(...)Uneori suntem stapaniti de un simtamant de tristete pe care nu izbutim sa ni-l controlam, spunea el. Ne dam seama ca momentul magic al zilei a trecut si noi nu am facut nimic. Viata isi ascunde atunci magia si arta.
Trebuie sa-l ascultam pe copilul care am fost candva si care inca mai exista in noi. Copilul acesta intelege momentele magice. Putem sa-i inabusim plansul, dar glasul nu i-l putem reduce la tacere.
Copilul acesta care am fost candva continua sa fie prezent. Fericiti fie copii, caci a lor este Imparatia Cerurilor.
Daca nu ne nastem inca o data, daca nu incepem sa privim viata cu inocenta si entuziasmul copilariei, nu mai are nici un sens sa traim mai departe.
Exista multe feluri de a te sinucide. Cei care incearca sa ucida trupul incalca legea lui Dumnezeu. Cei care incearca sa ucida sufletul incalca si ei legea lui Dumnezeu, chiar daca crima lor sare mai putin in ochii oamenilor.
Sa dam atentie celor spuse de copilul pe care il mai adapostim in inima. Sa nu ne rusinam de el. Sa nu-l lasam prada fricii, deoarece copilul acesta e singur si nu este aproape niciodata auzit.
Trebuie sa-i ingaduim ca uneori sa ne tine el haturile existentei. Copilul stie ca fiecare zi e diferita de celelalte.
Sa facem astfel incat el sa se simta din nou iubit. Trebuie sa-l facem sa se simta bine-chiar daca ar inseamna sa actionam altfel decat suntem obisnuiti, chiar daca asta ar parea ca o sminteala in ochii celorlalti.
Amintiti-va ca intelepciunea oamenilor este nebunie in fata lui Dumnezeu. Daca ii vom da ascultare copilului pe care-l purtam in suflet, ochii nostri vor reincepe sa straluceasca. Daca nu vom pierde contactul cu acest copil, nu vom pierde contactul cu viata.(...)