Din furtuna nevrotică ce a cuprins piața, din frenezia anxioasă a vînzării și cumpărării, se ridică în spume statuia Cerșetorului învelită în liniște, decență, și – de ce nu ?! – demnitate. Măreția ei este dată de actul cerșitului – singura replică de substanță la troc, schimb, la circulația mărfii și la toate consecințele dezastroase pe care acestea le presupun pentru firava alcătuire a ființei umane. O replică de substanță căreia am hotărît să îi ofer un timp din timpul meu și un spațiu privilegiat – acesta din urmă într-o dependință a unei centrale termice dezafectate, pe care l-am obținut gratuit.
Așa s-a născut Magazinul Zero, inspirat întrucîtva din rețeaua Treizecișiopt Plus, dar cu o remarcabilă diferență specifică de concept – în Magazinul Zero lucrurile nu costau nimic, nu se vindeau și nu se cumpărau ci se cerșeau.
Amenajările le-am făcut în grabă și am deschis magazinul pe rafturile căruia stăteau mîncăruri conservate, haine, unelte, cosmetice și o mulțime de alte lucruri folositoare.
Am angajat, fără plată, ca om de tejghea un fost călugăr, om deprins cu rugăciunile indiferent de direcția în care acestea se îndreaptă, încercănat de spovedanii și împărtășiri și am deschis porțile.
Prima clientă a Magazinului de cerșit a fost o doamnă bătrînă cu brîul de lînă care se ocupa cu poezia și artele poetice. Vroia un pachețel de inspirație și l-a obținut după ce s-a rugat de omul meu mai bine de un ceas. Bătrîna doamnă a poeziei a deschis pachețelul ca să vadă dacă produsul este în termen, dacă nu este expirat sau stricat și așa am ajuns și eu să văd pentru prima dată cum arată Inspirația. Era ca un fel de pastă solidificată care se rupea imediat în fărîme cînd era atinsă.
-E ca un fel de drojdie - a spus Bătrîna Doamnă a Poeziei văzînd că privesc curios peste umărul ei. Crește orice lucru în care o pui. Încercați! a spus și mi-a întins o fărîmă.
Aveam la îndemînă un pahar cu apă și destul de neîncrezător am aruncat-o în el . Văzînd ce se întîmplă Bătrîna Doamnă a fugit speriată de urmări dar fericită că produsul era de calitate iar noi în mai puțin de un minut am avut inundație în magazin. Am aruncat paharul într-o gură de canal și am închis vreo oră pînă cînd am scos cu hidroforul și cu multe găleți apa. A doua zi aveam să aflăm că Dunărea a depășit cotele istorice de inundație, că a rupt peste șaisprăzece diguri și a lăsat mii de oameni fără case, dar am tăcut mîlc în legătură cu paharul aruncat în canal.
Cînd am redeschis era coadă la ușă și prima care a intrat a fost Fetița Pedofilă care ne-a făcut să amuțim de uimire. Avea obrajii trandafirii, părul ca o sîrmă în vînt și în loc de degete la mîini avea un fel de dendrite foarte fine cu care ar fi putut culege paianjenii de pe flori fără să îi deterioreze. Deși știam că de curînd a împlinit șase mii trei sute nouăsprăzece ani, nu puteam să nu ne lăsăm copleșiți de admirație văzînd cum arată. Doar o ureche îi era puțin îmbătrînită. Dreapta. Probabil pentru masajul aceleia a început să ceară o cremă din dinți de lapte praf. S-a lamentat într-atîta Fetița Pedofilă și a fost atît de convingătoare timp de mai bine de o jumătate de oră încît fostul călugăr i-a dat crema cu lacrimi în ochi iar eu am sugerat să îi mai dăm ca bonus și un extract de frunze moarte și ceva esență de timp fabricată din rădăcina părului cărunt. După ce și-a dat cu puțină cremă pe lobul urechii drepte Fetița Pedofilă s-a întors înspre mine:
-Ai extrasistole de ramură dreaptă și o insuficiență ventriculară!
-Și eu...? a spus fostul călugăr.
-Tu nu ai inimă! i-a scurtat-o Fetița Pedofilă și s-a întors pe călcîie luînd-o la fugă mai-mai să îl dărîme pe Peronajul Firoscos care tocmai se apropia de tejghea ținut de brațul drept de Numitul Jean Văcăresco. După ce s-a reechilibrat Personajul Firoscos a început să se roage pentru trei cadavre în vreme ce Numitul Văcăresco îmi tot trăgea cu ochiul că e în regulă, că personajul e de gașcă, că e de-ai noștri și alte semne care indicau lucruri asemenea. Nu ne-am pierdut cu firea pentru că așa era natura magazinului și așa ne era nouă natura și – mai mult de atît – trei cadavre chiar aveam pe stoc. Că să fie cu ochi albaștri, verzi și limbă lungă, că să aibă unul cel puțin cravată și picior de os de balenă...Pretenții multe avea Personajul Firoscos și le trot îndruga și împletea într-un discurs dezlînat, dus pe un ton al lamentației. El era cel mai sărac și mai hăituit artist, lui nimeni nu-i dădea nimic, era bolnav, avea hepatita Ce și chiar Nu știu Ce, nu avea bani de medicamente. I-am ascultat toate păsurile în vreme ce i-am împachetat cadavrele pe care le-a pus fericit într-o roabă mulțumindu-ne mereu. Măcar știa să mulțumească... Numitul Văcăresco din prag, ne-a mai tras complice cu ochiul încă vreo zece minute, reamintindu-ne prin aceste semne că Pesonajul Firoscos e de comitet, că e okei, că a meritat, că totul o să fie bine...
Cînd de tejghea s-a apropiat Bătrînul cu Barbă Lungă și Albă am crezut că o să cerșească Piatra Filosofală sau Iarba Fiarelor, dar el s-a apucat să turuie că are nevoie de o periuță de dinți uzată pentru că vrea să își vopsească barba. Așa ceva nu aveam pe raft dar după o oră de cerșeală am dat o fugă pînă acasă și cînd m-am întors i-am înmînat solemn propria mea periuță de dinți. I-am dat și un pliculeț de apă deshidratată să și-o prepare singur ca să mai scape de o cheltuială. Atunci am gîndit prima oară – Ce ușor este să îi mulțumești pe oameni!
Zile întregi în magazin se nășteau mici vîrtejuri de fericire care deveneau tornade pe străzi învîrtindu-și cercurile mari printre nori și dincolo de ei.
Acum e vremea să mă duc din nou după produse. Evident voi cerși și asta o să-mi ia o mulțime de timp pentru că Marele Angrosist este greu, cumplit de greu de înduplecat.