agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-10-19 | [This text should be read in romana] |
De ce soarta le ere ca si pecetluita? Aveau amindoi impresia ca aceasta hotarire era luata de foarte mult timp, de cind lumea. Singura idee care le strivea parca simturile si imaginatia de referea la schimbarea unui destin mult prea de mult hotarit, pecetluit si prins in ungherele vremii astfel incit nimeni si nimic sa nu schimbe cursul atit de firesc al lucrurilor. Dar pentru ei nu era ceva firesc... De ce trebuia sa se schimbe radical totul, chiar nu se mai putea face nimic? Trebuia de buna seama sa existe si o cale de mijloc. Cu siguranta. De citeva saptamini, ca si cum timpul nu le-ar mai fi ingaduit sa se desfasoare in imensa-i nedefinire nu faceau decit sa-si munceasca creierele, care traiau si gindeau unul prin altul, sa gaseasca acel liant care ar fi fost in masura sa duca la bun sfirsit, la un sfirsit sau de ce nu la un nou inceput echitabil totul pentru cele doua parti.
* Cei doi se stiau ca fiind EL si EA. Nu-si mai aduceau aminte de cind se cunosteau. Aveau impresia ca se stiu de cind lumea. Si poate ca asa era. Cam greu de inteles ce erau ei de fapt si cum se stabilise intre ei aceasta tainica legatura. Crescusera impreuna. Dar oare se si nascusera in acelasi timp? Diferenta intre ei consta in faptul ca el avea trup material, putea fi vazut de toata lumea, pe cind ea nu. De fapt si ea avea trup material, putea fi vazuta dar in dimensiunea si realitatea ei, in lumea ei. Pare ridicol sa credem ca suntem tot timpul in comuniune cu niste fiinte pe care nu le vedem dar de a caror soarta suntem intr-o foarte mare masura legati. Traiesc printre noi, respira ca noi, se hranesc, au o civilizatie a lor ceva mai inaintata ca a noastra dar unde este mult mai mult cultivat binele, frumosul. Locuiesc ca si noi pe Pamint. Sunt lucruri atit de tainice incit a fost un adevarat sacrilegiu pentru EL cind a aflat toate acestea fara inteles la inceput, EA aratindu-i cine este de fapt si cum s-a intimplat de se pot vedea, auzi si in unele clipe aveau senzatia ca se pot chiar atinge. Era intr-o iarna geroasa, atit de geroasa incit aveai impresia ca pietrele icnesc pe strazile biciuite de gerul napraznic. Ninsese dar parca acel ger nu mai contenea, era o adevarata corvoada sa iesi din casa pe o asemenea vreme. Spre ghinionul ei, mama LUI se chinuia pe acel ger, intr-un oras din provincie, intr-o casa incalzita si mirosind a mincare calda si a iasomie, parca in ciuda frigului de afara, in chinurile facerii. Erau multe persoane care incercau sa dea o mina de ajutor, toti impinsi de la spate parca de o dragoste pe care o impartaseau femeii, atrasi de chinurile care-i chinuiau faptura plinuta acelei femei cu ochii albastri, puri, dar care acum pareau umezi, mai stinsi ca de obicei. Firicele de singe se zareau in coltul lor atit de suav ascutit, dar nu erau in stare decit sa amplifice frumusetea femeii. Toate se leaga de inceputul lumii. Mai mult sau mai putin. De acest inceput al lumii si cu precadere de Eva si de greseala savirsita de aceasta se strimba intr-o grimasa dureroasa mama cuprinsa de spaima si neincredere. De citeva saptamini un sentiment ciudat pusese stapinire pe ea. Nu mai dormea noaptea. Era atit de ingrijorata incit ii era frica sa adoarma ca nu cumva in somn pruncul nenascut sa pataeasca ceva rau. Era stapinita de o grija materna dusa la extrem. Cu cit se apropia sorocul cu atit mama devenea mai nelinistita, mai sceptica in ceea ce priveste soarta ei sau a bebelusului. Inevitabilul se produsese. La maternitate nasterea decursese greu, bebelusul parca pregeta, nu vroia sa iasa in lumea exterioara atit de viciata si nedreapta. Se produsese un lucru foarte rar: in timp ce nastea mama a lesinat de trei ori . Medicii erau foarte neincrezatori in soarta copilului si a mamei. Dar de fiecare data mama se trazea ca dintr-un somn greu si isi continua chinurile. Totul se terminase cu bine, spre bucuria doctorilor care puteau rasufla linistiti. Insa se mai intimpla ceva ciudat: copilul nu scoase nici un scincet, ba mai mult zimbi doctorilor si apoi imediat asezat in bratele mamei adormi. Era atit de desavirsit incit doctorilor nu le venea sa creada ca este real, parca priveau la o opera desavirsita a unui sculptor renumit. Crescu mare. Nu avea prieteni, intrebat de parinti raspundea ca nu are nevoie de prieteni atita timp cit o avea pe EA alaturi. Nimeni insa nu stia sau nu vroia sa priceapa cine este EA, cu atit de putine informatii pe care EL le putea impartasi celor din jur. Totul i se parea ca exista in dublu exemplar. Ca si cum te-ai uita in oglinda si ti-ai imagina cum ar fi sa mai existe cineva in spatele imaterial al acesteia. Pe zi ce ce trecea devenea tot mai singuratic. Cei din jur nu-l intelegeau. Depusese un juramint pe care nu-l putea incalca decit cu pretul pierderii vietii, care capatese prin EA prea mult sens ca sa-si poata permite sa moara. El intelegea greu tot ce-i spunea fata, imaginatia sa lucra de zor dar tot nu putea face fata multitudinii de idei si lucruri neintelese de mintea umana cu care trebuia sa se confrunte zilnic. Constienta de rolul pe care il au ei doi, EA fiind crescuta de parintii ei chiar in scopul acestei intilniri, intilnirea cu jumatatea sa paminteana,EL. Impreuna formau un intreg, atunci cind erau impreuna aveau impresia ca sunt un intreg pe care nimeni nu este in masura sa-l separe. Cum ziceam, pentru EL totul devenea pe zi ce trece mult mai clar. Aflase tot ce-i folosea ca sa inteleaga, in mare parte de ce trebuia sa stea impreuna cu EA. Prin ei doi cele doua dimensiuni se uneau ca cele doua parti ale unei clepsidre, iar legatura dintre ei era esemenea nisipului care curge dintr-o parte in alta, intre ei existind un liant asemanator, menit sa-i tina uniti pe veci. Mai era de trecut un un numar infim de ani pina la implinirea sorocului. In vremurile de mult apuse, acum aproximativ zece mii de ani se produsese ultima schimbare cunoscuta intre cele doua rase. Si de o parte si de alta totul se redusese la doi. Pamintul, acest bulgare de piatra captusit de pamint si macerat in interior de lava vesnica era ”marul discordiei” pentru cele doua rase. Spun doua rase pentru ca asa este. Odata una din ele cazuta in pacat cealalta a fost pusa departe de ochii raului intr-un fel de conservare. Un plan bine pus la punct in care fiecare putea alege binele sau raul, depinzind de aceasta locul pe care il ocupa cei doi ”potrivnici”. EL avusese norocul sau de ce nu ghinionul sa se nasca in lumea viciata si corupta, lumea in care Adam si Eva permisesera raului sa se instaleze. Pe de alta parte EA se nascuse in cealalta emisfera, a binelui. Timp de zece mii de ani oamenii, pamintenii din care se trage El au avut ocazia sa demonstreze ca pot ramine in planul vazut, care de altfel avea ca avantaj faptul ca erau mult mai liberi, avusesera ocazia sa paraseasca atmosfera terestra, pe cind in cealalta parte, oamenii de acolo nu aveau aceasta libertate atit de mult rivnita. Pentru cei doi totul devenea mai tragic cu trecerea timpului. O data cu implinirea celor zece mii de ani s-ar fi putut ca una din rase sa dispara. Cel mai probabil pamintenii cazuti in dizgratia CREATORULUI aveau mult mai multe sanse sa dispara de pe Pamint, locul lor fiind ocupat de cei din care provenea EA. Singurul dezavantaj al faptului ca cei doi se intilnira si cele doua lumi atit de diferite aveau ocazia unica sa se cunoasca si sa se inteleaga reciproc era faptul ca prin ruptura provocata timpului si spatiului reprezenta o chestiune de timp pina ce raul ar fi invadat si acea lume. Intre cei doi totul se petrecea pe cit de inedit si de mirific tot pe atit de simplu si obisnuit. Prezenta unuia in viata celuilalt devenise ceva normal. Cea mai mare suparare a lor consta in faptul ca ajunsi la virsta marilor iubiri si pe o parte cit si pe cealalta a paravanului aparu ceva care era de neinteles pentru ei, era acel sentiment care ii stapinea pe amindoi. Dar cum sa-ti arati dragostea fata de celalalt cind nu il poti atinge, singura lor alinare consta in faptul ca se puteau vedea, isi puteau vorbi, dar sufletele lor erau de o potriva strivite sub amaraciunea neputintei. Dar iata ca inevitabilul s-a produs. Oamenii din lumea EI se pregateau cu o frenezie de nedescris pentru clipa cea mare in care vor fi liberi, ne fiind constienti de raul care ar putea sa le distruga puritatea. Cam greu sa-ti imaginezi, om fiind, o lume fara rau. Chiar daca erau atit de uniti ei se pare ca aveau teluri comune dar si nazuinte de care la inceput le era rusine, dar cu trecerea vremii fiecare incepea sa-si arate fata de celalalt dragostea pentru semeni. Argumentele aduse de fiecare erau cit se poate de veridice. EL aducea ca argument faptul ca OMUL, animal inzestrat cu suflet nu a avut timp in zece mii de ani sa-si arate adevarata valoare avind in vedere faptul ca este pus in continuu in contact cu pacatul, acea hiba care este in masura sa schimbe radical totul in viata omenirii. EA aducea ca argument faptul ca si semenii ei au dreptul sa-si largeasca orizontul, au si ei dreptul sa se poata remarca in fata celorlalte popoare din univers. Cel mai mult i-a placut fetei in lumea cea necunoscuta ei in totalitate muzica. In lumea ei exista ceva asemanator, dar se pare ca nu prea existau persoane care sa se ocupe de dezvoltarea acestei ramuri a frumosului. Oamenii din lumea ai erau preocupati in special de dezvoltarea unei tehnologii capabile sa duca civilizatia peste granitele lumii cunoscute de cei din lumea LUI. Dar iata ca momentul de maxima intensitate incepuse sa-si puna amprenta asupra celor doua lumi. In sufletele celor doi se produceau de asemenea schimbari care duceau la dorinta de a-si pierde viata pentru a se putea intilni in alte imprejurari, poate mai putin crude. Dar erau niste piese mult prea importante in acest angrenaj de vieti si destine care-si desfasura pinza pe aceasta piatra care pluteste in deriva intr-un univers derizoriu, PAMINTUL. Se pare ca isi face loc cruzimea in existenta Terrei, cruzimea de a elimina ceva spre binele altcuiva. Dar oare erau ei in stare sa puna capat acestei cruzimi? Erau se pare singurii care o puteau face... Din egoism nu-si doreau decit sa se aiba unul pe altul la nesfirsit, dragostea dintre ei era in masura sa incline balanta spre a fi sau a nu fi. Hotarirea era deja luata, chiar daca numai ai EI stiau de ce se intimplau toate astea si ceea ce urma sa se intimple. Nisipul din clepsidra universului, stapinita de CREATORUL acestor lumi nu pregeta sa se sfirseasca, determinind disparitia rasei umane si implicit a LUI. Cei doi se aflau intr-o stare de tranzitivitate si de frica de neprevazutul de care se temusera si pe care credeau cu inversunare ca-l pot patrunde. Cu tot cugetul in extaz cei doi se imbratisau stapiniti de o dorinta de neimaginat, o dorinta care presupunea sfirstul acestui tragic consimtamint si implinirea iubirii lor oarecum blestemate. Imbratisarea lor era doar in mintile lor infierbintate de dragoste dar se pare ca a fost de natura sa schimbe cursul intimplarilor. Privindu-se in ochi singurul lucru la care rivneau era sa se poata atinge, acesta fiind ultimul lucru, singurul care ar fi putut sa le aduca implinirea. Intr-o ultima sfortare, inainte de momentul in care lumea oamenilor ar fi disparut, asa cum aparuse, in eternitate, buzele celor doi se lipira intr-un magic sarut, fiecare simti cum dragostea celuilalt se revarsa, se prelinge, umple golul provocat de greselile oamenilor si EA, spre uimirea lui incepu sa se prefaca incetul cu incetul in om ca si el. Nu se mai intimpla nimic.Totul ramasese in suspensie. Lumea LUI cit si a EI.Totul disparuse. Ei doi ramasesera cele mai importante fiinte din UNIVERS. Asta le-a adus vesnicia. Cei doi au ramas ca vesnici incepatori ai unei lumi noi, in care urmasii lor vor putea alege intre bine si rau. Vor fi protoparintii unei noi civilizatii, un nou ADAM si o noua EVA dar numai ca vor ramine vesnic EL si EA. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy