agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ Venus and Adonis ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-02-04 | [This text should be read in romana] | Iurie Burlacu Oamenii noi sau De ce ne pierdem timpul cu Timpul PERSONAJE: Adam Eva Bărbatul Femeia ÃŽngerul Barmanul Vecinul I Vecinul II Vecina Doamna cu ochelari de soare pe ochi È™i exagerat de fardată vocea unui domn din stradă Vocea Domnului SCENA 1 (Scena reprezintă încăperea unui bar. BARMANUL È™terge paharele cu un È™erveÈ›el uscat, apoi le anină de suportul special de de-asupra tejghelei. VECINUL I, care stă în faÈ›a sa pe un taburete înalt, soarbe savuros dintr-o halba de bere. Al treilea personaj din această scenă, care stă la o masă ceva mai într-o parte, È™i care își citeÈ™te ziarul sorbind periodic din ceaÈ™ca cu cafea, e VECINUL II) VECINUL I: (îngîndurat, dar brusc se face că începe a rîde) Drăcie! BARMANUL: (destul de serios) Ce te-a apucat rîsul? VECINUL I: Mi-am amintit un banc È™i rîd, ce? BARMANUL: Atunci spune-l ca să rîd È™i eu! (Vecinul II ciuleÈ™te urechile ca să asculte È™i el bancul) VECINUL I: (foarte distrat, de parcă ar privi o comedie) Stai să rîd eu mai întîi, È™i-apoi È›i-l spun È™i È›ie! (BARMANUL È™terge în continuare păhărelele, iar VECINUL I rîde ca un prost de unul singur. ÃŽÈ™i întoarce capul spre VECINUL II, care reuÈ™eÈ™te repede să-È™i retragă privirea de la el È™i să È™i-o arunce asupra ziarului, prefăcîndu-se că citeÈ™te. La un moment dat, BARMANUL se opreÈ™te de È™ters privindu-l intrigat È™i curios pe VECINUL I, care nu se mai poate opri de rîs) BARMANUL: Mai e mult? VECINUL I: (încă rîzînd) Poftim? BARMANUL: Zic, mai mult pînă îți termini rîsul? VECINUL I: (răsuflînd profund) Uf, încă puÈ›in... Uf, uf... (pare că se liniÈ™teÈ™te, dar îl apucă o nouă criză de rîs) (VECINUL II îi aruncă BARMANULUI o privire interogativă despre VECINUL I. Acesta dă din umeri, È™tergînd păhărelele mai departe. Urmează o pauză mai lungă) BARMANUL: (puÈ›in enervat, către VECINUL I) Ai de gînd să încetezi cu rîsul ăsta prostesc È™i să-mi spui bancul, sau urmează să te dau afară?! VECINUL I: (potolindu-se) Gata... Ajunge... Nu am mai rîs de mult cu atîta poftă... Uf... Și vă spuneam... Despre ce vă spunem? VECINUL II: (jenat) V-aÈ›i amintit un banc È™i aÈ›i vrut să ni-l spuneÈ›i È™i nouă... VECINUL I: (brutal) Nu vouă, ci domnului meu prieten Barmanul! VECINUL II: (ruÈ™inat) ScuzaÈ›i... (își trage ziarul în față, ca să-È™i ascundă privirea) BARMANUL: (către VECINUL I) Și totuÈ™i domnul meu, cu bancul cum rămîne? VECINUL I: (dă lehamite din mînă) Lasă, nu are rost să-È›i pierzi timpul cu bancurile astea! BARMANUL: Dacă nu vrei să mi-l spui, atunci n-o face, dar să È™tii că eÈ™ti un neruÈ™inat! VECINUL I: (indiferent) Știi, mi se rupe... VECINUL II: (iÈ›indu-se de după ziar) Domnule Barman, dacă doriÈ›i, pot să vă spun eu un banc? Recunosc, nu e de loc amuzant, dar e un banc totuÈ™i... BARMANUL: (indiferent) Domnule Vecin II, nu are nici un rost să vă pierdeÈ›i timpul cu bancurile astea! VECINUL II: (sfios ca un copil) Nu, am vrut să È™tiu doar, dacă pot să vă spun un banc... (se retrage din nou după ziar) VECINUL I: SpuneÈ›i-mi-l mie! Chiar dacă nu e de loc amuzant, îl voi asculta cu o satisfacÈ›ie nebună! VECINUL II: (lăsînd ziarul într-o parte, cu o voce tremurîndă) ÃŽntr-o zi, mergea pe stradă un domn cu ziarul subsuoară. Din direcÈ›ia opusă vine o doamnă, îmbrăcată într-un impermeabil negru È™i lung, din piele, cu ochelari de soare pe ochi È™i exagerat de fardată... Ajungînd în dreptul domnului, doamna își scoate ochelarii de pe ochi È™i-l întreabă „SpuneÈ›i-mi vă rog, È™tiÈ›i cumva cît e ora?†Domnul saltă umerii, în sens că nu È™tie. „Atunci îmi spuneÈ›i poate, ce zi e astăzi?â€, insistă doamna. „Habar n-amâ€, răspunde domnul. Doamna ezită puÈ›in, apoi i se adresează din nou „DaÈ›i-mi vă rog, ziarul d-stră!†Domnul îi întinde ziarul È™i doamna dispare în mulÈ›imea de pe stradă. El o priveÈ™te ceva timp, pînă o pierde apoi se porneÈ™te într-ale sale... (pauză) Ei? (BARMANUL se prăpădeÈ™te de rîs. Mai nu cade pe jos, în spatele tejghelei. VECINUL I însă, stă înlemnit privind uimit È™i indignat pe BARMAN, neînÈ›elegînd care e hazul) BARMANUL: (încă rîzînd) Hai că ai dat-o bună, amice! Pînă la urmă, netotul ăla a rămas fără ziar... VECINUL II: AÈ™a e, dar nu asta e poanta! BARMANUL: (brusc devine serios È™i dezamăgit într-un fel) Nu? Și care e atunci? VECINUL II: Ziarul nu avea nici o literă tipărită pe el! Ei? (începe a rîde tare, într-o măsură oarecare, imitîndu-l pe BARMAN din momentul de mai sus) (BARMANUL nu mai rîde, se întoarce către VECINUL I È™i-i aruncă o privire interogativă despre VECINUL II. Acesta dă din umeri, trăgînd o sorbitură din halba sa. VECINUL II rîde în continuare ca un prost) BARMANUL: (într-un fel È™ocat) Ei, ce părere ai? VECINUL I: (indiferent) Cred că e nebun! BARMANUL: Și cum se face că înnebuneÈ™ti aÈ™a, spunînd un banc? (ÃŽn bar întră DOAMNA îmbrăcată într-un impermeabil negru È™i lung, din piele, CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI È™i EXAGERAT DE FARDATÃ. Se apropie de tejghea, abia respirînd. Are subsuoară un ziar) DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: (către BARMAN) Vă rog mult, n-aÈ›i putea să-mi spuneÈ›i ce scrie în ziarul ăsta, că nu mai sunt în stare să deosebesc literele! (BARMANUL ia ziarul È™i-l răsfoieÈ™te) CitiÈ›i aici, pe prima pagină, sus... Aici, unde se scrie data È™i ziua editării ziarului... (aÈ™teaptă curioasă) Ei, ce scriu? Ce dată scriu că e azi? Ce zi scriu că e azi? BARMANUL: (pufneÈ™te în rîs) Mă scuzaÈ›i doamnă, dar ziarul acesta e gol-goluÈ›... Nu e nici o literă tipărită în el! (începe a rîde ceva mai sănătos) Acesta nu e un ziar... Acestea sunt doar... niÈ™te hîrtii curate... (începe a rîde ca un stricat, urmîndu-i exemplul È™i VECINUL I cu VECINUL II) VECINUL II: (înecîndu-se în hohote) Acum aÈ›i înÈ›eles care e poanta adevărată? Ha-ha-ha!.. Ziarul ce la furat din mîinele acelui domn netot, nici măcar nu era un ziar adevărat!.. (rîde È™i mai tare) (La spusele acestuia, BARMANUL cu VECINUL I rîd È™i ei cît se poate de tare. DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI se simte oarecum ofensată È™i se îndreaptă spre ieÈ™ire) DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: (deschide uÈ™a ca să iasă, dar deodată se opreÈ™te, întorcîndu-È™i capul către cei trei) Domnilor, spuneÈ›i-mi vă rog, nu È™tiÈ›i cumva ce zi e astăzi? (Cei trei domni se opresc de rîs, fac un schimb de priviri între ei, apoi izbucnesc într-un alt rîs È™i mai infernal) DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: (ruÈ™inată) Mă scuzaÈ›i... (iese) (Cei trei rîd în continuare, abia reuÈ™ind să-È™i tragă aer) SCENA 2 (Scena reprezintă o altă scenă de teatru. Aceasta din urmă, reprezintă la rîndul ei o încăpere din subsol, de-asupra căruia se află barul. PereÈ›ii sunt umezi È™i igrasioÈ™i, iar pe alocuri se observă pete de mucigai. Lustra este reprezentată printr-un simplu bec electric, care răsfrînge o lumină slabă. Pe pereÈ›i pot fi atîrnate cîteva tablouri sau niÈ™te fotografii decupate din reviste. ÃŽn stînga scenei – un pat, lîngă pat poate fi un fotoliu jerpelit È™i de o culoare È™tearsă. în dreapta – o masă, cîteva scaune È™i necesarul mobilier pentru bucătărie, iar în fund – un dulap. Televizorul stă, cumva, în faÈ›a dulapului, ca ecranul să fie văzut din sală. ÃŽn general, mobila È™i toate cele cîte se găsesc în încăpere, trebuie să dea încăperii un aspect de sărăcie È™i umiditate, ca situaÈ›ia ce va urma să pară mai adecvată. ADAM, un bărbat în floarea vîrstei, cu mustață È™i barbă, păr lung, poartă ochelari, stă întins pe pat È™i meditează. ÃŽÈ™i alină gîndurile cu o È›igară, dar trage din ea foarte rar, fiindcă e absorbit totalmente de ceea ce-l frămîntă. EVA stă în fotoliu, răsfoind o revistă. E o femeie de-ale casei, fără deprinderi dar È™i fără complexe, care își È™tie locul său în menÈ›inerea căldurii familiare. ADAM: (îngîndurat) Auzi iubito, spune-mi te rog, ce zi e astăzi? EVA: (dă din umeri) Habar n-am! Știi doar că încă nu am cumpărat un calendar pentru anul acesta! ADAM: De fapt, poÈ›i nici să nu cumperi! EVA: De ce? ADAM: (indiferent) De aceea fiindcă nu mai are rost! EVA: (indignată) Cum adică, n-are rost? Dacă mă întrebi È™i mîine, ce zi e astăzi, sau poimîine? Să È™tii că nu am de gînd să-È›i dau în fiecare zi unul È™i acelaÈ™i răspuns! ADAM: Nici nu este nevoie să-mi dai în fiecare zi unul È™i acelaÈ™i răspuns! EVA: Și atunci? Cum să fac de fiecare dată, cînd mă întrebi ce zi e astăzi? ADAM: Trebuie să te comporÈ›i, ca È™i cum te întreb pentru prima oară! ÃŽn felul acesta îți va fi mai uÈ™or să-mi dai în fiecare zi unul È™i acelaÈ™i răspuns! EVA: Nici de data aceasta n-ar fi trebuit să-È›i răspund astfel, fiindcă aÈ™a È›i-am răspuns È™i ieri È™i alaltăieri È™i tot aÈ™a mai departe! ADAM: Trebuie să-È›i imaginezi că întrebarea ce È›i-o pun în fiecare zi, e una care se pune numai o singură dată, astfel È™i răspunsul ce mi-l afiÈ™ezi zilnic, va fi unic! EVA: Chiar astăzi voi merge la un chioÈ™c È™i voi cumpăra un calendar! Nu mai pot trăi aÈ™a! ÃŽntr-o măsură oarecare, chiar mi-e ruÈ™ine că-È›i răspund în fiecare zi una È™i aceeaÈ™i! ADAM: PoÈ›i crede chiar că întrebarea ce È›i-o pun atît de des, face parte dintre acelea ce nu se pun deloc! EVA: Și-apoi, ce ne costă să dăm un leu-doi, ca să avem È™i noi o minune de calendar în casă? ADAM: Dacă îți vei putea insufla lucrul acesta, atunci nici nu va fi nevoie să-mi răspunzi! EVA: ÃŽÈ›i dai seama, dacă întră vreun vecin È™i ne întreabă „Ce zi e astăzi?â€, atunci ce ne facem? Dăm din umeri, È™i-i spunem că nu È™tim... ADAM: Iubito, viaÈ›a nu e chiar atît de oribilă... Vom fi fericiÈ›i, vei vedea! EVA: Am putea păți ruÈ™inea È™i ne va rîde întreg cartierul! ÃŽnÈ›elegi? Va trebui să stau zile întregi în casă, ca să mă feresc de privirile ironice È™i batjocoritoare ale vecinilor! ADAM: Noi nu avem nevoie să È™tim ce zi e astăzi, fiindcă ziua aceasta e una misterioasă È™i nu cred că È™i-ar dori să-È™i scoată identitatea la suprafață! EVA: (mîhnită) Presupun că va trebui să stau în casă mult timp, pînă în ziua, cînd va întra un alt vecin È™i ne va întreba „Ce zi e astăzi?â€, iar noi iarăși vom spune că nu È™tim, nu avem calendar È™i atunci... ADAM: (continuă vorba EVEI) ...atunci iar vom păți ruÈ™inea È™i ne va rîde tot cartierul!.. (pauză) Și-apoi, ziua aceasta în care savurăm din plin plăcerea vieÈ›ii, e ziua noastră ce preferă să rămînă în taină EVA: (dezamăgită) Ce soartă împuÈ›ită ne-a căzut pe umeri! ADAM: Trebuie să înÈ›elegi că ceea ce se întîmplă, e un fenomen neobiÈ™nuit... Și-apoi, nu învinui soarta, căci ea nu e de vină! EVA: Poate, vrei să spui că eu sunt de vină? ADAM: Nici tu, nici eu È™i nici altcineva! Totul se va petrece într-o altă formă, nu aÈ™a cum crezi tu! EVA: Adică? ADAM: ÃŽn primul rînd, ruÈ™inea o va păți vecinul, care va recunoaÈ™te că nu are calendar, iar în al doilea rînd, nu va veni nici un vecin care să ne întrebe „Ce zi e astăzi?â€, fiindcă lor nu le mai trebuie să È™tie asta. EVA: Iubitule, trebuie să cumpărăm un calendar È™i să-l atîrnăm aici, pe peretele ăsta! ADAM: Dacă È™i vine unul, atunci ruÈ™inea nu-l va afecta tare, fiindcă el nici nu are nevoie de calendar È™i de aceea ne va întreba „Ce zi e astăzi?â€, aÈ™a, numai într-o doară, ca să-È™i alunge plictiseala... EVA: (analizînd suprafaÈ›a unuia dintre pereÈ›i) Da, anume pe peretele acesta se va privi cel mai bine! ADAM: Trebuie să acorzi mai multă atenÈ›ie faptului, că ziua aceasta e ziua zilelor! ÃŽnsemnătatea ei È›ine de fiecare individ în parte! Inclusiv È™i de vecinii noÈ™tri, care, presupun, că-È™i dau seama de misterul ei... (Urmează o pauză modestă, în care ADAM cade cuprins de gînduri) EVA: Nu È™tiu ce tot spui, dar am presentimentul că dimineaÈ›a aceasta... (ca să-È™i trezească bărbatul din reverie, accentuează cuvîntul) „dimineaÈ›a†aceasta, zic, va fi foarte neobiÈ™nuită... SCENA 3 (Scena reprezintă o încăpere din subsol, de-asupra căruia se află barul. PereÈ›ii sunt umezi È™i igrasioÈ™i... ÃŽn general, mobila È™i toate cele cîte se găsesc în încăpere (o ladă mare È™i veche care se află între pat È™i dulap), trebuie să dea încăperii un aspect de sărăcie È™i umiditate, ca situaÈ›ia ce va urma, să pară mai adecvată. BÃRBATUL stă culcat în pat È™i pare că doarme gesticulînd ca prin vis, totodată parcă ar medita discutînd cu el însăși. FEMEIA deretică prin casă, întoarcîndu-se periodic spre el È™i privindu-l oarecum îngrijorată.) BÃRBATUL: (calm, dar treptat se va revolta) O fi ea dimineaÈ›a aceasta – dimineață, dacă m-aÈ™ fi trezit pe la revărsatul zorilor, aÈ™a ca toată lumea! Eu văd că soarele îmi frige deja tîmplele, iar tu-mi spui că dimineaÈ›a aceasta va fi foarte neobiÈ™nuită! Nu pot să te înÈ›eleg! Sincer, chiar nu pot! Judecă È™i tu, cum poate fi dimineaÈ›a aceasta nu ca celelalte, dacă eu la ora aceasta, de obicei, îmi iau prînzul. Nu e corect să gîndim astfel! S-ar putea să fim certaÈ›i, iar pe noi lucrul acesta, nu ne prea aranjează! Mă înÈ›elegi despre ce vorbesc? Mă refer la dimineaÈ›a aceasta, care după părerea ta e o dimineață adevărată È™i încă o dimineață, ce s-ar dovedi a fi neobiÈ™nuită! Aceasta e culmea! Sincer, cred că ceva încurci! (pauză) Sau poate ai băut prea mult aseară È™i-acum starea aceasta molatică, care ar putea să te apese, îți insuflă niÈ™te iluzii... care... (pe un alt ton) Da, asta mai zic È™i eu... NiÈ™te iluzii, pe care într-adevăr aÈ™ putea să le numesc neobiÈ™nuite. (admirîndu-se) Ah, cît de frumos sună... ÃŽÈ›i dai seama, dacă eu sau tu am avea niÈ™te iluzii, s-ar putea ca ele să fie neobiÈ™nuite, dar o dimineață, care de fapt, nu e nici un fel de dimineață, nu poate fi neobiÈ™nuită! (chibzuieÈ™te puÈ›in) Nu, nu pot să admit lucrul acesta! Asta ar fi o jignire din partea noastră aruncată Absolutului È™i tu È™tii că eu nu-mi permit niciodată una ca asta! Altfel, s-ar duce dracului toată munca mea, care am depus-o ani de zile, pentru a ajunge la această concluzie. Și-apoi, ce te-a apucat să-mi declari că această dimineață, după cum am mai spus È™i scuză-mă că mă repet, nu e nici un fel de dimineață, va fi neobiÈ™nuită! Aici, iarăși devin confuz... Mă zăpăcesc uite-aÈ™a, văzînd cu ochii È™i nu pot să înÈ›eleg ce vreai să-mi demonstrezi cu această declaraÈ›ie! (pauză) Oare, nu cumva vrei să spui că... FEMEIA: (îl întrerupe) Iubitule, trezeÈ™te-te odată, spală-te È™i hai să luăm micul dejun, că te-a prins amiaza în pat! (aÈ™ează tacîmurile pe masă) Pe lîngă toate că dormi, mai îndrugi verzi È™i uscate! Ar trebui să-È›i schimbi regimul ăsta încurcat! Să dormi nopÈ›ile ca toată lumea È™i ziua să-È›i dai seama de unde se ia È™i unde se pune! BÃRBATUL: (încurcat) Vezi iubito, că pentru a dormi nopÈ›ile ca toată lumea, trebuie mai întîi să È™tii de unde se ia È™i unde se pune ziua... FEMEIA: PoÈ›i È™ti de unde se ia È™i unde se pune È™i în timpul nopÈ›ii, numai că pentru asta, e nevoie să dormi... Trebuie să-È›i formezi un regim strict pentru somn, altfel riÈ™ti să-È›i trăieÈ™ti toată viaÈ›a ca pe un vis... BÃRBATUL: (încercînd s-o liniÈ™tească, se ridică din pat, se apropie de ea, o apucă de umeri È™i o sărută pe gît) Lasă scumpo, nu te mai agita, că visul e È™i el o părticică a realității È™i dacă nu-i accepÈ›i existenÈ›a, nici realitatea nu mai e realitate! (pauză) Ar trebui să-l citeÈ™ti pe Freud! FEMEIA: (ironic) Dar tu l-ai citit? BÃRBATUL: Nu, dar È™tiu că el a scris ceva despre interpretarea viselor È™i presupun că ar fi putut atinge È™i subiectul acesta! FEMEIA: Lasă-l pe Freud de-o parte, că el nu te poate salva de ceea ce eÈ™ti în realitate... BÃRBATUL: Ei bine, dar ceea ce sunt eu în realitate, a fost, ca È™i cum, visul său, pe care nu È™i l-a putut realiza... FEMEIA: (întrerupîndu-l, sarcastic) Ce spui! BÃRBATUL: ...(continuîndu-È™i fraza) ...dar fii pe pace! ÃŽn ciuda acestui fapt, el i-a făcut visului o interpretare, că te apuc fiorii... FEMEIA: (disperată) Pe mine, în schimb, mă apuc fiorii cînd te aud vorbind în dodii! (se aude soneria de la ușă) Vezi, că a È™i venit cineva! BÃRBATUL: Cine-o mai fi fiind la ora asta atît de matinală? SCENA 4 (ÃŽNGERUL È™i DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI È™i EXAGERAT DE FARDATà stau pe marginea unei faleze, contemplînd apusul dureros de roÈ™u al Soarelui. Au cîte o sticlă de brandy în mînă din care beau periodic cîte un gît, iar între degetele celeilalte mîini, fumegă cîte o È›igară) DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: (trăgînd un fum sănătos din È›igară) Tu ai făcut vreodată dragoste? ÃŽNGERUL: De ce mă întrebi? DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Ca să È™tiu dacă îngerii fac È™i ei dragoste. ÃŽNGERUL: Da, fac. DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Dar tu ai făcut? ÃŽNGERUL: Nu. DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: (uimită parcă) Serios? ÃŽNGERUL: (înghiÈ›ind un gît de brandy din sticlă) Eu, toată viaÈ›a, am iubit o femeie È™i niciodată nu am putut face vreun pas în stînga sau în dreapta. DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Ai suferit mult, presupun! ÃŽNGERUL: Ce mai... Dar acum nu mai are nici o importanță. DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Þi-ai pierdut orice speranță? ÃŽNGERUL: Nu chiar aÈ™a, dar acum nu mai are nici un rost! DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: (îngîndurată) Cîndva, È™i eu am iubit foarte mult pe cineva, dar acum totul s-a prăbuÈ™it în abis. ÃŽNGERUL: Presupun că ai suferit È™i tu mult! DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Ce mai... A fost greu, dar acum s-a terminat totul! ÃŽNGERUL: Te-ai culcat cu el? DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Chiar în prima noapte, dar nu regret de loc! ÃŽNGERUL: Ai fost fericită, presupun! DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Doar pentru cîteva clipe, dar acum totul s-a sfîrÈ™it! ÃŽNGERUL: Nu-i nimic! EÈ™ti încă tînără, ai toată viaÈ›a înainte! DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Asta nu se mai poate numi viață! ÃŽNGERUL: Mie, recunosc, mi-a fost insuportabil de greu să ies din cercul dragostei imposibile, dar acum m-am resemnat! DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: ViaÈ›a pe care o duc, nu mi-a fost destinată cu adevărat, dar se vede că pînă la urmă, tot mie mi-a căzut colacul. ÃŽNGERUL: Eu am izbutit să ies din tornada sfîșietoare a dragostei, È™i acum parcă sunt altul! DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: ViaÈ›a pe care o duc, aÈ™ numi-o mai mult infernală! ÃŽNGERUL: Se vede că anume ăsta È›i-a fost destinul! DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Da, dar atunci cînd m-au trimis pe pămînt, mi-au zis să nu-mi fac griji. Au spus că totul va fi cît se poate de minunat! ÃŽNGERUL: Poate n-ai reuÈ™it să-È›i vezi partea pozitivă a vieÈ›ii? DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: (îl priveÈ™te indignată) Ce spui? Nu a fost nici o parte pozitivă! Toată viaÈ›a mi-a fost neagră! Nici măcar o dunguliță albă! Nimic! Numai negru! ÃŽNGERUL: ÃŽnseamnă că va fi de acum înainte! Trebuie să crezi! (Ambii sunt destul de piliÈ›i) DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Uneori cred că viaÈ›a pe pămînt e o pedeapsă! ÃŽNGERUL: S-ar putea! DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Dar cu ce-am greÈ™it, ca să fiu pedepsită acum atît de crunt? ÃŽNGERUL: Cine È™tie? Tu constitui o valoare fără de preÈ› pentru oameni, aÈ™a că pînă la urmă, oricum vei fi remunerată! DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Chiar È™i de constitui o oarecare valoare, nimeni nu È›ine cont de asta! ÃŽNGERUL: Pînă la urmă, își vor da seama È™i vor regreta! DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Posibil, dar atunci pentru mine nu va mai avea nici un rost! ÃŽNGERUL: (lasă sticla din mînă È™i o cuprinde, mîngîind-o) Va fi totul cît se poate de bine! Vei vedea! DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: (își lasă faÈ›a pe umărul ÃŽNGERULUI) Te iubesc atît de mult! ÃŽNGERUL: Și eu te iubesc scumpo! (Apusul s-a trecut de mult È™i deasupra lor domneÈ™te întunericul nopÈ›ii. Se aud fîlfîiri de aripi. Putem crede că acestea sunt produse de ÃŽNGER, care È™i-a luat zborul împreună cu DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ) SCENA 5 (se aude soneria de la ușă) ADAM: ÃŽntraÈ›i, e descuiat! (întră VECINUL I) VECINUL I: Noroc prietene! (o zăreÈ™te pe EVA) A Eva, te salut! (o pauză de ezitare) N-aÈ›i putea să-mi spuneÈ›i, ce zi e astăzi, fiindcă nu-mi pot aminti È™i pace! ADAM: (o priveÈ™te pe EVA zîmbind, apoi către VECINUL I) Dar d-stră domnule Vecin I, ce, nu aveÈ›i un calendar? VECINUL I: Nu, pentru anul acesta nu am! ADAM: (ironic) Atunci de ce nu vă cumpăraÈ›i unul? VECINUL I: Să È™tiÈ›i că nu m-am gîndit la asta. (chibzuieÈ™te) Dar de fapt, nici nu am nevoie de el! La ce mi-ar trebui? ADAM: Cum la ce v-ar trebui? Ca să È™tiÈ›i ce zi e astăzi, ce zi va fi mîine! VECINUL I: Eu È™tiu lucrul acesta È™i fără a mă folosi de el! EVA: (indignată) Atunci de ce aÈ›i venit să ne întrebaÈ›i „Ce zi e astăziâ€? VECINUL I: ȘtiÈ›i, mă plictiseam È™i eu acasă È™i mi-am zis, ia să trec pe la voi, să vă întreb ce zi e astăzi, aÈ™a, ca să mă distrez puÈ›in È™i să-mi alung plictiseala. ADAM: Și credeÈ›i că v-aÈ›i distrat bine? VECINUL I: AÈ™a, puÈ›in... ÃŽn orice caz, mi-a făcut plăcere. ADAM: Bine, atunci puteÈ›i pleca domnule Vecin I. V-aÈ›i jucat bine rolul! Vă garantez că la sfîrÈ™itul spectacolului veÈ›i primi flori ca È™i toÈ›i ceilalÈ›i! VECINUL I: (se închină puÈ›in către ei) RămîneÈ›i cu bine! (iese) ADAM: Ei vezi, dar eu ce-È›i spuneam? Nimeni nu are nevoie să È™tie ce zi e astăzi, sau mîine È™i tot aÈ™a mai departe! EVA: Asta de loc nu înseamnă, că nimeni nu e interesat de lucrul acesta! Să zicem că cu Vecinul I ai ghicit, dar dacă vine alt vecin? ADAM: Nu va veni nici un alt vecin! Crezi că el va lăsa totul baltă È™i va veni să ne întrebe „Ce zi e astăziâ€? Stai liniÈ™tită! EVA: Cum să stau liniÈ™tită, cînd e posibil aÈ™a ceva? Dacă primul a venit să ne întrebe, ce zi e astăzi, numai ca să-È™i alunge plictiseala, atunci se poate găsi altul, pe care l-ar interesa într-adevăr lucrul acesta! ÃŽÈ›i închipui, a stabilit sărmanul om o întîlnire pe la sfîrÈ™itul săptămînii È™i acum nu-È™i poate aminti: e începutul săptămînii, ori ea deja se sfîrÈ™eÈ™te! ADAM: Bine, dar aici situaÈ›ia e puÈ›in altfel! Un alt vecin ar putea veni să ne întrebe numai, dacă acum e începutul săptămînii ori sfîrÈ™itul ei È™i nu concret: Ce zi e astăzi. Ca să È™tii dacă e începutul săptămînii ori sfîrÈ™itul ei, nu e nevoie de calendar, iar noi doar despre el vorbeam! De ce ai schimbat tema discuÈ›iei? EVA: Nu am schimbat nici un fel de temă. Despre faptul că acum ar putea fi începutul săptămînii, ori sfîrÈ™itul ei, am spus-o aÈ™a, ca exemplu Și-apoi, lasă-mă în pace că mă È™i doare capul! ADAM: Trebuie să devii mai obiectivă! EVA: Lucrul acesta nu mă va scuti de necesitatea de a cumpăra un calendar... ADAM: Vezi, că dacă reuÈ™eÈ™ti să te convingi că nu ai nevoie de calendar, atunci nici nu vei simÈ›i necesitatea de a-l cumpăra! EVA: Iubitule, un calendar în casă e ca un lucru sfînt... Ca o icoană, cărei trebuie să te rogi zilnic! ADAM: Eu încă nu am auzit să stai în faÈ›a unui calendar È™i să te rogi! EVA: Nimeni nu-È›i spune să te rogi în faÈ›a unui calendar, însă faptul de a-l avea în casă e o chestie importantă... ADAM: (se gîndeÈ™te puÈ›in) Scuză-mă iubito, dar noi nici nu avem icoană în casă! EVA: ÃŽn schimb, putem avea un calendar! ADAM: Asta nu e una È™i aceeaÈ™i! Te rog, nu profana lucrurile sfinte! EVA: Crede-mă, că ceea ce È›ine de timp, e la fel de sfînt ca È™i icoanele... Inclusiv È™i calendarul! ADAM: Sunt de-acord... Timpul, îl simÈ›im cum trece, dar nu-l putem vedea sau pipăi... EVA: Desigur, nici nu e nevoie să-l vezi, ori să-l simÈ›i! ADAM: Dacă am zbura cu viteză mare, lumea pe lîngă noi ar trece rapid... EVA: (continuînd vorba lui ADAM) Iar dacă ne-am opri brusc, am vedea tot ce ne înconjoară în altă formă! ADAM: Exact! ÃŽn altă formă – mai frumos, mai curat, liniÈ™tit, fără boli È™i durere... EVA: Domnule Platon, lasă-mă în pace cu teoriile tale, căci È™i-aÈ™a mă doare capul! ADAM: (îndreptîndu-se spre pat) Vezi că aceste teorii au proprietatea de a calma durerile de cap! (pentru el) Desigur, numai dacă doreÈ™ti să le înÈ›elegi! (se culcă în pat cu mîinele la ceafă È™i privirea în pod) SCENA 6 BÃRBATUL: (parcă ezitînd) Dar tu la ce oră te-ai trezit? FEMEIA: Mai bine, mai întreba dacă am dormit! BÃRBATUL: (mirat într-un fel) De ce? FEMEIA: (supărată) Fiindcă manifestările È™i discuÈ›iile tale somnambulice m-au încurcat! BÃRBATUL: Nu se poate! FEMEIA: De ce nu se poate? BÃRBATUL: Fiindcă eu am adormit abia spre dimineață. Nici măcar nu am stat în pat! FEMEIA: Dar unde ai fost? BÃRBATUL: Am stat toată noaptea în baie È™i am plîns, apoi am venit lîngă tine È™i È›i-am vegheat somnul. FEMEIA: Dar nu era neapărat să faci asta! BÃRBATUL: De ce? FEMEIA: Puteai să te culci alături de mine È™i să încerci să dormi! BÃRBATUL: Am încercat, dar nu mi-a reuÈ™it! FEMEIA: Trebuia, cel puÈ›in, să te prefaci că dormi, astfel eu m-aÈ™ fi simÈ›it mai liniÈ™tită! BÃRBATUL: (cît se poate de serios) Am încercat să fac È™i asta, dar îți zic că nu mi-a reuÈ™it! Crezi că e atît de simplu să stai o noapte întreagă în pat È™i să te prefaci că dormi? FEMEIA: Puteai s-o faci pentru mine! BÃRBATUL: Pentru tine È™i am vrut s-o fac, dar nu aveam puteri! Eram mai slab ca niciodată! Plus la toate, eram implicat într-o luptă nesfîrÈ™ită cu somnul! Avea gheare ascuÈ›ite È™i mă zgîria pe spate È™i pe obraji! Nu aveam nici gram de putere! Eram pe terminate! ÃŽl imploram cu lacrimi în ochi să vină È™i să mă copleÈ™ească în întregime, dar el rînjea mulÈ›umit È™i tot îmi făcea cu ghearele sale ascuÈ›ite! ÃŽmi scăpa totul din vedere! Ce mai... Eram pe sfîrÈ™ite... Nu aveam putere să miÈ™c măcar un deget...Eram ca fătul înainte de urzire! FEMEIA: Te înÈ›eleg iubitule, dar nu-È›i fă griji, fiindcă toate astea au fost un vis, pe care tu nu È›i-ai dat seama că-l visezi! BÃRBATUL: GreÈ™eÈ™ti categoric! Eram absolut treaz È™i mă luptam cu somnul pe viață È™i pe moarte! Avea gheare ascuÈ›ite È™i-mi zgîria tot corpul! FEMEIA: ÃŽncearcă să nu te mai gîndeÈ™ti la asta! Noaptea a trecut deja È™i dimineaÈ›a aceasta minunată te va ajuta să uiÈ›i de toate cîte le-ai îndurat! BÃRBATUL: De acum înainte nu voi mai putea dormi nopÈ›ile! FEMEIA: Lasă, nu mai exagera È™i tu atîta! BÃRBATUL: Vorbesc serios! Mi-a spus că la noaptea viitoare mă vă jupuia de tot È™i mă va arunca în beznă! FEMEIA: Iubitule, ai grijă ce spui! Vino-È›i în fire! (pauză) Spune-mi, mai bine, de ce ai plîns în baie? BÃRBATUL: Fiindcă contorul de la apă arăta aceleaÈ™i cifre ca È™i la începutul lunii. Mi-am zis că, dacă vine vreun control, ar putea să ne pună o amendă frumuÈ™ică, precum că noi facem careva È™mecherii, de aceea am È™i plîns neîncetat, acum contorul arătînd cu cîțiva metri cubi de apă, sau de lacrimi mai mult! FEMEIA: Dar nu era neapărat să plîngi. Puteai deschide robinetul È™i să mergi în stradă să te plimbi, să te mai aeriseÈ™ti puÈ›in, ori să faci altceva... Spre exemplu, să faci ceva cu gazul, fiindcă aici contorul se află în aceeaÈ™i stare ca È™i cel de la apă! BÃRBATUL: Nu se poate! FEMEIA: De ce? BÃRBATUL: Cel de la lumina electrică, la fel s-a oprit! FEMEIA: (gîndindu-se ) Cred că cineva își bate joc de noi! Să se oprească toate trei contoare în acelaÈ™i timp, aÈ™a din senin! BÃRBATUL: Da, cum aÈ™a, să se oprească toate trei contoare în acelaÈ™i timp, aÈ™a din senin, fără nici un motiv? FEMEIA: Tu ce părere ai? Cine, crezi, că implicat în toată treaba aceasta? BÃRBATUL: Nu È™tiu iubito È™i te-aÈ™ ruga să nu-mi mai pui întrebări de astea, la care nu pot găsi răspuns! FEMEIA: Dar nu-È›i cer să cauÈ›i răspuns la întrebările, la care nu se poate răspunde! ÃŽÈ›i cer doar părerea despre toate acestea! BÃRBATUL: Părerea ce mi-o ceri e una care ar constitui răspunsul la întrebarea ce mi-ai pus-o adineaori! Nu mă mai iscodi atît, fiindcă simt că explodez! FEMEIA: Iubitule, te implor! Nu-mi face asta! Mergi puÈ›in să te plimbi, ca să te mai aeriseÈ™ti! Poate întîlneÈ™ti pe cineva în stradă care ar putea È™ti ce se întîmplă, de fapt! BÃRBATUL: Mă doare capul atît de tare, încît simt că trebuie să ies chiar acum în stradă, că să plimb puÈ›in È™i să mă mai aerisesc! VOCEA UNUI DOMN DIN STRADÃ: Domnule, aveÈ›i de gînd să ieÈ™iÈ›i în stradă, ca să vă plimbaÈ›i È™i să vă mai aerisiÈ›i puÈ›in? BÃRBATUL: (strigînd DOMNULUI DIN STRADÃ) Ies imediat! AveÈ›i puÈ›ină răbdare, ce dracu! (către nevastă-sa) Eu am să ies în stradă ca să mă mai aerisesc puÈ›in, iar tu cearcă de fii cuminte È™i găseÈ™te răspunsul la întrebarea pe care am să È›i-o pun cînd mă întorc! FEMEIA: Bine iubitule! Mergi, dar să ai grijă de tine! (BÃRBATUL iese, iar FEMEIA se plimbă agitată prin casă) SCENA 7 (ÃŽn bar. Barmanul È™terge paharele la infinit, atîrnîndu-le pe suportul special. Sala e pustie, dar imediat își fac apariÈ›ia ÃŽNGERUL È™i DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI) ÃŽNGERUL: (cu un aer dispus) Salut prietene! Ce se mai aude pe aici? Cu ce ne mai bucuri? BARMANUL: (ridicînd privirea către cei veniÈ›i, dar nu observăm pe chipul său vreun semn de bucurie; oftînd) Ah frate, e foarte trist! Mai trist nici că se poate! ÃŽNGERUL: (uimit) De ce? Ce s-a întîmplat? BARMANUL: Am scăpat un pahar din mînă adineaori, cînd îl È™tergeam È™i s-a făcut țăndări! ÃŽNGERUL: (încurajîndu-l) Lasă, că nu e mare treabă! BARMANUL: (parcă emoÈ›ionat) Ce spui, nu era un pahar simplu! ÃŽNGERUL: (nedumerit) Cum adică, nu era un pahar simplu? BARMANUL: Era un pahar din care nu se bea! ÃŽl spălam È™i-l È™tergem în fiecare zi, dar nimeni n-a băut din el! Nimeni È™i niciodată! DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: Să înÈ›elegem că era un pahar virgin? BARMANUL: Exact doamnă, era tocmai ceea ce spuneÈ›i! ÃŽNGERUL: Interesant... BARMANUL: ÃŽl spălam È™i-l È™tergeam în fiecare zi, iar mititelul a căzut È™i s-a stricat! ÃŽNGERUL: Ei bine, n-a căzut singur... Tu l-ai scăpat! BARMANUL: (înfuriindu-se) Da, nenorocitul de mine! ÃŽmi vine să-mi pun capăt zilelor! (aproape plîngînd) Ce fel de om mai pot fi acum, după ce am È™ters de pe faÈ›a pămîntului unicul pahar din lume, din care nimeni n-a băut niciodată! ÃŽNGERUL: De ce spui unicul? Cred că mai sunt pahare din care nimeni n-a băut nimic niciodată! BARMANUL: (vorbind în amintirea paharului ca în amintirea unei rude apropiate) Mă È™i deprinsesem cu el! ÃŽmi era ca un copil! Seara, cînd mă culcam, îl puneam pe noptieră, alături de mine, iar dimineaÈ›a mă trezeam cu gîndul la el! De îndată ce deschideam ochii, îl priveam oarecum fericit È™i prin sticla sa vedeam ceea ce se petrece în realitate... Era un pahar virgin È™i acum nu mai e! Acum, nici măcar, nu e un pahar, ci doar o grămăjoară de cioburi! (scoate cioburile de după tejghea È™i i le arată ÃŽNGERULUI È™i DOAMNEI CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI) UitaÈ›i-vă domnilor, ce a mai rămas din prea scumpul meu pahar! Din paharul, din care nu mai băuse nimeni de cîteva veacuri în È™ir! Era fericit peste măsură să se È™tie unicul pahar din care n-a băut nimeni niciodată sau cel puÈ›in de cîteva milenii la rînd! (plînge È™i mîngîie cioburile, în felul acesta rănindu-È™i un deget) Drăcie! Acum că l-am fărîmiÈ›at, nici nu mă mai iubeÈ™te! UitaÈ›i-vă ce mi-a făcut! (le arată degetul lezat) Se răzbună micuÈ›ul! (È™terge paharele în continuare) ÃŽNGERUL: Lasă, nu mai exagera È™i tu atît! Vedem noi cum facem! DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: (își scoate ochelarii) Dacă vreÈ›i, pot să vă dăruiesc ochelarii mei! (îi întinde ochelarii) Poftim, luaÈ›i-i! Sunt ai d-stră! BARMANUL: (È™tergîndu-È™i lacrimile) Nici nu È™tiu ce să zic! Cum aÈ™a să-mi dăruiÈ›i ochelarii? Și d-stră? DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: Nu vă faceÈ›i griji, am altă pereche! (BARMANUL ia ochelarii, îi pune pe ochi È™i se priveÈ™te în oglindă) Plus la toate, eu mai sunt È™i o doamnă exagerat de fardată! Nu È™tiu dacă lucrul acesta vă spune ceva! ÃŽNGERUL: (confirmînd spusele DOAMNEI CARE NU MAI E CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI) Are dreptate! ÃŽntr-adevăr, nu È™tiu dacă faptul acesta îți spune ceva, însă ea e o doamnă a naibii de fardată! (își apropie gura de ureche BARMANULUI) AÈ™a ca printre altele, doamna aceasta care nu mai e cu ochelari de soare pe ochi, dar care în schimb, e exagerat de fardată, e iubita mea! BARMANUL: (uimit) Ce spui? EÈ™ti un înger, nu te poÈ›i îndrăgosti aÈ™a, cînd îți pofteÈ™te inima! ÃŽNGERUL: De ce nu mă pot îndrăgosti? (pauză) Și-apoi, eu nu mă îndrăgostesc cînd inima îmi pofteÈ™te. Eu mă îndrăgostesc numai dacă ea pofteÈ™te! DOAMNA CARE NU MAI E CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: AÈ™a e domnule Barman! Eu È™i cu prietenul d-stră ÃŽngerul ne iubim numai pentru că inimile noastre doresc asta! Noi ne iubim, dar nu în împrejurări obiÈ™nuite pămînteÈ™ti, ci în afara lumii! Dragostea noastră, dacă vă daÈ›i seama, e ceva mai enorm decît planeta aceasta scîrboasă! BARMANUL: Mda... (ezitînd) Atunci nu-mi rămîne decît să vă felicit! (iese de după tejghea) Tanti auguri, ragazzi! Tanti auguri, amico! (își cuprinde prietenul, apoi se apropie de DOAMNA CARE NU MAI E CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI) Tanti auguri, cara signora! (îi sărută mîna apoi merge la locul său după tejghea) Să sărbătorim deci... ÃŽNGERUL: (ruÈ™inat) Mă scuzi amice, dar am uitat să trec pe la un bancomat! N-am nici o liÈ›caie în buzunar! BARMANUL: (foarte dispus) Nu vorbi prostii! Oferă localul! (pune trei pahare È™i le umple cu vodkă) RidicaÈ›i-vă paharele! (toÈ›i trei își ridică paharele) Prieteni, închin acest păhărel în memoria unui alt păhărel, din care n-a băut nimeni niciodată... (parcă se întristează, dar brusc își capătă înfățiÈ™area veselă) Și desigur pentru voi! Să trăiÈ›i mulÈ›i ani È™i fie ca dragostea voastră să împînzească lumea pînă la ultimul individ! (Ciocnesc, apoi golesc paharele) SCENA 8 (ADAM stă întins pe pat ca È™i înainte, iar EVA spală vesela; întră VECINUL II) VECINUL II: Bună ziua domnul meu! (o zăreÈ™te pe EVA) Bună ziua doamnă! (EVA îl salută) ADAM: (distrat) Bună, bună... Ce v-a adus pe la noi? VECINUL II: ÃŽmi cer iertare că vă deranjez, dar n-aÈ›i putea să-mi spuneÈ›i, dacă acum e începutul săptămînii, ori sfîrÈ™itul ei? ADAM: La ce v-ar trebui să È™tiÈ›i? VECINUL II: Să vedeÈ›i numai, am stabilit o întîlnire pe la sfîrÈ™itul săptămînii È™i acum nu È™tiu, e începutul ori sfîrÈ™itul ei. (pauză scurtă) Problema e, că această întîlnire importă mult pentru mine È™i n-aÈ™ vrea s-o ratez! De aceea È™i am îndrăznit să vă deranjez, mă înÈ›elegeÈ›i? ADAM: Vă înÈ›eleg perfect domnule Vecin II, dar dacă vă este frică să nu vă scape careva momente importante din viaÈ›a d-stră, de ce nu vă cumpăraÈ›i un calendar? VECINUL II: ȘtiÈ›i, înainte de a mă hotărî să vin la d-stră, m-am gîndit la asta, dar mi-am dat seama, că un calendar nu te poate ajuta să afli dacă e începutul săptămînii ori sfîrÈ™itul ei. ADAM: Da, aveÈ›i dreptate... M-am gîndit È™i eu la asta. EVA: (indignată) Ce tot spuneÈ›i? Domnule Vecin II, lăsaÈ›i că pe Adam îl cunosc eu, se mai prosteÈ™te cîteodată, dar d-stră... D-stră, care sunteÈ›i profesor la universitate, cum de vă permiteÈ›i să gîndiÈ›i în felul acesta? (VECINUL II o priveÈ™te cu o satisfacÈ›ie impertinentă) Dacă te interesează să È™tii ce zi e astăzi È™i dacă ai un calendar, atunci poÈ›i afla lucrul acesta foarte uÈ™or, È™i odată ce l-ai aflat, poÈ›i foarte lesne să-È›i dai seama dacă e începutul săptămînii, ori mijlocul, ori sfîrÈ™itul ei... VECINUL II: (zîmbind) Știu doamnă, că doar nu degeaba sunt profesor la universitate! EVA: (supărată) Atunci de ce aÈ›i venit să ne prostiÈ›i? (se enervează) Ori credeÈ›i că suntem niÈ™te imbecili? VECINUL II: (parcă ar regreta de cele întîmplate) Vă rog să vă calmaÈ›i doamnă È™i nu vă supăraÈ›i! ȘtiÈ›i cum se întîmplă, probleme la serviciu, certuri în familie, È™i avînd o dispoziÈ›ie proastă, mi-am zis să întru pe la voi, ca să mă distrez puÈ›in... ADAM: (ironic, dar È™i cu o satisfacÈ›ie față de femeia sa) Ei, È™i v-aÈ›i distrat pe cinste? VECINUL II: (mulÈ›umit) Da, e bine! Vă rămîn îndatorat pentru plăcerea ce mi-aÈ›i făcut-o! ADAM: Atunci puteÈ›i pleca domnule Vecin II! V-aÈ›i jucat rolul la fel de bine È™i vă promit că la sfîrÈ™itul spectacolului, veÈ›i primi È™i d-stră flori! VECINUL II: (își saltă pălăria) Sănătate domnilor! (pleacă) ADAM: Ei vezi iubito, nimeni nu are nevoie de calendar! Absolut nimeni! EVA: Dacă vecinii noÈ™tri nu au nevoie de calendar, asta nu înseamnă că nici nouă nu ne-ar trebui unul! Și-apoi, s-ar putea ca È™i asta să fie o coincidență. Dar a treia oară nu cred să-È›i meargă! AÈ™a sunt bărbaÈ›ii, mereu nepăsători, mereu nu È™tiu de ce au nevoie... (se apropie de dulap, scoate o vestă È™i o îmbracă) S-ar putea ca de data aceasta să intre pe la noi, cu aceeaÈ™i întrebare, o vecină È™i de aceea am să merg chiar acum să cumpăr un calendar, ca să nu pățesc ruÈ™inea cu adevărat! (se îndreaptă spre ușă) ADAM: Stai, nu pleca! La ce i-ar trebui unei biete femei, să afle ce zi e astăzi? Nu cred că femeile ar fi interesate de astfel de lucruri! EVA: (supărată) Și rău faci că nu crezi, fiindcă eu sunt femeie È™i pe mine lucrul acesta mă interesează! (deschide uÈ™a È™i iese) ADAM: Dar... Ce-o fi cu ea? (se ridică din pat È™i se plimbă prin odaie) N-am crezut niciodată, că e în stare să mă lase singur din cauza unui calendar blestemat, de care nu are nevoie, iar eu cu atît mai mult! (se apropie de masă È™i caută ceva de mîncare) Drăcie! Nici măcar nu ai ce mînca! Mai bine, s-ar fi dus să cumpere ceva de ale gurii! (se apropie de televizor, îl conectează, schimbă posturile, dar fără nici un rost; peste tot ecranul proiectează o imagine vagă). Ce se întîmplă? Nici televizorul nu mai doreÈ™te să ne informeze! (se plimbă prin odaie) Și cum de-a îndrăznit să mă lase singur?! Nu-nÈ›eleg! Zău aÈ™a, nu-nÈ›eleg È™i basta! (bate cineva la ușă) ÃŽntraÈ›i, e descuiat! (nu intră nimeni) Dar intraÈ›i, ce dracu! Alo, intraÈ›i, e descuiat! (se îndreaptă spre ușă È™i merge singur să deschidă) SCENA 9 (FEMEIA încearcă cu o È™urubelniță să demonteze contoarele de la apă, gaz È™i energia electrică, cu speranÈ›a de a găsi pricina stopării lor. Se aude soneria de la ușă.) FEMEIA: Deja te-ai întors iubitule? (lasă È™urubelniÈ›a È™i se îndreaptă spre ușă să deschidă) Dar de ce suni la ușă, ori È›i-ai uitat cheia? Vezi cît eÈ™ti de neatent! Și dacă eu nu eram acasă? (deschide uÈ™a, dar nu e nimeni; iese în antreu privind într-o parte È™i în alta apoi se întoarce în casă) Ciudat! Și parcă am auzit soneria! (se apropie de unul din contoare, prelungind să-l deÈ™urubeze; iarăși se aude soneria de la ușă) Ce dracu! Cine se joacă acolo? (merge să deschidă; în timp ce repetă toată scena de mai sus, se deschide capacul lăzii È™i din ea iese ÃŽNGERUL; FEMEIA întră în casă oarecum enervată È™i închide uÈ™a după ea, trîntind-o tare) Auzi tu, n-au ce face È™i au hotărît să se distreze pe seama mea! IdioÈ›ii! ÃŽNGERUL: (vesel; de după perdea) Ce ai dragă, că te-ai enervat aÈ™a? FEMEIA: (se sperie de neaÈ™teptata apariÈ›ie a ÃŽNGERULUI; scuipă în sîn) Ah, domnule ÃŽnger... D-stră sunteÈ›i? M-aÈ›i speriat de toÈ›i speriaÈ›ii! ÃŽNGERUL: Ce mai faci femeio? De ce eÈ™ti atît de agitată? FEMEIA: Dacă ai È™ti, bunul meu ÃŽnger, ce ni se întîmplă? Dacă ai È™ti în ce situaÈ›ia am picat? (îl cuprinde, lăsîndu-È™i capul pe umărul său) ÃŽNGERUL: Și totuÈ™i, ce s-a întîmplat? (o „dezlipeÈ™te†de el) Spune-mi scumpo, ce aveÈ›i? FEMEIA: Vino să vezi! Uite, s-au oprit toate contoarele din casă, iar acum, cu ceva timp în urmă, am observat că nici ceasul nu mai merge... ÃŽNGERUL: Ei È™i ce? Nu cred că ăsta e un motiv să te tulburi aÈ™a! FEMEIA: Poate că ai dreptate, dar mă tem că s-a oprit timpul, înÈ›elegi? Nimic nu mai merge! Am senzaÈ›ia că trăim o viață atemporală! ÃŽNGERUL: Ah Femeie, voi întotdeauna v-aÈ›i trăit vieÈ›ile în afara timpului! De ce te mai năcăjeÈ™ti atîta? FEMEIA: Ei bine, dar nu pot sta liniÈ™tită, cînd È™tiu că sa oprit timpul! ÃŽNGERUL: Tu nu poÈ›i fi sigură că s-a oprit timpul! Poate visezi È™i toate acestea cîte se întîmplă îți par reale, cu toate că ele È™i sunt reale! FEMEIA: S-ar putea, dar atunci cînd visezi situaÈ›ia este concepută numai în mediul subconÈ™tientului! ÃŽnÈ›elegi? ÃŽÈ›i trăieÈ™ti visul È™i eÈ™ti conÈ™tient de asta, fără să dai vreo oarecare importanță! ÃŽNGERUL: Ar trebui să-l citeÈ™ti pe Freud! FEMEIA: (ironic) Dar tu l-ai citit? ÃŽNGERUL: Nu, dar È™tiu că el a scris ceva despre interpretarea viselor È™i presupun că ar fi putut atinge È™i subiectul acesta! FEMEIA: Lasă-l pe Freud de-o parte, că el nu mă poate salva de ceea ce sunt în realitate... ÃŽNGERUL: Ei bine, dar ceea ce eÈ™ti tu în realitate, a fost, ca È™i cum, visul său, pe care nu È™i l-a putut realiza... FEMEIA: (întrerupîndu-l sarcastic) Ce spui! ÃŽNGERUL: (continuîndu-È™i fraza) ...dar fii pe pace! ÃŽn ciuda acestui fapt, el i-a făcut visului o interpretare, că te apuc fiorii... FEMEIA: (disperată) Pe mine, în schimb, mă apuc fiorii cînd văd în ce situaÈ›ie mă aflu! ÃŽNGERUL: Vrei să-È›i prepar o cafea? FEMEIA: Da, mulÈ›umesc! ÃŽNGERUL: (prepară două cafele) Dar te previn, dacă tot ceea ce trăieÈ™ti acum e un vis, atunci cafeaua va fi cît se poate de reală! FEMEIA: Perfect! E singurul lucru pe care mi-l doresc cu adevărat! ÃŽNGERUL: Cît zahăr să-È›i pun? FEMEIA: Dar zahărul va fi la fel de real? ÃŽNGERUL: Mă tem că nu! FEMEIA: Atunci am să beau fără zahăr! ÃŽNGERUL: (Cafelele sunt preparate deja È™i îi întinde È™i FEMEII o ceaÈ™că) Vezi că toată chestia aceasta cu timpul e un lucru, cu adevărat, oribil, dar o cafea servită la timp îți înmoaie într-un fel privirile È™i poÈ›i vedea lumea din jur cu alÈ›i ochi! FEMEIA: Ai dreptate, mai ales cînd cafeaua e fără zahăr! (Sorb ambii din ceÈ™tile cu cafea fără să spună un cuvînt. Se aude soneria de la ușă. FEMEIA pune ceaÈ™că pe masă È™i se apropie de ușă să deschidă) FEMEIA: Iubitule, tu eÈ™ti? (deschide uÈ™a, dar nu e nimeni; iese în antreu privind într-o parte È™i în alta apoi se întoarce în casă) Ciudat! Și parcă am auzit soneria! (își reia ceaÈ™ca de cafea, consumînd tot conÈ›inutul din ea , apoi o pune în chiuvetă; vrea să-l întrebe ceva pe ÃŽNGER, dar se aude din nou soneria de la ușă) Ce dracu! Cine se joacă acolo? (merge să deschidă; în timp ce repetă toată scena de mai sus, ÃŽNGERUL se ridică È™i merge la locul său în ladă; FEMEIA întră în casă oarecum enervată È™i închide uÈ™a după ea, trîntind-o tare) Auzi tu, n-au ce face È™i au hotărît să se distreze pe seama mea! IdioÈ›ii! SCENA 10 (Scena e împărÈ›ită în două de un zid uriaÈ™. De o parte a zidului stă BÃRBATUL, iar de cealaltă parte – VCENUL I È™i VECINUL II) BÃRABTUL: (lipindu-È™i urechea de zid) Domnilor vecini, sunteÈ›i de partea cealaltă a zidului? VECINUL I: (lipindu-È™i urechea de zid) Da domnule, de ce? BÃRABTUL: Nu, am vrut să È™tiu dacă sunteÈ›i de partea cealaltă a zidului! VECINUL II: (lipindu-È™i urechea de zid) Acum că È™tiÈ›i, vă este mai uÈ™or? BÃRABTUL: Nu de asta v-am întrebat! Pentru mine e important să È™tiu doar dacă sunteÈ›i de partea cealaltă a zidului! Și-apoi, de ce sunteÈ›i de partea cealaltă a zidului? Ce faceÈ›i acolo? VECINUL II: Noi trăim aici È™i suntem de parte aceasta a zidului, fiindcă suntem vecini! BÃRABTUL: ÃŽnÈ›eleg! De fapt e È™i normal! Dacă aÈ›i fost de parte aceasta a zidului, unde mă aflu È™i eu, atunci nu aÈ›i mai fi fost vecini, aÈ™a e? VECINUL I: AÈ™a e domnule! D-stră, ce faceÈ›i acolo? BÃRABTUL: Nimic! Am ieÈ™it să mă plimb puÈ›in, ca să mă mai aerisesc È™i uite că am ajuns pînă la zidul acesta! Mai departe nu pot merge! VECINUL II: Da, păcat că nu puteÈ›i merge mai departe! BÃRABTUL: Domnilor vecini, spuneÈ›i-mi vă rog, acolo, de partea cealaltă a zidului, e frumos? VECINUL I: Ce întrebarea e asta, domnule? Aici e neînchipuit de frumos! BÃRABTUL: Dar cum e, totuÈ™i? VECINUL II: Ah, pentru ce vă trebuie să È™tiÈ›i, dacă totuna nu veÈ›i putea trece de partea aceasta a zidului! BÃRABTUL: Nu are importanță! AÈ™ vrea să È™tiu, fiindcă în altă zi, cînd voi ieÈ™i din casă să mă plimb È™i să mă mai aerisesc puÈ›in, voi porni în direcÈ›ia opusă, astfel voi ajunge la zidul acesta din partea cealaltă, unde sunteÈ›i voi! Mă înÈ›elegeÈ›i? VECINUL I: Vă înÈ›elegem perfect domnule, dar atunci cînd veÈ›i ieÈ™i din casă È™i veÈ›i porni în direcÈ›ia opusă, ca să ajungeÈ›i de partea aceasta a zidului, noi nu vom mai fi aici! BÃRABTUL: (mirat) Și unde veÈ›i fi? VECINUL II: Vom fi de partea cealaltă, unde sunteÈ›i acum d-stră! (pauză) BÃRABTUL: ȘtiÈ›i, cîndva am avut un cal, dar acum nu-l mai am! VECINUL I: E trist, ce se mai poate de spus! VECINUL II: Și totuÈ™i, nu veÈ›i putea trece niciodată de partea aceasta a zidului! BÃRABTUL: ÃŽl hrăneam din palmă cu orziÈ™or, dimineaÈ›a îl scoteam la plimbare, ca să se mai aerisească puÈ›in È™i acum uite, nu mai e! VECINUL I: Trebuie să fiÈ›i tare! VECINUL II: Aici, de partea aceasta a zidului, nu e chiar atît de simplu, după cum vi se pare! BÃRABTUL: Și È™tiÈ›i de ce nu mai am calul? VECINUL I: De ce? VECINUL II: Trebuie să vă întoarceÈ›i acasă, fiindcă n-o să puteÈ›i rezista prea mult, cînd È™tiÈ›i că nu puteÈ›i trece de partea aceasta zidului! BÃRABTUL: ÃŽntr-o zi, cînd mă concentrasem peste limite asupra unei piese de teatru, el, calul È™i-a luat catrafusele È™i s-a dus! VECINUL I: Unde? VECINUL II: ÃŽntr-adevăr, unde putea să se ducă un cal, care nu avea pe nimeni, în afară de d-stră? BÃRABTUL: M-a lăsat dobitocul plîngînd È™i a pornit în căutarea adevărului! Zicea că un cal are È™i el dreptul să cunoască adevărul! VECINUL I: Ce fel de adevăr? VECINUL II: Nu-nÈ›eleg, de ce fel de adevăr are nevoie un cal atît de neruÈ™inat ca cel al d-stră! BÃRABTUL: ((plîngînd) Domnule Vecin II, vă rog să nu-mi insultaÈ›i calul! (mai plînge puÈ›in apoi se liniÈ™teÈ™te) Domnilor, spuneÈ›i-mi vă rog, ce oră e acum? VECINUL I: Din păcate, noi nu avem ceas! VECINUL II: Nici măcar nu avem un calendar! BÃRABTUL: Mie nu-mi trebuie calendar! Mie îmi trebuie să È™tiu ce oră avem la moment! VECINUL I: ȘtiÈ›i domnule, aici, de partea aceasta a zidului, unde ne aflăm noi, nu există timp! VECINUL II: Și È™tiÈ›i de ce? Fiindcă timpul a fost violat È™i omorît! Acum nu mai e! S-a terminat cu el! VECINUL I: Acum trăim ca îngerii! Nu avem nici o obligaÈ›ie față de noi înÈ™ine È™i nu ne mai gîndim că în curînd vom muri! VECINUL II: Suntem aproape divini! Suntem la un pas de dumnezeire! VECINUL I: Acum suntem ca copacii È™i ca pietrele! Nu ne gîndim la cei apropiaÈ›i È™i nici la ceilalÈ›i care mai sunt! VECINUL II: Acum avem tot ce ne pofteÈ™te inima! Suntem îndestulaÈ›i din gros! VECINUL I: Era È™i timpul, de fapt! VECINUL II: Pînă la urmă, vieÈ›ile noastre au meritat asta! BÃRABTUL: (își dezlipeÈ™te urechea de zid) Mă iertaÈ›i domnilor, dar trebuie să plec! S-a făcut tîrziu deja! (se îndepărtează de zid È™i pleacă) VECINUL I: Domnule, staÈ›i! Nu plecaÈ›i! Avem să vă spunem ceva important! VECINUL II: Nu plecaÈ›i! AÈ™teptaÈ›i puÈ›in! Ceea ce avem să vă spunem e cu mult mai important decît vă puteÈ›i imagina! VECINUL I: Vrem să vă dăm o idee pentru piesa la care lucraÈ›i È™i pe care nu o puteÈ›i scoate în capăt!... VECINUL II: Dacă n-o să È›ineÈ›i cont de ideea ce vrem să v-o suflăm, atunci n-o să reuÈ™iÈ›i niciodată să scrieÈ›i sfîrÈ™itul piesei!... (BÃRBATUL nu se mai vede pe scenă, iar vecinii prelungesc să se strige în urma sa) VECINUL I: (către vecinul său, dezlipindu-È™i urechea de zid) Și lasă-l să plece! Ce te-ai legat de capul lui? VECINUL II: (dezlipindu-È™i ureche de zid) Ai dreptate, stimate vecin! De ce ne pierdem timpul cu un dobitoc, care nici măcar nu È™tie cît e ora! (se îndepărtează ambii de zid È™i se îndreaptă spre culise) VECINUL I: Ce spui de o bericică? VECINUL II: Hm! Pot să-È›i spun doar că aÈ™i bea una dintr-o răsuflare! VECINUL I: (se repede la fugă) Atunci, cine e ultimul la bar, pune berea! (de acum nu mai e pe scenă) VECINUL II: (care încă nu a prins că trebuie să fugă) Dar... ÃŽmpuÈ›itul! (către spectatori) Mereu mă freacă aÈ™a! (o rupe la fugă pentru a-l ajunge pe VECINUL I din urmă) SCENA 11 (Adam stă cocoÈ›at pe dulap cu un ceaun în cap È™i bate în el cu o lingură, scoțînd È™i niÈ™te sunete stranii, de parcă È™i-ar ieÈ™i din minÈ›i. Se aude soneria de la ușă) ADAM: (se opreÈ™te din inexplicabilul său acces) Da, intraÈ›i! E descuiat! (coboară jos de pe dulap È™i se apropie de ușă; deschide È™i în faÈ›a sa stă o doamnă, care e VECINA sa) Ah, d-stră eraÈ›i? VECINA: Bună ziua domnule... î-î-î... ADAM: Adam! Adam îmi spune! VECINA: Ah da! Bună ziua domnule Adam! ADAM: ÃŽmi cer iertare, dar... nu vă cunosc! VECINA: Da, È™tiu... ADAM: (făcînd un gest de invitaÈ›ie cu mîna) Mai întîi v-aÈ™ ruga să întraÈ›i, ca să fie mai clar! (pauză de scurtă durată) Doar n-o să ne comportăm ca primitivii! Cel puÈ›in, sper asta... VECINA: Desigur, domnule Adam! Nu avem nici un motiv să ne comportăm astfel, adică în modul acesta barbar... (accentuează fraza ce va urma) Mai ales că sunt vecina d-stră. M-am mutat aici, acum cîteva zile! ADAM: Și eu cu ce vă pot ajuta? VECINA: Am o mică problemă. VedeÈ›i, m-am mutat aici, acum cîteva zile... ADAM: (o întrerupe) Da, È™tiu! Mi-aÈ›i spus deja lucrul acesta! VECINA: Ei, È™i încă nu am reuÈ™it să-mi aduc nici televizorul, nici radioul... Nici măcar nu am un calendar! ADAM: (uimit la culme) Ce să faceÈ›i cu calendarul? VECINA: Păi vedeÈ›i, am uitat ce dată e astăzi È™i nu-mi pot aminti nicidecum. De aceea am È™i venit la d-stră! ADAM: (încurcat) StaÈ›i puÈ›in... De unde v-aÈ›i luat d-stră, că doar nu aveÈ›i nici un rol în piesa care se joacă acum! VECINA: Știu, È™i vă rog să mă iertaÈ›i că vă stric premiera, dar trebuie să È™tiu neapărat ce zi e astăzi! ADAM: Doamnă, îmi pare foarte rău, dar sunt obligat să vă dezamăgesc, fiindcă nu È™tiu nici eu ce zi e astăzi. Dacă doriÈ›i È™i dacă aveÈ›i timp, puteÈ›i rămîne s-o aÈ™teptaÈ›i pe soÈ›ia mea. Ea tocmai a ieÈ™it să cumpere un calendar! VECINA: Da, cred că am să rămîn, desigur, dacă nu vă deranjez! ADAM: Nici o problemă! ÃŽntr-adevăr, nu e nici un fel de deranj. (îi aduce un scaun) AÈ™ezaÈ›i-vă doamnă, nu staÈ›i în picioare! VECINA: Vă mulÈ›umesc, sunteÈ›i foarte gentil! (se aÈ™ează) ADAM: (se plimbă prin odaie) Nu-nÈ›eleg, de ce toÈ›i se interesează să afle ce zi e astăzi? Bunăoară d-stră, pentru ce vă trebuie să È™tiÈ›i lucrul acesta? VECINA: VedeÈ›i că eu È™tiu ce zi e astăzi, dar mai mult mă interesează să aflu, ce dată e! ADAM: Dar, cel puÈ›in, È™tiÈ›i ce lună e acum? VECINA: Cum să È™tiu, dacă nu am un calendar? AcuÈ™i soÈ›ia d-stră va aduce calendarul È™i voi putea afla foarte uÈ™or! ADAM: (i se face a rîde) Că ciudată mai sunteÈ›i! Cum o să aflaÈ›i ce zi e astăzi, dacă nu È™tiÈ›i ce lună e acum? Ar fi amuzant de tot, dacă aÈ™ afla că nu È™tiÈ›i nici anul! VECINA: Degeaba rîdeÈ›i, fiindcă într-adevăr nu È™tiu ce an e acum! Nici ce an, nici ce lună, nici ce dată! ADAM: Dar asta e ceva absurd! Cum o să aflaÈ›i ceea ce vă interesează, dacă nu È™tiÈ›i nici anul? VECINA: Anul se poate afla, doar pe fiecare calendar se scrie anul pe care îl reprezintă! ADAM: Ce importanță are dacă se scrie sau nu! Oricum, lucrul acesta nu vă va ajuta să aflaÈ›i ce zi e astăzi! VECINA: De ce credeÈ›i aÈ™a? ADAM: Fiindcă altfel nu se poate! VECINA: Atunci, pentru ce mai există calendarul, dacă nu poÈ›i afla cu ajutorul lui, ce dată sau ce zi e astăzi? ADAM: Doamnă, vă rog să fiÈ›i foarte atentă! Cu ajutorul calendarului poÈ›i afla ceea ce te interesează, dar ceea ce te interesează nu e neapărat să fie data sau ziua pe care îți doreÈ™ti s-o afli! Plus la toate, calendarul e ca o icoană, în faÈ›a căruia poÈ›i să te rogi Timpului, dacă pot să spun aÈ™a! VECINA: Desigur, că puteÈ›i spune... Și-apoi, la moment ne interesează să È™tim ce dată e? Cel puÈ›in, eu îmi doresc asta foarte mult... ADAM: Bine, atunci nu ne rămîne decît s-o aÈ™teptăm pe soÈ›ia mea! VECINA: (pentru ea) S-o aÈ™teptăm... SCENA 12 (BÃRBATUL se plimbă pe stradă foarte epuizat cu un ziar subsuoară È™i abia reuÈ™ind să pătrundă în mulÈ›imea ce vine din sens opus. DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI, care se numără È™i ea printre trecătorii ce vin în întîmpinarea BÃRBATULUI, se opreÈ™te în dreptul lui) DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: (jenată) Mă scuzaÈ›i domnule, nu È™tiÈ›i cît e ora? BÃRABTUL: Mă iertaÈ›i doamnă, dar pentru mine timpul nu mai există! DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: (uimită) Cum aÈ™a? Ce spuneÈ›i? BÃRABTUL: Doamnă, în oraÈ™ul acesta timpul s-a sfîrÈ™it! ÃŽnÈ›elegeÈ›i? A fost violat È™i omorît! DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: Cred că nu vă simÈ›iÈ›i bine! BÃRABTUL: AveÈ›i dreptate, mă cam doare capul! DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: VreÈ›i o aspirină? BÃRABTUL: Nu-mi ajută! Vreau să È™tiu adevărul! DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: (È™i mai uimită) Ce fel de adevăr? BÃRABTUL: ȘtiÈ›i, am avut un cal È™i el m-a părăsit! A spus că merge în căutarea adevărului! Mă înÈ›elegeÈ›i? Calul acela smintit avea nevoie de adevăr, fiindcă nu mai putea trăi cu speranÈ›a È™i trăgînd trăsura din urma sa! Mă înÈ›elegeÈ›i? Am ieÈ™it în stradă ca să mă plimb puÈ›in, să mă aerisesc È™i să-mi găsesc calul împreună cu adevărul! DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: Domnule, văd că vorbiÈ›i pe de rost, dar nu-i nimic! O să treacă! BÃRABTUL: D-stră sunteÈ›i foarte frumoasă! SunteÈ›i căsătorită? DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: Nu, dar È™tiÈ›i, nu prea vreau să vorbesc despre asta! Am vrut să aflu cît e ora È™i acum că v-am întîlnit pe d-stră, nu mai È™tiu ce să fac! BÃRABTUL: AveÈ›i niÈ™te ochelari de soare! Sunt foarte drăguÈ›i! DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: VreÈ›i să vi-i dăruiesc? BÃRABTUL: (oarecum sfios) Nici nu È™tiu ce să spun? Cum aÈ™a, din senin, să-mi dăruiÈ›i ochelarii? Și d-stră? DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: Nu vă faceÈ›i griji, am o altă pereche! (își scoate ochelarii È™i-i întinde BÃRBATLUI) BÃRABTUL: (ia ochelarii È™i potriveÈ™te pe ochi) Vă mulÈ›umesc doamnă! (priveÈ™te în vitrina unui magazin, ce-i reflectă imaginea) DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: Să È™tiÈ›i că vă stă foarte bine! BÃRABTUL: Dar eu... Nu È™tiu ce aÈ™ putea să vă dăruiesc! DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: Dacă vreÈ›i, puteÈ›i să-mi dăruiÈ›i ziarul, ce-l aveÈ›i subsuoară! BÃRABTUL: (se gîndeÈ™te puÈ›in) Da, de ce nu? (îi dă ziarul DOAMNEI CARE NU MAI E CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI) DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: Vă mulÈ›umesc domnule! BÃRABTUL: Nu face! DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: La revedere domnule! (se pierde în mulÈ›ime) BÃRABTUL: La revedere doamnă! (BÃRBATUL o urmăreÈ™te ceva timp, apoi dispare È™i el de pe scenă) SCENA 13 (FEMEIA se apropie de lada în care s-a refugiat ÃŽNGERUL. Stă puÈ›in È™i se uită primprejur apoi se aruncă asupra ei) FEMEIA: (bate cu disperare în capacul lăzii) Domnule ÃŽnger! Domnule ÃŽnger, ieÈ™iÈ›i! Ce dracu v-aÈ›i ascuns în lada asta! Domnule ÃŽnger, dacă nu ieÈ™iÈ›i chiar în momentul acesta, să È™tiÈ›i că voi pune aici un lacăt È™i nu veÈ›i mai ieÈ™i niciodată! Acolo o să vă putrezească aripile! IeÈ™iÈ›i, domnule ÃŽnger! De ce-mi faceÈ›i mie una ca asta! (se opreÈ™te puÈ›in) Mă iertaÈ›i desigur, am spus-o la furie! (plîngînd își lasă capul asupra lăzii) Știu că nu aveÈ›i aripi, de aceea am È™i spus-o! Odată aÈ›i fi vrut să le aveÈ›i, dar acum nu va mai rămas nici o speranță! Nu-i nimic, dacă tot nu vreÈ›i să ieÈ™iÈ›i, nici nu trebuie! Am vrut doar să vă rog un lucru! ȘtiÈ›i, timpul s-a oprit, iar eu stau ca o neruÈ™inată aici, în casă È™i nu pot întreprinde nimic! Pînă la urmă totul se va rezolva, dar acum... (are un alt acces de isterie) Acum v-aÈ™ ruga să ieÈ™iÈ›i din lada aceasta împuÈ›ită È™i să mă ajutaÈ›i! (bate cu pumnul în capacul lăzii) Domnule ÃŽnger! IeÈ™iÈ›i odată! IeÈ™iÈ›i, cel puÈ›in, în numele Timpului, ce dracu!... (Sună telefonul; FEMEIA se ridică de lîngă ladă È™i ridică receptorul) FEMEIA: Alo? VOCEA BÃRBATULUI: Alo, scumpo! Ce faci? FEMEIA: Ah iubitule, unde te-ai pierdut? De ce nu te întorci? VOCEA BÃRBATULUI: Știi, eu de acum nu mai sunt cel de odinioară! FEMEIA: Ce spui? VOCEA BÃRBATULUI: Eu, nici măcar nu exist! Din mine a rămas doar vocea, pe care o auzi în receptor! FEMEIA: Iubitule, nu vorbi prostii! Trebuie să te întorci imediat acasă! S-a întîmplat o mare nenorocire! VOCEA BÃRBATULUI: Știu! Vrei să-mi spui că calul nostru ne-a părăsit! FEMEIA: Ce vorbeÈ™ti? Care cal? Noi nu avem nici un cal! VOCEA BÃRBATULUI: Exact! De acum nu mai avem, fiindcă el ne-a părăsit È™i a plecat în căutarea adevărului! FEMEIA: Iubitule, delirezi! Unde eÈ™ti! Spune-mi pe ce stradă te afli, ca să vin să te iau! VOCEA BÃRBATULUI: Eu nu sunt în oraÈ™! FEMEIA: Și unde eÈ™ti? VOCEA BÃRBATULUI: Sunt în căutarea calului nostru! Am ajuns într-o cîmpie! Dacă vrei, poÈ›i veni È™i tu! Aici e foarte frumos! FEMEIA: Iubitule, îți dai seama? S-a oprit timpul! Trebuie să te întorci ca să punem lucrurile pe picioare! VOCEA BÃRBATULUI: Eu nu mai am necesitate de timp! ÃŽmi doresc doar să-mi găsesc calul! FEMEIA: (pe un ton mai ridicat) Spune-mi chiar acum, unde te afli! Ce fel de cîmp e acela? VOCEA BÃRBATULUI: Ah, femeio! Acesta, dacă poÈ›i să-È›i dai seama, e Cîmpul Minunilor! Și sper că prin minunile ce se cultivă aici, să-mi pot găsi È™i calul! FEMEIA: Ce tot îndrugi, neruÈ™inatule! ÃŽÈ›i ieÈ™i din minÈ›i! Mai lăsat singură È™i hoinăreÈ™ti dealurile È™i văile! Să-È›i fie ruÈ™ine! VOCEA BÃRBATULUI: (după o scurtă pauză) Știi, am o pereche de ochelari! Mi i-a dăruit o doamnă din stradă, iar eu i-am dat în schimb un ziar, care de fapt nu era nici un fel de ziar! FEMEIA: (indignată) Ce spui? Ce fel de ochelari? Care doamnă? VOCEA BÃRBATULUI: Nu era un ziar! Erau doar niÈ™te foi de hîrtie, pe care vroiam să scriu o piesă de teatru despre Adam È™i Eva... FEMEIA: ÃŽÈ›i ordon chiar acum să te întorci acasă! VOCEA BÃRBATULUI: (prelungindu-È™i fraza) ...dar am ajuns la un zid enorm È™i în momentul acela mi-a scăpat totul! Mi-am dat seama că timpul s-a terminat È™i nu mai există nimic sfînt pe lumea asta! Trebuie să vii aici, în cîmpia aceasta, că să înÈ›elegi ce se întîmplă ca atare! (în receptor se aude un nechezat de cal) Iubito! (cu o voce fericită) Mi-am zărit calul! A nechezat în depărtare! E o minune! Te aÈ™tept aici, iubito! Vino cît mai curînd! Eu merg să-mi ajung calul din urmă! (pune receptorul) FEMEIA: Dar... Alo... Alo... Iubitule, mă auzi? Alo... (pune receptorul È™i se apropie agitată de ladă) Vezi? Acum vezi ce mi se întîmplă, ticălosule! (loveÈ™te cu piciorul în ladă) Să-È›i fie ruÈ™ine că porÈ›i numele de ÃŽnger! (mai trage un picior în ladă) Să-È›i fie ruÈ™ine, zic... SCENA 14 (Adam se plimbă prin casă, puÈ›in agitat, iar Vecina stă calmă pe scaun) ADAM: (intervine brusc) Ei bine, dar pentru ce vă trebuie atît de mult să È™tiÈ›i, ce zi e astăzi? VECINA: V-am spus deja, eu È™tiu ce zi e astăzi... Problema e că nu È™tiu data! ADAM: Și dacă spuneÈ›i că È™tiÈ›i ce zi e astăzi, atunci aÈ›i putea să vă împărtășiÈ›i È™i cu mine cunoÈ™tinÈ›ele de care dispuneÈ›i despre acest fapt? VECINA: VreÈ›i să aflaÈ›i ce zi e astăzi? ADAM: Da, chiar aÈ™ fi curios să aflu! VECINA: SunteÈ›i sigur că vreÈ›i să aflaÈ›i? ADAM: Da, de ce nu? VECINA: Că ciudat mai sunteÈ›i È™i d-stră! ADAM: De ce spuneÈ›i asta? VECINA: Fiindcă nu È™tiÈ›i ce zi e astăzi! ADAM: Eu nici n-am È™tiut vreodată despre lucrul acesta! Niciodată nu s-a întîmplat să mă trezesc dimineaÈ›a È™i să mă întreb, oare ce zi o fi astăzi? Sincer! Nu văd de ce ar trebui să vă pară straniu faptul, că nu È™tiu ce se întîmplă în spaÈ›iul timpului! VECINA: Dar nu aÈ›i dorit niciodată să aflaÈ›i ce zi a fost ieri, sau alaltăieri, sau cu cîteva săptămîni în urmă? ADAM: Nu! De fapt, nu că n-am vrut, pur È™i simplu, nu am avut niciodată necesitate să È™tiu lucrul acesta, însă după cum v-am spus, acum sunt extrem de curios È™i aÈ™ vrea să-l aflu numaidecît! VECINA: Ei bine, am să vă spun. Astăzi e... (ezită) ADAM: Ce s-a întîmplat? Nu cumva È›i uitat ce zi e astăzi? VECINA: Nu, n-am uitat! ADAM: Atunci, de ce nu-mi spuneÈ›i? VECINA: Mă gîndeam È™i eu, la ce bun să fac asta? ADAM: (dezamăgit) Cum la ce bun? Doar v-am rugat s-o faceÈ›i pentru mine! VECINA: Ei, È™i ce-o să vă ajute, dacă o să È™tiÈ›i ce zi e astăzi? ADAM: Nu È™tiu, dar vreau să È™tiu! VECINA: (indiferentă) Ce folos c-o să È™tiÈ›i ce zi e astăzi, dacă mîine sau într-o altă zi oarecare, nu veÈ›i mai È™ti lucrul acesta! ADAM: Mîine sau într-o altă zi oarecare, nici nu-mi voi dori să È™tiu, dar astăzi... Astăzi vreau să È™tiu, fiindcă m-aÈ›i făcut al naibii de curios È™i cer să-mi spuneÈ›i neapărat ce zi e astăzi! VECINA: Ei bine, am să vă spun, dar să nu vă pară rău! ADAM: Nu vă faceÈ›i griji! Nu are pentru ce să-mi pară rău! Dacă voi afla ce zi e astăzi, nu voi avea pentru ce regreta, aÈ™a că îmi puteÈ›i spune fără nici o problemă! VECINA: Da, probabil, că într-adevăr nu veÈ›i avea pentru ce regreta, dar să È™tiÈ›i că eu m-am răzgîndit! Refuz să vă spun ce zi e astăzi! Nu ar ieÈ™i nimic din asta, de aceea, haideÈ›i mai bine, să schimbăm tema discuÈ›iei! ADAM: (enervat din cauza dezamăgirii) Nu doamnă, în casa mea numai eu pot schimba tema discuÈ›iei È™i deoarece eu nu doresc lucrul acesta, ar fi mai bine să-mi spuneÈ›i, totuÈ™i, ce zi e astăzi! VECINA: Va trebui să vă dezamăgesc, dar n-o să vă spun nimic! Absolut nimic! ADAM: (enervat la culme) AÈ™a deci? VECINA: (cît se poate de calmă) Se vede că aÈ™a, dacă altfel nu se poate! ADAM: Atunci să È™tiÈ›i, că nici eu n-o să vă permit să vă uitaÈ›i în calendarul, pe care-l va cumpăra soÈ›ia mea, pentru a afla ce dată e astăzi! VECINA: Mare treabă! Eu È™i aÈ™a È™tiu ce dată e astăzi! (se ridică de pe scaun) ADAM: (enervat) Dacă È™tiÈ›i, atunci de ce dracu aÈ›i venit să mă prostiÈ›i? VECINA: (gata să plece) V-am spus doar, nu mi-am adus nici televizorul, nici radioul È™i din neavînd ce face, am hotărît să întru pe la d-stră, ca să mă distrez puÈ›in! ADAM: (zîmbind hain) Și v-aÈ›i distrat bine, nu? VECINA: (zîmbind vicleană) Ce să zic? Nu am pentru ce mă plînge. A fost foarte amuzant! (se porneÈ™te spre ușă) ADAM: (sare înaintea ei) StaÈ›i, n-o să plecaÈ›i nicăieri! (o apucă de mînă È™i o aÈ™ează pe scaun) Dacă aÈ›i fi avut vreun rol în acest spectacol, l-aÈ›i fi jucat foarte bine, pot spune chiar cel mai bine, însă cu permisiunea spectatorilor ne vom abate puÈ›in È™i vom clarifica careva lucruri! (se îndreaptă spre dulap) VECINA: S-ar putea să regret, că am hotărît să mă distrez pe seama d-stră, dar să È™tiÈ›i, n-o să puteÈ›i face nimic cu mine! Nu veÈ›i reuÈ™i nici într-un mod să mă jigniÈ›i! ADAM: (se apropie de ea cu o funie în mînă) Asta mai vedem noi! (o leagă de scaun) Ca să nu apară careva probleme È™i mai complicate, să fiÈ›i bună È™i să nu încercaÈ›i să vă împotriviÈ›i, sau să vă împingă păcatul, chiar să fugiÈ›i! (se apropie de telefon È™i formează numărul) Alo... Domnule Vecin I... Ce faceÈ›i, tot vă mai plictisiÈ›i? N-aÈ›i vrea să vă distraÈ›i puÈ›in? VeniÈ›i pînă la mine, am să vă explic! (pune receptorul; către Vecina) AcuÈ™i vom vedea noi cum e să-È›i baÈ›i joc de oameni cumsecade! StaÈ›i să vedeÈ›i! Numai să vină domnul Vecin I È™i atunci veÈ›i spune ce zi e astăzi, altfel, nu È™tiu ce-o să pățiÈ›i! SCENA 15 (ÃŽn bar e mare veselie. Multă lume, muzică tare. VECINUL I È™i VECINUL II stau lîngă tejghea cu halbele sale de bere în față. Periodic se întorc spre sală, în centrul căreia DOAMNA EXAGERAT DE FARDATà dansează strip-tease. ÃŽNGERUL lîngă ea, aplaudă apoi îi pune dolari în chiloÈ›i. Aplaudă toÈ›i È™i muzica de discotecă stîrneÈ™te din nou un zgomot mare) BARMANUL: (către VECINUL I È™i VECINUL II) Domnilor, ce-aÈ›i mai hotărît pînă la urmă cu dramaturgul? VECINUL I: (distrat) E un neisprăvit! VECINUL II: E un necioplit, care nu È™tie nici cele mai elementare lucruri despre noÈ›iunile universului! VECINUL I: Ce fel de dramaturg poate fi el, dacă nu are nici o idee despre timp È™i spaÈ›iu? VECINUL II: Ce fel de dramaturg poate fi dobitocul cela, dacă nici nu-È™i închipuie că timpul e un lucru, pe care trebuie să-l înfrunte prin teatrul său! VECINUL I: SpaÈ›iul i se aÈ™terne la picioare ca un cîine, iar el nici măcar nu profită de asta! VECINUL II: Și-ncă a vrut să scrie o piesă despre Adam È™i Eva! VECINUL I: Aici chiar că îmi vine să mă piÈ™ de rîs! VECINUL II: Fii sănătos vecine! (VECINUL I È™i VECINUL II ciocnesc paharele cu bere, apoi beau din ele cîteva gîturi. ÃŽngerul abandonează toată distracÈ›ia din mijlocul sălii È™i se apropie de tejghea) BARMANUL: Ce e domnule ÃŽnger, aÈ›i însetat? VreÈ›i o bericică ÃŽNGERUL: Astăzi e ultima zi cînd mă aflu pe pămînt! VECINUL I: (mirat) Poftim?! VECINUL II: (la fel de mirat) Ne părăsiÈ›i? ÃŽNGERUL: Misiunea mea se termină aici, aÈ™a că mîine îmi voi lua zborul spre infinit, în cuibul meu! BARMANUL: Domnule ÃŽnger, poate noi È™i nu avem simÈ›ul umorului, dar gluma aceasta am înÈ›eles-o! E una cît se poate de tristă! VECINUL I: AÈ™a e domnule ÃŽnger! D-stră cînd spuneÈ›i un banc, îți vine a rîde atît de tare, încît, pînă la urmă, plîngi! VECINUL II: Și nu È™tiu cum se face, că vrei să rîzi din tot sufletul... SimÈ›i că sufletul însăși doreÈ™te asta, dar pînă la urmă plîngi ca un nenorocit... ÃŽNGERUL: Prieteni, cu cît omul e mai aproape de moarte, cu atît e mai curat... Cu cît e mai aproape de adevăr, cu atît e mai vesel... Cu cît mai mult vrea să rîdă, cu atît mai tare plînge... E un lucru foarte bine È™tiut... Un postulat al dracului de încîlcit... BARMANUL: Presupun că aÈ›i obosit foarte mult. Nu cred că e atît de uÈ™or pentru un înger să înfrunte viaÈ›a pe pămînt! ÃŽNGERUL: Da, amicul meu Barman, dar să È™tii că m-am simÈ›it bine! Am să vă duc lipsa! Voi simÈ›i un gol în sufletul meu! (Sună telefonul; BARMANUL ridică receptorul, apoi își îndreaptă privirea spre VECINUL I) BARMANUL: (întinzînd receptorul VECINULUI I) SunteÈ›i căutat... VECINUL I: (ia receptorul) Da! VOCEA: Alo... VECINUL I: Da... VOCEA: Domnule Vecin I... VECINUL I: Da, vă ascult! VOCEA: Ce faceÈ›i, tot vă mai plictisiÈ›i? VECINUL I: AÈ™a, ce să zic! VOCEA: N-aÈ›i vrea să vă distraÈ›i puÈ›in? VECINUL I: (mirat) Poftim?! VOCEA: VeniÈ›i pînă la mine, am să vă explic! VECINUL I: (pune receptorul È™i se ridică de la tejghea) Domnilor, mă iertaÈ›i, dar trebuie să plec! (iese) (După o scurtă pauză) VECINUL II: Domnule ÃŽnger, cum e acolo, în cosmos? ÃŽNGERUL: Acolo e primăvară... VECINUL II: Presupun că e foarte frumos! ÃŽNGERUL: Acolo e toamnă... VECINUL II: AÈ™ fi vrut tare mult să merg È™i eu într-acolo pe o zi-două, ca să văd totul cu ochii mei... ÃŽNGERUL: Acolo e vară... VECINUL II: Cu atît mai mult că timpului i-a expirat termenul de valoare! ÃŽNGERUL: Acolo e iarnă... BARMANUL: Ce dracu, domnule ÃŽnger! Și la noi e iarnă, primăvară, vară È™i toamnă! V-am rugat să ne spuneÈ›i despre locurile acelea ceva, ce nu există pe pămînt! ÃŽNGERUL: Anume ăsta È™i e secretul! Toate anotimpurile se desfășoară concomitent! E vară, primăvară, toamnă, È™i iarnă în acelaÈ™i timp! VECINUL II: VreÈ›i să spuneÈ›i că poÈ›i culege cireÈ™e din copac, totodată È™i să te dai cu sania la gheÈ›uÈ™? ÃŽNGERUL: Da, È™i-ncă să culegi ghiocei È™i să te plimbi prin aleile galbene ale faimoasei prinÈ›ese Toamna! VECINUL II: Să È™tiÈ›i, că m-a intrigaÈ›i domnule ÃŽnger! Mă împingeÈ›i să fac un păcat È™i să merg într-acolo! ÃŽNGERUL: Totul se va petrece la timpul său! Nu e nevoie să grăbiÈ›i lucrurile! BARMANUL: Mă iertaÈ›i domnule ÃŽnger, dar despre ce fel de timp vorbiÈ›i, că el doar s-a oprit! ÃŽNGERUL: Scumpii mei prieteni, timpul s-a oprit în secunda aceasta, dar se poate porni în următoarea! VECINUL II: VreÈ›i să spuneÈ›i, că el se poate porni în orice clipă? ÃŽNGERUL: Exact! Timpul se poate porni atunci, cînd nici nu te aÈ™tepÈ›i la asta! (Sună telefonul; BARMANUL ridică receptorul, apoi i-l dă VECINULUI II) BARMANUL: E pentru d-stră! VECINUL II: Alo... VOCEA: Alo! Domnule Vecin II... VECINUL II: Da! VOCEA: PuteÈ›i veni pînă la mine? VECINUL II: Dar ce s-a întîmplat? VOCEA: Am să vă explic cînd veniÈ›i! VECINUL II: Bine, voi fi într-un sfert de oră! VOCEA: Vă aÈ™tept... (VECINUL II pune receptorul, iar ceilalÈ›i doi îl privesc într-un fel ciudat) VECINUL II: Mă iertaÈ›i domnilor, dar trebuie să plec! (către ÃŽNGER) Sper să ne mai vedem, Luminăția Voastră! ÃŽNGERUL: Sper È™i eu, domnul meu! (VECINUL II iese, iar cei doi se întorc spre DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ, care încă se află în centrul atenÈ›iei) SCENA 16 ADAM: (se plimbă prin odaie, aÈ™teptîndu-l pe VECINUL I; se aude soneria la ușă) Da domnule Vecin I, întraÈ›i! VECINUL I: (întrînd) Noroc Adame, ce s-a întîmplat? ADAM: Ia să-mi spuneÈ›i domnule Vecin I, vă mai interesează să È™tiÈ›i ce zi e astăzi? VECINUL I: Nu cred... Þi-am spus doar că eu È™tiu ce zi e astăzi! ADAM: Bine, È™tiÈ›i asta după rolul pe care-l aveÈ›i, însă acum cu permisiunea spectatorilor, ne-am abătut puÈ›in. Nu e nici un fel de spectacol, de aceea vă întreb încă odată, în realitate aÈ›i vrea să È™tiÈ›i ce zi e astăzi? VECINUL I: FireÈ™te că aÈ™ vrea! ADAM: Atunci, È›in să vă comunic că tîrfa aceasta, care stă legată de acest scaun, cu această funie, È™tie ce zi e astăzi È™i refuză să ne spună! VECINUL I: E adevărat doamnă? Chiar È™tiÈ›i ce zi e astăzi? VECINA: (zîmbind haină) Da, È™tiu, dar refuz să vă spun! VECINUL I: (către ADAM) Ce-È™i permite ea? Au, nu cumva vrea să se pună în poară cu noi? VECINA: Să È™tiÈ›i, chiar dacă va trebui să mor, totuna n-o să vă spun ce zi e astăzi! ADAM: Lasă, n-o mai fă pe eroina! Oricum vom scoate din tine ceea ce ne interesează! VECINUL I: (își apropie faÈ›a de faÈ›a ei) Doamnă, vă rog să ne spuneÈ›i cu biniÈ™orul, ce zi e astăzi? VECINA: V-am spus deja că n-o să aflaÈ›i nimic de la mine! Ar trebui să înÈ›elegeÈ›i odată lucrul acesta! (VECINUL I începe să se inerveze È™i el; se retrage plimbîndu-se prin odaie. ADAM, vrea să încerce È™i el încă odată, apropiindu-È™i faÈ›a de faÈ›a ei) ADAM: (amenințînd-o) Să È™tii idioato, dacă nu ne vei spune ce zi e astăzi, te vom spînzura! (Vecina îl scuipă între ochi; ADAM se retrage) ÃŽmpuÈ›ita! (își È™terge faÈ›a) Auzi domnule, ce-È™i permite imbecila asta? M-a scuipat între ochi! Dobitoaco! Las’că acuÈ™i te învăț eu minte! (se repede s-o lovească, dar VECINUL I îl opreÈ™te) VECINUL I: Stai Adame, nu te enerva! Sună-l mai bine pe domnul Vecin II! Poate dumnealui va reuÈ™i să scoată din ea ceea ce ne interesează! VECINA: (strigînd) Nimeni nu mă va obliga să spun ce zi e astăzi! AuziÈ›i? Nimeni! ADAM: (luînd receptorul È™i formînd numărul) Las’că vedem noi acuÈ™i! Alo... Domnule Vecin II!.. PuteÈ›i veni pînă la mine? Am să vă explic cînd veniÈ›i... Bine, vă aÈ™tept... VECINUL I: (calm) Doamnă, dacă nu vreÈ›i să ne spuneÈ›i ce zi e astăzi, atunci trebuie să înÈ›eleg că aveÈ›i un motiv foarte serios È™i de aceea v-aÈ™ ruga să ne spuneÈ›i, cel puÈ›in, care ar fi acest motiv? VECINA: (mîndră) Da, într-adevăr am un motiv foarte serios, dar nu-l veÈ›i afla, fiindcă este la fel de enigmatic! ADAM: (iritîndu-se È™i mai tare) Auzi împuÈ›ito, te-aÈ™ pofti să nu-È›i faci mendrele È™i să ne spui ceea ce ne interesează, dacă vrei să ne capeÈ›i indulgenÈ›a! VECINA: (se gîndeÈ™te puÈ›in) Bine, m-aÈ›i convins, dar v-o spun numai d-stră, domnule Adam! VeniÈ›i să vă spun la ureche! (ADAM bucuros își apropie faÈ›a de faÈ›a ei, iar VECINA îl scuipă încă odată. Se enervează È™i o loveÈ™te peste față) VECINUL I: (îl trage într-o parte) Stai, nu te grăbi! Avem destul timp pentru a o pedepsi! Să vină mai întîi domnul Vecin II! ADAM: Dar... O omor cu mîinele astea... (își arată demonstrativ mîinele; vrea să mai spună ceva în adresa VECINEI, dar nu găseÈ™te nimic, ca s-o jignească; în fine, se plimbă prin odaie în aÈ™teptarea VECINULUI II) (După o pauză bună, se aude soneria la ușă; ADAM umblă nervos prin casă È™i cînd se apropie de VECINA se îndîrjeÈ™te s-o lovească încă odată, dar iarăși este oprit de VECINUL I) VECINUL I: Stai puÈ›in, aÈ™teaptă! Domnul Vecin II trebuie să apară din clipă în clipă! ADAM: (încă iritat) Dar nu È™tiu ce fac cu imbecila asta! Vă închipuiÈ›i domnilor, o căcăcioasă să mă scuipe în propria mea casă! VECINUL I: LiniÈ™teÈ™te-te! Ai puÈ›intică răbdare! (iarăși se aude soneria la ușă) Vezi că a È™i venit domnul Vecin II! ADAM: (liniÈ™tindu-se) ÃŽntraÈ›i domnule Vecin II, nu mai staÈ›i sub ușă! VECINUL II: (întrînd în casă) Ce se întîmplă aici domnilor? ADAM: StaÈ›i să vedeÈ›i! Ia să-mi spuneÈ›i domnule Vecin II, d-stră doar aÈ›i trecut adineaori pe la mine, să vă interesaÈ›i dacă acum e începutul săptămînii ori sfîrÈ™itul ei! VECINUL II: Da, am fost! ADAM: Și vă mai interesează să È™tiÈ›i lucrul acesta? VECINUL II: Nu, fiindcă eu È™i aÈ™a È™tiu, dacă acum e începutul săptămînii ori sfîrÈ™itul ei! VECINUL I: VedeÈ›i domnule Vecin II, o È™tiÈ›i în spectacol, dar È›in să vă întreb, dacă vă interesează lucrul acesta în realitate? VECINUL II: Nu È™tiu... Probabil că nu mă interesează! ADAM: (indignat) Cum puteÈ›i spune asta domnule Vecin II?! Dacă într-adevăr aÈ›i stabilit o întîlnire pe la sfîrÈ™itul săptămînii? D-stră doar nu È™tiÈ›i în realitate, dacă acum e începutul săptămînii ori sfîrÈ™itul ei? (pauză în aÈ™teptarea răspunsului) VedeÈ›i bine, poate fi o întîlnire importantă È™i s-ar primi foarte prost, dacă aÈ›i rata-o! VECINUL II: (îngîndurat) Da, probabil că aveÈ›i dreptate! ÃŽntr-adevăr, aÈ™ fi putut stabili o întîlnire importantă la sfîrÈ™itul săptămînii... VECINUL I: Și d-stră doar nu È™tiÈ›i în realitate, dacă acum e începutul săptămînii ori sfîrÈ™itul ei? VECINUL II: AveÈ›i dreptate, nu È™tiu! VECINUL I: ÃŽnseamnă că ar trebui să aflaÈ›i? VECINUL II: Da, dar cum? ADAM: Știm noi cum, dar nu se cam primeÈ™te! VECINUL II: De ce nu se primeÈ™te? ADAM: Păi, vedeÈ›i dobitoaca aceasta, care stă legată de acest scaun cu această funie, È™tie ce zi e astăzi... Dacă ar vrea să ne spună, d-stră aÈ›i putea foarte uÈ™or să aflaÈ›i dacă acum e începutul săptămînii ori sfîrÈ™itul ei! VECINUL II: (se apropie de ea È™i o cercetează) E adevărat doamnă? Chiar sunteÈ›i atît de egoistă È™i nu vreÈ›i să vă împărtășiÈ›i gîndurile cu noi? VECINA: (revoltîndu-se) Ce vă interesează dacă È™tiu sau nu? E treaba mea È™i asta doar pe mine mă priveÈ™te! VECINUL II: (revoltîndu-se È™i el) Doamnă, vă rog să-mi spuneÈ›i numaidecît, fiindcă s-ar putea să am o întîlnire la sfîrÈ™itul săptămînii È™i dacă o voi rata din cauza dumitale, să È™tiÈ›i că nu È™tiu ce-o să vă fac! VECINA: Atunci, nu vă rămîne decît să vă gîndiÈ›i ce-o să-mi faceÈ›i, fiindcă întîlnirea pe care aÈ›i stabilit-o la sfîrÈ™itul săptămînii, aÈ›i ratat-o deja, iar dacă nu, o veÈ›i rata neapărat! Vă garantez lucrul acesta! ADAM: Ei vedeÈ›i domnule Vecin II? VedeÈ›i ce mîrÈ™avă? Ce propuneÈ›i să facem cu ea? Nu poate rămîne nepedepsită, dacă nu doreÈ™te să ne spună ce zi e astăzi! VECINUL II: Da, aveÈ›i dreptate... Nu poate rămîne nepedepsită! VECINUL I: Evident că nu poate rămîne nepedepsită, dar în ce mod să-i aplicăm această pedeapsă? ADAM: De ce să ne gîndim atîta? S-o spînzurăm la mama dracului, după cum am mai spus È™i s-o terminăm cu ea! VECINUL II: StaÈ›i puÈ›in domnilor! Nu e neapărat să recurgem direct la o pedeapsă atît de cruntă! VECINUL I: Da, de ce să recurgem la o pedeapsă atît de cruntă? ADAM: Dar ce propuneÈ›i să facem? VECINA: (strigînd) Degeaba stăruiÈ›i asupra mea, fiindcă n-o să vă reuÈ™ească nimic! ADAM: (cu o voce ridicată) Tu să taci, nemernico! VECINUL II: Eu zic să i-o facem mai întîi toÈ›i trei, È™i dacă nu ne va spune nici de data aceasta, atunci, într-adevăr, nu ne va rămîne nimic altceva decît s-o omorîm! VECINUL I: (indignat) Cum puteÈ›i spune asta, domnule Vecin II? D-stră, care sunteÈ›i profesor la universitate È™i care predaÈ›i viitorilor juriÈ™ti dreptul penal, cum puteÈ›i gîndi în felul acesta? VECINUL II: Dar altceva ce e de făcut? Eu văd că cucoana noastră nu are de gînd să ne spună cu biniÈ™oru’ ce zi e astăzi, ca eu să pot afla dacă acum e începutul săptămînii ori sfîrÈ™itul ei È™i È™tiind lucrul acesta, să nu ratez întîlnirea pe care aÈ™ fi stabilit-o la sfîrÈ™itul săptămînii... ADAM: Da domnule Vecin I, să È™tiÈ›i că, într-o măsură oarecare, eu sunt de-acord cu domnul Vecin II. Din cauza acestei împuÈ›ite, fiecare în parte, am putea suferi careva eÈ™ecuri! VECINUL I: Da, vreau eu sau nu vreau, va trebui totuÈ™i să fiu de-acord cu d-stră, fiindcă ingrata aceasta, într-adevăr ar putea să ne curme vieÈ›ile! (După ultima replică rostită, în jur se formează o atmosferă apăsătoare de atac asupra VECINEI. Cel mai entuziasmat este VECINUL II, iar VECINUL I, care nu e prea de-acord cu planul răzbunării, îl priveÈ™te interogativ pe Adam, acesta nefiind È™i el sigur de ceea ce trebuie să se întîmple) SCENA 18 (Scena reprezintă o stradă obiÈ™nuită dintr-un cartier. Nu este È›ipenie de om, în schimb strada e inundată de cai. Foarte mulÈ›i cai umbla în toate direcÈ›iile, rotindu-se, de parcă s-ar afla într-o ogrăjoară. ToÈ›i au aripi. FEMEIA aleargă cînd la un cal cînd la altul! FEMEIA: (apropiindu-se de un cal) SpuneÈ›i-mi domnule, n-aÈ›i văzut cumva pe bărbatul meu? (calul o priveÈ™te cîteva clipe, parcă mirat, apoi nechează odată È™i porneÈ™te mai departe în cercul său; ea se apropie periodic de cîte un alt cal) Domnule, spuneÈ›i-mi vă rog, nu aÈ›i văzut pe bărbatul meu, care a pornit în căutarea timpului? Se simÈ›ea cam rău, cînd a ieÈ™it din casă... A zis că iese să se plimbe, ca să se mai aerisească puÈ›in, apoi se întoarce... A trecut mai bine de jumătate de zi, iar el nu s-a întors... (se opreÈ™te puÈ›in) Nu-nÈ›eleg, cum se face aÈ™a că ieÈ™i să te plimbi, È™i să nu te mai întorci acasă... (continuă să se apropie de cîte un cal) Domnule, n-aÈ›i zărit cumva pe bărbatul meu, care... Mi-a sunat adineaori, a zis că nu se mai întoarce acasă... A zis că a avut un cal, care l-a părăsit È™i a mers în căutarea lui... Domnilor cai, spuneÈ›i-mi vă rog, e cumva printre voi calul care a fugit de la bărbatul meu? (caii se opresc toÈ›i brusc È™i își îndreaptă privirile asupra FEMEII, apoi continuă să meargă fiecare pe cercul său) Nu vă supăraÈ›i că vă întrerup din mersul vostru infinit, dar aÈ™ vrea să È™tiu dacă e cumva aici, printre voi un cal care a fugit de la soÈ›ul meu È™i a pornit în căutarea adevărului... (se opreÈ™te puÈ›in) Ce fel de adevăr mai e È™i ăsta? (continuă să se apropie de cîte un cal) Domnule, spune-È›i, aÈ›i văzut cumva pe bărbatul meu care a trecut adineaori pe aici în căutarea calului său, acesta la rîndul său – în căutarea adevărului? (Caii ies de pe scenă cîte unul, iar FEMEIA rămîne singură în centrul scenei) A trebuit să depunem mult efort ca să fim ceea ce suntem È™i acum poftim! A plecat, fără a se gîndi că a lăsat acasă o biată nevastă ce-l aÈ™teaptă!... Am fost dispusă să-l aÈ™tept cît va fi nevoie, dar acum cînd îmi dau seama că nu se simte chiar bine, mi-e frică pentru el! Nu-l pot lăsa aÈ™a, fără stăpînire! A suferit vreun eÈ™ec, presupun, sau oprirea timpului l-a afectat într-o măsură oarecare È™i acum uite că nu mai È™tie ce are! Cred că e disperat È™i are nevoie de mine! Dar unde să-l găsesc? ÃŽn care parte să pornesc pentru a da de urmele sale? (către spectatori) Domnilor, poate l-aÈ›i văzut cumva trecînd pe aici? SpuneÈ›i-mi în ce direcÈ›ie a apucat-o? Nu È™tiÈ›i? Bănuiam eu... SCENA 19 (Atmosfera încordată asupra VECINEI se mai păstrează, pînă ce VECINUL II nu intervine prin dorinÈ›a de a-È™i potoli instinctul sexual) VECINUL II: (își descheie È™liÈ›ul È™i-È™i dă pantalonii în jos) Ce mai aÈ™teptăm? Să-i arătăm acestei domniÈ™oare de ce suntem noi în stare!... ADAM: (îl opreÈ™te) StaÈ›i!... StaÈ›i domnule Vecin II! Suntem dispuÈ™i cu toÈ›ii s-o pedepsim pe femeia aceasta, dar încă nu am stabilit concret în ce mod va fi aplicată pedeapsa! VECINUL II: (mirat) Adică? ADAM: Adică, eu n-o să permit aceasta în casa mea! VECINUL II: (la fel de mirat) Ce se întîmplat domnule Adam? Parcă d-stră eraÈ›i tipul care ardea de nerăbdare, s-o pedepsească pe imbecila asta! ADAM: Eu È™i acum ard de nerăbdare, dar nu voi permite violul în casa mea! VECINUL II: (mirat la culme) De ce ? Ce importanță are unde: în casa dumitale sau în altă parte? Principalul e că toÈ›i trei dorim s-o pedepsim È™i ar trebui să ne satisfacem poftele cît mai repede! VECINA: (strigînd, însă ei n-o iau în seamă) N-o să mă atingeÈ›i de loc! Nu va cădea nici un fir de păr de pe mine! ADAM: Da, dar am spus că acest viol nu va avea loc în casa mea, fiindcă Eva trebuie să apară din clipă în clipă È™i n-ar înÈ›elege corect situaÈ›ia! VECINUL II: De ce n-ar înÈ›elege? ÃŽi vom explica că această femeie neruÈ™inată refuză să ne spună ce zi e astăzi È™i dacă doamna Eva va fi curioasă să afle È™i ea lucrul acesta, atunci va înÈ›elege situaÈ›ia destul de bine! Nu văd pentru ce ar trebui să vă îngrijoraÈ›i! ADAM: Probabil că aveÈ›i dreptate, dar să È™tiÈ›i că Eva tocmai a ieÈ™it să cumpere un calendar È™i dacă l-a cumpărat deja, nu cred că ar mai fi curioasă să afle ce zi e astăzi! VECINUL II: Domnule Adam, văd că d-stră nu mai È™tiÈ›i în ce lume trăiÈ›i! Doar aÈ›i spus că ceea ce se află în această femeie, ne interesează în realitate. Ar trebui să vă daÈ›i seama că soÈ›ia d-stră, chiar È™i de va cumpăra un calendar È™i va afla ce zi e astăzi, nu va fi o mare descoperire, fiindcă atît eu cît È™i domnul Vecin I, È™tim ce zi e astăzi, dar o È™tim numai după conÈ›inutul piesei pe care o jucăm, în realitate însă, suntem neÈ™tiutori atît despre aceasta, cît È™i despre multe altele! VECINUL I: Da Adame, trebuie să-È›i dai seama că Eva va afla ce zi e astăzi numai după conÈ›inutul scenariului, dar nu È™i în realitate! ADAM: (încurcat) AveÈ›i dreptate! M-am luat È™i eu cu toate situaÈ›iile astea încurcate È™i am uitat că ne-am abătut de la spectacol... Că toate evenimentele se petrec în realitate! VECINUL II: Atunci să ne apucăm de treabă! (se îndreaptă spre VECINA) ADAM: (îl opreÈ™te) Nu domnule Vecin II. Am spus doar, violul nu se va petrece în casa mea! VECINUL II: (indignat) Dar ce s-a întîmplat iarăși? Parcă am clarificat deja lucrurile! ADAM: Da, le-am clarificat, dar v-am spus că acuÈ™i trebuie să apară Eva È™i ea urăște violurile, vă daÈ›i seama, e È™i ea femeie... Pe lîngă toate, ea urăște mai mult violatorii, de aceea nu voi permite acest viol aici, mai ales că eu refuz să iau parte la el! VECINUL II: Atunci dă-ne-o nouă È™i vom merge în altă parte să ne răfuim cu ea! VECINUL I: Cui nouă? Eu, la fel refuz să-mi bat joc de ea! VECINUL II: Domnilor, È™i asta ce mai înseamnă? ADAM: Asta nu înseamnă nimic! Ea va rămîne aici È™i dacă alte propuneri asupra pedepsei ei nu există, atunci o vom spînzura după cum am propus la început! VECINUL II: Ei bine, dar d-stră credeÈ›i că omorul e o crimă mai puÈ›in gravă decît violul? Dacă d-stră È™i cu domnul Vecin I refuzaÈ›i s-o violaÈ›i, atunci, cel puÈ›in, permiteÈ›i-mi mie s-o fac! Oricum va muri după aceasta! ADAM: Nu domnule Vecin II, dacă d-stră doriÈ›i atît de mult să vă satisfaceÈ›i plăcerile sexuale, atunci nu vă rămîne decît să aÈ™teptaÈ›i pînă va muri È™i-apoi după asta, luîndu-i corpul, veÈ›i putea merge în altă parte, acolo făcînd cu el tot ce vă pofteÈ™te inima! VECINUL II: Dar nu credeÈ›i că sunt un necrofil? ADAM: Nu cred nimic, însă am spus că în casa mea nu va avea loc nici un viol! VECINA: Domnilor, nu vă certaÈ›i fiindcă e inutil! Nu mă veÈ›i putea omorî nici într-un caz! ADAM: (se enervează) Dar cine dracu te crezi, de pretinzi că eÈ™ti atît de preÈ›ioasă È™i că noi n-o să fim în stare să te distrugem? VECINUL I: ÃŽntr-adevăr, cine eÈ™ti dumneata? VECINUL II: Ar fi bine să ne spui, altfel aici îți cîntă cucu’! VECINA: Nu vă mai rățoiÈ›i atîta! Oricum n-o să-mi puteÈ›i face nimic! ADAM: (enervat È™i mai tare) Dar spune odată, cine dracu eÈ™ti! VECINA: (zîmbind) Ar fi trebuit de mult să vă puneÈ›i întrebarea aceasta È™i să înÈ›elegeÈ›i că eu nu pot muri, în caz contrar se va întîmpla o mare catastrofă! ADAM: (cu binioÈ™orul) Auzi puicuÈ›o, dacă vezi că noi suntem atît de nepricepuÈ›i, atunci fie-È›i milă È™i spune-ne cine eÈ™ti! VECINA: AÈ™ face-o cu mare plăcere, dar eu nu pot să-mi etalez identitatea. Voi singuri trebuie să înÈ›elegeÈ›i cine sunt eu, de ce sunt atît de preÈ›ioasă È™i de ce nu mă puteÈ›i omorî! VECINUL II: (enervat È™i el) Spune odată cine eÈ™ti, că altfel frînghia care È›i-e legată de mîini, va fi înnodată în jurul gîtului tău împuÈ›it! (VECINA se gîndeÈ™te, parcă ce să facă, ezitînd cu răspunsul, pe cînd ceilalÈ›i nu mai rezistă de atîta nervozitate, cu excepÈ›ia VECINULUI I, care se apropie de ea, parcă cercetînd-o, apoi brusc își capătă o înfățiÈ™are iluminată) VECINUL I: (cu o expresie a feÈ›ii fericită, totodată È™i dezamăgită) AÈ™teptaÈ›i domnilor, pare-se că încep să înÈ›eleg cine e doamna aceasta! VECINA: Da domnilor, ascultaÈ›i-l, fiindcă merită! VECINUL I: (trist) Cu toate că ceea ce am să spun, pare foarte ciudat È™i practic, de necrezut, însă eu cred că această doamnă este Timpul, adică o întruchipare a Timpului... Anume aÈ™a, dumneaei reprezintă Timpul în carne È™i oase, iar nouă nici să ne treacă prin cap! ADAM: (dezamăgit È™i el, dar cu un sentiment mai pronunÈ›at) Ce spui domnule Vecin I? Te-ai È›icnit la cap? Cum poate fi Timpul o femeie, È™i-ncă o femeie atît de ticăloasă? VECINA: Da domnilor, eu sunt Timpul, de aceea È™i vă spuneam că nu mă puteÈ›i omorî! VECINUL II: Chiar dacă dumneata È™i eÈ™ti Timpul, asta încă nu înseamnă că l-ai apucat pe Dumnezeu de picioare! VECINUL I: Dar domnule Vecin II, cum se poate omorî Timpul? VECINUL II: Foarte simplu, ca pe orice suflet viu! VECINUL I: Nu, asta ar fi o crimă foarte mare È™i de neiertat! VECINUL II: Dar dacă ea refuză să ne spună ce zi e astăzi, atunci ce altceva îți rămîne de făcut? ADAM: StaÈ›i domnilor, că sunt încurcat cu totul! (către VECINA) Doamnă, nu È™tiu ce tot spune domnul Vecin I, însă vă rog personal să-mi spuneÈ›i, cine sunteÈ›i? VECINA: Doar vi s-a spus clar, eu sunt Timpul! ADAM: Și dacă sunteÈ›i Timpul, atunci de ce vă încăpățînaÈ›i È™i nu vreÈ›i să ne spuneÈ›i ce zi e astăzi? VECINA: (cu ură) Fiindcă voi vă trăiÈ›i vieÈ›ile aÈ™a cum vă place È™i v-ar păsa mult de ele, dacă cineva ar încerca să le oprească mersul, pe cînd de a mea viață vouă nu vă pasă! Și asta numai pentru că voi, toÈ›i oamenii, sunteÈ›i aceia care vor să mă îngroape de vie, neîncercînd să-mi înÈ›eleagă rostul! ADAM: (ruÈ™inat) Bine doamnă, bine! Dacă v-am jignit, ne cerem iertare, dar ce vă împiedică să ne spuneÈ›i ce zi e astăzi? VECINA: La prima vedere s-ar părea că nu mă împiedică nimic, însă nu-i chiar aÈ™a! Eu, de fapt, nu am dreptul să fac asta! Voi trebuia să vă daÈ›i seama de toate acestea de la bun început! AÈ›i trăit toată viaÈ›a fără să vă pese, ce zi a fost ieri, sau alaltăieri, sau cu două săptămîni în urmă È™i tot aÈ™a mai departe. Acum cînd nu găsiÈ›i ieÈ™ire din situaÈ›ie, vreÈ›i să aflaÈ›i cu orice preÈ› lucrul acesta. Poate că È™i-l veÈ›i afla, mai tîrziu, la sfîrÈ™itul tuturor celor cîte se vor întîmpla, însă eu vă pot spune doar că ziua aceasta, despre care voi nu È™tiÈ›i nimic, va lăsa urme mari în întreaga existență a tot ceea ce e dat să fie. VECINUL II: (nemulÈ›umit) Domnule Adam, ce vă tot pierdeÈ›i timpul cu Timpul? S-o omorîm, că mare treabă n-o să fie dacă va muri! Cu atît mai mult, că nici n-a făcut mare treabă cît a trăit asupra noastră! Bunăoară eu, uitaÈ›i-vă în ce hal am ajuns din cauza ei! VECINA: (indignată) Cum adică din cauza mea? VECINUL II: (revoltîndu-se) Dar din cauza cui am îmbătrînit? (către ADAM È™i domnul VECIN I) UitaÈ›i-vă domnilor, ce moÈ™neag am devenit mulÈ›umită ei! Dacă va prelungi aÈ™a È™i în continuare, probabil că nu va trece nici un an de zile È™i va trebui să mor, iar mie lucrul acesta nu-mi prea convine! De aceea, haideÈ›i să pregătim funia È™i săpunul È™i s-o terminăm cu ea! VECINUL I: Adame, nu È™tiu ce-o să hotărîți pînă la urmă, eu însă mă retrag È™i nu mai doresc să mă implic în astfel de situaÈ›ii stupide! (se apropie de VECINA, cade în genunchi È™i-i sărută mîinele) Doamnă, vă rog să mă iertaÈ›i că nu am avut la început cugetul pe care îl am acum È™i că am îndrăznit să vă ofensez. Vă rog să mă iertaÈ›i că am fost atît de neatent față de preÈ›iosul Tău suflet È™i nu mi-am pus străduinÈ›a să-i simt necesitatea... Vă rog să mă iertaÈ›i pentru toate! (îi sărută încă odată mîinele, se ridică È™i pleacă) VECINUL II: Dar domnule Vecin I, cum puteÈ›i lăsa totul baltă È™i să plecaÈ›i într-un moment atît de important? VECINUL I: (întoarce capul spre ei) Au revoir domnilor! (iese) (ADAM È™i VECINUL II se uită miraÈ›i, dar È™i È™ocaÈ›i de cele întîmplate, în urma VECINULUI I) SCENA 20 (BÃRBATUL È™i ÃŽNGERUL vin pe drumuri diferite, dar întîlnindu-se vor merge mai departe pe acelaÈ™i drum. Ambii par triÈ™ti È™i disperaÈ›i, dar ÃŽNGERUL se va înveseli pe măsura înaintării acÈ›iunilor) BÃRABTUL: (fiind deja în dreptul ÃŽNGERULUI) Bună ziua! ÃŽNGERUL: (întinzîndu-i mîna) Bună ziua! Eu sunt ÃŽngerul! BÃRABTUL: Și eu sunt Dramaturgul! ÃŽNGERUL: ÃŽmi face plăcere! E o mare onoare pentru mine să vă cunosc personal! Că dealtfel vă cunosc de la televizor, dar aÈ™a, să vă văd alături... E o mare onoare pentru mine, domnule dramaturg, sincer... BÃRABTUL: Lasă, nu e mare treabă! ÃŽNGERUL: Ce spuneÈ›i? Eu aÈ™ fi gata să mă dezic de ceruri È™i de aripi, numai că să fiu È™i eu ca d-stră! BÃRABTUL: Nu vorbi prostii! ÃŽÈ›i dai seama ce spui? ÃŽNGERUL: Domnule Dramaturg, eu, recunosc, nu È™tiu nimic ce È›ine de dramaturgie, dar am visat de mic copil să devin unul ca d-stră! BÃRABTUL: Bine că te-a ferit Domnul de aÈ™a ceva! Trebuie să-I fii recunoscător că te-a făcut înger! ÃŽNGERUL: BineînÈ›eles, că-I sunt recunoscător, dar a fi dramaturg e un gest ce nu i se oferă oricui! BÃRABTUL: Crede-mă că nici rolul îngerului nu e pentru oricine! ÃŽNGERUL: Și totuÈ™i, ce îmi puteÈ›i spune... De fapt, vreau să cunosc cît mai multe despre viaÈ›a unui dramaturg atît de talentat ca d-stră! Cine È™tie, poate în viaÈ›a viitoare, mă fac È™i eu unul de-ale teatrului? BÃRABTUL: Să ai grijă să te fereÈ™ti de o astfel de pacoste! ÃŽNGERUL: De ce? De ce sunteÈ›i atît de brutal cu soarta d-stră? BÃRABTUL: Lasă asta... Spune-mi, mai bine, nu ai văzut cumva vreun cal pe-aici? De cîteva zile îmi tot caut calul È™i nu pot să-l găsesc! ÃŽNGERUL: Calul d-stră a zburat în ceruri! BÃRABTUL: (mirat) Poftim?! ÃŽNGERUL: Da, calul d-stră a cunoscut adevărul È™i a zburat acolo (arată în sus), în cuibul său! BÃRABTUL: (supărat) Nemernicul! Pocitura dracului! ÃŽNGERUL: Ce aveÈ›i domnule dramaturg? BÃRABTUL: Dobitoc nerecunoscător! L-am hrănit din palmă È™i acum uite... A zburat în ceruri! Iar eu ce ă fac fără el? Cum să scriu mai departe? De ce nu m-a luat È™i pe mine? Acolo am fi scris împreună cele mai geniale piese de teatru! Am fi avut misiunea de a scrie destinele oamenilor ce orbecăie ca schilozii È™i netoÈ›ii! Am fi făcut lucruri fenominale împreună! Animalul hăului! AÈ™a e mereu! CreÈ™ti un dobitoc, te chinui cu el, iar cînd îi cresc aripioarele, te părăseÈ™te pentru un adevăr blestemat, pe care-È™i doreÈ™te atît de mult să-l afle? La ce bun? La ce bun, mă întreb? SpuneÈ›i-mi domnule ÃŽnger, pentru ce-i trebuia lui adevărul acela? Parcă acum se simte mai bine, dacă l-a aflat? (ÃŽNGERUL stă nemiÈ™cat È™i trist) Spune-mi îngeraÈ™ule, de ce taci? Ce s-a făcut cu calul meu? De ce m-a părăsit pentru un adevăr de care nu avea nevoie? ÃŽNGERUL: Domnule Dramaturg, îmi pare rău, dar trebuie să plec! BÃRABTUL: Poftim? ÃŽNGERUL: Trebuie să plec, în cuibul meu, în ceruri... BÃRABTUL: (înfuriat) Ai aflat È™i tu adevărul? (îl apucă de guler) Spune-mi ticălosule, ai aflat adevărul È™i acum È™tergi putina! ÃŽNGERUL: (speriat) Domnule Dramaturg, vă rog să vă păstraÈ›i calmul! Nu are nici un rost să vă enervaÈ›i aÈ™a! BÃRABTUL: (îi trage ÃŽNGERULUI una în față; acesta cade la pămînt) AcuÈ™i îți dau eu adevăr! Să vezi numai! Spune-mi, ce-ai aflat È™i eu nu È™tiu! Spune-mi canalie, altfel te omor! ÃŽNGERUL: EÈ™ti un nebun! ÃŽngerii nu mor! BÃRABTUL: (lovindu-l cu picioarele în burtă È™i în coaste) Vezi bine, tu vei muri, dacă va fi nevoie! Dacă nu-mi spui ce se ascunde în toată afacerea asta cu timpul, să È™tii că te gîtui cu mîinele mele! (urlînd la el) Ai înÈ›eles? ÃŽNGERUL: N-o să afli nimic, fiindcă nu eÈ™ti demn de asta! O scîrnăvie de scriitoraÈ™ nu poate fi demn de a cunoaÈ™te Tainele Cerului! BÃRABTUL: Ce-ai spus? ÃŽNGERUL: Nu degeaba te-a părăsit calul! Sărmanul cal! Acum îmi dau seama cît a suferit din cauza unui dobitoc ca tine! BÃRABTUL: (îi dă cîteva picioare) Repetă ce-a spus canalie! ÃŽNGERUL: Zic, eÈ™ti un dobitoc care a pierdut totul! Puteai scrie È™i altceva! Nu era neapărat să întorci istoria È™i să creezi lumea după placul tău!... Nu e era de loc nevoie să te anini de Adam È™i Eva!... Nu era de loc necesar să faci lucrul cesta!... ÃŽnÈ›elegi? Ai scris o piesă de teatru, ce-a prăbuÈ™it toată lumea asupra ta! BÃRABTUL: (îi mai dă cîteva picioare) Tu nu eÈ™ti dramaturg È™i nu poÈ›i È™ti ce înseamnă asta! Tu nu poÈ›i È™ti această durere a scriitorului! Tu nu poÈ›i È™ti ce se ascunde în sufletul fiecărui om de artă! ÃŽNGERUL: ÃŽn schimb, eu È™tiu că nu trebuie să profanezi lucrurile sfinte! BÃRABTUL: Eu n-am profanat nimic! Am vrut doar să spun lumii cum stau lucrurile în realitate! (se retrage de la corpul ÃŽNGERULUI È™i începe a plînge) ÃŽNGERUL: (se ridică de la pămînt) Nu era neapărat să faci asta! Lumea ar fi văzut È™i singură ce se petrece în jur! Și-apoi, pentru asta este Dumnezeu, care È™tie ce are de făcut! BÃRABTUL: Mă tem, că Dumnezeul ăsta al tău, a cam uitat de noi! ÃŽNGERUL: Dar voi, oare n-aÈ›i cam uitat de El? BÃRABTUL: Eu nu sunt un propovăduitor al religiei voastre, ci un biet dramaturg, care uite în ce hal a ajuns! ÃŽNGERUL: Și asta numai pentru că È›i-ai uitat Dumnezeul, iar lucrul acesta înseamnă că ai pierdut totul! BÃRABTUL: (se apropie de ÃŽNGER È™i-L îmbrățiÈ™ează) Iartă-mă frate! Iartă-mă pentru această durere ce È›i-am făcut-o, dar trebuie să È™tiu È™i eu ce se întîmplă! Nu mai suport! Simt că înnebunesc! Trebuie să cunosc acest adevăr ca să È™tiu cum fac cu personajele mele! Simt că explodez! Trebuie să pun lucrurile pe picioare, iar pentru asta am nevoie de acest adevăr... Mă înÈ›elegi? ÃŽNGERUL: (îl dezlipeÈ™te de corpul său) Ascultă, stai jos mai întîi... (se aÈ™ează ambii pe o piatră) ÃŽn epoca civilizaÈ›iei primordiale a fost pusă baza noÈ›iunii, ce È›ine de timp. Cu părere de rău, informaÈ›ia referitoare la această noÈ›iune, nu a ajuns pînă în prezent. A existat ceva, care a împiedicat transmiterea din generaÈ›ie în generaÈ›ie a unor procese psihice, cu ajutorul cărora omul să poată percepe situaÈ›ia în cauză. Datorită acestei nedezvoltări, odată cu prelungirea generaÈ›iilor, fiecare individ ar fi ameninÈ›at de această nenorocire È™i anume asta È™i ar trebui să-l impună să dezlege taina ce s-a format atunci. Dar realitatea e realitate... Oamenii din jur, nici măcar nu sunt oameni È™i de aceea n-au suferit careva urmări... Reiese că voi sunteÈ›i cei, ce trebuie să clarifice lucrurile! Adică tu È™i soÈ›ia dumitale! BÃRABTUL: Dar cum anume să descifrăm această noÈ›iune? ÃŽNGERUL: Mai întîi, trebuie să găsiÈ›i cauza care stă la graniÈ›ele generaÈ›iilor È™i care împiedică transmiterea informaÈ›iei, ce ar trebui s-o cunoaÈ™teÈ›i... (ÃŽNGERUL È™i BÃRBATUL stau aÈ™a mult timp, conferind între ei È™i clarificînd lucrurile) SCENA 21 (ÃŽn momentul cînd VECINUL I iese pe ușă se întîlneÈ™te cu EVA, care dă buzna în casă) VECINUL II: (către ADAM, cu dispreÈ› față de VECINUL I) Și cum de-a îndrăznit să plece, neruÈ™inatul!... EVA: (nedumerită) Ce se întîmplă aici? Domnule Vecin II, de ce aÈ›i venit iarăși, doar v-aÈ›i jucat rolul! VECINUL II: (încurcat) Păi... cum să vă spun... EVA: (revoltîndu-se) Adame, ce înseamnă asta? (o zăreÈ™te pe VECINA) Și femeia aceasta cine e? ADAM: (încurcat È™i el) Aceasta e... vecina noastră...s-a mutat aici... acum cîteva zile! EVA: Și de ce-aÈ›i legat-o? Ce vreÈ›i să faceÈ›i cu ea? VECINUL II: Nimic doamnă... Absolut nimic... EVA: (indignată) Ce înseamnă nimic? De ce v-aÈ›i dat pantalonii în jos? Nu cumva aÈ›i vrut să vă bateÈ›i joc de ea? (speriată) Of Doamne! Adame, ce înseamnă asta? Cum de È›i-ai permis să faci una ca asta? (începe a plînge) Și eu, care credeam că mă iubeÈ™ti... (cu ură) Nemernicule! Ar trebui să-È›i fie ruÈ™ine! Cretinule, ce eÈ™ti! (se îndreptă spre ușă È™i iese) ADAM: Dar Eva, stai să-È›i explic!... (își dă seama că nu se va întoarce È™i iese după ea) (VECINUL II rămînînd împreună cu VECINA, își poate satisface acum toate dorinÈ›ele) VECINUL II: (rîde hain) Acum scumpo, nu te mai salvează nimeni! (se îndreaptă spre ea, își scoate È™i chiloÈ›ii. ÃŽn momentul acesta se închide cortina È™i peste cîteva clipe se poate deschide din nou. VECINA stă pe scaun fără cunoÈ™tință. Are hainele rupte È™i părul dezordonat. VECINUL II își ridică pantalonii) Să È™tii cum să-È›i mai baÈ›i joc de oameni È™i să-i îmbătrîneÈ™ti! (După ce È™i-a ridicat pantalonii, iese) SCENA 22 (AcÈ›iunea se petrece pe o întindere plată, mai degrabă o cîmpie pustie, la apusul soarelui. ÃŽn centrul scenei e amplasat un pendul uriaÈ™, iar în faÈ›a pendulului o oglindă, ca È™i cum fermecată. BÃRBATUL stă lîngă pendul. Din partea stîngă apare FEMEIA într-un suflet; Este important de menÈ›ionat că în această scenă BÃRBATUL È™i FEMEIA trebuie să fie goi, cu cîte o frunză în dreptul organelor genitale) BÃRABTUL: Iubito, puteai să te grăbeÈ™ti! Soarele acuÈ™i-acuÈ™i apune È™i tu-mi faci mie una ca asta... FEMEIA: Ah scumpule, dacă ai È™ti prin cîte am trecut ca să ajung aici?... BÃRABTUL: Oricum, puteai să te grăbeÈ™ti! FEMEIA: Ai dreptate, trebuie să ne grăbim! Avem foarte puÈ›in timp! BÃRABTUL: Avem foarte puÈ›in timp pentru ce? FEMEIA: Vreau să spun că avem foarte puÈ›in timp la dispoziÈ›ie pentru Timp! BÃRABTUL: Nu-È›i fă griji, căci Timpul are suficient timp pentru el, noi însă nu avem nici o secundă... FEMEIA: Sunt de acord, dar ce anume trebuie să facem? BÃRABTUL: PriveÈ™te acest pendul. (FEMEIA priveÈ™te pendulul cu atîta uimire, de parcă nici nu l-ar fi observat cînd intrat) La o anumită viteză a oscilaÈ›iilor, există două stări complet diferite una de alta: îndreptarea pendulului de la centru spre stînga È™i spre dreapta! (face această miÈ™care a pendulului) Aceste stări contradictorii pot exista fără a se distruge una pe alta, numai pentru faptul că ele sunt înregistrate în timp! ÃŽncercarea de a le împreuna, spre exemplu, în timp de o secundă, viteza pendulului fiind de o oscilaÈ›ie pe secundă, va rezulta oprirea miÈ™cării, sau oprirea dezvoltării. Să ne imaginăm că viteza pendulării s-a mărit de cîteva oscilaÈ›ii pe secundă! ÃŽnseamnă, că trebuie să aibă loc împreunarea a două stări contrar opuse, fără distrugerea lor reciprocă... Acum, dă-È›i seama că perfecÈ›ionarea omului trebuie să înceapă cu anumite cunoÈ™tinÈ›e despre lumea înconjurătoare, cu o înÈ›elegere a normelor ei, măcar a celor principale È™i în sfîrÈ™it, cu conÈ™tientizarea sa despre faptul că el formează o părticică din sistemul unic al Universului! Este cert faptul că în prezent, omul, nu că n-are habar despre aceste reguli, dar nici nu-È™i închipui că ar trebui, cel puÈ›in, să se gîndească la o astfel de perfecÈ›ionare!... FEMEIA: Ei bine, È™i ce legătură are atunci pendulul cu această perfecÈ›ionare a omenirii? BÃRABTUL: Vezi bine, că legătură e foarte strînsă È™i acuÈ™i voi încerca să te explic. ÃŽÈ›i spuneam că, încercarea de a mări viteza pendulării cu cîteva oscilaÈ›ii pe secundă, ar duce la împreunarea a două stări contradictorii, fără distrugerea lor reciprocă, însă în cazul pendulului nostru uriaÈ™, care reprezintă Timpul, situaÈ›ia stă puÈ›in altfel. Din cauza neglijării faptului de a tinde spre o perfecÈ›ionare, aceste oscilaÈ›ii ale timpului au fost supramărite, ceea ce nu a adus la o împreunare paÈ™nică, ci la distrugerea totală a acestor stări opuse, care reprezintă trecutul È™i viitorul. Și dacă trecutul È™i viitorul au dispărut, atunci prezentul ca È™i cum ar fi orfan, stă pe loc! FEMEIA: Cred că acum încep să înÈ›eleg... BÃRABTUL: Și-ncă asta nu e tot. Toate aceste fenomene au loc la anumite nivele ale cîmpului întregului Univers! Odată ce aceste nivele sunt afectate în anumite regiuni ale lor, se formează o lipsă, nu numai a timpului, dar È™i a substanÈ›ei È™i a spaÈ›iului, adică a unui anumit punct. Acest punct tinde să pătrundă în infinit È™i infinitul tinde să pătrundă în punct. ÃŽn fiecare punct din cîmpul Absolutului, se găseÈ™te informaÈ›ia nedeterminată despre întregul Univers È™i mai cu seamă, despre cel obstacol ce ne creează atîtea probleme. Cu alte cuvinte, punctul este infinitul nedeterminat, infinitul este punctul nedeterminat. FEMEIA: (îngîndurată) Ce situaÈ›ie încurcată! BÃRABTUL: AÈ™adar, există contradicÈ›ie... Absolutul rămîne în punctul celui mai fin nivel al cîmpului È™i totodată se lărgeÈ™te, formînd o nouă substanță, un nou timp È™i un nou spaÈ›iu. Dezvoltarea se va desfășura ca mai înainte, după principiul pendulului, numai că de data aceasta, va trebui în primul rînd noi È™i-apoi împreună cu ceilalÈ›i, să avem grijă ca pendulul să se manifeste prin oscilaÈ›ii constante. FEMEIA: (nedumerită) Ce vrei să spui? BÃRABTUL: Vreau să spun că oamenii din jurul nostru, au împietrit, È™i vor fi descoperiÈ›i peste foarte mulÈ›i ani de aÈ™a numiÈ›ii arheologi interplanetari, care se vor manifesta în alte generaÈ›ii È™i vor scoate la suprafață trecutul întregului Univers! FEMEIA: Dar nu te înÈ›eleg! BÃRABTUL: ÃŽÈ›i spuneam doar, că se va forma o substanță nouă, un spaÈ›iu È™i un timp nou. Oglinzile de pe noua plapumă a Universului, nu vor mai fi aceleaÈ™i. De acum în colo, vor fi niÈ™te oglinzi virgine È™i ideale, în care reflectările noastre vor forma alÈ›i oameni! FEMEIA: (speriată) Cum adică alÈ›i oameni? BÃRABTUL: (cît se poate de calm) Uite-aÈ™a! FEMEIA: Nu pot să cred! (se plimbă agitată de ici colo) Și cei care au fost, de acum nu vor mai fi? Chiar vor dispărea toÈ›i pînă la ultimul individ? BÃRABTUL: Exact! Anume aÈ™a È™i se va întîmpla, dar după cum È›i-am spus, se vor forma alÈ›ii... Pentru început, priveÈ™te în această oglindă È™i te vei convinge! FEMEIA: (priveÈ™te în oglindă, în care vede oraÈ™ul pustiit cu străzile sale, unde nu e È›ipenie de om) Nu pot să cred... BÃRABTUL: Asta e! Nu ai ce face cu realitatea! Că de altfel, e realitatea pe care ne-am creat-o noi înÈ™ine! FEMEIA: (speriată parcă) Și-acum ce urmează? BÃRABTUL: (miÈ™că pendulul) Acum pendulul va menÈ›ine cursul timpului prin oscilaÈ›ii constante È™i viaÈ›a se va începe de la început (O rafală de vînt năvăleÈ™te scena, respectiv auzindu-se foÈ™nete de frunze È™i fîlfîiri de aripi.) VOCEA DOMNULUI: Adame, unde eÈ™ti? BÃRABTUL: Sunt aici Doamne... SCENA 23 (Scena reprezintă o altă scenă de teatru, în avanscena căreia stau BARMANUL, ÃŽNGERUL, VECINUL I, VECINUL II È™i DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI È™i EXAGERAT DE FARDATÃ; ToÈ›i se închină, privind înspre ambele direcÈ›ii ale culiselor, aÈ™teptîndu-i pe Adam È™i Eva. ÃŽn sală se aud aplauze, „bravo!†etc. Se mai închină de cîteva ori apoi se trage cortina) VECINUL I: Domnilor, spectacolul s-a terminat deja, iar ei nu-s! Ce înseamnă asta? VECINUL II: Poate i-a jignit cineva È™i acum sunt supăraÈ›i? BARMANUL: Domnilor, cine doreÈ™te ceva de băut? ÃŽNGERUL: Tatăl nostru, carele eÈ™ti în ceruri... (La auzul acestor cuvinte, BARMANUL se scutură puÈ›in) DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI ȘI EXAGERAT DE FARDTÃ: Meno male că am scos-o în capăt È™i cu premiera aceasta! Părea c-o să dureze veÈ™nic! VECINUL I: AveÈ›i dreptate doamnă! La fel È™i eu credeam că n-o să mai văd niciodată realitatea! VECINUL II: Ce spui prostule, realitatea nu se vede! Realitatea se simte! VECINUL I: Și dacă eu vreau s-o văd, È›ie ce-È›i pasă? BARMANUL: Domnilor, cine doreÈ™te o bericică răcoritore, rog să se apropie de tejghea! ÃŽNGERUL: Pîinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi È™i ne iartă nouă greÈ™elile noastre, precum È™i noi... (BARMANUL are un alt acces de scuturătură la auzul rugăciunii) DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI ȘI EXAGERAT DE FARDTÃ: Chiar acum voi merge la un magazin È™i-mi voi cumpăra o nouă pereche de ochelari! AceÈ™tia de acum È™i-au pierdut culoarea! VECINUL II: (către DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI ȘI EXAGERAT DE FARDTÃ) Doamnă, dacă îmi permiteÈ›i, pot să vă invit l o cafea? DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI ȘI EXAGERAT DE FARDTÃ: ÃŽmi pare rău, dar i-am promis deja domnului Vecin I! VECINUL I: (îl priveÈ™te învingător pe VECINUL II) Mă ierÈ›i amice, È›i-am luat-o înainte! VECINUL II: (enervat È™i dezamăgit se apropie de tejghea) Domnule Barman, dă-mi, te rog, ceva mai tare! BARMANUL: Ce anume? VECINUL II: Vodkă, ai? BARMANUL: Da desigur! (scoate o sticlă de vodkă È™i-i toarnă VECINULUI II) ÃŽNGERUL: Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveÈ™te... (AcelaÈ™i joc cu BARMNUL, de data aceasta trupul parcă îi amorÈ›eÈ™te, scăpînd È™i sticla de vodkă din mînă È™i oasele-i parcă pocnesc toate) VECINUL II: Domnule ÃŽnger, vă ajunge! Coborîți odată pe pămînt, ce dracu! BARMANUL: (revenindu-È™i; pentru el) ÃŽl omor acuÈ™i... ÃŽNGERUL: (cu privirea în cer) Iartă-i Doamne, căci nu È™tiu ce spun!... VECINUL I: (apropiindu-se de DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI ȘI EXAGERAT DE FARDTÃ) Trebuie să È™tiÈ›i că nu am întîlnit niciodată o femeie atît de frumoasă! DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI ȘI EXAGERAT DE FARDTÃ: (privind într-o oglinjoară È™i È™tergîndu-È™i machiajul) Ah, mă simt foarte măgulită, dar nu e nevoie să exageraÈ›i atît! VECINUL I: Doamnă, È™tiÈ›i eu, de obicei, sunt foarte ruÈ™inos cu femeile, dar cu d-stră e altfel! DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI ȘI CARE NU MAI ESTE EXAGERAT DE FARDTÃ: (punîndu-È™i oglinjoara în poÈ™etă) Ei, nu v-aÈ›i răzgîndit în privinÈ›a cafelei? VECINUL I: Nu, ce vorbiÈ›i... DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI ȘI CARE NU MAI ESTE EXAGERAT DE FARDTÃ: Atunci să mergem! (ies ambii) VECINUL II: (servindu-È™i cinzeaca) ȘtiÈ›i domnule Barman, odată am vrut să devin È™i eu barman. BARMANUL: Serios? Și de ce nu aÈ›i făcut-o? VECINUL II: Nu mai È™tiu. Cred că pînă la urmă, m-am decis totuÈ™i să fiu un vecin! BARMANUL: Să È™tiÈ›i că nu e chiar atît de rău să fii un vecin! VECINUL II: AveÈ›i dreptate, dar uneori îți vine să-È›i ieÈ™i din piele! Cînd stai È™i te gîndeÈ™ti că ieÈ™ti un simplu vecin, nici nu mai ai poftă de viață! BARMANUL: CredeÈ›i că profesia mea de barman e mai uÈ™oară? VECINUL II: Nu, nu cred, dar e o chestie mai interesantă cînd È™tii că eÈ™ti barman! BARMANUL: Pe dracu! ÃŽNGERUL: Domnilor, e timpul să plecăm! Spectacolul s-a sfîrÈ™it pentru totdeauna È™i trebuie să ne începem rolurile în adevărata viață! BARMANUL: Domnule ÃŽnger, mi se rupe de cuvintele d-stră! CăraÈ›i-vă naibii de aici, altfel vă rup în bătaie! Nu am chef acum să discut cu un È›icnit! ÃŽNGERUL: AveÈ›i dreptate! (gîndindu-se) De ce sunt atît de È›icnit? BARMANUL: Domnule ÃŽnger, cum credeÈ›i d-stră că e posibil să explici unui È›icnit, de ce s-a È›icnit! CăraÈ›i-vă cu biniÈ™oru’, pînă nu v-am rupt oasele! ÃŽNGERUL: Iarăși aveÈ›i dreptate! Cred că ar fi mai bine să plec! (se întoarce È™i iese) BARMANUL: (enervat È™i furios) Dobitocul... Și cînd te gîndeÈ™ti că e un înger! VECINUL II: Anume că e un înger! De ce vă comportaÈ›i aÈ™a cu el? BARMANUL: Domnule, îmi pare rău, dar È™i d-stră mă enervaÈ›i! Vă rog să vă ridicaÈ›i È™i să părăsiÈ›i localul! VECINUL II: (mirat) Ce aveÈ›i domnule Barman? BARMANUL: (foarte furios) Am spus să È™tergeÈ›i putina, altfel chem sicurezza È™i veÈ›i zbura afară cu forÈ›a! VECINUL II: (jenat) Bine, plec... Nu vă supăraÈ›i... Am vrut doar să vă È›in companie... BARMANUL: (urlînd ca un animal) Afaaaarăăă pocituurăăă! VECINUL II: (speriat) EÈ™ti o scîrnăvie! (iese) (BARMANUL stă după tejghea cu mîinele ridicate în sus È™i urlînd ca un nebun, de parcă ar ieÈ™i din propria piele. Urmează un joc haotic de lumini, în timpul căreia, el parcă este înghiÈ›it de pămînt, pînă cînd nu se mai vede din sală. După o pauză, de după tejghea apare Satan, în formă de È™arpe, care se tîrăște în avanscenă, priveÈ™te puÈ›in în sală, apoi dispare în culise) CORTINA
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy