Am făcut un duș rapid ca să nu intre Mihai înaintea mea în baie. Voiam să fiu prima în pat și să mă refugiez în somn, așa aș fi evitat o eventuală discuție cu el.
Mihai a venit și m-a găsit și m-a găsit "dormind" deja.
Cred că și-a dat seama că nu dorm dar s-a purtat ca și când trucul ar fi prins.
El a adormit repede, eu nu. M-am perpelit îndelung. Gândurile negre nu-mi dădeau pace cu nici un chip.
Îmi doream un sfătuitorbun, un om care știe să asculte și poate să înțeleagă corect tot ce simțeam eu.
Bărbații sunt cei mai buni confidenți, mai ales atunci când în urma destăinuirilor de inimă nu ești tratată ca făcând o invitație la sex.
Mihai ar fi fost un interlocutor excelent dar acum ar fi fost ultimul căruia eram în stare să mă confesez.
Ce femeie ar putea juca rolul bărbatului confident?
Albastrul ireal al ochilor Sandei mi-a adus-o pe ea în memorie. După ce m-am gândit la ea ca la o confidentă am adormit liniștită de parcă mi-ar fi luat cu propriile brațe sacul plin de griji și de gânduri ce mă împovăra.
Dimineață, Mihai m-a trezit cu aburul cafelei servită la pat.
Chipul lui părea liniștit netrădând nici o suspiciune.
Dorința lui de a pleca la copii era evidentă. Și-a adus aminte că mai are câte ceva de târguit și o va face după ce cumpără biletele de avion așa că probabil va întârzia.
"Eu am să merg pe la Sanda s-o văd și să mai vorbim."
M-a privit ușor surprins dar nu a protestat și nici nu m-a întrebat nimic.
Am ieșit pe poartă, el a coborât să închidă porțile și ne-am îndreptat spre oraș.
Eram din nou pe bancheta din spate și căutam privirea celui pe care îl iubeam cu adevărat. M-a privit pentru o clipă numai, apoi a evitat delicat "joaca" mea.
Am coborât în fața blocului Sandei.
Am sunat-o din fața blocului ei și ea mi-a spus senină că mă aștepta. Cum așa? De unde știa că voi veni? A sunat-o Mihai?
Am ajuns la ușă și "lupul" m-a întâmpinat prietenos.
M-am salutat cordial cu Sanda.
M-a lăsat în hol să mă descurc singură și ea a pus de cafea.
A intrat în sufragerie cu tava, mi-a servit cafeaua aburindă și mi s-a adresat:
"Acum spune! Spune tot!"
Chiar mi-era teamă că mă apropiam de clipa în care aveam să mărturisesc Sandei ce s-a întâmplat.
MÃRTURISEȘTE ȘI TE VEI ELIBERA!
Am luat-o pe departe povestindu-i ce relație a existat între mine și Costel, despre adolescența noastră, despre adolescența mea, despre dragoste, despre așteptările lungi.
Încet încet am pătruns în perioada de când Mihai a intrat în viața mea.
În timp ce povesteam, Sanda a devenit din ce mai atentă și urmărea fascinată firul narațiunii. Era atât de atentă încât m-am întrebat temătoare dacă nu cumva îl mai iubește.
Parcă îmi auzise gîndul. Privindu-mă cu căldură în ochi mi-a spulberat temerile:
"Ai uitat că facem parte din același club? Nu te teme!
Pe el nu-l poate abate nimic de lângă subiectul dragostei sale. El poate fi părăsit pentru că poartă această vocație de a fi părăsit sau înșelat."
Încă ezitam dar Sanda a continuat:
"Eu l-am înșelat cu fostul meu iubit. Nu a spus nimic să mă avertizeze sau să mă oprească. M-a lăsat să duc lucrurile până la capăt. Nu mi-a acordat nici o șansă. Nici măcar șansa de a se putea îndoi nu mi-a lăsat-o.
Și-a scris sieși o scrisoare așternând în ea tot ce s-a întâmplat: fapte cu detalii, locuri, date, tot, tot, tot. Scriindu-și acele lucruri nu poți să-ți dai seama cât a suferit.
Apoi, după ce a ridicat scrisoarea de la poștă, după câteva săptămâni a început atacul.Mă întreba câte ceva aparent fără importanță după care întrebările au devenit din ce în ce mai multe și mai aproape de ce mă temeam că va afla chiar din gura mea.
Nu i-am recunoscut nimic. Am atacat să mă apăr reproșându-i că este inadmisibil de gelos și că această atitudine e medreaptă și fără nici o justificare. Simțeam că nu mai puteam rezista la acea presiune care mă ducea încet dar sigur la punctul în care aveam să spun tot adevărul. Am încercat coarda sensibilă spunându-i cât îl iubesc. Nu mințeam deloc, chiar îl iubeam. Am încercat să-i explic că a fost vorba de niște "resturi neconsumate" și nimic mai mult. Când Mihai începuse "crucificarea" mea, pentru mine, relațiile cu fostul erau clare, precise și fară întoarcere.
Am încercat să-l conduc spre o partidă de amor sperând astfel că-l voi putea scoate din încrâncenare. Nimic nu a mers.
S-a purtat ca un inchizitor. Logica lui aplicată cu pași mărunți pentru fiecare mișcare greșită de mine și reamintită de el, mă cutremura.
Dacă știa de ce nu mi-a spus atunci? Nu! Nu a spus nimic pentru că nu a vrut să mă "salveze". M-a lăsat să pierd totul pe mâna mea.
După toată acea presiune enormă la care m-a supus am recunoscut totul dar i-am spus cu obidă că dacă nu i-aș fi spus cu gura mea el nu ar fi știut niciodată.
Când este rănit în sentimente, mințit sau înșelat, Mihai este de un cinism îngrozitor. Se răzbună pătimaș. Suferă înfiorător de tare dar "atacul final" îl declanșează numai dacă e sigur că nu comite o nedreptate. Îi plânge sufletul dar nu are milă și nici îndurare."
Am tăcut îndelung, apoi am continuat temătoare:
"Dar dacă i-ai fi spus tot înainte să te întrebe el?"
"Când greșești ai senzația că nu poți fi prins, ai convingerea că nu vei fi descoperit, mai ales dacă o "comiți" în cunoștință de cauză. Dacă ar fi fost un "accident" petrecut întâmplător petrecut fără consimțământul meu, consimțământ nealterat de nimic, sunt convinsă că ar fi fost înțelegător. Nu am fost beată, nu am fost șantajată, nu am fost forțată. Am făcut-o și atât.
Pe Mihai îl iubeam, pe celălalt nu.
Mihai e inflexibil. Nu admite că o femeie, ca și un bărbat, se poate disocia între" a iubi" și "a face sex".
Femeia lui nu are acest drept cât timp este "femeia lui."
Când i-am reproșat că dacă nu mărturiseam nu ar fi știut nimic, a scos calm din buzunar plicul pe care și-l scrisese sieși.
Mi l-a dat ca să-l verific dacă e intact apoi m-a pus să urmăresc data poștei de pe plic.
După tot acest ritual m-a îndemnat să-l deschid. Nu înțelegeam logica pentru care și-a scris sieși.
Am desfăcut plicul plină de curiozitate.
Pe măsură ce citeam rândurile ce reproduceau cu fidelitate "faptele" mele pas cu pas, realizam că tot timpul a știut fiecare "scăpare" a mea. M-am simțit umilită, mințită, înșelată.
Plângeam cu sughițuri și-l priveam cu gândul să mă ierte.
Am încercat să-i explic că doar am făcut sex cu celălalt dar că numai pe el îl iubesc, că îl iubesc mult, mult de tot.
M-a lăsat să mă înjosesc cerându-i iertare, îndelung și cu multe lacrimi.
De-abia după aproape zece ani m-a iertat dar nu am mai fost niciodată "femeia lui iubită". Sunt o norocoasă că am rămas prieteni.