O urmărea de o jumătate de ora... O urmărea .. Hmm.. Niciodată nu crezuse că o să ajungă chiar el în postura asta. Dar până la urmă rămânea și el un om. Nu-i așa? Un nou ghimpe îi străpunse inima și un sentiment de ciudă îi dădu peste cap celalalte sentimente care îl încercau de la începutul discotecii. Ce mai discoteca.. Parcă discotecile erau ca să te distrezi. Ce mai distracție.. Dar ceilalti se distrau.. Da.. așa era. Se uita cu ochii unui asasin la mâna băiatului ce aluneca ușor de pe șoldul fetei tot mai jos, mai jos.. Era ceva inadmisibil.. Voi să se ridice și să-l pocnească. Vroia să se apropie de el și să-i dea un motiv de ceartă. Doar unul... Să-l calce pe picior sau ceva... Și sentimentul de neliniște și de o invidie parcă nemaicunoscută își făcu iarăși loc în inima lui. Și iarăși realitatea îl readuse la linia de plutire, din visele lui. Dar nu vroia să fie salvat. Vroia doar să fie lăsat în pace. Să fie lăsat în singurătate și suferință. Să fie un martir poate... Dar dorința de singurătate nu dura mult. Deoarece începu să-și închipuie cât de frumoasă era fata din fața lui și cât de frumos ar fi dacă ar fi împreună.. Împreună... Începu să viseze cu ochii deschiși..... Și o ceață se lăsă peste ochii lui. O ceață a nesiguranței și a lașității. Dar, poate, nu a lașității, poate a timidității. Timiditatea aceea stupidă. De prea multe ori auzise cuvântul acela în mizera lui existență. Și realiza că lui nu-i fusese hărăzit nimic din toate minunățiile lumii. Doar singurătate și iluzii. Simți că nu mai are rost să meargă mai departe. Mai departe.. Mai departe unde? În vid? Toate sunt trecătoare și toate au un sfârșit! Simții un gol în stomac și clătinându-se pe picioare ieși împleticindu-se afară. Întunericul nopții îl învălui asemenea unui giulgiu și brusc se făcu frig. I se păru că fata îl urmărește cu privirea când ieși din camera luminată de lumini ageamii de discotecă de mâna a doua. Parcă nu-i mai păsa. Dorea doar să-și găsească sensul în viață. Dorea să-și găsească un sens pentru a supraviețui. Pentru a merge mai departe. Voi să meargă pe buncărul din spatele clădirii unde fuseseră cazați și să privească marea. Învolburata mare. Să își arunce gândurile în mare. Să scape de ele... Să se întoarcă cu spatele la toate și să plece. Să plece. Deodată toată urmărirea fetei i se păru o idee idioată și fericirea i se păru imposibilă.
O mână îl bătu pe spate și se întoarse.
- Ești bine? îl întrebă o voce catifelată.
Era fata pe care o tânjise atâta timp... Era chiar ea.. Zâmbind... așteptând un răspuns..
- Sunt bine. Mulțumesc.
Se ridică de pe caldarâmul rece și întorcându-i spatele plecă și se pierdu în noapte.
Deoarece acum se făcuse noapte.
Pe caldarâmul rece rămaseră doar gândurile lui și o fată. O fată mirată și gândurile lui mizere.