Își plimba degetele pe fotografia lui, iar ochii picurau lacrimi de tristețe, lacrimi ce aduceau în sufletul fetei amintiri chinuitoare, întâmplări cândva fericite. Din trecutul acelor zile, în care cunoscuse tainele ascunse ale primei iubiri, zile în care aflase emoția primului sărut și liniștea despărțirii pentru a se revedea a doua zi, clipe în care mângâierea lui făcuse să-i tresară inima și să-i bată mai repede ca oricând, zile în care iubise ochii lui calzi de culoarea cerului, nu mai rămăsese decât o amintire dulce-amăruie ce lăsa loc unor lacrimi calde, de plăcută trecere a timpului.
Privea poza lui încercând să găsească, chiar și după atâta timp, un răspuns care s-o poată face să-l uite, fără lacrimi, fără regrete însă vraja acelor zile îi reveneau adesea în minte alungând uitarea.
Andrada îl cunoștea pe Cătălin de câțiva ani, însă nu-i acordase prea multă atenție. Ii părea un băiat cu o personalitate slabă, în schimb, fizicul lui atrăgea adesea privirile fetelor. Era un tip înalt, cu trup atletic, iar părul negru ca abanosul era tuns scurt. Ochii albaștrii erau încadrați de gene negre, dese și lungi, însă privirea lui era mai întotdeauna plecată, cuvintele erau rostite rar și cu voce scăzută ca și când s-ar fi temut să nu tulbure liniștea atunci când vorbea. Puteai număra pe degetele de la o mână de câte ori ridica privirea într-o zi întreagă. Fata se amuza tare de el și nu o dată îi ceruse să o privească drept în ochii, iar Cătălin se fâstâcea, o privea o clipă, se înroșea și își pleca privirea în râsul ei cald. De câte ori nu își jurase în gând că nu o va mai asculta, dar cum să refuzi o rugăminte atât de neînsemnată si un glas atât de dulce. Era îndrăgostit
de Andrada până peste cap. Se fâstâcea mai mereu in preajma ei și vorbea cu o voce atât de înceată, încât, uneori nici el nu se auzea. Așa îl știa ea: îndrăgostit, fâstâcit si tăcut.
Situația luase o altă întorsătură când, la aniversarea zilei de naștere a sorei lui, Cristina, Cătălin își învinsese sfiala și o invită pe Andrada la dans. Pentru prima dată fetei i se părea că plutește, că mâinile lui o înconjurau cu atâta siguranță și stăpânire de sine, încât părea ca dansează cu un alt Cătălin. Băiatul o privise atunci fix în ochi, fără să roșească, îi vorbise deschis și fără ezitări cerându-i să fie prietena lui. Andrada fusese gata-gata să leșine. Surpriza fusese atât de mare, încât s-ar fi prăbușit dacă nu s-ar fi sprijinit de Cătălin. Din aceea seară cunoscuse adevărata față a lui Cătălin și adevăratul lui caracter. Se îndrăgostise pe loc de el.Baiatul o iubea și știa că nu o va putea avea alături dacă nu se schimba.
Acum totul este lăsat în trecut, păstrat în amintire, pierzându-l în mijlocul atâtor vise. Spera ca timpul să aducă uitarea, spera să-l poată ierta din tot sufletul, dar îl iertase din durere, știind că nu-l va mai avea niciodată ca iubit, însă sufletul ei îl păstrase ca prieten neputând să calce în picioare tot ce-i legase odată.