. S-au îmbrățișat ca doi barbați. Brațele deschise larg s-au închis într-o bătaie scurtă pe umeri și apoi a urmat încă o îmbrățișare, ca o înlănțuire, ca o contopire. Câtă afecțiune! Oare mama a fost tot atât de caldă cu mine vreo dată? Dar eu cu Ioana?
S-au desprins, și Mihai, un pic încurcat, încearca să spună:
"Știi George, noi..."
George i-a luat-o înainte:
"Știu tată! Mă bucur pentru voi".
"Și noi ne bucurăm pentru voi, copii".
Nici nu știu dacă a fost doar un gând sau chiar am rostit cuvintele:
"Bunic și tată în acelaș timp". Acelaș lucru l-a remarcat și George. Mihai a tăcut îndelung. Mereu, în preajma lui, imi amintesc cuvintele mamei pentru soț...
"Þi-e foame, dragule?"
"Da, la Madrid nu am avut vreme să mănânc iar în avion singurul lucru ce era bun de mâncat era însoțitoarea de bord".
"D-ale bărbaților..."
George, mănânci și tu?"
"Numai ploșnițele mănâncă noaptea. Prefer să mai dorm puțin", a conchis și a plecat spre camera Ioanei. Tatăl îl privea din spate și a continuat să-l privească și după ce a închis ușa. A intrat în baie, a făcut un duș. L-am auzit fredonând. Era cert că se bărbierea. Am devenit atentă. Nu era "melodia de bărbierit".M-am apropiat cu pași de pisică și am ascultat cu urechea lipită:
"Dormi, nani, dormi puișor
Umbre se-adună-n pridvor.."
Cântecul de leagăn al lui Brahms mi-a adus o liniște âîn suflet cum numai la biserică am simțit. A mincat cu grabă.
"Nu infuleca", l-am admonestat ca de fiecare dată dar niciodată nu asculta. Mereu îmi spunea că mâncarea e o corvoadă. A băut un pahar de vin și și-a aprins o țigare, pe care a stins-o înfrigurat. Ne-am căutat cu ardoare de parcă am fi căutat certitudinea că existăm.
Dupa o "dublă" a adormit în poziția "fătului", a,a cum ii plăcea, pe umărul meu.
LUNI.
Ne-am trezit înainte de ora șapte.Dupa micul dejun el m-a dus la birou și apoi a plecat să bănănăie prin oraș. Ajunsă la birou, am deschis precipitată "mess"-ul căutându-l pe Mihai.Ce reacție aiuristică! El era aici. Am "fredonat-o" pe câteva"chat"-uri dar nu aveam "chemare". Am rămas îngândurată întrebându-mă ce era cu "telefonul de la biroul lui Mihai".
Ziua a trecut greu dar gândul:"cu ce se ocupă?" nu-mi da pace. Am vorbit cu Narcisa și i-am spus ca el a venit.Mi-era dor de el.Spre sfârșitul programului, m-a sunat și a întrebat:
"Doamna a comandat un taxi?"
Am coborât în stradă și nu l-am zărit.Am privit încruntată în susul și în josul străzii dar nu era.
Nu l-am văzut dar a frânat chiar lângă mine. Am urcat și am plecat înspre casă. La primul stop s-a năpustit ca un adolescent și m-a sărutat ca la cinema. Am conchis :"hai repede acasa!"
A râs mânzește privindu-mă în retrovizoare.
Gîndul la "ocupația" lui nu-mi da pace și-l intreb.
Nu-mi răspunde, în schimb virează rapid, schimbând direcția de mers.
"Nu mergem acasa?"
Nu mi-a răspuns nici de data asta și reiau întrebarea.
"Mergem și acasă după un mic ocol. Mâine mă duc la pescuit și vreau să târgui ceva".
Eram aproape botoasă. A oprit la un magazin de pescuit și m-a invitat, ceremonios, să îl însoțesc. Am intrat.
Tinerii care serveau în magazin au zâmbit când l-au văzut:
"Salut nea Mihai! Ai și venit de la Santiago?"
Nu-mi dădeam seama ce se întimpla.Ce-l intrebasem eu si ce se intâmpla.
"Nu am ajuns la Santiago dar mai este timp".
Acesta era locul lui de muncă?! Undeva, în spate se ghiceau alte încăperi.
"Aha, asta e pentru cine intreabă, dar în spate..."
Din acea zonă s-a apropiat un bărbat, la costum.
"Buna seara, șefu!"
"Bine ai revenit, "hodorogule"!"
A spus-o cu atâta căldură...Vocea era "acea" voce caldă care îmi răspunsese la apeluri.
"Sărut mâna, doamna Dalia!"
"Bună seara, vă mulțumesc pentru"ajutor"."
"Mi-a făcut plăcere."
M-am uitat bănuitoare la partea din spate, de unde venise patronul.
"Cine știe ce se ascunde în spate?Asta e doar de fațadă."
Parcă auzindu-mă, patronul ne-a invitat în birou la o cafea. Am acceptat ca să pot avea timpul să trag cu ochiul și să mă "luminez".
Drumul până la birou era înțesat de fotografii cu pești, planșe, hărți. În birou ecranele computerelor erau pline de comenzi de articole de pescuit,mail-uri cu temă etc. Chiar asta făceau. Mi-am lăsat o mulțime de întrebări și nedumeriri pentru altă dată pentrucă nu mai erau "stringente". Am mulțumit pentru tratație, așa ca să dau tonul de plecare. Înainte de a pleca, Mihai și-a luat niște momeală și am încheiat vizita.
Am mâncat liniștiți și dupa masă, la o cola, i-am spus că am cunoscut-o pe Sanda. Fără "apăsări" m-a întrebat:
"Ce face?"
"I-am dus medicamentele pe care i le-a adus George".
"Nu l-a văzut?"
"Nu! Trebuia?"
"Nu l-a văzut de mulți ani.Acum o sută de ani m-a rugat să îl duc să-l vadă la adolescență. Am uitat, așa că poate îl vede matur."
"Și ce te-a oprit să îl duci?"
"Știi, are și ea un fix, dorește să vadă dacă fiul meu "aduce "cu cel care am fost eu pe vremuri,iubitul din tinerețe."
George lenevea pe computer.
"Mergem la Sanda?"
"Daca vreți?"
"Tu nu mergi?" l-am ]ntrebat pe Mihai.
"E înțelegerea voastră!"
L-am abordat pe George propunându-i vizita. După ce mi-a confirmat, am sunat-o pe Sanda:
"Aici sunt, Dalia".
Îmi recunoscuse numărul de telefon.
"Ne primești în vizită?"
"Oricând".
Nu i-am spus cine sunt acei"NE", păstrând surpriza. Am ajuns relativ repede. Chiar dacă era seară am avut noroc de o "fereastră" în trafic. Am parcat vis-a-vis.
Când am trecut strada, "crețul" m-a luat de mână ca pe copii. M-am observat, atentă.Nu am avut nici o
reacție "aiurea" la atingerea lui. De fapt nu este ...fiul meu? Ușa s-a deschis. Chipul cu ochi albaștrii s-a luminat și ochii aceia au părut mai albaștri.
"George, ești leit bunica ta!"i-a spus privindu-l de sus și până jos.
"Sărut mâna!" a răspuns el și eu am completat:
"Buna seara".
"Intrați și fiți bine veniți."