Ce faci, nene? Mă-ntrebi ce-am mai făcut... Păi ce să-ți mai zic! Am fost cu madame Joițica la acea serată dansantă și să vezi matale ce am pățitu... După ce dădui bacșiș (ceva mărunțiș, nimic important, Iancule!) la vizitiu (care, țiu să-ți spun nene că tot drumul îi făcea ochi dulci Joițichii), intrai în casa lu' conu Dinicu... ah, nu știi cine-i Dinicu - om de treabă, ca mai toți ai lui, nene, om venit din partea Banatului aicea în Ploieștii noștri, în Mahalale. Cum îți zisei, intru în casa lu' conu Dinicu (că acolo se ținea petrecerea) îmi dau jos paltonu', o servesc și pe Joițica; pătrundem cu pompa mea de cantidat în camera de oaspeți... salut și mă salută toată lumea, coane în jos, coane în sus; ah, ce se roșii Joițica, știam că mă place...

Trec pe la toți (era și Farfuridi, da' nu m-a văzut) și le spun d'ale gurii, apoi îl iau pe Dinicu deoparte, să-l întreb de sănătate, de una, de alta, de afaceri și, ce să-mi cred urechilor, când îmi spune conu cum că e posibil să vină unu' de la centru, un cantidat de primă clasă, un Agamiță d'al matale, coane. Îi sar în față ca un purice fript în ceai, încât toți crezură că am ceva stricat la mansardă... Tăcui imediat (că de, mă făcui de râsu' lumii de ajuns) și mă așezai repede... auzi matale coane, un cantidat de la centru... Care va să zică nu sunt singuru' și, care va să zică m-am ars, care va să zică, nene...

Mă mai gândi un ceas, două, apoi o luai pe Joițica de acolo, că mă speriași coane, zău. Joițica mă certă, că de ce am plecat, că nu trebuia să mă înfurii, că trebuia să stau în banca mea... Și poc, nene, pupăză peste colac, sau... mă rog, cum vine, îmi astupă tirbușonu' cu o sărutare, nene, îți zic... și îmi zise că mă iubește, că vrea să mă vadă al ei, pentru vecie, că... Fir-ar să fie de inimă, coane, că ce o iubesc! Joițica mea!

Hai că te las nene, să te liniștești! Așa, de bon ton! Parol!