-…si dupa cum spuneam in cursul anterior, ecuatiile parametrilor…….
In sala plina pana la refuz doar ecoul raspundea vorbelor profesorului, studentii fiind ocupati cu dicutiile despre meciul de fotbal de ieri, despre noile configuratii aparute pe piata calculatoarelor, despre orice altceva inafara de curs. Prezenta era obligatorie, si astfel se explica numarul mare de studenti prezenti si interesul „ridicat” al acestora.
La fel ca orice student care se respecta, Andrei statea undeva in spatele salii si vorbea despre planurile de vacanta. Avea de gand sa faca turul tarii pe bicicleta si mai era nevoie de inca cel putin o persoana, nu putea sa mearga singur. Era cunoscut ca fiind o persoana vorbareata si glumeata, asa ca la cursurile plictisitoare se adunau in jurul lui toti cei care nu aveau chef de scris si vroiau sa se distreze, si cursul de atunci era unul dintre cele mai lungi si ….. Ideea era ca nu aveau de gand sa fie atenti si se profita de orice ocazie pentru a scapa de plictiseala aferenta unui curs de matematica.
Si dintr-o data se facu liniste. O liniste adanca, nu se mai auzea nici macar scartaitul cretei pe tabla. Nimic. Absolut nimic. Dar linistea aceasta avea ceva ciudat in ea: toti vorbeau, dar nu se mai auzeau unul pe celalalt. La putin timp dupa aceasta aerul deveni vascos, aproape imposibil de respirat, si intr-un colt al camerei parea sa fiarba. Apoi urma o explozie de lumina, si in acel colt aparu un fel de fisura, care crescu incet pana acoperi jumatate din perete. Socul aparitiei ii paraliza pe toti, si se asteptau ca in orice moment ceva fioros, ceva ingrozitor sa apara de acolo. Dar nu se intampla nimic; aerul isi reveni la normal, si se puteau auzi din nou. Singurul lucru ramasese acea „gaura” nefireasca in perete. Vazand ca nu reprezinta o amenintare pentru ei cativa mai curajosi, printre care se afla si Andrei, se apropiara incet si incepura sa o studieze. De la o distanta considerata sigura, binenteles.
Gaura parea sa nu aiba substanta, marginile ei neputand fi definite, isi schimbau merreu forma. Desi parea ca absoarbe toata lumina din sala in interiorul ei nu se vedea nimic. Doar la mici intervale de timp suprafata ei era strabatuta de cate un fulger si se contracta, ca apoi sa revina la dimensiunea de dinainte. Parea ca pulseaza.
Curiozitatea nu-i dadea pace lui Andrei. Trebuia sa stie ce este chestia asta, trebuia sa afle. Asadar se duse din ce in ce mai aproape de ea si astepta sa se intample ceva. Nici o reactie. Atunci incepu sa inteleaga. Nu era ceva viu. Cateva intrebari ii venira in minte: daca era de fapt o poarta spre o alta dimensiune, sau spre un alt timp? Daca alte civilizatii incercau sa intre in contact cu ei? Sau poate era o gaura neagra? In alte conditii ar fi ras de aceste idei si l-ar fi considerat nebun pe cel care i-ar fi spus asa ceva.
Unul dintre colegii lui il atinse pe umar:
- Te simti bine?
- Ma gandeam numai! Ce crezi ca e?
- Nu stiu, dar nici nu stau aici sa aflu. Hai sa plecam.
Se intoarse si-si vazu colegii cum se grabeau sa iasa. Cu profesorul in frunte.
- Stati un pic! Nu vreti sa aflati ce este?
- Andrei, daca vrei sa vezi ce e, vezi tu, eu am plecat, ii raspunse un coleg care era mai aproape de el. Si cred ca vorbesc in numele tuturor cand spun asta. Nu poti sa stii ce e acolo. Poate nu e nimic.
-Tocmai de asta trebuie sa aflu. Nu aveti pic de curaj in voi? Unde a disparut curiozitatea, nevoia de cunoastere caracteristica fiecarui om? V-ati pierdut calitatea de oameni intre timp si pe mine nu m-a anuntat nimeni? striga aproape disperat Andrei. Oricat de curajos ar fi fost el tot avea nevoie de sustinere morala de la cei din jurul lui.
- Nu ma intereseaza atat calitatea de om cat integritatea personala. Mai bine un las viu, decat un erou mort. Si acum da-te la o parte si lasa-ne sa trecem.
- Deci sa inteleg ca nu ramane nimeni cu mine……..Bine, plecati! Plecati cu coada intre picioare, viermi ce sunteti. Am crezut ca stau alaturi de niste oameni cu care sa ma pot mandri. Tu Paule, mai tii minte cand spuneai ca ai face orice te face diferit de ceilalti? Stai, si o sa fii diferit.
- Diferit , dar in viata. Nu stii ce este dincolo. Nu stii nimic. Lasa-ne sa trecem.
- Inca nu am terminat. Vedeti voi, in asta consta diferenta intre mine si voi, restul lumii. O sa va tarati toata viata in coate si genunchi apeland la mila celor ca mine. Sa stiti ca de la mine nu o sa primiti nimic, niciodata. Ca sa obtii ceva trebuie sa stii sa iei, nu-ti da nimeni degeaba. Cine vrea sa treaca, sa treaca. Va mai spun o singura data: cine se considera om sa ramana, restul…………
Cu o expresie de dispret intiparita pe fata Andrei isi lasa colegii sa treaca, si spera ca macar unul sa se opreasca. Chiar si prietenul lui, Sergiu, pleca privirea cand trecu in viteza pe langa el. Nimeni nu se opri. Absolut nimeni. Era singur.
Se resemna cu gandul ca nu-l va sustine nimeni, si cu inima-n dinti si fara a privi inapoi se indrepta spre acea „gaura” si intra hotarat in ea. In momentul in care disparea in interiorul ei, cu o bubuitura puternica aceasta se inchise in urma lui, de parca doar asta astepta. Nimic nu lasa sa se vada unde fusese acea gaura, totul era la fel ca inainte. Cateva secunde mai tarziu se deschise din nou, in acelasi loc, si Andrei iesi din ea.
Zgomotul puternic, apoi linistea adanca si probabil si unele remuscari i-au facut pe unii sa se intoarca si sa-l gaseasca in sala doar pe Andrei. Gaura disparuse. La intrebarea ce anume s-a intamplat, acesta le-a raspuns ca dintr-o data gaura a disparut, dupa ce se contractase si dilatase cu o frecventa din ce in ce mai mare.
Cateva zile a vuit mass-media pe tema acestui fenomen nemaintalnit, dar dupa un timp orice lucru isi pierde valoarea oricat ar fi de incredibil. Presa a uitat de tot, chiar si martorii, dupa cateva luni au revenit la lucrurile cotidiene, si tot ceea ce s-a intamplat a ramas doar un vis urat.
Singurul care nu a uitat a fost Andrei. Si cum ar fi putut uita? Tot ceea ce trebuia sa faca era sa astepte calmarea apelor, pentru ca mai tarziu sa-si poata indeplini destinul. Se spune ca noi ne determinam soarta, si el a fortat-o cand a trecut prin portal.
Primul lucru pe care trebuia sa-l faca era sa renunte la scoala. Pentru el nu mai reprezenta nici cea mai mica atractie. Stia mai multe decat oricare. Singurul lucru la care trebuia sa fie atent era modul in care va prezenta lumii asa-zisele descoperiri stiintifice. Nimeni nu trebuia sa afle ce anume s-a intamplat intre momentul in care a intrat prin portal si cel al revenirii lui. Presupunerea lui se dovedise corecta: aceea „gaura” era de fapt o poarta in timp. Ea fusese activata pentru a-l aduce in anul 2359. Il cautau pe el. Ar fi putut alege pe oricine altcineva, nu era deosebit prin nimic altceva, nu era un geniu. Misterul alegerii lui avea sa-l afle mult mai tarziu. In scurtul rastimp pe care il petrecuse in viitor, primise o sfera neagra si sfatul de a nu vorbi despre cele intamplate cu nimeni. Sfera avea sa se activeze singura si atunci avea sa afle tot ce-l interesa.
Renuntarea la scoala ii lasa dintr-o data atat de mult timp la dispozitie incat nu mai stia ce sa faca cu el. Asta pana intr-o dimineata, cand se uita ca de obicei la acea sfera perfecta de culoare neagra, aceasta se activa. Nu era nimic de genul celor care-l vazuse in filme, cand sfera se desface in mai multe bucati , si apoi apare o holograma, toate realizate artistic. Nimic de genul asta. Pur si simplu sfera deveni de culoare alb-cenusiu si se auzi o voce monotona, fara nici un fel de intonatii si fara pic de caldura in ea.
- Astazi este ziua aleasa pentru inceputul pregatirii tale si al punerii in practica a planului pe care urmeaza sa ti-l prezint. Dar pentru inceput, ai vreo intrebare?
- Da ! Am chiar mai multe, zise Andrei gandindu-se ca in sfarsit va afla de ce a fost ales el, si fraza cu planul il contraria. Ce plan putea sa fie, incat sa necesite calatoria in timp?
- Mi-am luat libertatea, pentru a te scuti de efort, de a-ti raspunde la niste intrebari pe care fara indoiala vrei sa mi le pui. Prima ar fi : de ce tu? Simplu: pentru ca esti unul dintre stramosii conducatorului nostru si pentru ca ai fost cel mai usor de gasit. Cu ce ne poti ajuta tu pe noi? O sa iti explic pe scurt: societatea din timpul nostru a devenit o societate non-violenta; violenta a fost exterminata genetic. Nu putem face rau nici unei fiinte vii. De aceea s-a decis aducerea unui individ din vechea lume. Voi sunteti obisnuiti cu violenta, ati crescut inconjurati de ea. Mai este un motiv, cel mai important de fapt: criza de timp. Am fi putut crea in laborator oameni la care agresivitatea sa fie amplificata genetic, dar nu avem timp. O rasa extraterestra ne-a declarat razboi, si mai suntem cateva sute de pamanteni in viata pentru ca am refuzat sa luptam, pentru ca nu putem lupta. Consiliul a decis aducerea din timp a unei persoane careia sa-i fie incredintate toate cunostintele nostre tehnice prin intermediul acestei sfere care este de fapt un supercalculator, si care te va ghida mai departe. Scopul tau este stabilirea unei baze, a unui laborator in care sa poti crea indivizi care urmeaza sa fie pregatiti pentru a lupta pentru noi in viitor. Crearea unui soldat presupune 25 de zile, timp in care ajunge la maturitatea fizica si este instruit pe parcursul acestor zile. Fiecare zi inseamna de fapt un an. Dupa aceste 25 de zile urmeaza sa fie criogenizati si readusi la viata cu 50 de ani inainte de a fi noi atacati. Mai ai vreo intrebare?
- Ai spus ca ati fost atacati de extraterestrii. Cine sunt si de unde vin?
- Partea cea mai proasta este ca nu am reusit sa capturam pe nici unul dintre ei. Nu stim cum arata, sau ce fel de limbaj folosesc, singurul lucru de care suntem singur este sistemul solar din care vin ei. Pot sa-ti spun doar atata: vin de foarte departe.
- Dar de ce nu ati incercat sa va creati o baza undeva inainte de orice forma de civilizatie, si folosind portalul sa-i aduceti sa lupte pentru voi? Ar fi fost mult mai simplu si nu ati fi implicat pe nimeni.
- Proiectul acesta a fost unul disperat. Nu mai aveam alta alternativa, si nu mai aveam resurse pentru ce spui tu. Sursele noastre de energie au fost oricum epuizate de efortul facut pentru a te aduce pe tine si a te transporta inapoi in timpul tau. Masina pentru calatorit in timp era doar un prototip. Am avut noroc ca a functionat si atat.
Cateva ore mai tarziu Andrei pleca spre facultate pentru a prezenta unuia dintre fostii sai profesori un proiect de al sau. Pentru inceput avea nevoie de sprijinul unei autoritati in materie.
In timp de cativa ani, desi ceea ce a prezentat el nu se referea strict la calculatoare, a reusit sa se impuna in randurile oamenilor de stiinta prin teoriile sale despre combustibilii alternativi, despre clonarea umana si cel mai important, despre noile metode de stocare a datelor intr-un calculator, metoda care crestea capacitatea de memorare de cateva sute de ori. Acestea ii fusesera dictate de catre acea sfera ciudata, care urmarea obtinerea unor beneficii materiale, cu ajutorul carora sa-si poata duce planul la capat.
Dupa vreo zece ani, Andrei s-a retras din lumea stiintifica, si cu banii pe care ii obtinuse prin inventiile sale a cumparat un intreg munte, unde avea de gand sa puna bazele laboratorului sau. Sub indrumarea sferei a cumparat toate materialele necesare, si din momentul in care ultimul camion disparea in departare, toate legaturile cu lumea exterioara au fost rupte. Era singur acum, si liber sa-si indeplineasca misiunea. Pe langa inventiile prezentate el mai construise si alte aparate necesare stabilirii bazei. Printre acestea se numara si un dezintegrator pe care avea de gand sa-l foloseasca pentru a sapa in munte, deoarece laboratorul avea sa fie subteran. El nu avea sa depuna nici cel mai mic efort, totul era automatizat si condus de acea sfera ,careia ii realizase un fel de consola de comanda de unde putea controla totul.
Totul venea ascuns sub o cabana banala, cu aspect modest, in care, in mod oficial, locuia el. Motivul retragerii sale era oboseala psihica si nevoia de spatiu si liniste pentru a se putea concentra. Oricum in cei zece ani devenise un pustnic, nu putea permite cuiva sa se apropie de el si sa-i descopere secretul. Acesta era si motivul pentru care l-a parasit sotia lui, luand cu ea si pe cei doi copii ai lor. Asa ca nu era in pericol de a fi cautat de cineva. Pana acum totul mergea perfect.
Construirea laboratorului nu necesita prezenta lui, asa ca el trecu la partea a doua a planului, si anume la recoltarea de ADN. Avea nevoie de acest lucru pentru momentul in care totul va fi operational, si pentru a nu mai intarzia si mai mult lucrurile apela la un truc: reusi sa obtina de la guvern aprobare pentru prelevarea de probe ADN de la detinutii condamnati la moarte, sub pretextul ca are nevoie pentru realizarea unui vaccin care sa le anihileze agresivitatea si astfel sa faca reintegrarea lor in societate mult mai usoara. De fapt el avea nevoie de oameni cunoscuti ca fiind agresivi pentru noua armata care se pregatea.Fiind si acest lucru realizat, el trebuia sa intre in faza finala a proiectului: urma sa fie criogenizat si avea sa fie trezit la intervale regulate de timp pentru a se asigura ca totul merge bine.
Pentru aceasta trebuia sa-si ia ramas bun de la toti cei pe care ii cunoscuse, si, cel mai important, de la copii lui, si de la restul familiei. Aceasta era partea cea mai grea: stia ca in momentul in care va fi trezit, adica peste 250 de ani, niciunul dintre ei nu va mai fii in viata. Pentru prima data simtii ca nu poate duce povara care i-a fost pusa in spate, simtea ca nu vrea, ca trebuie sa stea langa copiii lui. Dar….datoria il chema; el si-a ales drumul asta. Putea sa nu treaca prin poarta. A avut dreptul de a alege, si a ales. Astfel cu inima grea, a trebuit sa lase in urma tot ceea ce insemna ceva pentru el si a inteles, in momentul in care inchidea usa in spatele sau, ca pentru el incepe o noua viata, ca acest Andrei a murit, si ca trebuie sa-si duca misiunea la capat. Pentru binele omenirii viitoare.
Dupa o ultima privire asupra peisajului, de parca ar fi vrut sa-l ia cu el, intra hotarat in laborator, care numara acum o camera de comanda, doua sali cu bai nutritive in care incepuse deja producerea de soldati, o sala care avea sa fie folosita pentru criogenarea primilor indivizi si pana avea sa-si atinga nivelul optim de functionare avea sa fie in continua expansiune. Nivelul optim reprezenta capacitatea de a produce pana la zece mii de soldati pe an, si posibilitatea de stocare a peste trei sute de mii. Era un proiect gigant. Pe langa acestea mai trebuiau produse arme, imbracaminte si cel mai important lucru: aveau nevoie de nave de transport capabile sa efectueze zboruri interstelare si in acelasi timp si de nave de razboi – pentru a proteja transportoarele. In acest scop au fost create cateva specimene a caror inteligenta era stimulata artificial si aveau sa continue cercetarile celor din viitor. Astfel in aproximativ doua sute de ani ar trebui sa fie toate realizate……………….

………Pe jumatate inghetat, Andrei iesi din capsula criogenica si intelese ca venise timpul sa-si indeplineasca destinul. Se astepta ca totul sa fie luminat, sa fiu viu, dar ceva nu mergea bine, ceva nu functionase. Era liniste si un intuneric adanc inghitea tot. Singura sursa de lumina era capsula lui, si ghidandu-se dupa aceasta reusi sa gaseasca intrerupatorul si-l rasuci. Imaginea care i se arata era una de cosmar: consola principala era facuta bucati, sfera lipsea , iar podeaua era plina de pete, si partial acoperita de resturi metalice, a caror provenienta ii era necunoscuta. Se apropie si studie una dintre acele pete si nu reusi sa-si dea seama ce erau, pareau a fi de sange, dar erau prea vechi ca sa isi mai poata fi recunoscute. Se indrepta spre consola si reusi sa repuna in functiune o parte din sisteme. Usurat observa ca sistemul care se ocupa de mentinerea in viata a celor criogenizati functiona in continuare, cu exceptia unei singure camere. Incerca sa gaseasca motivul pentru care nu fusese trezit dupa programul stabilit la inceput. Singurul lucru care il gasi era faptul ca trezirea lui fusese programata pentru aceasta data. Pentru data finala, cand trebuia sa pregateasca terenul pentru trezirea celorlalti. Oricum in timpul antrenamentului el le era prezentat ca fiind comandant absolut, deci nu ar trebui sa aiba probleme cu ei.
Totusi ce anume se intamplase in timpul „somnului” sau??
Repuse in functiune iluminatul si sistemul de supraveghere video, dar existau sectoare in care nu mai functionau camerele de luat vederi. Dupa o scurta inspectie se decise ca nu-l ameninta nici un pericol iminent, si activa trezirea unui set de soldati. Se grabi sa ajunga inainte de trezirea completa si-i astepta la iesirea din camera. Era curios sa vada cum arata viitoarea lui armata. La inceput pareau dezorientati, dar atat. In rest erau perfecti: inalti si cu o musculatura atat de bine dezvoltata incat orice atlet din vechea lume i-ar fi invidiat. Urmand planurile laboratorului ajunsera in zona magaziilor, pe care o gasira intr-o dezordine ingrozitoare. Cu toate acestea sectorul armelor parea netulburat. Asta si datorita faptului ca era protejat de un camp de forta care nu putea fi dezactivat decat de catre el. Se simti mult mai usurat din momentul in care mica lui armata era inarmata si gata sa faca fata oricarui dusman.
Il intriga si faptul ca nu functiona o camera criogenica. Ce se intamplase oare? Dar avea de gand sa afle in curand.
- Sergent!…. Aduna-ti oamenii si mergeti de verificati camera 6. Eu raman la pupitrul de comanda. O sa va supraveghez de aici.
Camera 6 era goala. Nimeni. Se vedea ca a fost folosita, dar nu era nimeni acolo. Andrei le ordona oamenilor sa mearga mai departe. Totul parea a fi in ordine. Aproape de ultimul nivel erau camerele de asamblare, in care navele urmau sa primeasca forma finala, ca mai tarziu, printr-un tunel de legatura cu suprafata sa fie lansate. Cercetand arhivele, vazu ca se renuntase la transportoare si crucisatoare in favoarea unui concept mai revolutionar: navele individuale, care puteau fi interconectate pentru a obtine o mai mare putere de foc. Singurul lucru neschimbat era nava amiral.
- Domnule Comandant am ajuns la prima usa. Cred ca e mai bine sa veniti sa vedeti.
- Tu nu ai fost creat sa crezi……….. Ajung imediat .
Ca sa poata ajunge la prima usa a hangarelor trebuia sa treaca printr-un coridor mai lung care a fost construit pentru protectia celorlalte camere in eventualitatea unui dezastru. Imaginea coridorului il facu sa dea un pas in spate: se vedeau clar urmele unor lupte crancene, fusesera ridicate baricade, care acum erau sfaramate impreuna cu cei care le pazeau. Dar luptele acestea erau vechi, din aparatori nu mai ramasese decat scheletul. Orice ii atacase se afla dupa acea usa. Dar era ciudat faptul ca cei de dupa baricade nu pareau sa aiba alte arme inafara unor bare de metal. Atunci ce sperau ei sa faca??
Inconjurat de mica lui armata, Andrei deschise usa si……
Si nimic. Nimeni nu-l ataca. Era liniste, se auzea doar zgomotul facut de sistemul de ventilatie. Primul lucru a fost sa-si dispuna oamenii in formatie defensiva si se indrepta spre una dintre console si accesa de aici arhiva. Cineva incercase sa stearga fisierele, dar munca lui fusese intrerupta de ceva. De ce anume??
Renuntand la a mai face presupuneri, se apuca de studiat si reusi sa puna cap la cap toata povestea. Acum intelegea: acei oameni superinteligenti creati pentru a duce mai departe progresul stiintific n-au putut accepta conditia lor si au incercat sa evadeze din laborator. Pentru a putea realiza acest lucru trebuiau sa scape de acea sfera care controla totul, trebuia distrusa. Astfel unul dintre ei a incercat sa o deconecteze, dar a facut o greseala: sfera si-a dat seama de intentia lor si atunci a comandat trezirea celor din camera 6, intr-un efort disperat de a reintroduce ordinea. In acelasi timp i-a anulat planul de trezire, pentru a-l proteja. Oricat de prompta a fost reactia sferei, tot nu a putut evita distrugerea, si asta inainte de a anula campul energetic care proteja camera armelor pentru a-si inarma soldatii, astfel ca ei au fost nevoiti sa lupte cu ce aveau la indemana, dar era o lupta inutila. Ei i-au urmarit pe ceilalti pana in hangare, unde s-au lovit de rezistenta armata a acestora si au murit incercand sa razbune moartea celor pe care il credeau comandant. Tot procesul de creare a fost intrerupt, astfel ca in loc sa aiba in subordine trei sute de mii de soldati Andrei mai avea doar optzeci de mii. Singurul lucru pentru care era recunoscator era faptul ca la plecare razvratitii nu au distrus si celelalte nave. Au luat cu ei doar atatea cat aveau nevoie.
Tot planul era compromis, nu avea destui soldati pentru a face fata invaziei care avea sa se petreaca peste aproape cincizeci de ani. Cu toate astea trebuia sa incerce. Ordona trezirea tuturor.
Cateva zile mai tarziu statea in fata armatei sale complet refacute dupa criogenizare si cu un gest hotarat urca in nava amiral, impreuna cu cei noua consilieri – cate unul pentru fiecare zece mii de soldati. Urmat indeaproape de un nor de nave individuale, se lansa in ceea ce avea sa fie o misiune sinucigasa sau un succes total. Orice ar fi urmat avusese grija sa repuna in functiune laboratorul , astfel ca in cazul in care esuau, cei din viitor tot vor avea o mica armata care sa-i protejeze. Oricum mai ramasesera nave pentru inca o suta de mii de soldatii, ceea ce era mai mult decat suficient.
- Domnule comandant, ne apropiem de tinta.
Andrei privi la sistemul solar format din trei planete de dimensiuni medii, care se invarteau in jurul unui soare portocaliu.
- Scanati suprafata planetelor. Trebuie sa stablim unde sunt, ce sunt si la ce grad de dezvoltare tehnologica au ajuns.
- Pe planeta cea mai apropiata de soare se inregistreaza o activitate radio crescuta. Dar……
- Ce? Este vreo problema?
- Domnule comandant, societatea de pe aceasta planeta se afla inca in epoca prespatiala. Nu au cum sa evolueze asa de repede incat in cincizeci de ani sa atace Pamantul!
Cum era posibil asa ceva? Sa se fi inselat cei din viitor? Andrei statea cu capul in maini si se gandea ca au esuat, ca aceasta nu poate fi rasa care le vor distruge planeta, si ca atunci ei devin inutili.
- Distrugeti-i !!
- Dar domnule com…..
- Sa taci! Nu ai fost creat sa-mi discuti ordinele.. ………Aici Comandantul Suprem. Ascultati bine si faceti exact cum va spun eu. Pe prima planeta se afla dusmanii nostri, cei pentru a caror distrugere ati fost creati. Impliniti-va menirea. Sa nu mai ramana unul in viata. Foc de voie.
Spunand acestea cazu pe scaun si ramase acolo, cu capul in maini, pana primi confirmarea eliminarii aproape totale a inamicului despre care nu stia nimic, si nu avea sa stie niciodata. Poate ca aveau dreptul sa traiasca, poate ca…………
„Acesta a fost macel, nu razboi. Am ucis o rasa intreaga in numele umanitatii, al umanitatii care practica nonviolenta, al umanitatii care ne-a creat cu un singur scop: pentru a distruge. Ce se va intampla cu noi dupa ce o sa ne intoarcem? Or sa ne primeasca, sau o sa ne gaseasca un fel de rezervatie in care sa ne asteptam linistiti moartea?? Asa ceva nu o sa accept niciodata. Ei ne-au creat, ei trebuie sa suporte consecintele.”.
- Ne intoarcem acasa, sopti Andrei si se retrase din camera de comanda. Simtea nevoia sa fie singur. Si inca ceva: daca pe drum intalnim ceva forma de civilizatie………eliminati-o.
Calatoria inapoi dura treizeci ani, si in acest timp au distrus cateva sute de civilizatii. Erau hotarati sa elimine totul in drum, sa asigure omenirii care i-a creat suprematia absoluta.
La intrarea in sistemul solar ii astepta comitetul de primire format din intreaga flota terestra. La incercarea de a-i contacta radio acestia au deschis focul. O treime din armata ii cazu la primul val.
- Nu! N-o sa ne distrugeti!…………… Baieti! Desfasurati-va! Si uitati ca in fata voastra se afla semeni de-ai vostri. Nu mai avem casa, nu mai avem stramosi, nu mai avem identitate, nu mai avem nimic. E timpul sa ne facem un viitor. O sa-l cladim pe cenusa celor care ne-au creat, a celor care acum ne vor morti, a celor care refuza sa-si asume raspunderea pentru ceea ce au facut. Sa nu mai ramana unul in viata.
In acelasi timp reusi sa stabileasca contactul cu vechiul lui laborator, si activa restul unitatiilor. Ii veneau intariri. Acestea urmau sa ii loveasca din spate pe terestrii. Victoria era asigurata.
„Ce ironie! Distrusi de cei creati sa-i apere” gandea Andrei privind la flota inamica cu aceasi expresie de dispret cu care isi privea colegii in ziua in care viata lui a luat o alta turnura.
„Viermi ! Asta sunteti: viermi. Omenirea nu merita sa traiasca atata vreme cat va refuza sa-si accepte greselile. Trebuie sa le dau o lectie”. Se indrepta spre consola, introduse niste instructiuni si se aseza pe scaun privind Pamantul care se tot marea pana ajunse sa cuprinda tot ecranul. Din ce in ce mai aproape si mai aproape……