Întreaga zi călătorise în scop de afaceri. Era un ins foarte ocupat. Închiriase camera în care se afla acum, doar pentru o singură noapte. Acum dormea. Mașina cu care venise era parcată în fața hotelului. Era foarte obosit și dormea.


* * *


O frână bruscă și mașina se opri aproape instantaneu. Duse mâna la ochi și se ascunse jos după bord. La mai puțin de 200 de metri în fața sa o lumină puternică și divers colorată îl orbea! Un șuierat asurzitor cobora odată cu această cerească lumină. După câteva minute, zgomotul încetă iar lumina de formă ovoidă se echilibra la sol. Mult praf ridicat, ca o ceață multicoloră, o substanță gazoasă în stare ionizată. Curiozitatea îl făcu să deschidă portiera din stânga lui și să coboare pe asfaltul plumburiu străfulgerat de lumina tăioasă.


* * *


Sus, la etajul trei, camera nr. 13, se auzi un cioc- cioc destul de puternic în ușă... Băiatul de la room- service...! De partea cealaltă a ușii, din interior, nu se auzi nici un răspuns. Așa că băiatul se întoarse și plecă destul de mirat, făcând un semn de insatisfacție. Oaspetele dormea adânc. Oboseala îl făcea să pară transportat într-o altă lume...


* * *


Din lumina orbitoare s-au născut două siluete negre, parcă decupate din ,, Capriciile'' lui Goya. Veneau spre el... Domnul care coborâse din automobil rămase țeapăn și orice încercare de a spune ceva sau de a o lua la fugă îi fusese anihilată pe loc. Necunoscuții îl înșfăcară de brațe și îl ridicară cam la un metru deasupra solului. După câteva minute se găsea întins în stare de inconștiență pe o masă metalică ,, aranjată'' cu mai multe fire conectate la un computer, la capete cu senzori lipiți de corpul acestuia. În cameră, multe aparate sofisticate, multe computere ultraperformante.



* * *


Domnul de la camera nr.13 se adâncise într-un vis, avea un chip contractat și se tot mișca fragmentat dintr-o parte în alta a patului. Transpirat... Vorbea în somn ceva nedeslușit. Părea a fi într-un coșmar.



* * *


După câteva ore ,, individul cu mașina'' începu să se trezească. O altă siluetă uriasă se aplecă deasupra lui și îl întrebă pe un ton ridicat.
-Mă auzi? Vorbește dacă mă auzi!
-Cine...? Unde sunt?
Cuvintele anonimului pământean îl mai îmbunară pe tipul al cărui chip era identic cu al său. Și vocea părea la fel de
identică.
-Răspunde-mi...! spuse necunoscutul anchetator.
-Nu știu cine sunteți... Nu, nu pot să... Nu pot să vă spun!
Pământeanul căzu din nou în inconștiența din care doar se trezise numai pentru câteva minute.


* * *


Pendulul ceasului din camera 13 se apropia rapid de semnalul orei 24:00. Mai erau două minute până la miezul nopții. Necunoscutul își continua călătoria obositoare prin coșmarul care îl copleșise în întregime. Acum, rămăsese țeapăn de parcă era legat de pat. Nu se mai mișca...


* * *


-Activați tensiunea! spuse una dintre ciudatele forme, cel care îl interogase puțin mai înainte.
-Activat...! veni mecanic răspunsul unei alte creaturi.
Pământeanul se zbătea fără nici o șansă de a se elibera.
-Cine ești? întreă răstit cel care comandase cuplarea la energia electrică. Mă auzi? Răspunde-mi și totul se va termina repede!
-Sunt... Unde e mașina mea? Am lăsat-o în fața hotelului. Unde mă aflu? reuși să vocifereze prizonierul. Scăpase de șocurile electrice iar acum se afla sub influența hipnozei.


* * *


,,Fie-vă milă de mine și lăsați- mă! Vă rog... mașina mea... Unde sunt?'' Acestea sunt primele cuvinte ce se deslușiră din ceea ce vorbise clientul hotelului, în somn. Mersese toată ziua iar oboseala și aerul poluat pe care îl inhalase îi provocau neplăceri. ,, Cum te numești? Cu ce te ocupi?''- vocea venea de undeva din înaltul cerului, de la milioane de kilometri depărtare.


* * *


-Te afli pe Selena 1! spuse entitatea ce părea a fi șeful...
-Cum te numești? Cu ce te ocupi? Vrem să ne confirmi ceea ce noi cunoaștem deja despre tine, completă un subaltern.
Pământeanul se trezise din leșin- șocurile electrice își făcusera efectul, iar acum se afla sub hipnoză.
Mă numesc Paul, Paul Ionescu și sunt din București, am 44 de ani și sunt directorul general al Institutului de Fizică Atomică din Roumânia. De curând am terminat și niște studii în domeniul astronomiei în U.K. la Greenwich. Vă rog să- mi spuneți ce caut aici! Spuneți-mi ce doriți de la mine! Cine sunteți? Unde sunt?

................................................

-Da, ai trecut testul, pământeanule! Ai spus adevarul. Te afli pe Selena 1- un satelit natural al pământului de unde te-am extras. Pentru ce... Vei afla la momentul potrivit. Steaua pe care te afli acum este una paralelă cu Terra și la o distanță nu prea mare de aceasta. Fiecare dintre voi tereștrii aveți o dublură aici. Pari speriat că suntem identici! Asta e explicația. Întelegi...? Stai liniștit. Într-o viață trecută sufletul dumneavoastră își avea dublura aici... Cam pe la 1700 ,an terestru, după ce ați murit prima oară, sufletul și- a căutat perechea lui: un suflet nemuritor! Eu am fost... Sunt perechea sufletului tău. Corpurile sunt doar de împrumut. Să nu te mire și nici să nu te sperie nimic! Eu sunt veșnic, imaginea ta în oglindă- imaginea care te are sub protecție. Suntem identici. Pe Terra, asta se numește reîncarnare, nu? Nu-i
așa...? Răspunde!
-Stați... o clipă vă rog! Nu mai înțeleg nimic. Mi-ați explicat o sumedenie de lucruri, care mai de care mai de neînțeles și foarte suspecte. Nu am înțeles nimic! De ce? Ce am făcut?
-Atunci e tocmai bine! Vezi cum funcționează hipnoza? Dar... lasă acum, nu-ți voi mai explica. O.k!
-Deci...? întrebă prizonierul.
-Cam asta a fost totul. Deja ți- am spus prea multe, mai multe decât trebuia. Aici, eu pun întrebări, numai eu! Terra... ce s-a ales de această planetă? De aici, totul se vedea atât de albastru totul...! Iar acum totul e învăluit într-o ceață gri.
Ce ai de spus?
-Da, aveți dreptate! Dar nu eu sunt de vină, sau nu numai eu! Dar cum se face că am ajuns aici?!


* * *


Domnul de la camera 13 vorbea cu el însuși. El întreba și tot el își răspundea. Transpirase. Coșmarul continua.
-,,Cine crezi ca e de vină?''
-,,Nu, nu știu... sincer, nu știu!''
-,,Care sunt șansele de a redresa Terra?''
-,,Ar fi trebuit să țin cont de profețiile lui Nostradamus!''
-,,Încerci să te disculpi? Dacă tu nu vei face nimic, nimicul se va alege de voi! Așa că...''
Singur se întreba și singur răspundea. Coșmarul își pierduse din intensitate.


* * *


-Ar trebui să iau măsuri, să fac ceva. Da... asta e, Centrala Nucleară... Ceva nu e în regulă și nu funcționează. Și numai eu știu asta. A fost proiectat prost unul dintre reactoare.
-Și când te gândești, spuse vocea din departare, când te gândești că aici se spune că se află centrul Păcii Universale, este... Da ai grijă, chiar acolo în Roumânia, la tine acasă! Ai grijă...!


* * *


Interogatoriul își mai pierduse din intensitate.
-Pe pământ sunteți aproape de anul 2000. Noi aici suntem deja... Dar de fapt timpul nu există... el este doar în interiorul noastru. Când vorbim de timp suntem subiectivi. Cât privește spațiul... el nu mai există pentru noi. Voi, la fiecare 400 de ani ramâneți în urmă cu 1, 2 zile, deci sunteți în urma noastră cu..., atâția ani .Ai grijă... Trebuie să...


* * *


Deja 6 dimineața. Locatarul camerei 13 se trezi mult mai obosit decât se culcase. Coșmarul trecuse lăsând urme adânci în conștiința acestuia. Își amintea vag ceea ce visase. Privi ceasul de la mână, se uită și la cel de pe perete. Încerca să-și amintească cu exactitate ceea ce visase toată noaptea. Rupse o pagină din agenda ce o avea în buzunarul hainei. Scoase un creion din servieta diplomat și notă ceva, după care gândi ceva cu voce tare și plin de satisfacție: ,, Eram în urmă cu douazeci de secunde, deci la ora 13:00 are loc montarea și testarea reactorului.'' Se îmbrăcă în grabă. Își luă servieta și coborâ în stradă- după ce lăsă cheile la recepția hotelului. Urcă în mașină grăbit. Goni câteva ore, ajunse cu câteva minute înainte de montarea reactorului nuclear. Coborâ din mașină și spuse responsabilului de lucrare să oprească lucrarea. Îl întoarse ,,pe propria răspundere'' la uzina unde fusese proiectat și construit, pentru a fi refăcut de la planșa
proiectantului și până la montarea celei mai mici piese.
Acum totul era normal. El, Paul Ionescu, fiu de țăran, se gândi- privind cerul gri- albastru, că greșise ținând cu tot dinadinsul să monteze primul reactor, fiind cu gândul numai la faima sa, numai la timpul său și neținând seama de timpul celorlalți. Acum mulțumea cerului.
Se lăsase seara. Luna își făcea apariția. Paul Ionescu sta acum în fotoliul din locuința sa, gândind la goana nebună- din fiecare zi. Gândea la cele două fetițe și la băiețelul său care împreună cu frumoasa sa soție îl înconjurau cu căldură.
Priveau cu toții la tv imagini superbe de pe ,,Selena 1''- serialul preferat al familiei.
,,Fiecaruia îi corespunde o stea protectoare, o piatră prețioasă, un talisman. Timpul are valoarea sa! Timpul nostru al tuturor, timpul nostru cel de toate zilele!'' Adormi în fotoliu visând la un astru fericit și împăcat cu universul. Terra va trăi veșnic în acest univers.
Pendulul ceasului din perete și acele ceasului de la mână sa aveau acum un timp comun. Vor arăta orele 24:00..., peste câteva secunde aveau să primească în case prima zi a anului 2001 și implicit a mileniului trei. Secolul XXI sosea într-o liniște perfectă.

,,Drum bun Terra, drum bun Selena 1.
Roumânia mileniului trei!''