Stimata duduie redactie,
va scriu pe intuneric si pe genunchi, cu inima cat un purice (si mie mi se pare un pic trasa de par, da' asa e expresia). Asa cum stau acum, ciucit pe vine, imi vine greu sa cred ca am fost personajul principal al unui film ce nu s-a turnat inca, da' daca ne intelegem va vand drepturile de autor sa-l turnati dvs si cu dl Costa Gavras, dac-o mai fi in viata pana ma-ntorc. Vineri, adica acu' doua sau trei zile, nu mai stiu exact, ca am pierdut notiunea timpului si multe alte notiuni de baza cum ar fi cea de familie si cea de spatiu tridimensional. Mi-a ramas insa notiunea de foame multidimensionala.
Acu' ceva timp deci, suna la usa Giculanu, vecinu' de la 4 pe care l-am inundat anu trecut, pentru ca nevasta-mea a tinut cu orice chip sa dormim pe o saltea cu apa. Nu-i vorba ca am dormit vreo doua nopti, da' numai dupa ce luam un pumn de pastile d-alea pentru rau de mare, ca la fiecare miscare ziceai ca-i Titanicu atunci cand s-a rupt in doua. In a treia noapte a muscat ala micu din saltea ca din branza, ca-l dureau dintii. L-am tinut noi cu gura asa inclestata de saltea vreo jumate de ora, ca stiam ca dac-o sa-si scoata dintii din ea o sa tasneasca apa ca la fantana arteziana din parcul Karol, fost Libertatii, dar pana la urma ala mic a reusit sa scape, si de necaz a mai muscat salteaua in doua locuri si pe mine intr-un loc. Pana sa ne dezmeticim ne-am si trezit cu Giculanu in pragu usii (ca nu dormim niciodata cu usa inchisa ca asta micu are claustrofobie, dracu' stie ce-o mai fi si asta, da' asa ne-a recomandat doctoru'). Zice: "Neata vecine" (era vreo doua dimineata). "Imi pica din tavan. E de la matale?" Acuma, ce sa zic, se vedea de la o posta ca e de la mine, da asa e Giculanu noaptea: politicos. L-am poftit in casa, i-am dat o tuica de pruna si ce a mai ramas din salteaua cu apa, ca zicea ca vrea sa vada si el cum e, si-am ramas prieteni.
" Ia zi Giculane, care-i treaba?" "Pai, zice el cu un zambet sagalnic intr-un colt al gurii si cu o tigara in celalalt, nu vrei sa facem Revelionul la varu-meu, la Montreal? Mi-am facut ochii cerc, narile tuburi de aspirator si urechile palnie sa detectez vreo sursa de pericol prin apropiere. M-am linistit repede. Nevasta-mea era in bucatarie si trecea carnea pentru sarmale prin masina de tocat, iar ala micu se suise pe un scaun in sufragerie si arunca pe parchet cartile din biblioteca si portelanurile de cristal. Zic: "Stai sa-mi iau ceva pe mine". Apoi din usa: "Tamara, cobor cu Giculanu pana jos ca a bagat paine proaspata la minimarket". Si dus am fost. Nici n-a mai apucat sa-mi raspunda saraca.
In fata blocului ne astepta Bisisica , cateaua maidaneza sterilizata de dl Basescu anu' trecut, impreuna cu cei 7 catelandri pe care numai Dumnezeu si Dl Basescu stiu cum i-a mai facut dupa aceea si cu cine. Am mangaiat-o scurt pe blana flocoasa si plina de purici (probabil ca de-aia am acum cand va scriu inima cat un purice si simt cum mai multe inimi mititele imi zburda pe sub camasa)iar ea m-a privit lung si acuzator cu ochii mari si aposi, apoi a cascat si a adormit la loc, cu botul pe labe.
Giculanu a pornit trabantul lui de raly la sfert de cheie, cum ii place lui sa se laude, adica prin impingere in viteza a treia. El la volan, bineinteles. M-am suit si eu din mers si iata-ne plecati. Pana in port la Constanta n-am scos o vorba. Ma tot gandeam ce figura o fi facut Tamara cand a vazut ca nu ma mai intorc de la paine, mai ales ca stia ca minimarketul e-nchis de sarbatori. "Hai ma c-o sa fie bine", zice Giculanu ca sa ma mai scoata din ale mele. "Am luat si sahul si tablele ca sa ne treaca timpul mai repede pe drum."
Asa ca, stimata redactie, acum va scriu de pe drum, si ca sa treaca timpul mai repede, ca am incercat sa jucam sah si table pe intuneric, dar la table am pierdut zarurile, si vorba lui Cezar: "Alea jacta est", iar la sah pierdeam prea mult timp cu pipaitul pieselor si Giculanu striga intr-una ca turbatu: "Piestuse, piesjue", si va scriu si ca sa-i transmiteti Tamarei ca sunt bine sanatos si c-o sun imediat ce pun picioru pe uscat. Inca nu stiu cum sa fac sa va parvina scrisoarea, dar cred c-o s-o pun intr-o sticla de Borsec goala si-o s-o arunc in ocean cu prima ocazie. Asa ca daca aveti drum pe la Constanta, dati o fuga si pe plaja ca sa vedeti daca a sosit corespondenta. Cu mancarea o ducem inca bine, ca a luat Giculanu un sul de sorici si vreo 10 kg de biscuiti de armata, marca Nato. Mananci din ei si simti cum te integrezi. Tuica am zis sa n-o desfacem aci in container ca ne asfixiem de miros si cadem lati ca mustele alea betivane, de nu ne mai scoala nici cu furtunele cu apa rece, cum m-a sculat pe mine Tamara acu doi ani cand am cazut in crama, la tara, la parintii ei. O saptamana n-am baut decat zeama de varza dupa care m-am facut iar varza.
Eu inchei aici si va urez un an nou fericit si tot ce va doriti (sper ca sa nu fie prea tarziu pentru urari, da' v-am zis ca am pierdut notiunea timpului, si mai sper din tot sufletul sa nu mi se fi terminat pasta de la pix in timp ce scriam, ca eu n-am cum sa verific, ca v-am zis ca e un intuneric de sa-ti bagi degetele in ochi si chiar le-am bagat, da in ochii lu' Giculanu ca am vrut sa vad daca doarme si nu dormea, asa ca am apasat mai tare pe pix, "just in case" cum zice Giculanu in canadiana, si puteti la o adica sa va luati dupa urmele de pe hartie.

PS: Inainte de plecare am trecut si pe la dl Bogdan G. si pe la dl Adrian N. de la sapte, ca i-am fi luat cu noi, ca mai erau locuri in container, da' de la dansii se auzea muzica tare (canta niste manele de Craciun, la pic-up, si se-auzea si dansii lalaind prin usa, cred ca pierdusera notiunea timpului, da din cu totul alte motive) si n-am mai insistat.

Mardare Aprofundoaie
28.12.2002, undeva in oceanul Atlantic