agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-01-06 | [This text should be read in romana] |
Nu de mult am citit ce a raspuns un baiat de 7 ani la intrebarea Ce este iubirea?. Undeva acolo, in toata splendoarea inocentei sale, s-a nascut un raspuns delirant: Iubirea este ceva care se afla in camera atunci cand deschizi cadourile de Craciun si la un moment dat te opresti si asculti cu atentie.
Daca un om in virsta ar fi intrebat Ce este iubirea nu cred ca ar da un raspuns mai bun. In dinamica deliranta a lumii prezente exista clipe cind nu putem cauta ideea de intens in noi insine. Sintem prizonierii propriilor noastre convingeri. Sintem incorsetati permanent de experiente de viata fericite sau nefericite. Nu mai stim sa tinem seama de ceea ce simtim. Cu toate acestea in jurul nostru se petrec in fiecare clipa minuni cu chip de copii. In fiecare dimineata prima raza de lumina care ne atinge obrazul ne mingiie subcutanat cu speranta unui nou inceput de zi. Sintem datori primei lumini a diminetii datorita faptului ca ne reinvata mereu sa dorim. Am vorbit astazi cu cealalta parte a lumii. Am auzit vocea a doua continente si am ascultat cu uimire ce se intimpla in funda cadoului de craciun. Toate lumile si toate istoriile isi dau intilnire pentru o clipa in sfiala copilariei ce deschide incet un dar care devine pretul tuturor promisiunilor si asteptarilor. Cuvintele isi reintregesc puterile, tacind. Linistea patrunde incet in inima copiilor pe care ii purtam in noi permanent si se transforma intr-o muzica a sferelor si a combinatiilor psihice pozitive. Nu avem de ales si ne constatam fericiti si vinovati in acelasi timp pentru faptul ca nu credem in fiecare clipa in trasaturile firesti ale copilariilor noastre. Ne privim dezarmati inima care palpita pina la explozie datorita emotiei si bucuriei de a reintilni speranta intr-un bine pe care il reprimam de cind uitam sa mai fim si altfel decit prezentul imediat. Facem cunostinta cu cele mai frumoase clipe traite in copilarie si constatam ca ... iubim. Unii primesc cadouri mai des decit altii. Exista si persoane care nu stiu ca undeva in lume exista dialogul fundelor cadourilor de Craciun. Nu am stiu sa ascult si sa ma privesc inocent niciodata pina cind drumurile mele s-au intersectat cu cele ale unui Craciun care acum este foarte departe. Odata, intr-un trecut aproape prezent, am primit un dar special de la cineva deosebit. Am tras de funda acelui cadou cu surprindere. Tot organismul meu protesta si imi aducea aminte ca nu imi plac surprizele ... nici cele placute nici cele neplacute. Din linistea inocenta a acelui Craciun s-a scurs o lacrima verde care a adunat in cadere toate bucuriile copilariei mele. Am auzit cum 27 de ani se sparg in mii de cioburi de lumina. Am urcat pe culmile emotiei vazind cum virsta mea se apropie de mine si imi spune Intotdeauna mi-am dorit sa am si eu parte de clipele mele de genialitate asa ca in urmatoarele clipe voi incerca sa dezvelesc toate gindurile copilaresti ce ma imbratiseaza acum. Nu am stiut sa raspund. Nu am stiut sa pling sau sa rid. M-am retras speriat un pas si apoi am fugit si m-am ascuns. Ratiunea m-a impins catre refuzul propriului meu dialog. Am deschis cadoul ca un om de stiinta care nu mai este capabil de nici o emotie. Am crezut ca sint subiectul egoismului pur singe si ca este de datoria mea sa ma prefac fericit de ceea ce nu am gasit. Timpul a trecut insa, iar cind ma asteptam mai putin cetatea aparent invincibila a emotiilor mele a fost descoperita de toate primaverile mele. Am aflat traznit ca in linistea cadoului Craciunului meu, in golul imbratisat de fundele copilariei, am primit de fapt cel mai de pret dar ... aerul unei inocentei pline de iubire. Am pasit curios si plin de intrebari fara raspuns catre propriile mele sentimente. Descoperirea acelei clipe a fost punctul de sprijin care mi-a rasturnat universul. O lumina verde si o voce rrrirrriita ... asa se masurau in acel moment toate preturile naturii mele. Ulterior am fost lovit si alungat. Am oare dreptul sa arunc cu vreo piatra? Nu cred!
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy