agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-09-06 | [This text should be read in romana] |
În fiecare zi urc trepte și cobor...de la trezire și pînă-n miez de noapte. Să fie treptele doar clipe măsurate de minutar? Să fie gînduri? Să fie doar crîmpeie de suflet? Mi-e greu să spun, din moment ce toată energia mi-o consum cu o singură mișcare, sus-jos, jos-sus...
Dar e o mișcare atît de complexă...fiindcă fiecare treaptă urcată înseamnă un punct rezolvat de pe agendă. Și fiecare coborîre nu poate însemna altceva decît...un vis spulberat, o dorință care nu se va împlini niciodată, o durere, sau o neînțelegere. Sau orice altceva vine în dezacord cu voința mea. Sau cu visul risipit în noapte. Sau cu primul gînd ce-mi răvășește mintea dimineața.... Gîndul de dimineață. Primul...nărăvașul...el e cel mai important...te desfaci din mrejele somnului, și rațiunea îți deschide pleoapele încă grele de vise. Te pisicești între așternuturi, și atunci încep să-ți bată în poarta realității gîndurile. E ca și cum te-ai reinventa în fiecare dimineață, după ce te-ai cufundat în visul neființei în fiecare noapte. Înveți și reînveți cine ești. Ce-ai făcut iei, ce ai de făcut azi, îți vezi deja chipul de mîine. Îți aduci aminte care este cea mai mare bucurie, sau cea mai mare tristețe. Știi din nou, și din nou, dacă ești fericit sau trist. De fapt...cu primul gînd al dimineții faci primul pas al zilei. Și parcă toată ziua vei purta pecetea acestui prim moment al dimineții tale. De fapt urci sau cobori treptele vieții tale. Miniaturi sînt clipele zilei, miniaturi ale existenței tale. Fie că le risipești, le pierzi, le dăruiești, fie că te bucuri de ele sau nu, ele nu se mai întorc niciodată. Se pierd fie în uitare, fie rămîn prinse pe o pagină de jurnal, fie în amintirile mai mult sau mai puțin plăcute, dar de revenit ele nu mai revin niciodată, deși mîine e o altă zi, și din nou vei lua totul de la capăt. Nu te păcăli însă... Azi seamănă poate cu ieri, și aduce cu mîine...dar zilele vieții noastre nu vor fi nicicînd identice. Cresc astăzi cu ceea ce au fost ieri, iar mîine e deja altceva. Împlinesc astăzi visul de noapte, iar mîine fac deja planuri pentruun alt viitor. Sînt praguri de trecut...sau alte trepte de urcat. Dar sînt mereu egală cu mine însămi, și pentru mine e de ajuns. Și dacă astăzi nu-mi pare rău pentru ieri, și dacă pot visa deja la ceea ce voi fi mîine, am toate motivele din lume să fiu fericită. Aș vrea doar să fii TU cu mine mereu. Bună dimineața, Soare! Duminică, 5 Septembrie 2004
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy