La belle epoque

insa eu...si discoteca 303

Nu vreau sa propun nimanui trairea din amintiri ci sa propun o traire fireasca a amintirilor. Asa incep pentru a nu i parea cuiva ca aici ar fi planset sau tristete. E doar revenirea spre un fir ce ne leaga de un moment uitat care insa face parte din noi. O astfel de intrare in text , de punere de acord si de stabiliri, ma face sa revin greu la starea de a scrie despre un loc prin care am trecut eu si ca mine, multe generatii de studenti scoliti prin Bucuresti. Dar.

303. Spune asta ceva ? ,,Treeei sute treeei… bine ati venit la discoteca treiiii-sute-treiii! In aceasta seara Ioan Stoica si echipa va va tine in alerta maxima cu noile piese la Belle epoque! Va salut prieteni!!!,, Cine a priceput sa ramana cu gandul in beciurile grajdurilor regale de pe strada Stefan Furtuna. Cine nu, poate sa sara la un alt text. Sa inchida ochii si sa revada peretii acoperiti cu placi de ceramica in culori diverse si prichiciurile intunecoase in care domnisoare se odihnesc de truda muzicii si a dansului. Multe erau frumoase acolo. Si fete si melodii si dansuri si momente si imbratisari. Dar mesterului, cum ii spuneau prietenii lui Ioan Stoica, ii placea cel mai mult sa regleze basii. N-am auzit nicaieri asa un bas si vocea lui anume nascuta pentru a se aseza ca o pasare, zburand pe armonia pieselor. Sa iubim muzica disco! Sa dansam si sa ne amestecam cu vioara si cu tobele si sa ne miscam trupurile odata cu suflul jos al basului din difuzoarele uriase. Asa se luau pieptis cu timpul secolului XX, in anii 80, serile noastre. O farfurie de orez cu o aripa de pui inghitita la cantina si caderea in muzica pe scarile abrupte si rasucite de la 303. Asta dupa ce beam bere direct de pe teava, la fabrica de bere de langa gara Basarabi.
Ieri am trecut pe strada Stefan Furtuna. Nu mai trecusem pe acolo de aproape 20 de ani. Am privit din masina gardul forjat si poarta mica si inchisa dinspre coltul cu Splaiul Independentei. Era zavorata. Intre poarta si usa discotecii trotuarul pur si simplu lipseste. Usa e blocata si prafuita. Si din interior se vad prin geamuri mobile trantite cu spatele la strada. Voi cauta acele piese, care m-au leganat atunci, sa le reascult. Imi spun. Masina fuge spre podul Grant si apoi spre munti in Ardeal. Dar eu ma gandesc la acel spatiu intunecos acum si plin probabil cu obiecte de inventar, asteptand casarea, ale administratiei caminelor studentesti.
Prietenul meu, tovaras de drum, cauta la casetofonul masinii o melodie din acea vreme si o pune la bataie. O piesa cantata de La Belle Epoque, pe care o ascultam de mai multe ori. Piesa ma reintroduce complet in acea atmosfera. Imi povesteste despre discoteca 303 si gasca lui in care el era supranumit Pustiul. Scriu asta pentru ca poate se reface astfel o legatura de mult rupta.
Sa fi fost realizator de emisiuni la o televiziune as fi facut un film despre acest loc. Sau sa fi fost miliardar, sa repun pe picioare discoteca si sa o filmez si inainte si dupa. Acestea sunt moduri de a vrea sa traiesc o amintire ? Sau simpla scriere de acum poate sa fie asta? Vi-l amintiti pe disc-jochei, un adevarat manuitor de discuri devenite atunci benzi de magnetofon. Un Akai deck si statie de sute de vati si parca un Maiak pentru derulari rapide si pregatirea pieselor, dupa starea de spirit a noastra, a trupurilor oranduite ca intr-o conserva de peste. Transpiratia era emblema cea mai sigura dar era pentru noi ca o binecuvantare. Barba lui era cea a unui tarcovnic, si profilul de popa. Ce s-o fi ales de el? Era student la metalurgie, s-a dus acasa in Ardeal sa toarne carcase de pompe la vre-o fabrica sau a dansat mai departe pana s-a saturat si s-a apucat sa faca copii. Nu mai stiu nimic. Ceea ce stiu sigur, stiu despre mine, ca vara organizam la mine in orasul natal o discoteca similara careia ii dadusem numele 304. Si prin natura aceleasi nasteri furasem de la el cum se face sa tii treze toate simturile omului inspre dans. Muzica disco a avut si ea un loc pe segmentul de atunci al devenirii actualei generatii de truditori din economie. Spiritul nostru degeaba il analizeaza oamenii de stiinta daca nu tin cont de muzica si de discotecile acelor ani. Noaptea, dupa inchidere, o luam pe malul, as zice al Senei, pe sub salciile pletoase, pe care le-au smuls buldozerele metroului, spre Ciurel si pana departe inca ramanea in noi muzica si ritmul discotecii. Cand voi mai trece prin Bucuresti , voi adasta pe acea strada, in chip de tacut pieton, si voi privi de aproape spre acei ani, spre acea frumoasa epoca.



Daca cineva care citeste acest text are o informatie sau orice altceva care se refera la discoteca 303 eu ii raman indatorat daca o va scrie aici.