În încăpere plutea un amestec de ceapă lâncedă, costiță prăjită și pălincă. Te lămurea însă imediat gustarea neterminată de pe tăblia mesei abia luminată de un gemuleț cât pumnul.

Zăngănitul ușii transmitea destul de limpede că cineva, afară, tocmai petrecea cârligul unui lacăt masiv prin toarta zăvorului. A urmat învârtitul cheiței și smucitul.
S-a auzit, de asemenea, cum se freca ceva păros de scândura negeluită a ușii, iar printr-o despicătură s-a infiltrat răsuflarea agitată a unui câine fremătând din toate încheieturile să se furișeze înăuntru. Un fluierat scurt, însă, l-a rechemat lângă stăpân. Pașii cuiva bine dispus, purtând o încălțăminte cu placheuri ce scrâșneau pe piatra din jur, s-au îndepărtat apoi, luând-o la vale, urmați imediat de cei ușori ai patrupedului.
Cu ușa închisă, abia dacă mai deslușeai câte ceva. Inspirată parcă de păianjenul ce dormita, retras într-un ungher al ferestruicii prin care în curând vor pătrunde primele raze de soare, tă-cerea se și grăbise a-și arunca voalul peste pu-ținele lucruri de acolo. Aparent distonantă, o muscă mare, de pădure, cu zbârnâitul ei de ici-colo, nemulțumită de puținătatea spațiului în ca-re nimerise, nu făcea altceva decât să sublinie-ze intimitatea acelei liniști. Poate și fiindcă din afară nu răzbătea vreun alt sunet. Chiar!, ce na-iba mai așteptau ciripitoarele pădurii? Totdeau-na s-au trezit cele dintâi, de cu noaptea-n cap. Așa o fi, de ce nu, cu condiția ca și restul lucru-rilor să se petreacă după tipicul binecunoscut lor. Numai că, uite, semiobscuritatea de afară încă nu dădea semne de împrăștiere, iar în de-părtare nu se întrezăreau schimbări liniștitoare.
Un acordaj general, izvorât de undeva dindă-rătul masivului muntos, răspândea acum zvon de tunete, ecouri de trăznet prin văile împăduri-te, prin hăurile căscate între versanții de stâncă și gresie, pregătind probabil acel ceva care fă-cuse să amuțească obișnuita zarva matinală a micilor zburătoare. Cam aiurea și vremea asta, din moment ce ziua debutase suficient de bine.

Primii stropi, neobișnuit de mari — aproape de mărimea unei beșici de pește — au căzut neînsoțiți de vreun fâșâit, lovind fără pic de vla-gă acoperișul de șindrilă al cabanei — o dara-bană dezlânată. Păianjenul, trezit la viață, s-a mutat în centrul prăfuitului său hamac, ca pen-tru a asista la un spectacol ce nu trebuia pier-dut. Un tunet înspăimântător a zguduit în acea clipă solul, făcând să zăngăne podeaua, pereții din bârne, întreaga structură de lemn a cabanei. Ce a urmat, însă, ar descumpăni orice aștepta-re.
Averse ropotitoare, una mai violentă ca alta, asaltau acum, în valuri, un acoperiș prea subțire să le facă față multă vreme, scândurile ce îl susțineau zbârnâind asemenea unei corzi de zmeu. La un moment dat, schimbându-și tacti-ca, rafalele, mult îndesite, s-au năpustit a lovi sălbatic în peretele de la răsărit, geamul păian-jenului pierzându-și în câteva clipe orice trans-parență, fiind străbătut de vâne lichide groase cât degetul. Vântul ce însoțea avalanșa apei se infiltra cu de-a sila printre bârnele cabanei, făcându-le să șuiere ascuțit, să trosnească, du-pă cum, din pădurea de molid înconjurătoare, se făcea auzit pocnetul ramurilor rupte, cât și prăvălitul lor. De la izbitură de bici, fâșâit aspru, apa căpătase acum un sunet gâlgâitor, de bul-boană în naștere.
Șiroaiele, la început timide, prelinse cuminte pe sub ușa din scândură, au devenit subit, fără prevenire, mult mai îndrăznețe, transformându-se văzând cu ochii în șuvițe ce țâșneau prin în-gustele ei deschizături laterale, printre bârnele pereților, pe lângă cerceveaua ferestrei.
Lacul de pe podea ajunsese de-o palmă și jumătate când cizmele verzi, de gumă, aflate aliniate la locul lor, s-au răsturnat. Au început, tot atunci, să se miște, câte unul, lemnele tăia-te și despicate, stivuite în două grămezi lângă sobița de fontă, una cu lemn de brad, alta cu lemn de fag. Năruindu-se, stivele și-au împrăș-tiat lemnele scurte în toate direcțiile pe suprafa-ța apei clipocitoare, în continuă creștere.

Pe neașteptate, ferestruica a cedat, fiind îm-pinsă înăuntru de un șuvoi gros și tulbure. Săr-mane păiajen...! Nivelul apei a crescut după aceea vertiginos, ridicând mai întâi patul de o persoană, din colțul ferit al încăperii, cele două scaune scunde, fără spătar, apoi masa, cu tot ce avea pe ea. Acum toate pluteau liber, în de-rivă, schimbându-și câte puțin orientarea avută, din cauza frământărilor apei — s-au oprit, pe rând, unele într-altele. Ultimele care au căzut pradă nivelului au fost mantoul cel îmblănit, gri închis, o căciulă militărească, cu urechi, un pro-sop în dungi galbene-roșii și o sacoșă de plas-tic, plină cu mărunțișuri — cu toate fuseseră atârnate în câteva cuie bătute într-o bârnă de sus, din apropierea grinzii. Au plutit mult timp așa, în parte deasupra, umflate, cocoloșite, în parte răsfirate fantomatic sub luciul apei.

Deși afară părea să se fi oprit orice mișcare și, luând seama la lumina din jur, ieșise chiar soarele, nivelul a crescut însă nestingherit până aproape sus de tot, rămânând după aceea ne-schimbat. În cabană domnea o liniște rezonan-tă, nefiresc de sonoră, întreruptă din când în când de ușoare izbituri și clinchete. În apropie-rea tavanului, pe masă, un individ în ținută di-plomatică, aflat pe puntea înaltă a unui pache-bot alb, surâdea larg, electoral, unui grup care îl întâmpină cu stegulețe colorate; în acea porțiu-ne ziarul nu se udase.
Pe sub apa din interiorul cabanei umbrele erau vagi, unduitoare, lumina ce îngăduia să se observe câte ceva provenea în principal de la fosta fereastră, acum fără sticlă și cadru. Prin pătratul ei azuriu-lăptos tocmai s-a zvârlit înăun-tru — întâi cu contururi întunecate și, după ce i-a trecut pragul, ca arătare albicioasă — o mo-destă caracatiță în căutare de refugiu. S-a în-vârtit o vreme pe lângă pereți, dar n-a prea ară-tat să-i convină locul.

Podeaua se înclina, încet, într-o parte, apoi în cealaltă, și tot așa.