Prefer sa nu ma nasc
Povestea unui eretic

PERSONAJELE:
ELOHIM
SUFLETUL
OMUL
UN PAZNIC
*
În fund, spre dreapta, șade pe un scaun Sufletul. Tot în fund, spre centru, șade pe un tron sărac, îmbracat în alb, Elohim. În spatele lui, o lumină slabă, care îi scoate în evidență profilul.O lumină slabă cade de sus pe Suflet. În stânga, în prim plan,șade Omul, neluminat.

Elohim (voce rezonantă, cu ecou): Să vină Lumina!

În acest moment, planurile de captare a atenției se schimbă. Luminile din spate devin și mai slabe; o lumină mai puternică cade asupra Omului.

Omul: Am pornit la luptă cu dreptul. Cu dreptul de a ucide păsările. Ma întreb la ce îmi foloseste…Am auzit că e semn bun. Dar nimeni nu a auzit cât de bun e semnul…Noi, oamenii, ne deosebim doar la chip și la vârstă. Acestea sunt plăsmuiri ale minții. Și ca dovadă că limitele noastre sunt mai jos decât chiar noi înșine, există oameni cu chipuri asemănătoare sau de aceeași vârstă. Suntem propria noastră creație…Mie…îmi place să spun povești. (Razand trist)Nu știu de unde știu asta, pentru că nimeni, niciodată nu m-a ascultat. Nu știu de unde știu că există și alții…Cineva, odată, ne-a declarat război, obligându-ne să ne naștem…

Își scoate sabia din teacă, studiind atent, cu mișcări lente, taișul. Înainte de a-și spune următoarea replică, se taie la degete. Planurile de captare a atenției se schimbă din nou. Din nou lumină în spate, în față întuneric.

Sufletul (cu o oarecare mândrie în glas): De la distanță pot spune că e chiar frumos..trupul însă pare viciat.. Eee, de data asta ai dat greș. Și nu încerca să pui imperfecțiunea în socoteala lui Lucifer…Știm amândoi că vrei să-ți negi limitele, să-ți renegi natura… Puțină sinceritate nu ar strica… Cel puțin față de mine… (Ironic): Adonai, m-ai creat și nu știai că o să devin mai înțelept decât tine…
Elohim (înfuriat): Eu sunt El Olam! Iar tu ai fost creat ca o urmare a ființei mele! Să nu crezi că ești nemuritor..E doar o iluzie.. O să iți dau un trup și o să vezi că veștmântul te îngreunează mai mult decât iți dă formă…
Sufletul (supus, dar încrezător): Adonai, sunt sclavul greșelii pe care ai născut-o Tu! Eu doar plătesc. Sunt jertfa erorii tale!…
Elohim (calm): Taci…

Din nou schimbare de planuri.

Omul (cu mâna rănita ridicată): Iar noi luptăm pentru plăcerea luptei…E și asta plăsmuire…Și pentru a justifica prezența sabiei din mâna…dreaptă?… (Parcă revenindu-și dintr-un vis): Unii numesc Viață arma asta frumoasă, grea, care ruginește repede…Mă întreb cine a inventat cuvântul ăsta?..”viață”…ciudată rezonanță…de metal și de gheață…(dandu-si seama ca a facut o rima) am devenit și poet!.. Da, așa devin oamenii poeți- gândind în limba minții. Iar ceilalți, care au încetat să gândească chiar înainte să existe, îi numesc genii... Nici asta nu știu de unde o știu…Când sunt nedumeriți, oamenii pun totul în seama instinctelor…Pentru că sunt om, aș spune că știu toate astea din instinct… O, Doamne, cum îmi omor eu singurătatea…

Schimbare de planuri.

Sufletul: Vezi, nu știe nici măcar pe ce lume traiește. Mă mir de unde știe că e om și cum de nu se întreabă de unde o știe…(râde ironic).
Elohim (mereu sobru): Taci…Sunteți la fel.Crezi că la el trupul este cel care gândește? Nu, sufletul e cel care se zbate. Nu înțelegi?… E prizonier în trupul supus putrezirii și viermilor…Asta doare cel mai adânc…
Sufletul: Ei, dar de ce să ne mai lungim cu vorbe…La urma urmei, el a ales să se nască din țărână, el să-și ducă existența . (Pe un ton jucăus): Parcă ar merge un joc de zaruri…Și nu mai fi așa de serios… De parcă Tu ai fi stăpânul Universului…(Elohim se încruntă și îl privește arzător)Era doar o vorbă…Nu te tulbura așa de repede…În ritmul ăsta îmbătrânești înainte să împlinești o veșnicie…(râde prostește, dar se oprește când observă privirea neschimbată a lui Elohim).Deci?…

**
În prim plan, lângă o masă, Elohim și Sufletul joacă zaruri.

Sufletul (absorbit de joc): …cinci….După fiecare aruncare de zaruri, Sufletul îngână cu jumătate de voce câte un număr. Elohim tace.
Sufletul:…trei….doi…(satisfăcut):..șase…
Elohim (învingător):…șapte…
Sufletul (revoltat):Imposibil! Zarul tau e vrăjit..
Elohim (înțelept): Nu uita că amandoi jucăm cu același zar…Diferența e că Eu sunt stăpânul numerelor. Altă dată gândește-te mai bine pe cine vrei sa învingi…
Sufletul: Ei, ai și tu o slăbiciune și în slujba ei îți pui toate puterile…Spune-mi, câte suflete ai fi putut creea cu puterea cu care ai schimbat un punct pe zar?
Elohim: Nu cred că asta are importanță acum…Se vor întâmpla alte lucruri mărunte, dar însemnate…Nu uita că tu ai ales să joci zaruri…Nici nu ai fost curios sa afli care e miza. Poate nu te-ai gândit nici o clipă că ai să regreți..
Sufletul: Doar nu crezi că mă supar pentru că am pierdut un simplu joc…
Elohim: Mă tem să nu pierzi jocul cel complicat…
Sufletul: Ai să mă înveți un joc nou? Sunt nerăbdător…
Elohim:E jocul cu necunoscutul…Să nu îți fie frică…trebuie să rămâi rece. Ai să o întâlnești în sfârșit pe Doamna…
Sufletul:Aștept…

***
Omul, singur, lângă un copac. Lânga el, pe pământ, o rochie albă.

Omul (după ce se plimbă un timp, observând tot ceea ce îl înconjoară, ia rochia în mâini, fericit): Aici a fost o ff…(pune rochia la ureche, ca și cum ar asculta o scoică)…femeie. Îi simt încă mirosul de lut și de ceară…Ce era ea? Doamne, unde a plecat? Cât am iubit-o! Acum sunt singur…De unde știu eu că sunt singur?…

Apare în scenă Sufletul, obosit.Omul este surprins.Se privesc o vreme în tăcere. Față în față, la o anumită distanță, fac aceleași gesturi, ca și cum unul ar fi oglinda celuilalt. După ce termină jocul acesta, spate în spate.

Omul (cu el insusi): Pesemne am înnebunit…Cui voi da socoteală pentru pierderea minții?…Evident, cui mi-a și dat-o…cine?…Cineva!! Unde ești? Privește-mă cum am înnebunit! Râzi! Bate-ți joc de mine! Nenorocitule! …Ba nenorocit sunt eu…
Sufletul (disperat): Mă obosește trupul ăsta de fier și de carne…Adonai, de ce m-ai părăsit? Ai uitat de mine? Și de ce nu mi-ai spus care e soarta jocului de zaruri? În felul ăsta m-ai pedepsit pentru că am pierdut un joc?…Un singur joc…

Se întorc brusc. Fiecare din ei îsi dă seama că celălalt e real.Omul vrea să îl atingă.

Sufletul: Nu mă atinge! Nu vezi că mă doare? Asta se cheama rană…cred…Se cheamă rană, Adonai? Răspunde-mi, Elohim!…sunt blestemat…
Omul: Știi tu ce e durerea?! Nici eu, că sunt om, eu care o simt cu fiecare pas și cu oricare respirare…nici eu nu știu ce e durerea…Și vii tu?..nenorocit și blestemat să-mi spui că nu am voie să te ating?! Oare nu iți sunt eu stăpân? Și nu ești tu străin în casa mea?!
Sufletul: Eu știu cine ești, dar tu nu mă cunoști..Eu am fost mai înainte de tine..Te-ai născut din mine…
Omul: Minți! Minți, blestematule! Eu sunt născut din unul căruia îi zic „Doamne”. Nu îmi răspunde niciodată, dar știu că e acolo, căci îi simt răsuflarea tăioasă…El e mare și poate să facă orice. Se spune că e bun…că e iubire…
Sufletul (dintr-o dată relaxat,revine la atitudinea lui din primele scene pentru câteva momente): Da, îl cunosc. Jucăm deseori zaruri…
Omul: Ce vorbe sunt și astea? Cum îndrăznești, mizerabilule..
Sufletul (întrerupându-l): Credeam că îl cunosc. Dar m-a trădat..pentru un nenorocit de joc de zaruri…Iți pot dezvălui și ție câteva din secretele lui…
Omul (nu vrea să creadă, dar curiozitatea îl învinge): Dacă insiști…
Sufletul : Are cheia timpului, cheia vieții și cheia fericirii.Totul e să înțelegi limbajul minții..
Omul (fericit că știe și el ceva): Da, îl cunosc! Am făcut și eu odată o poezie….ce e drept, avea doar trei versuri…Dar era poezie!
Sufletul : Ești naiv…Te crezi puternic, dar ești doar un vierme…Ușor de strivit, ușor de mințit… Dar eu nu o să te mint. Uite, ca să mă crezi, pune-mi orice întrebare vrei, și îți voi răspunde..
Omul (caută, emoționat, în minte, ceva): Spune-mi …ce e timpul… am auzit vorbindu-se de așa ceva pe aici și …
Sufletul (atotputernic): Timpul e ca o unghie…Omul, cu mișcări încete, își studiază, naiv, unghiile.
Sufletul : O parte e încă lipită de carne…o parte a fost căndva una cu osul… o parte va merge prea departe și va fi tăiată…
Omul: Aaa, așa e timpul…mă gândeam eu…când crește ziua, e ca și cum ar crește unghia- (gest de retezare) trebuie tăiată… (convins că are dreptate):Doar că noi nu o tăiem, ci o închidem în ceasornic…
Sufletul: Mi-e greu să-ți spun ca ești prostut, pentru că nu mai ești un copil…Dar tu ești de-a dreptul idiot!…dar de! Ai dreptul..nu în zadar ți se spune “om”…În sfârșit…ce vrei să mai afli? (vede că omul ezită) Hai, nu iți fie teamă… situațiile de acest gen sunt destul de rare.. Nu știu dacă o să mai ai vreodată ocazia să vorbești cu un…Stai!… cine crezi că sunt eu?
Omul: Dacă e cu putință…aș spune că ești Dumnezeu sau că ești doar un om.
Sufletul: Află că nu sunt Dumnezeu…
Omul (dezamăgit): Știam că nu se pot întâmpla minuni…Dumnezeu nu se plimbă printre oameni…
Sufletul: Dar nu sunt om…
Omul(ironic): Mai rămâne să îmi spui că nici eu nu sunt, ci doar mi se pare că sunt…
Sufletul (vădit interesat în a-l convinge): Crede-mă, nu sunt om… Sunt un spirit…captiv în trupul ăsta mucegăit…
Omul (simplu): Mucegăit…Tot tu te plângi? Ești chiar frumos…(aparte)Oamenii ăștia…niciodată mulțumiți cu ce le-a dat Dumnezeu…
Sufletul (necontrolat): Tu nu înțelegi că eu nu sunt om?
Omul: Deci ești convins că ești (schimbă tonul) “un suflet captiv în trupul ăsta mucegăit”? Află că au mai fost din ăștia ca tine. Lumea îi numea genii, savanți, filosofi…Mă rog…Unii erau atât de mult cu capul în nori, încât au îndrăznit să spună că noi nici nu existăm, ci doar ni se pare că existăm…(râde, dar devine dintr-o dată serios) Cu ce ești tu diferit de mine?

Sufletul tace.

****
Sufletul zace cu hainele sfâșiate. Doarme. În spatele lui, spre dreapta, Elohim aruncă spre el cu hârtie mototolită. După mai multe ratări, reușește să îl lovească. Sufletul se trezește speriat.
Sufletul (rapid): Nu îmi lăsa carnea pe mine! Dezbracă-mă de mine!

Observă că visul s-a terminat și se trezește complet.

Sufletul (eliberat): Cumplit…dacă e să visez așa ceva, mai bine știu că nu mai dorm niciodată…(se întoarce spre Elohim): Adonai, știi că nu ești tu stăpân peste vise? …Tocmai am avut un coșmar teribil…Se făcea că eram om. Și m-am întâlnit cu Omul…care săracul e chiar mai prost decât credeam…

Elohim nu are nici o reacție.

Sufletul: Cum, nu spui nimic? Nu te miră să știi că mai este unul care poate stăpâni visele? (enervat de tăcerea lui Elohim) Spune ceva! De ce taci?… Poate nu trebuia sa iți spun?…
Elohim: Nu e nimeni în afară de mine care să stăpânească visul. Te pripești… Ar trebui să te las să iți dai singur seama, dar mai bine ți-o spun acum.
Sufletul (iși pierde răbdarea): Îmi spui sau nu îmi spui?
Elohim: Nu cer prea mult de la tine, decât răbdare.Nu a fost un vis.
Sufletul: Ce vrei să spui?
Elohim :Că nu a fost un vis. De fapt, aceea este realitatea ta de azi înainte. Locul acesta și viața aceasta îți vor fi vis. Și după cum te văd, nici nu vei vorbi cu mine… Vei fi unul din aceia care nu scapă nici o ocazie să mă ponegrească sau să spună celorlați că Eu nu exist. (după un moment de tacere) Ca pentru orice condamnare la moarte, ai dreptul la o ultimă dorință.
Sufletul: Vrei să mă umilești prin toate mijloacele posibile, nu-i așa? Acum taci, bineînțeles..Ce rost mai are să spui ceva?…Știi ce cred eu?..Știi ce cred?… Cred că ești doar un om. Unul care se crede mai mare decât ceilalți pentru că a descoperit secretul creației. Ești un sadic care savurează fiecare moment de suferință. Creezi ca să ai pe cine sacrifica, pentru ca să-ți satisfaci tu poftele barbare…Lume, ascultă-mă! Proștilor, luați aminte la ce vă voi spune! Ignoranților, nu uitați vorbele mele!…Ce iubire?…Ce adevăr?…Ce lumină?… Minciuni, oamenilor, minciuni! Ãsta e unul care s-a făcut singur stăpân! Nu vă lăsați călcați în picioare!
Elohim (furios): Nu mai țipa ca un nebun! Nu te aude nimeni! (aparte)De ce de fiecare dată trebuie să existe câte un “Satan”?

*****
Omul: Te-ai convins? Acum stii ca nu erau amintiri, ci doar roade ale imaginatiei… Hai sa bem ceva, ca toti oamenii…
Sufletul: Stai putin! Inainte sa mergem, vreau sa iti multumesc ca nu m-ai lasat deoparte si ca m-ai invatat ca El exista..si ca El e adevar, lumina si iubire.
Omul: Asa ii sta in fire omului: sa ajute… Hai, sa mergem!
Sufletul: Hai…

Apare in scena un paznic.

Paznicul: Voi nu vedeti ca jucati cu sala goala?… Nu se uita nimeni la voi. Haideti, ca trebuie sa inchid aici. Si in plus, in culise va asteapta o noua piesa… Cortina