agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3952 .



Zambetul gheisei
prose [ ]
(schita de videoclip)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [bell ]

2004-07-13  | [This text should be read in romana]    | 



Zambetul gheisei,

(schita de videoclip)


,,Printul suferea de iubire
si a zis scribului: scrie despre dragoste…
pune acolo tot cat se poate pune…
…
sa ma vindec poate citind…,,

E posibil sa nu mai existe gheise decat in cartile despre moravurile evului mediu japonez. Dar eu am vazut una si ii dedic aceste randuri chiar daca nu le va citi vreodata. Vreau sa fie nemuritoare pentru ce a daruit ea intr-o zi, unui necunoscut, pentru ca orice rand scris despre iubire acolo urca. Ce framantare de o ora. O ora si o poveste de dragoste care sa se infiripe, sa creasca, sa zboare, sa sufere si sa moara. Acesta a fost timpul in care eu am vrut.
O bucata din gandul meu va ramane in sunetele unui lift de hotel de pe planeta Pamant. De acolo scriu acum, din spatiul ultim al stelelor, de unde am privit, infasurat ca intr-o plasa de paianjen, ochii frumoasei gheise.

,,Femeie culegand spice
Fantana lucind
Ochii iubitei,,

In restaurantul hotelului se serveste micul dejun, alcatuit suedez, pentru ca doar alcatuirea poate fi suedeza, din felurite mancari, grecesti, italienesti, germane, orientale. O fata superba, cu ochi migdalati si piele maronie, aproape dezbracata, nu se plimba de la o masa la alta ci danseaza parca, luand pe o farfurioara portii mici, cat pentru o pasare. Trupul ei, aceea carne pe care predicatorii ambulanti de pe Zeil- schtrasse, o criticau facand-o calea spre iad, era ca o bomba capabila oricand sa explodeze, depasind desenul pe bambus si haiku poetilor ratacitori ai Japoniei. M-am minunat si m-am intrebat pana unde poate ajunge oare natura in ambitia ei de a se regasi in toate dar mai ales in trupul femeii. Ochii ii tineam spre ea si nu ma puteam abtine sa nu dezbrac cu privirea cele cateva degete ramase acoperite, de o fustita subtire. Trupul ei unduitor, admirat de acea multime gri de oameni de afaceri, se ridica mereu si se rotea prin fata meselor cu mancaruri, luand cate ceva, dulciuri, fructe, ciocolata. La fiecare ridicare a ei o privem vrajit, ca pe un rasarit de soare si ochii ei, fericiti parca pentru un motiv nestiut, zambeau si observau asta. Toate miscarile si toate gesturile descriau linii ce aratau spre goliciunea banuita intre coapse. Pantecul era vizibil pana jos si sanii, doar usor acoperiti de o bluzita transparenta, pareau doua mere la fel celor din paner.
Avea un par lin, moale si unduios ce se rotea ca o coama a unui cal salbatic, atunci cand se rasucea intr-o parte sau alta. Nu mai vazusem vreodata ca un trup sa vorbeasca asa, sa cante si sa danseze de la sine, sa fie gestul si miscarea simpla o sursa atat de usoara de arta pana la urma, de farmec si vraja. Si totusi exista, dusa pana atat de departe, frumusetea miscarii trupurilor. De unde s-au putut gasi oare de catre acei maestrii traiectoriile si vitezele, dintr-o inspiratie sacra doar, pe un cant si o cadenta care nu se aud decat in trupuri si in minte, asemeni esentelor poeziei japoneze.


,,Sanii iubitei sarutati
Stanci deasupra lacului
Merele cad,,

,,Mergi la pin daca vrei sa inveti despre pin sau la bambus daca vrei sa inveti despre bambus,, Cautau Basho si Hokusai acea ,,scanteiere ascunsa,, in haiku, cum m-am dus eu, fiind doar acolo, sa o vad si sa cad la fel merelor inauntrul lor. Mergi la sufletul ei daca vrei sa inveti despre suflet si vei afla din miez ce doare in a ei frumusete.


Am lasat-o acolo pe gheisa cu gandul la cat de absurda este de fapt viata, ca o vitrina nesfarsita prin care privesc la marfuri vesnic prea scumpe si am iesit in fata hotelului sa mai vad o data zgarie-norii din Frakfurt, inainte de a-mi lua bagajele din camera si un taxi spre aeroport. La intoarcere astept ca liftul sa coboare, intru si inainte de a se inchide usa, repede apare si intra frumoasa fata, pe care o privesc surprins si incurcat. Ochii ei, mai frumosi decat se poate descrie, au ajuns sa ma priveasca simplu si deschis. Am privit-o ca un bleg ce eram, incapabil sa vorbesc, sa o ating sau sa fac ceva. Ochii mei, curajosi de la masa protectoare a restaurantului, erau acum nesiguri. Eram lipiti de peretii de inox, fata in fata, iar timpul parea ca se oprise, in timp ce liftul alerga cu nepasare spre etajul al saselea. Vedeam de aproape acel trup facut pentru iubire si un mic tatuaj intre sani, cu flori mici de culoarea cernelii.
Brusc usa se deschide, ma uit spre ea si fac pasii spre iesire. Ea zambeste si spune, adica nu spune ci canta : by! by!.
Aici s-ar fi putut incheia totul si privind deasupra norilor pe campiile elizee ale cerului as fi putut sa regret, cu privirea pierduta pe geamul avionului, cat de frumoasa si de aproape a fost de mine iar eu nu am facut macar un gest. Nu era o gheisa, nu stiu ce era, o studenta, o artista ratacitoare prin occident, o simple turista, o chelnerita intr-o taverna japoneza sau o prostituata. Dupa frumusetea ei sau dupa cum era ii era trupul de desvelit viata ei avea desigur o legatura cu ceea ce se poate face cu acel trup.
Pana acum totul pare credibil si e greu sa mai scriu ceva care sa duca aceste randuri spre o camera de hotel in care eu si aceea frumoasa fata sa ne imbratisam goi, pe un pat, si sa ne iubim ca in manualele despre tantra. Sa se fi priceput ea sa iubeasca asa? Adica despre ce iubire vorbesc eu, despre un contact direct intre mine si ea, zis sex, care nu poate fi iubire ci maximum un ritual platit sau gratuit, sau despre un sens nou, imposibil de creat intr-un ceas, al unor senzatii ceresti furate amplificatoarelor din creierele noastre, imbibate cu o idee despre iubire.

Dar printul vrea sa auda o poveste care sa-i fie leac pentru ca el este indragostit de o gheisa, o zeita incompleta. Nu pricepe ce inseamna iubirea decat ca un joc frumos al trupurilor iar printul vrea sa simta in ea mai mult decat o dorinta pentru alintari si placere sau discutii minunate despre arta si frumos. Vrea o vibratie anume pentru el, facuta de catre masina perfecta a iubirii. Fiecare incheiere uriasa a sexurilor, duse pana dincolo de nouri, dupa ce mangaieri maiestre s-au desfasurat, il fac sa planga de durere si disperare. Tristetea este pentru el bucuria acelei linisti si impacari care se lasa in trupuri dupa ce s-au smintit in jocuri si s-au contopit nebune. El stie ca langa zidurile palatului, in colibele sarace, supusii lui au aceasta favoare, de a trezi in bietele lor iubite tremur si disperare pentru un gand doar, de a se intampla ceva rau , de a nu mai fi iubite. Sageata dureroasa din pantecul lor doar la un gand despre ce va urma, si zboara. Acel dor mic pentru sotii lor plecati pentru cateva ceasuri sa munceasca il vrea regele si pentru el. Dar nu il are.

Eu de cine puteam fi atunci indragostit. De acea femeie sau de ideea de a ma infrupta din minunile puse de natura in trupul ei. Ce alcatuire! Era ca o masina Mercedes, superba, pe care o vad pe strada si as dori sa o conduc, sa fie a mea. Dar asta doresc zeci de barbati de pe ambele trotuare. Asta era probabil si situatia de atunci in sala de restaurant. Toti acei domni care se uitau mai discret sau nu la acea frumusete s-au gandit o secunda macar, la ce ar fi fost, sa fie a lor pentru o ora sau o noapte sau mai mult.

,,Noapte, lupi urland
Usa mereu inchisa
Ganduri departe,,


Nu sunt sigur ce s-a intamplat dar cred ca un gest al mainilor mele, involuntar, a facut ca gheisa sa paraseasca si ea liftul la etajul meu. Sau poate dialogul gandurilor noastre pe care eu l-am purtat inconstient si ea a stiut sa-l citeasca. Am crezut la inceput ca avea camera si ea la acelasi nivel. Vazand ca ma insoteste zambind, mi-am dat seama ca era de fapt cu mine, ca venea spre camera mea. Am apropiat cartela de clanta usii si am deschis usa facandu-i semn sa intre. Geamantanul trona in mijlocul camerei si o geanta mai mica. Patul era in dezordine. Am luat din bar o sticla de Pepsi, si am invitat-o sa bea. Era o stangacie de fapt. A facut un semn mic ca nu vrea. Tacea si zambea cu o privire in care nu mai exista ascundere sau teama. Ma intrebam ce vrea ea de fapt sa facem. Sex pentru bani? Pentru cati euro? S-a asezat pe pat cu picioarele usor desfacute, ca o handbalista pe banca de rezerve. Acea deschidere era ca o poarta inconjurata cu ghirlade de flori. Picioarele ei erau usor mai groase decat ale unei europence. Dar forma lor era irezistibila. Tot ce se ridica din picioarele ei si cobora dinspre sanii ei intr-un curgator spre coapse era un dulce magic, neinteles de mine, care ma stapanea complet. Am sezut pe un scaun in fata ei si am privit-o in tacere. Ce simplu parea sa o iau in brate dar privirea ei nu spunea asta. Am intins mana spre obrazul ei si ea a cazut parca toata in palma mea, lasandu-si capul intr-o parte, ca o petala a unei flori ce se scutura.


,,Gust de capsuna
Dimineata de iunie
Amintirile dor,,


Soarele mijeste dinspre munti si printul priveste spre tinuturile sale pana departe. Terasa plina cu flori si verdeata e proaspata dar pustie. Doar el, ingandurat, priveste spre zari si simte un fara rost care ii urca in inima. Stie acum ca in infinitul timpului ce va urma nu va mai fi o zi altfel pentru el. Stie ca marginile iubirii lui au fost atinse. Noaptea fusese desavarsita, gheisa dorme inca in patul inmiresmat si spatele ei dezvelit e nefiresc, parca ar fi o tipsie cu struguri uzi si stralucitori. Cand se va trezi va pleca spre casa de ciocolata unde va astepta solicitarea stapanului. Nu intelege de ce printul e mereu trist si toate mangaierile ei nu il pot scapa de asta. A aflat de la el de plecarea ei intr-o calatorie in Europa. Nu plecase niciodata, nicaieri. Printul voia sa o lase intr-o alta lume, complet diferita, pentru a o dezvata de acel amestec de tandrete profesionala si iubire ce il primea de la ea si care ii aducea doar suparare. Sa nu poata o gheisa intelege ce este de fapt dragostea?

Sa fi fost orasul Frankfurt acel oras al Europei in care a juns gheisa. Sa fi fost acea dimineata de iunie prima pe care o petrecea aici. Unde ii era suita, garzile de corp si fetele insotitoare. De ce era singura si atat de frumoasa. Nu pot raspunde la aceste intrebari. Pot scrie ca a plans si eu am mangaiat-o incet. Am pus mana pe sanii ei si pe coapse. Atunci a spus incet si a zambit printre lacrimi : nu vreau sa fac sex… Ce prostie, lupul din mine era incapabil sa inteleaga ceva. O pacalisem cu privirile mele, ma credea un baiat bun, un frate mai mare, iar eu eram in stare sa fug in baie pentru o masturbare rapida. Dar poetul, celalalt eu, se simtea minunat si aproape ca isi lua notite pentru ce avea el sa scrie mai tarziu. Mai puteam zabovi inca zece minute. Inchipuirile mele au fabricat un print si o gheisa iubita de el. Dar faptura de langa mine e vie si vreau sa fie a mea. Si lacrimile ei sunt frumoase, niste paraiase mici, curgatoare.

Nu s-a mai intamplat nimic. Nu stiu cum o cheama , de unde este, ce face ea singura intr-o tara asa mare. Nu a mai vrut sa spuna nimic. Era fericita iar mangaierile mele le primea ca pe niste flori. A simtit ea prin ochii mei, aceea parte a mea limpede si m-a iubit in acel mod simplu, neunsuros si nemurdar. Am fost pentru ea o consolare necesara la un moment dat, am fost pentru ea ceva mai mult ? La sfarsit, inainte de a deschide usa, m-a sarutat intr-un mod pe care nici nu il pot descrie. Era voioasa si din nou dansa parca si nu mergea. La fel printului, simt ca in imensitatea timpului ce va sa vina nu o voi mai vedea si nu o voi mai atinge si trupul ei minunat acolo va ramane.

Cat as vrea sa citeasca ea aceste randuri…cat as vrea…

,,Gust de capsuna
Dimineata de iunie
… ,,


(imagine finala -tablou trist de marimea unei ferestre de avion cu cer si nori pe campiile elizee ....)


.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!