agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3645 .



povestiri autentice din Haifa
prose [ ]
jurnale, 2001, Viața noastră, 26 iunie, 2008

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Levana ]

2004-07-28  | [This text should be read in romana]    | 



apărut în V.N. TEL AVIV



Dilema viorii




A fost un copil minune... Avea auzul aproape perfect. Cu toate astea învăța
greu să facă față acestei prevestiri a viitorului sau, cum să-i spunem simț
muzical ieșit din comun. Ei i se părea invers, că vioara nu-i răspunde
conform așteptărilor... Cei care o categorisiseră că fiind copil minune doar
o alintau. Și acum, după mulți ani își poate da seama că nu greșise cu mult
în previziunile ei în cariera violonistică. Aproape aceeași istorie se
repetase și la generația următoare. Mama ei, Rașela nu avusese studii
muzicale. Fusese un om frustrat de învățătură. O dăduse bunica sau mama ei
ca ucenică la o croitoreasă, Frosnica undeva vis-a-vis de Scoala Domnească
de Muzică din Iașul cărunt. O familie evreiască obișnuită. Muncă grea. Ea se
simțise uneori ca o servitoare acolo. Muncise de dimineață pînă seară și nu
numai croitorie. Meseria se fură, spunea ea! Ajungea acasă frîntă de
oboseală, mult după ora 8 seară. Mergea pe jos din Strada Cuza -Vodă pînă pe strada Socola. Cale lungă, prea lungă pentru un biet copil. Nu avusese parte de muzică, cu toate că avea talent. Mai tîrziu, după ce se căsătorise, la
numai 17 ani a ajuns croitoreasă de elită, cu foarte multă clientelă. Cînta
și cosea... Așa își amintea "copilul minune" de mama ei Rașela.

- "Anduța, treci și studiază! - îi spunea mama ei, Rașela. - Lasă-mă să mă joc
puțin cu copii în curte, o ruga Anduța pe mama ei. Răspunsul venea promt.
- După ce studiezi la vioară!" - spunea Rașela. Seara se lăsa și ea n-avea
curajul să mai iasă în curte. Și lucrurile se repetară mereu. Ajunsese să
urască vioara. N-avea timp să se joace. N-avea timp să citească. Toate
după-amiezile stătea pe masa din bucătărie studiind, în timp ce mama ei
cosea sau deretica prin casă. Din cînd în cînd o corecta cu vocea ei de
soprană atît de cristalină. Uneori sunetele pe care le emitea corectau
notele false ale instrumentului. Putea cînta ușor orice arie din operetele
cunoscute. Vocea ei era ca un flaut fermecat, necizelat de vreo școală.
Citisim undeva că Pavaroti, mult timp, nu a avut noțiuni muzicale. Cînta
după ureche! Și mama Anduței la fel. Talent nativ care n-a fost descoperit
vreodată, "flautul fermecat"! Mergea cu ea de două ori pe săptămînă la
lecțiile de vioară. Profesorul ei, Beiu Vladimir venise din București la
Iași, se transferase. Semăna cu Menuhin! Mama era foarte atentă la ce
spunea profesorul. Acasă îi repeta Anduței totul - cuvînt cu cuvînt:

"Þine mîna așa, fă coloane, acum arpegii, șerșe, game... stai drept, nu te
încovăia, nu sta pe scaun, mai cîntă odată etc etc.". La primul concurs la
care participase, pe la 11 ani reușise să se impună printre cei 10 copii din
școală, cei mai buni. A fost luată în turneuri. Începuse să se învețe cu
scena. Rașela megea cu ea peste tot. Îi împletea codițe, îi punea fundițe. O
îmbrăca ca pe o "păpușă vie", cu bluză albă, fustă plisată, pantofi de lac
în picioare și sosete trei sferturi. Poza asta o are și acum în față. Undeva
pe o scenă la Botoșani! Cît de serioasă pare! Pe vremea aceea n-avea emoții.
Cînta fără nici o problemă, chiar și în duet. Făcuse duet vilonistic cu încă
o fetiță, Rodica. Și ea se clasase printre cei 10 cîștigători la secția
vioară. Ea începuse tîrziu vioara după ce făcuse 4 ani pian. Deodată se
hotărîse că o interesează mai mult vioara decît pianul. Profesorul ajunsese
să-i dea lecții particulare și acasă. Rodica promitea! Era dintr-o familie
evreiască înstărită, cu posibilități. Anduța începuse s-o invidieze. Simțise
că profesorul a părăsit-o pentru Rodica... că nu-i mai dă atenția de care
era obișnuită. Chiar și mama simțise asta. Se hotărîseră să-l invite pe
profesor acasă. Începea ora și peste 15 minute termina sub un pretext
oarecare. Se așezau la masă și uitau de ea, o trimiteau la culcare. Anduța
devenise singuratică și necomunicativă. Studia din ce în ce mai mult dar
fără nici o plăcere, ca un automat. La concursul din anul următor s-a clasat
înaintea Rodicăi, era fericită! Au cîntat în duet împreună cu Rodica, undeva
pe o scenă la Piatra Neamț. Făcuse deja un calcul. Cîntase pe scenele țării
de cel puțin 64 de ori! Destinul ei muzical s-a întrerupt însă aproape
brusc. Profesorul ei a făcut un infarct. Revenit, după boală și-a
înjumătățit clasa de vioară pe care o deținea. Rodica a rămas eleva sa.
Anduța a fost îndepărtată. Noul ei profesor, tînăr și impulsiv nu a
mulțumit-o pe Anduța. Tînjea după vechiul profesor. Pentru ea ceva se
sfîrșise! După un an, cam prin clasa a 8-a s-a hotărît să se retragă de la
Școala de Muzică. Toate rugămințile părinților au fost în zadar. Chiar și
rugămințile fostului profesor (pus de părinți) au fost zadarnice. Anduța se
hotărîse definitiv și nu a vrut să cedeze cu nici un chip insistențelor lor.
Motivul îl știa numai ea. Se simțise părăsită. Ultimul an nu progresase de
loc. "Copilul minune" se maturizase. Nu vroia să-și mai poarte aureola
falsă. Mai tîrziu, în paralel cu altă facultate ea a continuat studiile la o
școală particulară. Cu "Balada lui Ciprian Porumbescu" se clasase, din nou
printre primele locuri, într-un concurs neprofesionist... A ajuns să
interpreteze și "Concertul de Mendelshon Bartholdy" chiar pe scena
filarmonicii ieșene. Atunci a "căzut de pe coardă", cum ai cade pe gheață ...
cum se spune. A dat-o în bară! De emoții, piciorul drept începuse să-i
vibreze puternic. După alte cîteva pasagii a sărit cîteva note din
concert, tocmai pe coarda mi. Acompaniamentul de pian s-a întrerupt... ca la
un semnal. Rămăsese singură în fața publicului. Cu greu a reluat tema din
nou. S-a tezit la sfîrșitul concertului fără să-și aducă aminte că ea este
interpreta. De multe ori își amintește această scenă. Pe fața ei îmbujorată
de efort se citea totul, ca într-o carte deschisă. Publicul a primit-o cu
căldură. Oricum concertul depășea puterele unui copil. Era ca un triplu salt
executat pe gheața topită! S-a retras din viața muzicală și artistică chiar
în acea seară. Copilul matur a simțit adevărul limpede. Nu era făcută pentru
scenă. Nu putea fi solistă. A continuat să cînte în orchestră. I se părea
tot timpul cu ocupă locul cuiva, că ea nu merită această onoare. Turneul care
a urmat ca simpla orchestrantă, chiar și-n Statele Unite ale Americii nu au
bucurat-o pe Anduța. Cariera violonistică n-a fost să fie pentru ea. Mîna
stîngă, operată în urma unui traumatism de studiu, după acest turneu cu
concerte zilnice, obositoare și lungi si repetiții dimineața, într-o
orchestră au făcut-o să se lase definitiv de vioară, la doar 34 de ani. Ce
s-a întâmplat cu generația următoare născută în muzică și poezie a fost ca o
pedeapsă pentru ea! Fata ei, Zinette s-a lăsat de vioară în culmea gloriei,
exact la aceiași vârstă, cîntând concertul de M.Bruch! I-a spus mamei ei,fără ocolișuri:

"Mamă, eu vreau să mă joc, să am copilărie, mă las de vioară!" Cu toate
insistențele ea a procedat la fel, precum ea cu mama ei Rașela. "Cea
mică", Noemy a studiat mai puțin vioara. În facultate a apărut acasă cu o
orgă electronică cumpărată pe banii ei, munciți. A zis că, " de ce n-am
dat-o la pian", ca un făcut!?

Pe Rodica Iosub cred că o cunoaște toată lumea! A cântat și, poate o să mai
cânte sub bagheta lui Zubin Mehta. Locul ei de muncă este în orchesta simfonică din Tel Aviv. Deci profesorul n-a greșit prea mult, a avut
viziune! Din cînd în cînd Anduța merge s-o asculte și s-o vadă. Rodica e
neschimbată. Parcă-i lipsesc codițele împletite de mama ei, strâns...
strâns.

Totuși, după ani Rodica s-a plafonat oarecum! Nu a mai repetat performanța solistică, n-am mai întâlnit-o ca solistă !!! Așa cum , mai toți artiștii .Poate e mai bine să te retragi la timp, în plină glorie!
***********************
Pagină de jurnal
Poveste cu telecomandă (șalat* în ebraică) din 2001

Toate s-au modernizat. Nu mai pot ț‏ine pasul cu timpul. O simplă apăsare de buton și te sim‏ți unde vrei, poți să faci ce vrei, după chef sau ambiții. Unii vor să se ajungă (grafomanii) cu trîmbițe și surle sau invers... prin site-ul altora postându-și galoanele firmei profetice, alții preferă anonimatul! La ce mai folosește pana...cea de pe vremuri! La ce mai foloseste mașina de scris... Ai un regret mare privind spre ea și te îndrepți apoi spre noua invenție, calculatorul (la Politehnică facusem doar un curs facultativ, însă fară calculator, pe alte vremuri! Rețin că prof. Ciopraga avea o cravată cu picățele. Seamăna perfect cu ce preda el la curs depre programare, mai mult acolo erau și romburi, uneori săgeți!). Iar eu eram stângace pe deasupra. Vedeam totul invers precum în ebraică. Mirajul scrisului sau călătoriile pe toate meridianele, pe internet te aducea cu greu în patul nupțial, de după douzeci de ani... Consortul adormea întotdeauna înaintea mea. Iar eu testam calculatorul, învățam singură. Locuiam încă în limba română, dar fără diacritice. Literele ebraice dispăreau brusc, cortina brocată cădea ca o ghilotină!



E suficient să-‏ți pui știrile de seară de la ora opt și te sim‏ți imediat acasă... Cînd spui Acasă… intervine și acea apăsare sau greutate care
î‏ți stă pe cap, fără să-ți explici de ce...! Doar înainte cu cîteva minute fuseseși puțin prin Europa, pe meleagurile verzi, cu ajutorul șalatului
minune...Problema e, cu care șalat am fost acolo, îmi zic, gîndind ba la prezent ba la trecut! Butoanele mă puneau în încurcatură. E vorba doar de "tunelul timpului " ca-n în filme.
Bărbatul meu este perfecționist. La mine în casă se văd vreo 47 de canale de televiziune. Păcat că n-avem timp de ele. El însă adoarme foarte bine pe toate. Nu poate să doarmă fără colecția de șalate de lîngă el,săracu’...! Unul e gri, de mărime potrivită. E șalatul obisnuit. Adică
matav(stație prin cabluri) mai puțin clar. Are însă ceva bun... Numai cu el poț‏i să citești știrile de pe Tele-text, adică textul în fran‏uzește. Vii,te asezi cu farfuria de borș în mână, seara, apeși pe șalatul gri și citești știrile. Cu gura plină îi face rezumatul pe scurt soției, mai ales despre știrile proaste legate de acasă, adică de Israelul nostru drag. Știrile rele apar mai devreme în Franț‏a de cît în Israel. Modernismul ăsta usucă. Nici măcat cîteva zile de așteptare, nici
măcar o clipă... Toate merg pe e-mail să nu pierdem absolut nimic... Un bombardament, o explozie ceva...un atentat,o spargere, e groznic! Dacă nu încerci sa te izolezi ai șansa să ajungi la un spital de boli pshihice! Eprea multă durere ân jur.Trebuie să alegi! Mai bine dau pe posturile din România. Și ei sînt în progres vizibil. Ne-am montat și o farfurie pe casă . Vedem și TV.Internațional. Filmele nu le vedem. Ecranul se oprește după cîteva imagini. Mă refer la filmele străine. Dar știrile, știrile sînt si ele tot atît de senzaț‏ionale ca și la noi. Acolo se fură, Domnule! Brucan a prezis doar 20 de ani până la trezirea definitiva! Ce credeț‏i că se fură , asta acum la început de secol: liniile de înaltă tensiune...sub tensiune, asfaltul proaspăt turnat, care ajunge de pe autostradă
direct în casa gospodarului, liniile de cale ferată... cîte o bucăt‏ică acolo si cîte un opritor de cale ferată pentru vânzare la fiare vechi, se plăteste cu kilu sau cu tona, după cum am înțeles!
Noroc că sunt descoperite la timp...Altfel sigur deraiază trenul. Poluarea... Alt subiect nostim sau mai bine zis tragic. Ceanura se revarsă în apele Siretului, peștii mor, oamenii îi mănâncă și, ce să crezi... se întoxică si
gata... Ce debandadă, trebuie o mâna de fier acolo, sau, cîteva mai marunte!!! Cred ca unora le este dor de cele doua ore de televiziune, zilnică cu "artistul" principal! Mă doare sufletul și pentru aici și pentru Dincolo.
Dar să ne întoarcem la modernismul actual. De exemplu: mașina de spălat și mașina de uscat rufe. Mașinile le-am suprapus, pentru economie de spat‏iu. De ce le am pe amîndoua? Simplu! M-am săturat să spăl si să usuc rufe. Fetele mele au făcut una după alta armata, armată grea precum băieții. Împreună deci... aproape 4 ani. Eu am fost ”sacul de bataie” pentru ele. Pe mine se descarcau, săracele, când veneau acasă pe la o permisie. La prima fată am spălat si călcat suficient. Ce călcat, vine vorba...Uscat...pentru că trebuia călcată uniforma militară, de udă! Mai ales iarna nu se usca nici pe calorifer! La a doua soldată m-am modernizat puțin. Am cumpărat masina de uscat. Scoteam rufele de jos din mașina de spălat si le puneam sus în cea de a doua, la uscat. Nu mai trebuie să atârn rufe pe sârma de la etajul meu. In fața blocului e o prăpastie si eu am ameț‏eli cînd mă uitam in jos. De multe ori îmi cadeau lucruri din mâna cu rufe proaspăt spălate și, duse erau pe “apa sâmbetei”, dar nu de șabat. Trebuia să fac o întreagă excursie ca să recuperez ceva. Să zicem un ciorap sau o cămasă...Dar ce să mai zic de plapuma de puf adusă din România "ca nou venită în țară", adică "ola hadașa". A ocupat toată lada la vamă. Au cotroboit-o cei de la vamă să n-am cumva purici sau căpușe, să nu "le transfer " în Israel fără aprobare specială. Dar plapuma a zburat de pe sârmă la o vântoasă... Apoi a tronat în prăpastie din fața geamului meu mai mult de jumătate de an... până ce,
Primăria a făcut curat în spatele blocului și a adunat tot ce poate: sticle de plastic, saci cu gunoaie, fotolii, scânduri de Sucot (sărbătoare). Păi ce să faci, "lumea civilizată" n-are timp să ajungă pînă la lada de gunoi. Trimite câte o ghiulea direct în prăpastie și gata...zăceau acolo pănă putrezeau și erau ridicate tocmai de sărbătorile următoare. Primăria lucrează și la noi din ani în Paști. Cu toate că "nimic nu se pierde ci, totul se transformă"... referindu-mă deci la
rufele spălate... Bărbatul meu, Delu tot nu-și găsește ciorapii. Nu-și închipuie însă că ciorapii pot fi folosiț‏i și de al‏ți membrii ai familiei, soldatele mele Noemi și Zinette și, deci e aproape normal să nu-i găsească. Fetele doar sunt pe post de soldate cu bocanci lustruiți aproape zilnic. Dacă erau în România, probabil ca ar fi leganat deja propriul lor sugar! Așa au ajuns să-și conceapă copiii cu mult mai târziu, cănd eu deja mă simțisem bătrână în ghilimele la 40 de ani, de aia mă apucasem de poezie, debut la 30 de ani și încă sub girul poetului Emil Brumaru în revista "Cronica"! Cică mi-a predat toata rubirca sa "diligența postală"...într-o zi de octombrie.

Dar, să trecem la șalatul cel negru cu butoane roșii. Se pare că e Matav degital. Adică televiziunea viitorului, adică în pas cu moda, mai corect... parcă-i hologramă imaginea! Aici știrile le vezi și asculți cu mai multă aten‏ție. Sonorul e mult mai clar, sirenele de la ambulanț‏e îți sparg timpanele, mai ales după un atentat terorist (să fie cât mai puține,nu mai rezist!). Incerci să te linștești să nu te încarci ca o o baterie, sa-ți aduci aminte și de tine, și de ai tăi, să supraviețuiești intr-un fel! Atunci schimbi pe Pro.Tv. Acolo o văd pe Theo. Cel puțin e tot atât de solidă ca și mine, dar ține dietă și, mai mai are și simt‏ul umorului! Cică a învăț‏at la universitate limba arabă. N-a știut să îndruge nimic în limba arabă. O fi semănand limba
arabă cu ebraica noastră, cît mă descurc și eu! (La început cănd am sosit în țară cumpăram alimente după poze. Silabiseam ceva dar lipseau vocalele, erau pe undeva trebuia să le simți!) E și normal să nu-ți amintești nimic, asa... în fa‏ța camerelor de luat vederi. Se mai întâmplă și pe la noi. Cel mai mult m-a
distrat că i s-a răsturnat geanta pe podea, tocmai la o emisiune concurentă, unde a fost invitată de onoare! Din geanta ei au căzut vreo 7-8 brichete, pahare de plastic, medicamente, farduri... într-un cuvânt sau două, "geanta bunicii!" Nimic compromiț‏ător pentru o prezentatoare de televiziune cu audient‏ă foarte mare. Doar brichetele erau cam multe pentru o nefumătoare...Poate ân felul ăsta ăși ținea socoteala kilogramelor date jos, cine știe! Mai mult decât atât: ieri am ascultat un mic interviu al fiicei poetului Lucian Blaga. Reușise să citească pe diagonală dosarul securită‏tii care a fost intocmit pentru tatăl ei (m-a interesat și mai mult, tocmai primisem premiul internațional L. Blaga pentru poezie, tocmai atunci,”puterea cuvintelor” mele inspirată de Lumina sa! s-a întors nostalgic acasă). Eram foarte mirată că se înregistrase aproape tot ce se vorbise în casa lor și ,mai apoi - cuvânt cu cuvânt - fusese redactat tot, ca să
poată fi citit de cine știe ce mahăr de la Securitate. Pînă unde putea merge Securitatea românească pe timpul Răposatului!? Inviți prietenii acasă și ești
ascultat prin microfoanele montate sub dușumele și becuri.Că tot uneori stăteam la lumânare... Nici măcar nu te turna prietenul cel mai bun...sau colegul, sau vecinul cel invidios( țin minte ca mi-a batut unul la usă, cica mirosea la mine a carne fripta). In cine mai puteai să mai ai încredere atunci?!! De cine trebuia să te ferești ?
Dar,hai să trecem la șalaturi. Ca să deschid singură televizorul, pe postul dorit trebuia să mă concentrez serios, e o adevărată tehnică. Niciodată nu nimeresc șalatul potrivit, vreo 4 stau aruncate pe masa din salon. Fac o criză de nervi și apăs pe toate butoanele deodată, claviatura pianului. (Mai fac mici crize pe care le uit apoi ...cînd cineva vrea să intre in viața mea neanunțat și să mă pună și la punct , să sune mai întâi la ușă... Să se recomande ... Să nu dea buzna!) Normal că seara, cînd se întoarce Delu de de la serviciu și remarcă că totul e dereglatla șalate si televiziune , mă apostrofează cu glas răstit,adică eu nu sunt capabilă să pot reține niște simple butoane! Adevărul e că am atenția distributivă. N-o să credeți, la serviciu îmi pun capul de rezervă ,ăla de femeie deșteapta.( Acolo mi-l pun ca să pot lucra în domeniul meu, inginerie și, încă constructor de "stații de înaltă tensiune". Întind planurile alea, cearșafuri și, le sintetizez până le evaluez în bani, adică dolari că n-am intrat încă în Europa să fac calcului în euro! ) Dar să mai închid parantezele...Toată programarea era deja dusă pe "apa sâmbetei , iar eu mă prefăceam cît se poate de cuminte și ascultătoare cu ochii ațintiți în ziarele-kilograme de pe la noi ! Până la urmă mi se întocmește un desen cu săgeț‏i și explicații raționale...(1200 calorii pe zi, asta-mi sugera) . Acum, cînd vin de la serviciu întâi privesc biletul. Trebuie să apăs pe butonul roșu, apoi pe 99 apoi iar pe roșu și, mai apoi pe 43 unde e ProTv și, în sfârșit, din nou pe
roșu pentru că cifrele trebuies să fie undeva la mijloc și nu sus... Dacă cifrele postului sunt sus... înseamnă că nu văd destul de bine pentru că sunt rămasă pe vechea legătură, care s-a păstrat din cauza Tele-Textului cu postul francez de știri... Uf! Până la urmă simt nevoia să notez totul cu mâinile mele pe calculatorul meu, pe Dagheșul meu, care scrie
româneste cu diacritice după chef, e atăt de vechi și demodat ca o rochie din secolul trecut. Mai mult , in locul lor apar litere ebraice * sau, dispar cu totul ! Cel putin "crima cu "copyright" al scriitorului Al. Mirodan, editorul "Minimului" din Tel Aviv în cartea sa " Ocolul pamantului cu un surâs" rămâne valabială și acum. Știrile de la noi și din România sunt pline de crime, pe orice șalat aș pune mâna. Cînd să te mai destinzi! Pelefonul meu (mobilul) sună acum... dar n-am putut răspune la timp. Era pus între șalate. Până l-am descoperit... telefonul a tăcut...
Astea-s invenții ale noului secol!
5 aprilie,2001
TEL AVIV
APÃRUT ÎN "VIAÞA NOASTRÃ", 26 IUNIE, 2008



Bianca Marcovici


.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!