Polonius s-a ascuns în măseaua mea, Ritta. Nu m-a supărat și, la început, n-am zis nimic. De câte ori deschid însă gura ca să refac în sens invers opera berzelor și a îngerașilor, el îmi pune bețe în roata care reprezintă singura mea stare civilă. Cu acest sistem voi ajunge, desigur, la covrigi. Dacă Polonius îmi va pune bețe și-n covrigi, atunci voi căuta o mascotă, o voi culca pe spate cu pedalele în sus și, din fiecare muguraș de mamelă de pe pântecele ei, voi face câte un mercenar.
Este mica mea răzbunare, dar, la urma urmelor, nu am și eu dreptul la o stalactită, ușor îndoită?