agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-06-30 | [This text should be read in romana] |
Era atât de cald la ultimul etaj încât simțea nevoia să stea în cadă non-stop.
În toți anii plecaseră în vacanță, cu toată familia, dar în ultimul timp firma soțului nu mai aducea profitul scontat, ori soțul nu mai aducea din profit acasă (avea dubii serioase în această privință, dar le ascundea bine). Se apucă de gătit zece kilograme de vinete, sinucidere curată pe canicula asta. Când se încinse tabla de copt, ape, ape, începură să curgă pe ea, până la decolteu, până la chiloți...Vedea în ceață. Își simțea vârsta, peste patru zeci, îngreunându-i mișcările. Acest gând o făcu să-și muște buzele de ciudă, descoperind că au gust sărat, ca de lacrimi, de la transpirație însă. În sauna asta mai slăbesc un pic, că prea mă îngrășasem ca vaca. Realiză că o deranjează părul lăsat pe ceafă. Trebuia să îl prindă urgent. Repede, repede, fuguța la dulăpiorul din baie unde avea clemele. Surpriză: nu mai era una. Nervoasă merse în camera fetei și căută în sertare, în cănile decorative. Nimic. Doamne, mor de nervi. Cu ce îmi prind părul? Bingo! Luă la repezeală un dres de mătase aruncat pe un fotoliu și-și legă cu ajutorul lui părul în coadă. Arăta ca naiba. Nu contează! Jean boxează! - o apucă și râsul de la propria replică. Stătea atât de mult singură fiind casnică, încât învățase să se distreze prin monologuri. Chiar se abstractizase de ceea ce este în jur prin aceste exerciții de autocomunicare, că de multe ori nu mai auzea ce spun alții, nu se mai auzea decât pe ea, iar deseori nu putea să urmărească o discuție. Din cauză că nu investim în preocupări comune! -își motiva. Suna la interfon. Lăsă din mână vânăta pe care tocmai o întorcea, aceasta explodă și o arse un pic. Măsii, mâm măsii! Înjura când nu era nimeni de față. Nu știa de ce îi plăcea să înjure, dar se rușina de ceilalți neândrăznind să o facă în fața lor, mai ales că acum două luni băiatul primise de la ea prima palmă din viața lui, tocmai pentru că înjurase. De atunci ca un blestem, nu se mai putea abține să o dea pe cuvinte spurcate. -Cine e? -Eu! Venise acasă soțul său. Ce o fi cu el așa devreme? Vinetele toate explodau, se auzea tocmai din bucătărie, poc,poc. Cred că am dat focul prea mare. Mă omoară Paul dacă fac mâncarea proastă! Știa de frica mofturilor pe care le făcea. Cum nu-i plăcea ceva gata, hai la restaurant, îmbrăcarea, îmbarcarea în mașină, la orice oră când avea el chef. Asta îi plăcea la el, nu-i plăcea că pe drum începea cu criticile și cu sfaturile de bucătar amator,de duminică. Știa și el să facă grătar și se tot dădea mare. -Ce faci dragă? O pupă pe obrazul scăldat în sudoare și apoi se strâmbă: -Mai fă și tu un duș pe an! -Nesimțitule, poate îți pun o vânătă pe ochii tăi frumoși! El îi smulse dresul de pe cap, ținându-l cu două degete ca pe ceva scârbos: -Ce e asta? Ai imaginație nu glumă. Mai întâi îmi porți chiloții, pe urmă pantofii vechi ai fetei, acum îți pui nădragii în cap? Ce-i cu tine femeie? Vrei să mă gonești de acasă? Ea se zguduia de râs. -Nenorocitule, tu trebuie să mă iubești oricum, că sunt nevastă-ta. Test! Suportă! Eu cum suport să te bășești toată noaptea, să te scarpini în fund, să îți faci nevoile cu ușa deschisă la baie? Bine că avem baie separată de copii, altfel îi îngrozeai, retardatule. Acum râdea și el. De asta o iubea pe nevastă-sa, se simțea mereu vesel cu ea. Nu era o sclifosită care se scârbea din orice. Nu știa ce s-ar fi făcut fără umorul ei, mai ales în momentele de stres. O luă de mijloc șoptindu-i la ureche, înfierbântat brusc: -Hai să faci un duș cu mine! Te vreau acum! Trăgea de ea. -Vinetele! Stai mă că se ard vinetele! -Dă-le încolo de vinete! Oprește focul! -Fructul interzis e cel dorit. Ia-ți lăboanțele de pe mine sau te mușc! -Al dracului te-ai făcut! Nu cumva ești la menopauză? Sună interfonul, răspunde el: -Da. -Ba nu. Veniseră gemenii de la bunici.. Paul lăsă ușa de la intrare deschisă și se ascunse în baie să facă un duș rece, singur. -Mamă, ce fum ai făcut în casă! -Mamă am spart un geam! Vorbeau amândoi deodată: ea că s-a certat cu o prietenă, el că are nevoie de adidași noi, că unul și-a căscat botul, ea că îi e foame, el că să facă și ei o excursie mică, la pădure, ea că el a tras-o de păr, el că ea e o nesimțită pârâcioasă. Încă puțin și începeau să se încaiere. -Linișteee! Se lăsă tăcerea, auzindu-se la propriu o albină rătăcită prin bucătărie. Luară deodată toți trei câte un șervet, să o gonească, unul fiind înțepat. Băiatul. Când începu să se văicărească, se văitară și ele. Când el îi dădu o palmă peste ceafă fetei și ele îi dădură zece. Când el se încruntă, se încruntară și ele. Se prefăcu supărat și plecă la el în cameră, bombănind exact cum făcea tatăl său: -Femeile astea! Ziua trecea pe nesimțite, consumată în mărunțișuri, dar erau mulțumiți, liniștiți. Le plăcea să fie împreună, însă nu se întâmpla mereu să se bage atât de mult în seamă. Erau cu toane. De obicei mama cloșcă dădea tonul cu predispoziția spre glumă și niciunul nu mai vroia să plece de lângă ea sau să stea singur, preocupat de cine știe ce. O adorau pur și simplu. Dar ea avea un secret îngrozitor, pe care nu reușea să-l împărtășească nimănui: avea cancer. Trebuia să se opereze la sâni. Nu putea să le întunece suflețelele cu temeri. Și tocmai acum avea problema asta, când o duceau prost cu banii! Simțea cum încet, încet, ceva în resorturile sale interioare se schimba. Corzile sufletului nu mai vibrau armonios, ci a dezacorduri. Fusese chiar în dimineața asta la medic, un om așa rece, care în loc să o încurajeze, stabilise onorariul. Cu asigurările nu făcea nimic, nu contau. Când Paul o invitase la duș cu el, un fior rece îi trecu prin vine, amintirea, sânul bolnav, moartea, speranța, mutilarea. Nu-i venea să creadă cum reușise să se poarte normal și să mai și glumească. Glumele mele de doi lei, de țărancă proastă, nestilată. Ce găsesc ei la ele? Luna mare aproape intra în casă. Atâta frumusețe și ea din ce în ce mai nervoasă, mai tensionată. Cum să mă mai prefac, cum? Stătea în pat, cu spatele la Paul, dar simțea că o așteaptă să vină spre el, să vină în ea. Fierbea să spună, să strige, să scape de povara clipei de aducere la cunoștință: -Avem o problemă mică. sau -Avem o problemă mare. sau -Trebuie să mă operez, dar stai liniștit. sau -Mi-e teamă că am să mor și ce o să se întâmple cu voi? Se întoarse spre el și îl sărută. Îi luă mîinile și i-le puse pe sâni, peste dantela albă: -Pipăie-i acum când îi mai am. El râse și se urcă deasupra. Atât? Dorințele lui creșteau, ale ei mureau. Deasupra tavanul, dincolo de el cerul. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy