agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-08-26 | [This text should be read in romana] |
[capitolul 1]
e adevarat ca america e tara unde se poate intampla orice... bun sau rau, dar ce mai conteaza?... socul este acelasi... uimirea este unica... adrenalina ti se varsa in valuri... drog al realitatii sau realitatea drogului?... aveam sa traiesc in america o experienta unica in indiferenta generala, poate ca n-as fi scris niciodata nimic despre intamplarile mele americane daca nu ma intalneam in las-vegas cu viorel, un roman din america... un fost medic chirurg intr-un spital oarecare din romania pana acum cativa ani... actualmente un fel de gunoier numit pompos si ridicol dar foarte valorizant pentru amorul propriu "garbage manager" in hotelul hard rock... cand l-am intalnit pastra doar manusile fine de chirurg pe maini, ca o amintire vie a ceea ce fusese candva intr-un spital dintr-un cochet oras de provincie din romania... de aceea am simtit nevoia sa scriu intamplarea si s-o povestesc si altora. eram de catva timp detasat la sediul american de catre compania la care lucram la paris... new-york, ora 2 pm a unei zile de primavara... colegii au comandat pranzul la birou... usa se deschide si un fel de ospatar in uniforma cam prea somptuoasa pentru gustul meu clasic este acompaniat de catre un tip de la securitate, si el in uniforma, un negru statuar, blazat si impasibil, care privea in tavanul salii in timp ce livreurul desfasura pe birouri caserole cu pranzuri calde complet suprarealiste in viziunea mea nutritionista cvasi-vegetariana... iau o "salade niçoise" care nu avea nimic - e drept- dintr-una originala, franceza, dar nu zic un cuvant deoarece ma asteptam deja din start la doua lucruri: unu, sa nu fie salata pe care o stiu eu in franta si doi, restaurantul bursei sa nu poata zice ca nu poate oferi o salata nisoaza la new-york... n-a fost totusi rea, cinstit sa fiu, era ceva cu gust bun si atat. analiza indicelui dow este aceeasi ca dintotdeauna... ecranele gigant plate suspendate defileaza acelasi text anost de cateva zile bune... indicele american evolueaza tot intr-un canal ascendent din iunie 2003... urmeaza in zilele urmatoare un rebond pe suportul pe termen mediu de 10000 pts si apoi cresterea spre 10300 intr-o optiune favorabila... invalidarea ipotezei optimiste daca dow va scadea sub 9890 pts... nimic nou sub soarele bursei la new-york... dau un telefon la paris, gasesc pe pierrot care facea de garda pe asia in noaptea aceea... inainte de deschiderea hong-kongului facea chat in franceza cu o cehoaica juna de familie buna... nimic nou la paris, doar ca posibile atentate teroriste pe calea ferata au indus o psihoza in populatie si chiar in bursa... eurotunnel si eurostar dar si toate companiile de logistica de transport franceze erau puse sub monitorizare bursiera... ordine de vanzare la "orice pret" erau deja date, doar o validare mai trebuia in caz ca... insa in general, mai ales la new-york, razboiul in iraq este foarte asigurator pentru burse... bursa americana isi zice ca este imposibil ca americanii, la valoarea lor confirmata de-a lungul timpului, sa nu stie precis ce cauta acolo cei 130 mii de soldati si ce vor americanii pentru ei din iraq pe termen mediu si lung... logica bursiera, pe care eu nu ma bazez in totalitate, desi sunt nevoit s-o fac zilnic "de mon plein gré"... eu inca mai cred in "deus ex-machina", deh, poate pentru ca sunt roman sau poate pentru ca sunt mai paranoic de felul meu ! calm plat intr-o societate de bursa in asteptarea cifrelor us care nu mai sunt o surpriza pentru nimeni... rezumate ale discursului sefului fedului sosisera prin telefon si chiar prin email cu cateva ore inainte... secretul de la fed era unul al lui polichinele... pana si portarii cu epoleti tresati si sepci noi stiu ca rata dobanzii la dolari nu se va mari inca nici luna aceasta de teama fugii inevitabile de investitii pe moneda dolari... seful fedului, genialul batran inca ne-senil cred se pare ca face ploaia si timpul frumos al americanilor de rand si nu numai de o buna bucata de vreme... "mesia" de la fed vorbeste rar si sacadat, sigur si precis, si o armada de executanti cu mare greutate, de la ceo la stapanii finantei planetare ii urmeaza indicatiile fara sa zica un cuvant... poate pentru ca s-a ajuns prea departe cu dependenta de fed si de biletul verde ca sa mai poata cineva sa-si aminteasca ca are ceva de zis, chiar daca ar fi atatea de zis. "rooms are now cheaper this month in Las Vegas than you think, bibi"... mai intai am fost incredul... apoi am fost de-a dreptul surprins... un tanar coleg de munca new-yorkez imi spusese ca pot sa am o camera intr-un mare hotel din las-vegas doar pentru 30 de dolari pe noapte... cu conditia sa stiu un anume cod si sa sun de pe linia salii de bursa... imi spune codul si dau telefon imediat, chiar in prezenta lui... camera era ocupata pentru viitoarele 2 week-enduri dar era libera in week-endul urmator... codul era cel bun... codul era simplu ca buna ziua... "john", atat... mi se valideaza pe loc bookingul si platesc jumatate din cei 90 de dolari cu cartea bancara, prin telefon... mi se da in retur un numar de rezervare, il notez... mi se parea insa inca ca un fel de tzeapa, mi se parea incredibil ca sa pot sta in las-vegas in hard rock hotel doar cu o asa de infima suma de bani... revenea la 25 de euro pe noapte, adica 75 de euro pentru vineri-sambata-duminica... imi venea sa ma stabilesc cu resedinta principala la hard rock hotel pe viata... si totusi, bine am facut ca n-am rezervat decat pentru trei nopti... [capitolul 2] avionul se pune lin pe mc carran unde ma imbarc imediat intr-un shuttle bus trimis de hotel... de altfel era o naveta de transfer de la tuscany hotel care deservea si hard rock hotel in ziua aceea, probabil... mai eram in naveta doar cu o familie de chinezi... un chinez tanar, un rezident american cu certitudine... era americanizat in gesturi si in siguranta de sine, spre deosebire de restul chinezilor care erau tristi, epustuflati si cazuti pe ganduri, privind pe geamul vanului cum defileaza luminile multicolore ale marelui bulevard las vegas... erau cu siguranta la prima lor iesire in lume... microbuzul o ia la dreapta pe flamingo road, inca odata la dreapta si ajungem pe paradise road... o prima oprire la tuscany hotel, fara insa sa coboare si nici sa urce cineva... coboram in cateva minute la hard rock hotel. chinezii au coborat primii, deoarece se plasasera toti patru in preajma usii largi a chryslerului somptuos cu caroserie cenusie si geamuri fumurii... o maniera de a ti se da importanta, asa mi-am zis inca de la inceput de cand am urcat in naveta... mai vazusem asta si altadata cand am calatorit in america... ti se rezerva totdeauna bilet in asa fel incat sa ajungi daca se poate noaptea si atunci sa te tii, impresii de impresii... orasul luminat, totul straluceste, tu esti intr-o masina care avanseaza lent, fara graba, parca sa te marcheze, sa te cucereasca, sa te doboare... acum cativa ani, cand eram intr-o astfel de masina, in new york plouase, reflexele stazii si sulitele luminilor multicolore de pe fatade ma facusera sa mi se puna un nod in gat si imi venea sa plang, cu greu m-am putut abtine atunci... in fond, cine eram eu, in las vegas?... un roman din crangasi cu tupeu, cu ceva noroc si cu multa incredulitate innascuta, ceea ce mi-a folosit dintotdeauna, ma facea sa trec drept inteligent si greu de dus cu vorba... ma gandeam in sinea mea, parcurgand incet las vegasul in naveta cenusie: cine eram eu azi in orasul acesta al mafiotilor verosi si al distractiei absolute?... in fond, platisem 45 de dolari si mai aveam sa platesc inca 45 ca sa stau in hotel trei nopti... o sa le consum apa, o sa le murdaresc cearsafuri, o sa le consum curent, o sa ma conectez la internet cum intru in camera, o sa le iau poate si o amintire la plecare... ia te uita!... ciudat!... eram convins ca de acest obicei al luarii de amintiri ma lecuisem de ceva timp, de pe vremea cand fusesem prins la herculane cu o farfurie, un tacam complet si o scrumiera cu sigla hotelului unde cunoscusem pentru prima data in viata mea femeia... mi se paruse atat de important momentul incat imi zisesem atunci, cu mintea mea de adolescent de-acum "affranchi" intr-ale sexului fizic real: ce-ar fi sa mai adaug un "strat" de vopsea barbateasca la superbul meu portret pe care-l citeam in ochii incantati ai doamnei mele... si nu fusesem inspirat deloc... mi-a lipsit atunci o geanta de umar rigida, un vanity, ceva, care sa nu fi lasat sa se vada clar conturul farfuriei abia furate... a urmat perchezitia, umilirea de tip neaos romanesc "prinde orbu' scoate-i ochii" si o plangere la politia locala care ne-a liberat doar dupa i-au facut o perchezitie corporala si doamnei mele inca "sous mon charme", dar nu pentru multa vreme... "c'est la vie en roumanie", mi-am zis atunci pentru a ma incuraja si a-mi regasi barbatia relativ terfelita de un baron local, proprietarul hotelului si in continuare de catre organele locale zeloase si nevorbitoare de romana literara precum eram noi, hotii... imi recapatasem imediat "suflul" atunci, imi amintesc perfect, tinerete superficiala poate... redevenisem acelasi barbat fatal din ajun in cuseta unui tren murdar de noapte care ne ducea incet la bucuresti ca pe doua fiinte temporar fericite. chinezii au coborat primii din naveta si tot primii erau si la usa liftului imens care urma sa ne plaseze pe la camerele noastre in hard rock hotel, dupa o foarte scurta trecere pe la receptie... intr-o fractiune de secunda incerc sa ghicesc viata acestor chinezi anonimi dar atat de "transparenti" totusi... un tanar care are poate deja un mba in buzunar, care lucreaza probabil in america pentru vreun concern sau pentru triada chineza, cine stie?... destul de inalt pentru un chinez, agil, cu zambetul pe buze, degajat, sigur de sine, imbracat "cool"... isi adusese cu siguranta in america familia lui din china, mama, tata si o sora care mi-a atras atentia in mod deosebit dupa dificultatea cu care pasea... avea niste pantofi cu toc inalt, pentru a-i compensa poate inaltimea... avea ceva ridicol dar si patetic in aventura mersului pe tocuri... as fi vrut sa rad, dar privirea-mi mi s-a incrucisat pentru o clipa cu cea a chinezului american care s-a intors si m-a privit scurt...mi s-a parut atunci ca privirea lui era ca un repros pentru gestul meu inca ne-schitat... nu o sa inteleg niciodata spiritul si caracterul asiatic, desi as vrea s-o pot face intr-o zi... pana atunci raman la gradul de fascinatie si atat. usa liftului se deschide... un liftier in livrea somptuoasa cu trese aurii ne invita discret inauntru... usile liftului raman mult timp deschise, as fi zis ca parca mai era asteptata o persoana care trebuia sa urce cu noi... in holul larg al hotelului zaresc atunci o femeie tanara, bruneta, poate o sud-americana, imbracata in negru, cu ciorapi negri, cu un mini-jupe decent dar care mi-a sarit in ochi, poate din cauza ca femeia era un pic corpolenta pentru o asa scurtime a fustei... in timp ce usile liftului se inchideau, i-am zarit femeii in negru un zambet si un gest cu mana... o rotatie usoara a mainii desfacute, un fel de "ne vedem mai tarziu"... se uita la mine, asa mi-a lasat impresia... sau se uita poate la chinezul diplomat american?... raspunsul aveam sa-l aflu in scurt timp. [ va urma ] |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy