Căldura mare, coane! Treiș'cinci de grade în trăsura lu' bibicu Priscopesco. Mă luară toate nădușelile. Și apoi nene, pe străzile astea prăfuite ale Mahalalelor nu poți nici măcar să arunci un ac că te-mpiedici de cine știe ce mitici, doamne ferește! Când te văzuși ultima dată, coane, ți-am povestit cum că mă-namorai de bon ton de Joițica, adică io fusei al ei din totdeauna, da acu' îmi zise și ea că mă are la inimă, că vrea să mă aibă mai aproape, că... ah, coane ce m-am fâstâcit! Știu, așa e când iubești, parol!

Imediat după ce mi-a zisu' că mă iubește, mi-a spus că nu mai merge, că trebuie să ne luăm cu acte-n regulă, că ea nu vrea doar amour de-o seară și alte tremurături de inimă, că noi (ce frumos sună, monșer!) trebuie să ne căsătorim, așa cum trebuie - să facem nuntă, să știe mahalaua cine cu cine s-a luat; dar am zis să nu facem nunta nici prea prea, nici foarte foarte, așa cât să se vază în Ploieștii lu' nenea Iancu o nuntă de oameni cu prințip. Parol! Și o văz că a doua zi mi-o aduce pe Ioneasca, cumnată-sa lu' Brânzovenescu să facem planuri de nuntă, să vedem ce și cum... să vezi nene ce bucuroasă era Joițica! Mi-a vorbit de rochie (de gală, coane!), de trăsură (mi-a zis s-o luăm pe-a Bibeștilor, că e de bon ton), de domnișoricile de onoare, de popa și de... matale - că Joițica ține să fii alături, coane, chestiune de femeie. Parol!

Să vezi și să nu crezi: în aceiași zi îmi veni Cațavencu de la partid să mi se confeseze că am fost numit cantidat de frunte, că nimeni nu mă-ntrece, că partidu' îmi ține partea, că... ah, monșer, ce bucuros fusei când îi zisei și Joițichii, care îmi aplică un sărut de toată frumusețea! Doamne, ce zi! Și Joițica mă iubește... Apropos, Iancule, ne-am logodit!

Plec, monșer, că m-așteaptă Joițica! Parol!