VASILE CHIRA
NICANOR ȘI SECUNDA


















Vasile Chira: n. 7 noiembrie, 1962, Breb, Maramureș. Studii de teologie, filosofie și litere. Doctor în filosofie al Univ. ,,Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din aprilie 2006). Lector univ. la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” Univ. „Lucian Blaga”, Sibiu.

Scrieri: Scrisoarea unui bolnav de SIDA către Cer. Perspective medicale și teologice ale infecției cu HIV/SIDA, (Tipărită cu binecuvântarea Î.P.S. Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului) Ed. Dacia, Cluj, 1999 ; Homo interrogans (poeme), Ed. Dacia, 1999 ; Curs de limba latină pentru studenții facultăților de teologie Vol. I, Morfologia, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000 ; Jocul eonilor (poeme), Ed. Eikon, 2004 ; Requiem. Dialogul lutului cu Ființa, Ed. Eikon, 2005 ;
O noapte cu Dumnezeu (poeme), Ed. Eikon, 2005 ; Dominantele gândirii cioraniene, Ed. Univ. ,,Lucian Blaga” Sibiu, 2006 ; Curs de limba greacă veche. Pentru studenții facultăților de teologie. Vol. I, Morfologia, Ed. Univ. „Lucian Blaga”, Sibiu, 2006 ; Fragmentarium, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu ; Orologiul (roman), (în curs de apariție) ; Istoria filosofiei presocratice în 300 de capete – în pregătire ; Cosmologia Sfântului Ioan Gură de Aur – în pregătire ; Fuga din marsupiu (roman) – în pregătire ; Prelegeri de istorie a filosofiei germane – în pregătire ;

VASILE CHIRA





NICANOR ȘI SECUNDA

TRAGEDIE ÎN 7 ACTE






EDITURA EIKON
CLUJ-NAPOCA
2007


Culegere: Malvina Chira
Tehnoredactare: Ionuț Olariu


























CUVÂNT CÃTRE CITITOR

În anul 295 p. chr. (n) pe vremea protoaugustului Caius Aurelius Diocletianus (284-304) doi tineri miri creștini, Timotei și Mavra, din Tebaida Egiptului sunt arestați și duși înaintea procuratorului Arianus care-i condamnă la moarte prin crucificare. Sunt răstigniți față în față îmbărbătându-se reciproc până când, după o lungă agonie își dau duhurile pe cruce. Tragedia Nicanor și Secunda pornește de la acest eveniment antic și vrea să fie, păstrând evident proporțiile estetice (nu și cele ontologice) o replică creștină la opera shakespeareană Romeo și Julieta. Protagoniștii tragediei noastre nu mor unul pentru celălalt mânați de capriciile unui instinct erotic orb, ci acceptă amândoi moartea pentru Hristos, iubirea lor imaculată, cu nimic mai profundă, îmbrăcând formele mistice ale unui memoriabil ,,amor Dei”. În acest fel nunta cosmică ce se sfârșește cu moartea martirică a celor doi miri se transformă într-o veritabilă hristogamie. Conținutul ideatic al polemicilor dintre creștini și păgâni, frecvente în această tragedie, este inspirat, în parte din lucrările unor apologeți creștini: Iustin Martirul și Filosoful (Apologiile și Dialogul cu iudeul Tryfon), Clement Alexandrinul (Protrepticul), Tertulian (Apologeticul), Minucius Felix (Octavius), Ciprian (Către Donatus), Origen (Contra lui Celsus), Teofil al Antiohiei (Trei cărți către Autolic), Atenagora Atenianul (Solie în favoarea creștinilor), din actele martirice sau literatura hagiografică (Martyrologium Romanum, Biblioteca hagiographică latina și Biblioteca hagiographica graeca). Având în vedere faptul că pentru perioada la care ne referim (sfârșitul sec. III d. Hr.) nu avem o rânduială bine definită a Sfintei Liturghii și nici un ritual consacrat care să valideze căsătoria din punct de vedere creștin, în virtutea unei autonomii artistice, în actul al patrulea, ne-am permis să preluăm texte liturgice atestate fie înainte fie după această perioadă. Astfel pentru euharistie am folosit elemente din Didahia celor 12 apostoli, Apologia I a Sf. Iustin Martirul și Filosoful, Tradiția Apostolică a lui Ipolit Romanul, Liturghia Clementină, și din cele trei liturghii tradiționale ale Bisericii Ortodoxe (Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, Liturghia Sf. Vasile cel Mare și Liturghia darurilor mai înainte sfințite numită și a Sf. Grigorie Dialogul), iar pentru cununie din Codex Barberinus Graecus 336, Codex Coislinus 213 precum și din actuala rânduială a tainei căsătoriei.
Replicile în limbile clasice (greacă și latină) inserate în text precum și traducerea lor în limba română, cu excepția unor texte consacrate, citate biblice, formule liturgice, expresii, întrebări și răspunsuri uzuale în dialogul martir-persecutor din cadrul proceselor, aparțin autorului.
VASILE CHIRA

P.S.
Autorul își exprimă dorința testamentară ca oricine va pune în scenă această tragedie să țină seama de indicațiile sale muzicale din folclorul maramureșean, din repertoriul clasic și din muzica psaltică deoarece tonalitățile lor abisale i-au inspirat cele mai grave momente din piesă. Cu aceste excepții, muzica și decorul pot fi regândite în funcție de sensibilitatea regi

Soției mele Malvina fără a cărei afecțiune n-aș fi scris această carte.

























PERSOANELE

NICANOR – mirele
SECUNDA – mireasa
DIOCLEÞIAN – împărat roman, protoaugust
GALERIU – împărat roman, caesar (ginerele lui
Dioclețian)
HIEROCLES – filosof neoplatonic, guvernatorul
Bitiniei
IANUARIUS – secretar imperial
TAGISA – sacrificatorul curții
ARIANUS – procuratorul Tebaidei
CASANDRU – crainic
FELIX – preot creștin
ELPIDIFOR – diacon
CELESTIN – filosof creștin
HETULIUS – filosof roman
IRINA – mama mirelui
AQUILINIUS – tatăl mirelui
AGATIA – mama miresei
HRISANT – tatăl miresei
FAUSTINA – prietena miresei
NARCIS – prietenul mirelui
IUNIA – fecioară
CASIA – fecioară
MACRINUS – gladiator
SERAPION – soldat roman
Diacon și diaconițe, fecioare, frați și surori creștini(e), soldați romani, păgâni de toate vârstele, vânzători de animale și turnători de statui.
Faptele se petrec:
ACTUL I – la palatul imperial din Nicomidia
ACTUL II – în satul Penapion din Tebaida Egiptului
ACTUL III – la Roma
ACTUL IV – în satul Penapion din Tebaida Egiptului
ACTUL V – la reședința provinciei Tebaida
ACTUL VI – la marginea unei cetăți din Tebaida
ACTUL VII – pe întreg pământul




NICANOR ȘI SECUNDA


ACTUL I


Faptele se petrec la palatul imperial din Nicomidia (Orient).
Sala tronului. O masă din lemn de citrus cu picior de argint în formă de grifon, trei scaune cu brațe (sella imperatoria).
Pe masă un vas cu cerneală neagră (atramentum scriptorium), calamus, un toc cu pene de scris, volume de papirus, un codex de pergament, un vas cu burete de șters (spongea), un scalprum și câteva cupe aurite.
Pe pereți fresce înfățișând scene de vânătoare. Dușumea cu mozaic de aur și pietre prețioase. În fundul sălii Dioclețian șezând pe tron, cu coroana pe cap, îmbrăcat într-o togă purpurie de mătase împodobită cu aur.
În dreapta o statuie a lui Jupiter având în față un altar cu vase pentru jertfe. În stânga bustul lui Augustus. La intrare garda dispusă pe două rânduri.
La masă, pe cele trei scaune: Galerius îmbrăcat în togă purpurie, Hierocles purtând togă albă pe a cărei margine este cusută o panglică de purpură și Ianuarius, secretarul imperial.

DIOCLEÞIAN: (îngândurat) Revolte după revolte în toate colțurile imperiului. Granițele sunt în pericol. Trebuie să luptăm cu sarmații, cu goții, cu perșii și cu carpii. Poruncesc să se reducă efectivul militarilor din legiuni și să se înmulțească unitățile. Vom concentra armata în principalele puncte ale imperiului și vom așeza trupe de intervenție la granițe.
Oare cu ce-am supărat pe zei ? Tocmai acum în plină reformă monetară…
GALERIU: Știm cu toții că ți-ai încercat bărbăția cu un mistreț pe care l-ai răpus așa cum ți-a prezis druida din Galia, dar lupta ta cea mare trebuie să se dea cu adevăratul mistreț: Aper Christianum.
Creștinii sunt vinovați de răscoalele din Răsărit. N-au incendiat ei de două ori palatul ? Imperiul întreg stă în primejdie. Tu însuți ar trebui să te păzești de conjurația acestor criminali care și-au făcut cuib în palatul imperial și așteaptă momentul să se răzbune.
DIOCLEÞIAN: (indignat) Vreau pace și unitate nu discordie !
GALERIU: De când s-au ivit creștinii în imperiu a fugit zâmbetul de pe fețele romanilor. Războaie pretutindeni, boli, secete, lăcuste și foamete.
DIOCLEÞIAN: Avem alte priorități, Galeriu.
GALERIU: Ce poate fi mai important decât înlăturarea creștinilor ?
DIOCLEÞIAN: Înlăturarea atacurilor de la granițe, construirea de noi fortărețe, reorganizarea provinciilor, refacerea sistemului fiscal și alte asemenea lor.
GALERIU: Dacă vrei să redai Romei vechea strălucire, curăță imperiul de creștini. Nu vezi că poporul părăsește sanctuarele și templele devin pustii?
HIEROCLES: Toată suflarea e recunoscătoare lui Jupiter, Junonei și lui Mithra. Până și elefanții își pleacă dimineața genunchii și se închină zeilor numai creștinii îi hulesc.
GALERIU: Ai luptat până acum cu înțelepciune pentru ordinea și unitatea statului roman însă atâta vreme cât cetățile sunt pline de creștini, atâta vreme cât zeii Romei sunt batjocoriți, nu-ți vei îndeplini visul. Creștinii se înmulțesc și vor râvni la puterea Romei. Poruncește să fie nimiciți, răzbună zeii romani și astfel vor înceta discordiile.
HIEROCLES: Nu cerem neapărat creștinilor să-și părăsească Dumnezeul la care țin atât de mult, ci pe lângă el să se închine și zeilor noștri. Dacă nu se învoiesc să facă acest lucru sunt demni de cele mai crude pedepse.
GALERIU: Jupiter a dăruit împăraților Romei domnie fără de sfârșit iar creștinii propo-văduiesc cu nerușinare pieirea urbei eterne.
DIOCLEÞIAN: (se ridică și se plimbă agitat prin fața tronului) Crimen laesae majestatis!
GALERIU: (ridicându-se) Crimen laesae publicae Religionis!
HIEROCLES: Sfidează legile romane. Nu participă la serbări nu prăznuiesc ziua împăratului, nu-și împodobesc ușile cu verdeață, nu se arată în amfiteatre.
GALERIU: Un împletitor de corturi din Tars și niște pescari din Galileea au purtat sămânța creștină din Damasc până în Antiohia, de la Antiohia la Atena și din Atena până în Efes și Roma. Suntem oare noi mai neputincioși decât ei ? Nu ! Cu puterea noastră și cu ajutorul zeilor îi vom stârpi.
DIOCLEÞIAN: Autoritatea imperiului va dăinui prin întărirea religiei noastre tradiționale, nu prin adoptarea unor credințe noi precum creștinismul și maniheismul.
HIEROCLES: Toate credințele romane și străine inclusiv cea creștină trebuie unite într-o singură religie, eliberată de mituri și superstiții. Cât despre creștini ei trebuie să se întoarcă la primele sale învățături, căci ceea ce mărturisesc astăzi creștinii e diferit de ceea ce spunea Iisus din Nazaret. El nu se credea Dumnezeu ci un simplu învățător și era îngăduitor cu religiile altor popoare. Numai pescarii din Galileea au făcut din el Dumnezeu.
DIOCLEÞIAN: Chemați sacrificatorul !
IANUARIUS: (iese grăbit)
TAGISA: (salută bătându-se cu pumnul drept în umărul stâng în poziție de drepți, sărută marginea mantiei împăratului) La ordin maiestate !
DIOCLEÞIAN: Tagisa, adu animalul de jertfă și cercetează-i cu atenție măruntaiele să vedem ce ne pregătește viitorul !
TAGISA: (examinând măruntaiele) Nici un semn, stăpâne !
DIOCLEÞIAN: Sacrifică din nou !
TAGISA: Să-mi fie cu iertare Stăpâne, dar nici de această dată nu văd semne.
DIOCLEÞIAN: (indignat) Zeii noștri refuză să se arate în această jertfă căci se află în palat oameni neconsacrați care-i împiedică prin ură.
GALERIU: Te-ai înșelat stăpâne crezând în cinstea creștinilor! I-ai lăsat să ocupe funcții în stat! Se întind ca o pecingine. Egiptul geme de creștini; și-au făcut biserici în Alexandria în Arsinoe în Pelusium și Hermopolis. Numai în Antiohia sunt 30 de mii. Ciuma galileeană ți-a invadat până și familia. Împărăteasa Prisca e vrăjită de obiceiurile creștinilor, iar Valeria fiica ta și soția mea le iau apărarea.
DIOCLEÞIAN: Voi întreba zeii. Pregătiți garda. Mă duc la oracolul lui Apollo din Milet (iese împreună cu Ianuarius și Tagisa).
HIEROCLES: Împăratul trebuie doar să se învoiască. Apoi totul va curge de la sine.
GALERIU: Bine ai grăit Hierocles ! Este de ajuns ca Diocletianus să facă începutul. Încăpățânarea și obrăzniciile creștinilor îl vor înfuria până într-acolo încât va deveni mai crud decât Nero și Deciu.
HIEROCLES: Protoaugustul Dioclețian e bolnav și înaintat în zile, iar tu Galeriu în calitate de caezar și ginere îi vei urma la tron.
GALERIU: Să te asculte zeii Hierocles ! Numai atunci va înceta nebunia galileenilor. Nu va rămâne picior de creștin pe tot întinsul imperiului. Călăii își vor toci săbiile de capetele lor, rugurile vor arde până în zori, lemnele pădurilor nu vor face față răstignirilor, apele Tibrului și ale Nilului se vor înroși și Marea cea mare se va umplea cu sânge. Voi arunca creștinii în arenă. Voi aduce lei, leoparzi, tigri și urși. Poporul are nevoie de sânge, de pâine și de circ.
DIOCLEÞIAN: (intrând în scenă cu Ianuarius) Voința zeilor este să pornim prigoană împotriva creștinilor. O vom face dar fără vărsare de sânge.
HIEROCLES: Nu se va ajunge la vărsare de sânge, stăpâne.
DIOCLEÞIAN: Mi-e teamă că lupta noastră va fi zadarnică. Creștinii s-au înmulțit. E greu să te împotrivești vântului. A încercat și Nero și Domițian și Traian și Marcus Aurelius și Septimius Sever și Deciu și Valerian. Vărsarea de sânge n-a avut sorți de izbândă.
GALERIU: Trebuie mai întâi amenințați. S-au săturat de rug și de cruce, vor trece în masă la religia romană.
DIOCLEÞIAN: (se adresează secretarului ezitând)
Scrie! Toți cei care slujesc în armata romană sunt obligați să jertfească zeilor și împăratului.
HIEROCLES: Trăiască protoaugustul Diocletianus, împăratul și zeul nostru.
GALERIU: Să trăiască !
DIOCLEÞIAN: Interzicem creștinilor orice adunare. Bisericile să fie dărâmate iar cărțile arse în public. Episcopii, preoții, diaconii, lectorii și exorciștii creștini să fie arestați. Cei ce vor binevoi să se lepede de credința în Hristos să fie puși în libertate iar cei îndărătnici să fie siliți prin pedepse să jertfească zeilor.
GALERIU: Nomen christianorum deleto.
(Se aud sunete de flaut)
DIOCLEÞIAN: Fie voința zeilor ! Acum însă e vremea să mai uităm de necazuri. Săptămâna viitoare va avea loc consacrarea lui Florius ca preot al zeului Marte. Cu această ocazie vom da un banchet în cinstea preoților și vestalelor. (Adresându-se secretarului) Aduceți din Alexandria o corabie de grâu pentru pâine și douăzeci butoaie de vin. Mergeți la Roma și scormoniți „vivaria” . Aduceți căprioare, cerbi, iepuri și mistreți. Pregătiți 3000 de pești și 8000 de păsări, iar poporului să i se dea pâine și carne din belșug. Ne vom desfăta împreună cu fericiții zei. Noi vom gusta din rodul viței iar ei vor bea ambrozie și nectar. Vreau ugere de scroafe tinere, faguri de miere și ficat de gâscă !
GALERIU: (entuziasmat)
Fructe de mare, sepii, arici și stridii !
HIEROCLES: (râzând) Flautiști și harpiști din Alexandria !
DIOCLEÞIAN: (bine dispus) Creieri de păun și limbi de privighetoare !

CORTINA




ACTUL II


Faptele se petrec în satul Penapion din Tebaida Egiptului. Creștinii din această localitate se întâlnesc seara, în ascuns, la o cină (agapă) în casa preotului Felix. În mijlocul camerei o masă lungă cu bănci groase de lemn împrejur. Pe masă ulcioare de lut cu apă și vin, fructe, sfeșnice cu lumânări, o cutie de chibrituri de sulf și o cruce de lemn. Pe peretele din fund o frescă reprezentând un pește, un miel, un porumbel, litera grecească tau (t) și o ramură de măslin. În stânga pe o masă mai mică suluri de papirus de mărimi diferite și două codex-uri de pergament. În dreapta două cufere vechi și o amforă. Secunda îmbrăcată cu un veșmânt alb asemănător cu stola romană, încinsă peste mijloc cu o cingătoare purpurie, aranjează masa.

NICANOR: (intrând) Secunda!
SECUNDA: (cu un urcior în mână) Nicanor!
NICANOR: (sărutând-o pe frunte) Mi-a fost dor de tine ! Nu speram să vii atât de devreme !
SECUNDA: Mi-a trimis vorbă astăzi dimineață părintele Felix să-i dau o mână de ajutor. Tocmai am isprăvit cu pregătirea mesei. Dânsul a plecat să cheme văduvele la agapă.
NICANOR (luându-i mâna): Cât de bun e Dumnezeu! Când te zăresc, sufletul mi se umple de o bucurie sfântă. Chipul tău îmi dă putere să lupt împotriva răului și să arăt oamenilor calea spre Hristos. Nu mai pot nici trăi nici muri fără tine. Mi-a înfrunzit inima pe tulpina ființei tale.
SECUNDA: (zâmbind) Părintele Felix va anunța în adunarea din această seară ziua căsătoriei noastre.
NICANOR: Știu. Am stat de vorbă cu dânsul aseară până târziu.
SECUNDA: Trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu că existăm, că îngăduie și binecuvintează taina iubirii noastre.
NICANOR: Vreau să ne iubim și aici și în cer !
SECUNDA: Ce bucurie să trăiești și să învii alături de soțul tău !
NICANOR: Alături de soț și de copii, iubita mea, căci atâta vreme cât nu-ți strigă nimeni „tată” nu te poți asemăna cu Dumnezeu.
SECUNDA: Adevăr grăiești, iubitul meu ! Nici Maicii Domnului nu i te asemeni dacă ți-e străină taina iubirii de fii!
NICANOR: Ard de nerăbdare să citim împreună, să postim, să-i ajutăm pe cei bolnavi…
SECUNDA: Vreau să facem din casa noastră o mică biserică din care să nu înceteze rugăciunea și cântarea.
NICANOR: Omul singur cade mai lesne în ispită. Unde sânt doi și omului îi este mai greu să păcătuiască dar și satanei să ademenească pentru că există un al treilea.
SECUNDA: Poate că Hristos nu ne vrea singuri la judecată ci dorește să ne înfățișăm înaintea lui cu un martor.
NICANOR: Numai la școala căsătoriei înveți să-i iubești pe ceilalți. La rădăcina singurătății cresc buruienele răutății și ale iubirii de sine. Mai lesne este oamenilor să se mântuiască îmbrățișați.
SECUNDA: Întotdeauna avem doi martori, pe celălalt și pe Hristos. Noi ne întindem brațele unul spre celălalt, dar el ne cuprinde pe amândoi, noi ne uităm unul în ochii celuilalt, dar el ne privește pe amândoi de sus, noi plângem dar lacrimile curg din ochii lui. Când buzele noastre se întâlnesc îl sărutăm amândoi pe Hristos.
NICANOR: (sărutând mâna Secundei) Amin !
SECUNDA: Spune-mi sincer Nicanor, nu-ți vei pierde râvna pentru cele sfinte, pentru lectură, pentru scris dacă-ți voi fi alături ?
NICANOR: Nicidecum draga mea ! Iubirea ta îmi dă forță și curaj. Astăzi la prânz am încheiat al doilea capitol din apologia mea, De consuetudinibus christianorum . Cu totul altfel alunecă pana când ești iubit. Știi Secunda, eu cred că marile idei se nasc din îmbrățișări.
SECUNDA: (sărutându-i mâna lui Nicanor) Uneori mi-e frică pentru noi, Nicanor ! Romanii vânează pretutindeni pe creștini. Doamne, parcă toate rugurile ard în inima mea !
NICANOR: Atâta vreme cât trăim trebuie să oferim totul lui Dumnezeu. El ne-a dăruit pământul, cerul, ființa, sănătatea, iubirea. Până și fiul său a coborât în timp să pătimească pe cruce. Nu mă voi ascunde ca un trădător Secunda, ci voi lupta pentru numele Lui până la moarte. Prin aceasta nu facem altceva decât să acceptăm de bunăvoie ceea ce până la urmă cu toții vom fi siliți să acceptăm.
FELIX: (intrând) Lăudat să fie Domnul ! Bine ai venit frate Nicanor !
NICANOR: (înclinându-se) Să-l lăudăm în veci ! Bine v-am găsit Părinte Felix !
FELIX: Ce atmosferă primitoare! Astăzi vom mânca bucate pregătite de Secunda! Nicanor să dai slavă lui Dumnezeu că ți-a dăruit o astfel de femeie. Există puține femei care să întruchipeze hărnicia Martei și râvna spiri-tuală a Mariei. Una dintre ele este Secunda…
SECUNDA: (roșește lăsându-și capul în jos)
FELIX: Se aud bătăi în ușă. Au sosit frații. Nicanor, scoate din cufere cărțile sfinte !
ELPIDIFOR: Lăudat să fie Domnul !
NICANOR: Să-l lăudăm în veci !
UN FRATE: Lăudat să fie Domnul !
FELIX: Să-l lăudăm în veci! Poftiți fraților poftiți ! Puneți darurile jos și așezați-vă la masă !
NICANOR: (luând pâinea și untdelemnul din mâinile unui tânăr) Mulțumim, Dumnezeu să te mântuiască !
FELIX: Să ne ridicăm fraților pentru rugăciune! Tatăl nostru,Carele ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta , facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită ci ne izbăvește de cel rău. Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururi și în vecii vecilor.
TOÞI: Amin!
FELIX: Se cuvine să mulțumim Părintelui ceresc pentru bucuria de a fi din nou împreună mai ales acum când avem nevoie de rugăciune și mângâiere. Se împlinesc fraților, cuvintele spuse de Domnul în Evanghelie: „Va veni timpul, când tot cel ce vă va ucide pe voi să i se pară că aduce închinare lui Dumnezeu” . Murim în cele mai crunte chinuri: ni se taie capetele, ni se leagă de gât pietre de moară și ne aruncă în apă, ne strujesc trupurile cu gheare de fier, ne ard pe rug, ne întind pe cruci, ne aruncă în arenă pradă leilor și câinilor, ne bat cuie în tălpi, ne îngroapă de vii, ne bat cu vine de bou, ne aruncă în cazane cu smoală fiartă, ne taie cu topoarele, ne despică trupurile cu caii, ne sfarmă oasele cu barosul, ne înfometează până la moarte, pe fecioarele noastre le silesc să se prostitueze, ne ucid cu pietre, ne răsucesc membrele, ne străpung trupurile cu fiare înroșite, morții ne sunt dezgropați, cadavrele sunt ciopârțite și înșirate prin piețe. Viața, dragii mei, nu este nici o zi de doliu, nici o zi de petrecere, ci o zi de luptă ! Dacă Mântuitorul Hristos, ca om a avut parte de suferință și noi trebuie să răbdăm gândindu-ne neîncetat la cuvintele Lui „În lume necazuri ve-ți avea, dar îndrăzniți căci Eu am biruit lumea”.
NICANOR: Încotro te îndrepți nu dai decât de spurcăciuni idolești. Dacă te îndrepți spre senat sau spre curie întâlnești jertfelnice cu tămâie și vin, vrei să împrumuți bani trebuie să semnezi chitanțe cu jurăminte către zei, te duci să cumperi de la târg dai peste statuete, intri în casele rudelor păgâne ți se pun înainte mâncăruri pregătite cu sânge, saluți pe cineva îți răspunde pomenind numele zeilor. Singura noastră armă împotriva prigonitorilor este rugăciunea. Rugați-vă ziua și noaptea, acasă și pe câmp căci într-o zi Dumnezeu va lumina cugetele și va înmuia inimile împăraților romani.
ELPIDIFOR: Părinte Felix, săptămâna trecută un diacon din Alexandria s-a autodenunțat procuratorului și după două zile de schingiuiri a fost răstignit. Ce părere aveți despre o astfel de faptă ?
FELIX: Nu este nevoie să ne aruncăm orbește în gura leului. Hristos ne cere să fim cumpătați. Nu este apostat cel ce nu se autodenunță. Dimpotrivă trebuie să luptăm din umbră, să răspândim sămânța creștină. Ce s-ar întâmpla dacă toți am fi decapitați ? În scurt timp Biserica ar dispărea de pe fața pământului. Apostaziază doar acela ce-și neagă identitatea creștină în fața persecutorilor. Înarmați-vă cu învățăturile lui Hristos, mărturisiți-L înaintea oamenilor, faceți binele, iubiți pe dușmani și atunci când va voi Dumnezeu vă veți învrednici de cununa nepieritoare a muceniciei.
NICANOR: Îngăduiți-mi, să vă citesc câteva versete dintr-un psalm al împăratului și proorocului David: ,,Cu tine pe vrăjmașii noștri îi vom lovi și cu numele Tău vom nimici pe cei ce se scoală asupra noastră. Pentru că nu în arcul meu voi nădăjdui și sabia mea nu mă va mântui. Că ne-ai izbăvit pe noi de cei ce ne necăjesc și pe cei ce ne urăsc pe noi i-ai rușinat. Cu Dumnezeu ne vom lăuda toată ziua și numele Tău îl vom lăuda în veac. Iar acum ne-ai lepădat și ne-ai rușinat pe noi și nu vei ieși cu oștirile noastre; Întorsu-ne-ai pe noi înapoi de la dușmanii noștri și cei ce ne urăsc pe noi ne-au jefuit. Datu-ne-ai pe noi ca oi de mâncare și întru neamuri ne-ai risipit; Vândut-ai pe poporul tău fără de preț și nu l-ai prețuit când l-ai vândut. Pusune-ai pe noi ocară vecinilor noștri, batjocură și râs celor dimprejurul nostru; Pusune-ai pe noi pildă către neamuri, clătinare de cap între popoare. Toată ziua înfruntarea mea înaintea mea este și rușinea obrazului meu m-a acoperit, de către glasul celui ce ocărăște și clevetește, de către fața vrăjmașului și prigonitorului. Acestea toate au venit peste noi și nu Te-am uitat și n-am călcat legământul Tău, și nu s-a dat înapoi inima noastră; Iar pașii noștri nu s-au abătut de la calea Ta, că ne-ai smerit pe noi în loc de durere și ne-a acoperit umbra morții. De am fi uitat numele Dumnezeului nostru și am fi întins mâinile noastre spre Dumnezeu străin, oare Dumnezeu n-ar fi cercetat acestea? Că El știe ascunzișurile inimii. Că pentru Tine suntem uciși toată ziua, socotiți am fost ca niște oi de junghiere. Deșteaptă-Te, pentru ce dormi, Doamne ? Scoală-Te și nu ne lepăda până în sfârșit. Pentru ce întorci fața Ta ? Uiți de sărăcia noastră și de necazul nostru? Că s-a plecat în țărână sufletul nostru, lipitu-s-a de pământ pântecele nostru. Scoală-Te, Doamne, ajută-ne nouă și ne izbăvește pe noi, pentru numele Tău.” Ps. 43, 7-28. Dumnezeu să ne dea sănătate și putere să răbdăm până la sfârșit. Rugăm acum diaconii și diaconițele să aducă bucatele. În timpul mesei anagnostul Nicanor ne va citi câteva fragmente din martiriul Sfântului Policarp Episcopul Smirnei care a pătimit pentru Hristos în luna februarie cu șapte zile înainte de calendele lui martie; anul 155 post christum natum pe vremea împăratului roman Antoninus Pius. Sfântul Policarp l-a cunoscut la Efes pe Sfântul Ioan Evanghelistul dar și pe alți creștini care l-au văzut cu ochii lor pe Domnul Hristos.
NICANOR: Lectura acestor fapte se va face mai întâi în dialectul grec koine însă dacă există frați care nu înțeleg această limbă îl vom citi și în alte idiomuri.
(Diaconii și diaconițele aduc tăvi cu pește sărat și pâine).
FELIX: (făcând semn celor de față să se ridice în picioare) Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, binecuvintează mâncarea, băutura și pe robii tăi adunați în numele Tău, că sfânt ești totdeauna acum și în vecii vecilor. Amin !
TOÞI:Amin !
FELIX: Să aveți poftă bună !
TOÞI: Mulțumim.
NICANOR: (citește martiriul Sfântului Policarp).
Tw:/ de; Polukavrpw/ eijV to; stavdion fwnh; ejx oujranou: ejgevneto` [Iscue, Poluvkarpe, kai; ajndrivzou. Kai; to;n me;n eijpovnta oujdeivV ei\den, th;n de; fwnh;n tw:n hJmetevrwn oiJ parovnteV h[kousan. Kai; loipo;n prosacqevntoV aujtou, QovruboV h\n mevgaV ajkousavntwn, o{ti PoluvkarpoV suneivlhtai. jEgkeimevnou de; tou: ajnqupavtou kai; levgontoV` [Omoson, kai; ajpoluvw se, loidovohson to;n Cristo[n, e[fh oJ PoluvkarpoVÿ Ogdohvkonta kai; e{x e[th douleuvw aujtw:/, kai; aujde;n me; hjdivkhsenÿ kai; pw:V duvnamai blasfhuh:sai to;n basileva mou to;n swvsantav me ;
JO de; ajnquvpatoV ei\pen` Qhriva e[cw, touvtoiV se parabalw:, eja;n mh; metanohvsh/V››. JO de; ei|penÿ kavlei, «ajmetavqetoV ga;r hJ ajpo; tw:n kreittovnwn ejpi; ta; ceivrw metavnoiaÿ kalo;n de; metativqesqai ajpo; tw:n calepw:n ejpi; ta; divkaia. JO de; pavlin pro;V aujtovnÿ «Puriv se poihvsw dapanhqh:nai, eij tw:n qhrivwn katafronei:V, ejavn uh; metanohvsh/V». JO de; PoluvkarpoV ei\pen` «Pu:r ajpeilei:V to; pro;V w{ran kaiovmenon kai; met= ojlivgon sbennuvmenon` ajgnoei:V ga;r to; th:V mellouvshV krivsewV kai; aijwnivou kolavsewV toi:V ajsebevsi throuvmenon pu:r ajlla; tiv braduvneiV ; fevre, o{ bouvlei» EujqevwV ou\n aujtw:/ perietivqeto ta; pro;V th;n pura;n hJrmosmena o[rgana. Mellovntwn de; oujtw:n kai; proshlou:n, ei\pen` [Afetev me au{twV` oJ ga;r dou;V uJpomei:nai to; pu:r, dwvsei kai; cwri;V th:V uJmetevraV ejk tw:n h{lwn ajsfaleivaV a[sfaleivaV a[skulton ejpimei:nai th:/ pura:/.
OiJ de; ouj kaqhvlwsan mevn, prosevdhsan de; aujtovn. +O o{e; ojpivsw ta;V kei:raV poihvsaV, kai; prosdeqeivV, w{sper krio;V ejpivshmoV ejk melavlou poimnivou eijV prosforavn, oJlokauvtwma dekto;n tw:/ Qew:/ hJtoimasmevnon, ajnablevyaV eijV to;n oujrano;n ei\pen` Kuvrie oJ Qeo;V oJ pantokravtwr, oJ tou: ajgaphtou: kai; eujloghtou: paidovV sou =Ihsou: Cristou: Pathvr, di= ou| th;n peri; sou: ejpivgnwsin eijlhvfamen, oJ Qeo;V ajggevlwn kai; dunavmewn, kai; pavseV th:V ktivsewV pantovV te tou: gevnouV tw;n dikaivwn, oi{ zw:sin ejnwvpiovn sou` Eujlogw: se, o{ti hjxivwsavV me th:V hJmevraV kai; w{raV tauvthV tou: labei:n me mevroV ejn ajriqmw:/ tw:n mar tuvrwn ejn tw:/ pothrivw/ tou: Cristou: sou eijV ajnavstasin zwh:V aijwnivou yuch:V te kai; swvmatoV ajfaqarsiva/ PneuvmatoV +Agivou` ejn oi|V prosdecqeivhn ejnwvpiovnsou shvmeron ejn qusiva/ pivoni kai; prosdekth:/, kaqw;V prohtoivmasaV kai; proefanevrwsaV kai; ejplhvrwsaV, oJ ajyeudh;V kai; ajlhqino;V QeovV.
Dia; tou:to kai; peri; pavntwn se; eujlogw:, se; doxavzw dia; tou: aijwnivou kai; ejpouranivou ajrcierevwV =Ihsou: Cristou:, ajgaphtou: sou paidovV, di= ou| soi; su;n aujtw:/ kai; Pneuvmati +Agivw/ hJ dovxa kai; nu:n kai; eiJV tou;V mevllontaV aijw:naV, ajmhvn.
=AnapevmyantoV de; aujtou: to; ajme;n kai; plhrwvsantoV th;n eujchvn, oiJ tou: puro;V a[nqrwpoi ejxh:yan to; pu:r.
(Intrând Policarp în arenă glas din cer s-a făcut: „Fii tare și curajos Policarp!” Și pe cel care vorbea nimeni nu l-a văzut, însă cei care erau de față dintre ai noștri au auzit glasul. Și fiind el, de acum adus, s-a făcut mare tumult auzind ei că Policarp a fost prins. Pe când însă proconsulul insista și-i spunea: „Jură și te voi elibera, blestemă-l pe Hristos!” Policarp a răspuns: „De optzeci și șase de ani îi slujesc și nu m-a nedreptățit cu nimic. Cum aș putea să blestem pe Împăratul meu Cel care m-a mântuit?” Iar proconsulul a zis: „Am fiare sălbatice și dacă nu te vei căi te voi arunca lor”. Iar el a zis „Cheamă fiarele, căci pentru noi întoarcerea gândului de la mai bine la mai rău rămâne neschimbată. Este bine, dimpotrivă să te întorci de la nedreptăți la cele drepte. Acela (proconsulul) din nou zise către el: „Dacă nu-ți pasă de fiarele sălbatice voi face să fii mistuit prin foc de nu-ți schimbi cugetul”. Iar Policarp a zis: „Tu mă ameninți cu un foc care este aprins un ceas și după puțin se stinge, pentru că nu cunoști focul judecății viitoare și al pedepsei veșnice, foc păstrat pentru cei necredincioși. Dar de ce zăbovești ? Fă ce vrei!” Îndată au fost puse în jurul lui instrumentele pregătite pentru rug. Și voind ei să-l bată în cuie el a zis: ,,Lăsați-mă așa, căci Cel care mi-a dat tăria să rabd focul îmi va da putere să rămân fără clintire pe rug și fără măsurile voastre de siguranță cu piroanele”. Astfel nu l-au mai țintuit în cuie, ci l-au legat. Iar el cu mâinile legate la spate, precum un berbec ales din marea turmă, pregătit spre a fi adus ardere de tot bineplăcută lui Dumnezeu, ridicându-și ochii spre cer a zis: „Doamne Dumnezeule Atotțiitor, Tatăl iubitului și binecuvântatului Tău Fiu, Iisus Hristos prin care am primit cunoștința despre Tine, Dumnezeul îngerilor și al puterilor și al întregii creaturi și al întregului neam al drepților care trăiesc sub privirile Tale, Te binecuvântez că m-ai făcut vrednic de ziua și de ceasul acesta ca să iau parte și eu în numărul martirilor, la paharul Hristosului Tău, spre învierea vieții de veci a sufletului și a trupului, în nestricăciunea Duhului Sfânt, între care fă să fiu primit astăzi înaintea Ta, jertfă grasă și bineplăcută cum mai pregătit mai dinainte și mi-ai descoperit și ai împlinit, Dumnezeule cel nemincinos și adevărat. Pentru acestea și pentru toate, Te laud, Te binecuvântez și Te slăvesc prin veșnicul și cerescul Arhiereu Iisus Hristos, iubitul Tău Fiu, prin care împreună cu El și cu Duhul Sfânt Þi se cuvine slavă acum și-n veacurile ce vor veni. Amin.” După ce a pronunțat cuvântul amin și și-a isprăvit rugăciunea oamenii care se îngrijeau de foc l-au aprins).
FELIX: Viața aceasta iubiții mei este un dar pe care ni l-a făcut Dumnezeu și pe care trebuie să i-l înapoiem sfințit prin suferință. Iată de ce adevărații creștini, martirii nu se tânguiau după carnea lor care oricum își urmează drumul, ci căutau să-și salveze scânteia de eternitate sădită în ea. Acolo este esența ființei nu în oase și mădulare. Momentul acesta terestru este doar o probă, o tindă a veșniciei. Ar fi absurd ca acest vis, acest abur care o clipă se arată și apoi piere să fie totul. Adevărata viață începe odată cu acel somn pe care noi îl numim moarte. E greu de înțeles de ce oamenii se cutremură la glasul pământului care ne cere înapoi pumnul de cenușă și rămân indiferenți la glasul lui Dumnezeu care ne cere întregi. Iubirea Lui nu se poticnește de vremelnicia vieții noastre, ci de veșnicia ei. Dacă renunțăm la această carcasă de humă, oricum vremelnică, atunci când prigonitorii îndemnați de demoni ne cer să ne lepădăm de credință, Dumnezeu ne va țese din fulgere veșmânt de lumină. Cum ai putea să nu-ți dai părul din cap pentru un mănunchi de raze ?
NICANOR: Să luăm aminte, iubiții mei frați la semințele ierburilor, a florilor, a cerealelor sau a copacilor. Ele nu se sperie de bulgării de țărână care le apasă și le descompun căci știu că odată vor străpunge scoarța pământului și vor ieși la lumină. De-ar șovăi cum șovăim noi, ar mai fi cireși și stejari care să-și deschidă coroanele spre cer ? În fiecare dimineață când ne ridicăm din așternut trebuie să repetăm frații mei cuvintele Mântuitorului:,,Dacă voiește cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie” . „Căci ce-i va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul îl va pierde?”
FELIX: Amin ! Vă îndemn pe cât vă stă în putință, să nu cumpărați hrană din piețe. Păgânii stropesc toate bunurile cu vin și sânge de la jertfe ca în acest fel, fără voia noastră să ne atingem și să mâncăm din spurcatele jertfe aduse idolilor. Rog apoi pe tineri și pe tinere să fugă de teatre, de spectacolele cu gladiatori, și de dansurile desfrânate. ,,Eu Domnul Dumnezeul Tău sunt un Dumnezeu gelos“ citim în cărțile Vechiului Testament. Să ne ajute Dumnezeu !
TOÞI: Amin !
FELIX: Trecem acum la unele aspecte mai practice. Duminica viitoare în cadrul Sfintei Liturghii va avea loc căsătoria anagnostului nostru Nicanor cu fecioara Secunda. Diaconii și diaconițele noastre i-au cercetat, iar noi ne-am învoit să binecuvântăm această unire în Domnul. Diaconul Eusebiu a găsit un mort de-al păgânilor părăsit. Mâine îl vom îngropa, căci Hristos ne-a poruncit să-i iubim și pe cei ce ne urăsc.
ELPIDIFOR: Fratele Antonin ne-a adus doi copii lepădați de păgâni pe care am dori să-i încredințăm spre creștere creștină surorilor noastre văduve sau unor frați fără copii. Frații sau surorile care doresc să primească acești copii să ia legătura, până la sfârșitul acestei săptămâni, cu mine sau cu părintele Felix.
IUNIA: (având capul acoperit cu un văl negru) Părinte Felix, când vine episcopul ? Ne-ați promis că luna aceasta eu și cu Casia vom putea depune vot de castitate.
FELIX: Episcopul trebuie să sosească din zi în zi. A plecat să-i îmbărbăteze pe frații din Alexandria unde-i mare prigoană. Să fiți pregătite !
IUNIA: Mulțumim !
FELIX: Avem astăzi între noi pe gladiatorul Macrinus care renunțând la sângeroasa meserie a hotărât să slujească lui Hristos. Va intra astfel după rânduiala noastră în prima clasă a catehumenilor și anume în cea de ascultător. Până când își va găsi o altă meserie va fi întreținut de comunitatea noastră așa cum am procedat anul trecut cu sculptorul Justus și cu actorul Eulaliu.
MACRINUS: (ridicându-se în picioare). Mulțumesc !
FELIX: Până acum s-au adunat în fondul nostru de caritate 5000 de sesterți pe care îi vom rândui spre ajutorul celor bolnavi și lipsiți. Mulțumim fraților care au adus în această seară vin, pâine, grâu, untdelemn, haine, încălțăminte și bani. Nicanor te rog să treci numele donatorilor în diptice ca să-i pomenim la rugăciuni. Dumnezeu să vă răsplătească darul ! Diaconii și diaconițele noastre vor merge pe la casele creștinilor și vor întocmi liste cu cei lipsiți, orfani, bolnavi și bătrâni pentru ai putea ajuta cu hrană și îmbrăcăminte. Nicanor împreună cu fratele Nectarie vor duce mâine mâncare și îmbrăcăminte fraților noștri din mine și închisori.
(Elpidifor aprinde lumânările)
FELIX: Înainte de a face rugăciunea de despărțire vom cânta împreună imnul Lumen Jucundum , rugăciunea lumânărilor.
TOÞI: (cântă) Lumină lină a sfintei slave, a Tatălui Ceresc, Celui fără de moarte, a Sfântului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl , pe Fiul și pe Sfântul Duh Dumnezeu. Vrednic ești în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viață, pentru aceasta lumea Te slăvește.
FELIX: (făcând semn celor de față să se ridice) Îți mulțumim Þie, Părinte Ceresc pentru că ne-ai săturat de bunătățile Tale cele pământești și ai îngăduit să ne împărtășim din cuvintele Tale dumnezeiești. Pomenește Doamne în împărăția Ta pe frații noștri care si-au dat viața pentru numele Tău iar pe noi întărește-ne în credință să putem slăvi numele Fiului Tău înaintea celor ce ne prigonesc. Fraților noștri din catacombe, din mine și din temnițe dă-le Doamne răbdare, putere și curaj pentru a se învrednici de cununa muceniciei căci Tu ești singurul Dumnezeu adevărat și Þie îți aducem laudă acum și în vecii vecilor.
TOÞI: Amin !
(Creștinii se despart cu sărutare frățească. Bărbații între bărbați și femeile între femei. Nicanor și Secunda pleacă ținându-se de mână.)


CORTINA













ACTUL III


Faptele se petrec într-o grădină (Hortus caeciliane) din Roma. O cărare șerpuită ce-și pierde conturul printre șiruri de chiparoși, platani, lauri și garduri vii cu tăieturi în diferite forme geometrice. Mai în față în partea stângă o bancă de piatră, o fântână arteziană având în mijloc statuia nimfei Egeria din a cărei gură izvorăște un jet spumos de apă, iar în dreapta bustul zeiței Fortuna așezată pe un soclu înalt.

HETULIU: (coborând dintr-o lectică purtată de patru sclavi, îmbrăcați în culori vii) Salve amice !
CELESTIN: (oprindu-se din mers) Salveto philosophe !
HETULIU: (aranjându-și toga) Quid agis hic?
CELESTIN: Veni in horti Caeciliani ambulare quia hodie iratus sum.

HETULIU: Eu tocmai mă întorceam de la terme și văzându-te singur am poruncit sclavilor să se oprească mai ales că îți rămăsesem dator cu un răspuns de săptămâna trecută din for, când conversația noastră, abia începută, a fost întreruptă, din păcate, de retorul Silvanus. Spuneai cumva adineauri că ești mânios, sau m-a înșelat urechea ?
CELESTIN: Precum ai auzit !
HETULIU: Din câte știu creștinilor nu le este permis să se mânie !
CELESTIN: Există și o formă de mânie bine-cuvântată. După ce Moise a vorbit cu Dumnezeu pe munte a sfărâmat vițelul de aur la care se închinau evreii. Mântuitorul Hristos de asemenea a pus mâna pe bici și a răsturnat mesele celor ce făceau negustorie în templu. Ceea ce se întâmplă în cuprinsul imperiului ar trebui să mânie pe orice om cu judecată dreaptă. Nedreptele edicte date de împăratul
Dioclețian împotriva creștinilor, la îndemnul ginerelui său Galeriu, întrec orice măsură.
HETULIU: (mângâindu-și barba) Înțeleg, dar dacă Dumnezeul vostru e bun și milostiv de ce vă lasă să muriți, de ce îngăduie atâta suferință.
CELESTIN: Pentru că Dumnezeu pariază pe scânteia de eternitate din noi. Și Dumnezeu și diavolul vor să pună mâna pe ceea ce avem mai scump în noi adică pe suflet. Trupul nu este râvnit decât de viermii pământului. Nu ne este permis să-l judecăm pe Dumnezeu. Ca să-L judecăm trebuie să-L cunoaștem. Dumnezeu transcende condiția binelui și a răului. Paternitatea lui este transcendentală nu afectiv empirică. El este cădere continuă. Cădere în sine. Dumnezeu este Tatăl infinității din noi, nu al sângelui și al oaselor.
HETULIU: Vă place să muriți ? Ucideți-vă între voi, duceți-vă cu toții la Dumnezeu și nu mai faceți scandal în imperiu !
CELESTIN: Viața este un dar de la Dumnezeu pe care trebuie să-l restituim sfințit prin cruce. Nu avem dreptul să ridicăm viața nici a noastră nici a aproapelui. Cât despre scandal nu știu ce vrei să spui. Creștinii sunt cei mai demni cetățeni ai imperiului. Ei nu fură, nu varsă sânge, nu poftesc la femeia altuia, se feresc de incest, slujesc aproapele, iubindu-i până și pe vrăjmași. Noi nu suntem dușmanii neamului omenesc, așa cum credeți, ci martori ai decăderii, dușmani ai rătăcirii lui. Cu toate acestea, ne smulg limbile, ne taie venele, ne scot ochii, ne opăresc cu plumb topit. Câinii și ciorile se bat pe câmpii de la rămășițele fraților noștri. Fecioarele creștine sunt fugărite goale pe ulițele orașelor și aruncate în casele publice spre prada poftelor dobitocești ale slujbașilor romani. Și toate acestea fără nici un proces, fără nici o judecată. Ura păgânilor se îndreaptă nu împotriva fărădelegilor, de care oricum nu suntem vinovați ci împotriva numelui de creștin.
HETULIU: Numele ascunde fărădelegea !
CELESTIN: Ne dușmăniți că purtăm numele înte-meietorului religiei noastre care a murit ca un miel nevinovat pentru păcatele lumii ? De ce nu-i urâți pe platonici, pe epicureici sau pe pitagorei pentru că poartă numele conducătorilor acelor școli filosofice ?
HETULIU: Toată lumea știe că trăiți în fărădelegi, că la adunări stingeți făcliile și vă dedați împreunărilor incestuoase precum regele Oedip.
CELESTIN: Nici măcar animalelor nu le stau în fire astfel de fapte ! Cum le-ar putea săvârși creștinii ? Voi puneți pe seama noastră tocmai fărădelegile pe care le-au făcut zeii voștri. N-a zămislit Zeus copii cu mama și cu fiica sa? Nu și-a luat de soție pe propria lui soră, după cum istorisește Orfeu ? Sunt creștinii în stare să săvârșească astfel de lucruri dobitocești, când până și faptul de a privi o femeie cu poftă este considerat adulter? Creștinii se feresc chiar și de plăcerile îngăduite.
HETULIU: Creștinii suferă rugul și crucea pentru că refuză să se închine zeilor noștri, iar aceștia se răzbună aspru pe cei ce-i necinstesc lovind poporul cu foamete, război și boli.
CELESTIN: Ura vă otrăvește sufletele și vă ațâță mânia împotriva unor oameni cinstiți. Dacă Tibrul iese din matcă dacă Nilul se varsă peste ogoare, dacă nu plouă de sus, dacă bântuie molimele, dacă nu rodește pământul, ca niște oameni fără judecată dați vina pe creștini. Dar înainte de Hristos când insulele Hiera, Helos și Rodos s-au scufundat și apele au omorât mii de oameni sau când o parte din pământurile Asiei și ale Africii au fost înghițite de Atlantic așa cum povestește Platon, unde au fost creștinii ? Cine a fost atunci de vină de vreme ce creștinii nici măcar nu existau ? Dacă în acele vremuri nimeni nu se închina adevăratului Dumnezeu, de ce n-au oprit zeii romani măcelul de la Cannae când Hanibal în urma victoriei a măsurat cu coșul inelele din degetele soldaților romani trecuți prin ascuțișul sabiei.
HETULIU: Vi se pare puțin lucru să necinstiți împărații Romei, să disprețuiți jertfele și sărbătorile publice ?
CELESTIN: Noi ne rugăm lui Dumnezeu pentru împărat să aibă viață îndelungată, pace în imperiu, sfetnici credincioși și supuși cinstiți. Împăratul este și al nostru pentru că a fost ales de Dumnezeu să stea în fruntea poporului. Oare nu prețuiesc acestea mai mult decât sângele unei vite bolnave? Împăratul este om, nu Dumnezeu căci dacă ar fi Dumnezeu n-ar mai putea fi împărat lumesc. Nu participăm la sărbătorile publice pentru că ele nu sunt adevărate sărbători. Sărbătoarea înseamnă manifestarea unei recunoștințe, îndeplinirea unei datorii față de Dumnezeu, rugăciune și jertfă și nu sacrificarea unor animale în cinstea zeilor. Și noi sărbătorim Paștele, Rusaliile, duminica dar o facem cu scopul de a mulțumi lui Hristos cel înviat și Părintelui ceresc care L-a trimis în lume. Nu ne interesează onorurile, afacerile publice, circul, teatrele, cruzimea din arene. Cu ce vă ofensăm dacă noi avem alte plăceri, iar dacă nu știm să ne desfătăm oare nu noi suntem cei păgubiți ? Când ne adunăm la vreo agapă frățească ne defăimați! Dar de la noi nu ies nori de fum din cărnurile prăjite, nu se aud strigăte și dezmierdări ca la banchetele voastre. Puținul tezaur pe care-l adunăm din contribuțiile benevole ale fraților nu-l cheltuim pentru ospețe sau pentru beții ci îngropăm morții celor lipsiți, ajutăm copiii, sclavii bătrâni și bolnavii. Iar dacă ne spunem frați o facem pentru că avem un singur tată, pe Dumnezeu. Ne adunăm să ne aducem aminte de scrierile sfinte, să ne încurajăm unii pe alții în răbdare, să cinăm cuviincios, să ne rugăm. Fiecare cină a noastră este o lecție de virtute.
HETULIU: Dacă ar fi așa precum spui nu v-ați întâlni pe ascuns, n-ați accepta cu atâta ușurință moartea ci v-ați răscula împotriva romanilor.
CELESTIN: Creștinii sunt oameni pașnici și nu răsplătesc răului cu rău ! Există creștini în adunările electorale, în palatul imperial, în taberele militare, în insule în orașe și pe ogoare. Oricând ne-am putea aduna și ne-am putea răzbuna, dar noi preferăm să murim de bună voie pentru Hristos decât să vărsăm sângele altora. Acest lucru ar fi suficient să vă facă să cugetați asupra cinstei și nevinovăției noastre. Societatea romană este sfâșiată de ură și egoism. Avea dreptate Plautus să spună în Asinaria ‚,homo homini lupus”. Unde vă este iubirea neam de gladiatori și negustori de sclavi ? Geme văzduhul de urletele sclavilor. Trăim într-o dictatură a biciului ! La creștini munca este o virtute. Noi nu trăim pe spinarea nimănui. În adunările noastre nu strigă nimeni: ,,Panem et circensis” ci ,,Ora et labora!”
HETULIU: Amice, îngăduie-mi să-ți spun, ca între filosofi, că religia creștină nu are nimic original. În persoana lui Iisus din Nazaret se îmbină trăsăturile unor zei precum Osiris, Mithra, Dionysos sau Iahve. Dumuzi, Marduk, Adonis, Osiris și Mithra mor și învie precum zeul vostru din Galileea. Ați preluat gesturile, ritualurile și învățăturile de la sumerieni, babilonieni, fenicieni, egipteni, greci și din tradiția noastră romană.
CELESTIN: Întradevăr există asemănări între creștini și celelalte religii. Hristos se naște dintr-o fecioară ca și Buda și Mithra, dar orice structură arhetipală este o sămânță a Logosului, aruncată în țarina ascunsă a minții umane, este o amprentă originară a divinității. În creștinism Absolutul se face om, nu omul se face absolut ca în budism de pildă. Religia romanilor ca și cea a grecilor sacralizează forțele cosmice, încearcă să domesticească stihiile naturii pentru bunul mers al lumii, fără să elibereze spiritul de sub tirania cosmosului. Creștinismul, este o religie care urmărește mântuirea universală.
HETULIU: Ura față de zei, basmele despre sfârșitul lumii și ideea de zeu unic le-ați împrumutat de la greci. Spre deosebire de voi ei au avut bunul simț să nu vorbească în numele lui Dumnezeu și al Fiului Său. Homer, Hesiod, Heraclit, dar mai ales Platon sunt autori ascunși ai creștinismului. Fără mintea lui Platon creștinismul ar fi fost o sectă iudaică de mâna a doua.
CELESTIN: (așezându-se pe bancă) Recunosc că multe din învățăturile lui Heraclit, Parmenide, Xenofan sau Platon au fost inspirate, de Dumnezeu. Ei s-au ridicat cu mintea până la limitele gândirii umane. Greșeala lor a fost că deși au cunoscut natura adevăratului Dumnezeu nu L-au cinstit cum se cuvine. Cum să vorbești atât de frumos despre binele suprem și despre nemurirea sufletului și apoi să cobori în Pireu pentru a te închina zeilor Eladei ? Cum să vorbești atât de adânc despre natura Unului și apoi să jertfești un cocoș lui Esculap ? Legea dată de Dumnezeu lui Moise consemnată în Pentateuh este mai veche decât Zeus împăratul Cretei și decât războiul troian despre care vorbește Homer.
HETULIU: (așezându-se lângă Celestin) Este ceva pe lumea aceasta mai adânc decât gândirea lui Platon ? Se vede că nu-i cunoști scrierile devreme ce le disprețuiești !
CELESTIN: Le cunosc și le prețuiesc. E adevărat mai puțin decât pe profeții lui Israel din care s-au inspirat filosofii elini, inclusiv Platon. Am frecventat stoicii, peripateticii, pitagoreii și platonicienii. Toți m-au dezamăgit. Epicureii neagă Providența văzând binele suprem în plăcere. Stoicii spun că Dumnezeu este o ființă coruptibilă. Învățăturile lor nu sunt cuprinse de duhul iubirii. Zeul lor este, rece, lipsit de viață, un bastard al rațiunii.
HETULIU: Pentru că nu aveți un temei real al spuselor voastre, după ce ați înlăturat vechii zei și ați falsificat tradițiile, încercați să înșelați urechile ascultătorilor cu fel și fel de sunete și cântece ca și cei ce bat toba la cultul zeiței Cibela. La Dumnezeu nu putem ajunge cântând precum lăutarii ci întrebându-ne și cugetând, făcându-ne loc prin desișul întunecos al conceptelor, luminați de fulgerele reci ale inteligenței.
CELESTIN: Ce tradiții am falsificat ?
HETULIU: Ale iudeilor și elinilor !
CELESTIN: Din câte știu iudeii au prezis că va fi o altă viață după cea pământească, iar elinii vorbeau adesea de un tribunal subteran. Și în privința muzicii te înșeli. Psalmistul David ne îndeamnă să-i aducem laudă lui Dumnezeu nu numai cu gura, ci și cu instrumente muzicale. De unde știm noi că lui Dumnezeu nu-i place mai mult să-i cânți decât să-i vorbești ? Cât despre filosofia elină trebuie să înțelegi că creștinismul a răsturnat mitul peșterii descris de Platon în dialogul Republica.
HETULIU: În ce fel ? Cei înlănțuiți în peșteră luau umbrele drept realități. Abia cel care a ieșit afară la lumina zilei s-a trezit. Cu toate acestea când s-a întors în peșteră și a spus tovarășilor săi adevărul aceștia nu i-au dat crezare, l-au batjocorit și l-au ucis. Ei bine acum când Hristos soarele prealuminos a venit El însuși în peșteră și a spus oamenilor că sunt înlănțuiți și că ceea ce văd nu este adevărata realitate, ei au ucis soarele în loc să-și bucure ochiul de lumina lui. Au închis ochii și au aruncat cu pietre în raze, au dat Eternitatea pentru abis, au schimbat ființa luminii cu un soare de smoală. Îți amintești Hetuliu, că pe cel care scapă de lanțuri îl doare grumazul ?
HETULIU: Certo !
CELESTIN: (ridicându-se de pe bancă) Prin aceasta Platon vrea să spună că mântuirea, eliberarea din peștera finitudinii nu se face fără suferință. Platon a intuit ceva din problema crucii însă n-a prevăzut uciderea soarelui. El a vorbit doar de uciderea trimișilor luminii, nu de uciderea Luminii însăși.
HETULIU: (ridicându-se de pe bancă indignat) Nu cumva ești tu mai înțelept decât Platon ?
CELESTIN: (calm) Nicidecum, însă eu mă încred mai mult în Dumnezeu decât în Platon ! S-a sfârșit cu orbecăielile poeților și filosofilor. Nu mai e nevoie să alergăm după adevăr în Milet , în Abdera, în Efes în Elea la Atena sau la Roma ci în peștera Betleemului unde Logosul lui Dumnezeu a stat culcat pe paie.
HETULIU: Cum puteți vorbi cu atâta ușurință despre Dumnezeu când Platon era convins de dificultatea de a-l descoperi ,,pe Părintele acestei lumi” și de imposibilitatea de a-l vesti după ce l-ai descoperit.
CELESTIN: Platon nu spune că este imposibil să vorbești despre Dumnezeu ci doar că este greu să faci acest lucru însă la câteva veacuri după moartea lui Platon a venit Fiul să ne vorbească despre Tatăl.
HETULIU: (peripatetizând) Creștinii au preluat mitul despre începuturile lumii de la evrei care spun că Dumnezeu a făcut pe om din pământ și după ce a suflat asupra lui suflare de viață, a fost amăgit de un șarpe, cu frumusețea unui măr, lucruri care sunt de o asemenea naivitate încât n-ar merita să fie amintite decât copiilor spre a le grăbi somnul. Prin aceasta îl jigniți pe Dumnezeu socotindu-L atât de neîndemânatic în lucrarea Sa încât nici măcar pe primul om n-a reușit să-l determine să-i rămână fidel.
CELESTIN: Moise a scris aceste fapte inspirat de Duhul lui Dumnezeu folosindu-se de un limbaj simbolic pe care se vede că nu-l înțelegi devreme ce afirmi astfel de lucruri. Poeții voștri au fost inspirați de muze, au scris din imaginație, fiind purtați de un duh înșelător. Hesiod în Teogonia nu spune cine a făcut lumea, se mulțumește să descrie doar haosul primordial. Dar spune-mi cine a transformat haosul în forme coerente ? Cine a împodobit tăria cu luminători ? Căci după acest poet, Zeus s-a născut mult mai târziu, în urma materiei și a oamenilor.
HETULIU: Dacă Dumnezeu despre care îmi vorbești este creatorul acestei lumi de ce a făcut-o rea? Cum ar putea face un Dumnezeu bun o lume plină de răutăți iar dacă a plămădit-o așa de ce-și amenință cu moartea propriile sale odrasle ?
CELESTIN: Nu Dumnezeu este creatorul răutăților din această lume. Răul este o lipsă a virtuții. Dumnezeu este un pedagog iscusit care uneori își mustră și-și pedepsește elevii, îngăduind răul doar în măsura în care poate smulge din el binele. Dumnezeul nostru poartă de grijă oamenilor pentru că e viu, pentru că nu e om ca zeii voștri.
HETULIU: Pe Jupiter ce vrei să spui ?
CELESTIN: Jupiter și Saturn au fost mai întâi oameni muritori, numai după moarte i-ați făcut zei. Saturn a fugit de teama fiului său din Creta în Italia și după ce i-a învățat pe oameni să scrie, să facă unelte și să bată monedă aceștia l-au făcut zeu. Apollo era din Delfi, Jupiter din Creta și Ceres din Eleusis. Lumea a funcționat de la începuturile ei și fără zeii Eladei și ai Romei ! Zeii voștri sunt niște năluci desfrânate și criminale. Cronos și-a mâncat proprii copii, iar Zeus zeul vostru suprem a fost crescut de o capră în Creta pe muntele Ida pe care apoi a jupuit-o făcându-și din pielea ei o mantie. Câți dumnezei nu poartă numele de Zeus? Zeus Olimpicul, Zeus Tunătorul, Zeus Privighetorul, Zeus Capitolin și alții. Unele popoare adoră crocodilii, pisicile, șerpii și lupii altele cinstesc furnicile și muștele. Credeți că ne vom lăsa seduși de scânteierea argintului și de albul fildeșului care compun chipul zeilor voștri ? Incredibil, voi îi faceți, îi plumbuiți îi răzuiți, îi împodobiți și apoi vă temeți de ei ?! Dacă ar fi dumnezei, păsările cerului nu și-ar face cuib în gura lor și păianjenii iar ocoli. Voi disprețuiți cerul și puneți la loc de cinste pământul, urâți pe adevăratul Dumnezeu și vă închinați unor statui găinățate de păsări. Turnătorii și cioplitorii de statui sunt niște oameni desfrânați, se împreunează cu fecioarele care-i ajută în munca lor. Ei transformă materia moartă, pietrele și lemnele în zei cărora voi le aduceți închinare. Oare a făcut Fidias sau Policlit o statuie care să vadă, să simtă, să râdă ?
HETULIU: Nicidecum !
CELESTIN: Adevăratele statui însuflețite și inteli-gente sunt făpturile umane ! Te-ai gândit vreodată cine este meșterul lor ? Heraclit din Efes dorind să arate natura materială, nesimțitoare a statuilor zeilor spune că se roagă lor ,,ca și cum ar vorbi caselor” . Trăiți în întunericul desfrâului și al idolatriei ca niște cârtițe animate de nelumina sorilor de funingine și a luceferilor de abanos incinerat.
HETULIU: Lucruri asemănătoare se pot spune despre voi și despre zeii voștri. Creștinii sunt o ceată de ignoranți, cizmari, lânari, curelari, postăvari, țesători, piuari și sclavi. Disprețuiesc înțelepciunea, logica, geometria, teatrul și artele. Ce încredere putem avea într-o religie propovăduită de niște pescari conduși de un biet tâmplar din Nazaret ?
CELESTIN: Noi nu disprețuim rațiunea căci ne ajută să-l înțelegem pe Dumnezeu. Folosim întrebarea și răspunsul, afirmația și negația și nu ne ferim de instrumentele logicii căci doctrina creștină presupune cunoaștere. E adevărat că nu toți oamenii sunt în stare de asemenea exerciții raționale. Celor mai simpli Dumnezeu le-a pus la îndemână credința, cel mai de preț bun care i-a fost dat vreodată omului. Cum am porni cu corăbiile în largul mării, cum ne-am ridica dimineața din așternut, cum ne-am mântui dacă ne-ar lipsi credința?
HETULIU: Moise și Iisus s-au adresat poporului evreu. Fiecare popor are zeii, obiceiurile și religia lui, prin urmare nimeni din alt neam nu este obligat să accepte legea lui Moise sau religia creștină. Egiptenii cinstesc pe Isis și Osiris, pe Jupiter, Juno și Minerva, sciții pe Papaios și Tabiti, grecii pe Zeus și Apollo. Unii mănâncă crocodilul, alții refuză oaia, sciții mănâncă oameni, indienii își devorează părinții…
CELESTIN: La Dumnezeu nu ne putem raporta ca la obiceiul de a mânca lapte de capră sau carne de elefant. Precum logica lui Aristotel este grăitoare pentru orice rațiune, tot astfel condiția Logosului întrupat trebuie acceptată de orice ființă rațională. Despre Iisus Hristos au scris profeții lui Israel cu sute de ani înainte de venirea lui ,,Iată Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și-i va da lui numele Emanuel ” sau ,,chinuit a fost dar s-a supus și nu și-a deschis gura Sa, ca un miel spre junghiere s-a adus și ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, așa nu și-a deschis gura Sa” ne spune Isaia. La fel ne spune și psalmistul David: ”Străpuns-au mâinile și picioarele mele și asupra îmbrăcăminții mele au aruncat sorți”. Chiar și locul unde urma să se nască a fost indicat cu precizie de Miheea: „Și tu Bethleeme deși ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieși stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei”. Așadar cine s-a născut dintr-o fecioară, cine a fost chinuit și nu și-a deschis gura ca un miel, cui i-au fost străpunse mâinile și picioarele, pentru a cui cămașă au tras la sorți soldații romani ! Nu s-au întâmplat toate acestea Mântuitorului nostru Iisus Hristos ? Citește evangheliile și acolo vei găsi ,,ipsa verba Domini ” .
HETULIU: Cu ce sunt mai presus proorociile lui Isaia sau a lui David decât prezicerile profeteselor din Dodona, cele făcute în templul lui Jupiter de la Amon sau de către Pytia la Delfi ?
CELESTIN: Prezicerile făcute în oracolele Eladei sunt fie plăsmuiri omenești, fie opera unor duhuri diavolești. Se spune că profetesa Pytia își îndepărta picioarele și abia după ce se asigura că acel duh ia intrat în rușinoasele mădulare își începea profețiile pe când proorocii Vechiului Testament vorbeau luminați de Duhul adevăratului Dumnezeu.
HETULIU: Dacă Dumnezeul vostru a găsit de cuviință să-și trimită Fiul pe pământ spre a stârpi răul, așa cum pretind creștinii, de ce a făcut-o abia acum ?
CELESTIN: Niciodată poporul nu a fost lipsit de modele de virtute. Dumnezeu a avut de grijă să le trimită oameni drepți și profeți, dar acum în vremurile de pe urmă când cupa răului s-a umplut și a curs în lături, Dumnezeu și-a trimis propriul Fiu să vestească oamenilor adevărul.
HETULIU: Dacă Dumnezeu a vrut să mântuiască lumea de ce și-a pus Duhul în pântecele unei femei, de ce nu i-a creat un trup special ? Nu puțini erau cei ce l-ar fi acceptat dacă nu s-ar fi născut dintr-o muritoare ! Oare nu era acest lucru în interesul celui ce intenționa să mântuiască lumea ? Nașterea din fecioară este un fapt împrumutat dintr-un mit elin în care nimfele Danae și Antiopa sunt corupte de către Zeus.
CELESTIN: Dacă păcatul a intrat în lume printr-o femeie, izbăvirea nu putea veni decât tot printr-o femeie. A fost nevoie ca Dumnezeu să se facă om pentru ca apoi omul să se îndumnezeiască.
HETULIU: Chiar dacă proorocii Vechiului Testament au spus anumite lucruri ajutați de imaginația lor fără margini, ele nu trebuiau să se și întâmple cu necesitate. Iisus, un evreu cu oarecare intuiție, școlit în Egipt, cunoscător al magiei, al tradițiilor lui Moise și al celor spuse în Tora a urmat acest scenariu provocând poporul să-l îndeplinească, asumându-și ceea ce au spus profeții cu privire la virtualul mântuitor, fără ca el să fie cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.
CELESTIN: Numai o minte zdruncinată își poate imagina o astfel de poveste. Ce om ar fi putut sili mulțimile să-i asculte cuvântul și în cele din urmă să-l răstignească ? Cine ar accepta de bună voie crucea ?
HETULIU: Învățătorul vostru ca și Apolonius de Tyana a fost un mag care umbla din loc în loc și făcea vrăji. Filostrat ne spune că Apolonie a venit pe lume în chip miraculos. Mama sa l-a născut prin umbrirea unui zeu, iar după naștere, lebedele se adunau în jurul leagănu-lui și desfătau pruncul cu cântări. Predica, ura jertfele sângeroase, învia morți și îndemna oamenii la iubire. Când era persecutat dispărea din fața judecătorilor ca să se arate apoi în alte locuri prietenilor. Acesta al cui fiu era ?
CELESTIN: Viața lui Apolonie a fost scrisă în timpul lui Septimiu Sever de către Filostrat care a pus pe seama lui fapte miraculoase asemănătoare cu ale Mântuitorului pentru a face din el o figură păgână opusă Hristosului creștin.
HETULIU: Faptul că Iisus ar fi făcut minuni nu vă dă dreptul să-l considerați zeu. Și Abaris Hiperboreanul zbura pe o săgeată de aur prin cetățile eline vindecând bolnavi și ajutând pe cei lipsiți, dar nici sciții și nici grecii nu l-au pus alături de Zeus și Apollo.
CELESTIN: Abaris Hiperboreanul pe care-l amintește Herodot este un personaj legendar ca de altfel și zeii pe care îi invoci pe când Iisus este Fiul Dumnezeului celui viu care a coborât printre oameni să le vestească adevărul. Hristos a făcut minuni cu puterea dumnezeiască nu cu ajutorul magiei. Magul face minuni ca să impresioneze pe când Hristos a vindecat orbii și leproșii din iubire. El voia să-i facă pe oameni mai buni. Care dintre cei ce se îndeletnicesc cu arta magiei a făcut astfel de fapte ?
HETULIU: Lumea aceasta n-a fost făcută pentru oameni și nici alt scop nu pare să aibă în afară de faptul că există. Între oameni și animale nu există nici o diferență și unii și alții fac și vor face binele și răul. Dacă voi pretindeți că a coborât cineva din cer să mântuiască pe oameni înseamnă că și celorlalte specii de animale trebuie să li se trimită câte un salvator. Vor coborî oare din cer șopârle, cai și elefanți ca să mântuiască aceste făpturi, vorbind pe limba lor ?
CELESTIN: Niciodată, pentru că animalele nu au suflet. Numai omul a fost ales de Dumnezeu să-i poarte chipul. Animalele au privirea ațintită în pământ pe când omul caută în sus spre creatorul său.
HETULIU: Spuneai înainte că zeul vostru galilean s-a născut dintr-o fecioară. În realitate el s-a născut dintr-o torcătoare acuzată de soțul ei de adulter.
CELESTIN: (indignat) Bone Deus ! Ia seama, la cuvinte Hetuliu, căci cine se atinge de Hristos rănește însăși pupila ochiului lui Dumnezeu căci ce este altceva Fiul decât Lumină din Lumina Lui. De ce confunzi îndoiala firească a unui bărbat simplu, precum Iosif, neobișnuit cu o astfel de minune mai presus de fire, cu adulterul ? Þi-am spus adineauri că profeții Vechiului Testament au anunțat nașterea lui Mesia dintr-o fecioară. Dacă acvila de parte femeiască poate zămisli fără împreunare cu masculul, de ce Mântuitorul lumii nu s-ar fi putut naște dintr-o fecioară, fără vreo lucrare bărbătească ? Faptul că Hristos a fost purtat de pântecele unei muritoare nu-i împuținează dumnezeirea. Se murdăresc oare razele soarelui când luminează lutul ? Pe de altă parte, tocmai pentru curăția ei Fecioara Maria a fost aleasă de Dumnezeu să-i poarte Fiul în pântece și să devină prin aceasta Născătoare de Dumnezeu.
HETULIU: Dacă Iisus a fost fiul lui Dumnezeu de ce s-a ascuns de Irod ? Numai un laș face acest lucru. De ce n-a venit Dumnezeu să-l apere ? De ce i-a fost frică de moarte ?
CELESTIN: A te feri de moarte nu înseamnă a fi laș. Hristos a vrut să rămână în viață tocmai ca să-i poată ajuta pe oameni, deci n-a fugit de frică. Oricum până la urmă Iisus tot pentru oameni a murit. Îți voi răspunde cu cuvintele lui pe care le-a rostit mai târziu: ,,Împărăția mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăția mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor” . Oare n-ai citit că și Aristotel atunci când a fost acuzat de atenieni de impietate a fugit în insula Halkis spunând ucenicilor că nu vrea să dea atenienilor ocazia să repete mârșăvia pe care au comis-o față de Socrate !
HETULIU: Iisus și-a adunat câțiva vameși și pescari umblând cu ei dintr-o cetate în alta, cerșind pentru a putea trăi.
CELESTIN: Iisus și-a ales drept ucenici oameni simpli pentru că învățătura lui dumnezeiască era convingătoare prin sine, nu era nevoie de măiestrie oratorică. Dacă discursurile lor ar fi fost meșteșugite după regulile dialecticii elinești sau romane, ei puteau fi ușor confundați cu aderenții unei școli filosofice. Oamenii nu vor să audă o înșiruire de cuvinte alese cu dibăcie, ci adevărul. Iar dacă au primit mâncare au primit de la oameni pe care i-au învățat și i-au vindecat. Ce e rușinos în asta ? Care dascăl sau filosof nu procedează la fel ?
HETULIU: Învățătorul vostru nu a adus nimic nou: despre învierea morților și despre răsplata după moarte au mai vorbit și alții înaintea lui.
CELESTIN: Nimeni n-a spus până acum despre sine că este Fiul lui Dumnezeu !
HETULIU: A spus astfel despre sine fiindcă era un sofist răzvrătit și lăudăros.
CELESTIN: Ce fel de mândrie poate fi aceea când cineva spune despre sine: ,,Învățați de la mine că sunt blând și smerit cu inima”? N-a spălat el oare picioarele ucenicilor ?
HETULIU : Dacă în timpul vieții Iisus n-a reușit să câștige de partea lui decât doisprezece pescari dintre care unul l-a trădat e un lucru caraghios ca voi acum să convertiți mulțimile. Dacă ar fi avut putere ar fi făcut-o el.
CELESTIN: Se vede că n-ai citit cu luare aminte Evangheliile așa cum vrei să arăți. Nu se spune acolo că mulțimea îl însoțea în pustiuri însetată de cuvintele Lui ? Numai o singură dată, ne spune evanghelistul Matei, au stat în preajma Lui 5000 de oameni.
HETULIU: Mulțimile l-au ascultat dar au strigat mai apoi să-l răstignească. Dic mihi: ce fel de dascăl este acela care este trădat tocmai de ucenicii lui ?
CELESTIN: Ca Dumnezeu Iisus știa dinainte de cele ce i se vor întâmpla tocmai de aceea s-a înfățișat ca un miel înaintea soldaților și după ce i-a întrebat ,,Pe cine căutați’’? a răspuns ,,Eu sunt’’. Cât privește trădarea, doar unul s-a făcut vinovat de acest lucru, apostolul Iuda a cărei părere de rău pentru cele săvârșite a fost atât de chinuitoare încât și-a pus capăt zilelor. Nu este aceasta o dovadă a faptului că, deși a făcut acest lucru din slăbiciune, era pătruns de învățăturile Lui ? Apoi faptul că a fost trădat de unul din ucenici nu-i umbrește cu nimic calitatea de învățător dumnezeiesc. Și Aristotel a părăsit academia lui Platon după 20 de ani opunându-se credinței în nemurirea sufletului, ba încă numind ideile platonice ,,simple visuri”. Este oare doctrina lui Platon lipsită de substanță pentru că a fost părăsită de Stagirit ?
HETULIU: Dacă ar fi fost zeu sau măcar un om cu judecată și-ar fi prevăzut osânda care îl aștepta, și-ar fi ocolit-o.
CELESTIN: Și Socrate ar fi putut evada din temniță, dar a refuzat acest lucru acceptând seninătate să moară și să rămână fidel propriilor lui învățături.
HETULIU: Dacă întradevăr Iisus ar fi fost Fiul lui Dumnezeu, după înviere s-ar fi arătat celor ce l-au osândit, dușmanilor nu ucenicilor și nu unor femei credule.
CELESTIN: După înviere Hristos nu s-a mai arătat decât acelora care aveau puterea să-i recunoască slava. Nici în Vechiul Testament Dumnezeu nu s-a arătat tuturor patriarhilor.
HETULIU: Dacă a înviat așa cum spuneți voi, de ce n-a propovăduit și după înviere ? De ce s-a ascuns ? Nu era acum momentul să cheme oamenii la mântuire întărind cele spuse cu dovada Propriei sale învieri ?
CELESTIN: În timpul activității sale publice a vorbit ,,cu putere” chemând la sine pe toți oamenii, însă după patimă, moarte și înviere s-a înălțat la Tatăl arătând prin aceasta calea pe care și noi o vom urma dacă vom crede în El. Ca om Dumnezeu a respectat calea firească a vieții.
HETULIU. Se spune că Iisus a suferit în pustie din cauza diavolului. Dacă așa s-a întâmplat, de ce nu l-a învins, de ce nu i-a stârpit lucrarea ? Cum să nu râzi gândindu-te că după ce Fiul lui Dumnezeu a pătimit din cauza diavolului, l-a cruțat totuși, iar acum creștinii amenință în gura mare pe oameni cu puterea lui !
CELESTIN. Pentru că a vrut să respecte libertatea oamenilor. Dumnezeu este atotputernic însă nu ne poate sili nici să facem răul nici să săvârșim binele.
HETULIU: Dacă tot vorbești de libertate te întreb: dacă Iisus știa de la început cine îl va vinde mai putea Iuda să evite trădarea ?
CELESTIN: Odată cu preștiința vânzării Hristos cunoștea și lăcomia și slăbiciunea lui Iuda care au făcut cu putință trădarea dar această înclinație a lui spre rău n-a fost influențată de preștiința lui Hristos. Iuda l-ar fi trădat pe Hristos și fără ca el să-i fi prezis acest lucru. Dumnezeu știe totul dinainte dar această știință este în afara timpului. El are vederea simultană a tuturor momentelor existenței noastre. Ne vede nu numai ca prezent ci și ca trecut și ca viitor. Astfel stând lucrurile, chiar dacă preștie ceea ce vom face, faptele noastre nu-și au cauza în această preștiință ci stau în puterea voinței noastre. Cunoștința lui Dumnezeu este determinată de faptele noastre ca efecte ale libertății cu care ne-a înzestrat la creație.
HETULIU: Cum puteți cinsti crucea, însemnându-vă fruntea și pieptul cu semnul ei când aceasta a slujit ca obiect de tortură pentru învățătorul vostru. Dacă tatăl sau fratele meu ar fi fost uciși cu o bâtă n-ar fi un lucru necugetat să iau acel obiect pătat de sânge, să-l duc acasă, să-l spăl și să-l pun la loc de cinste ? Dacă Iisus ar fi fost ars pe rug sau ucis sau înjunghiat, sau spânzurat v-ați fi închinat focului, cuțitului sau funiei ?
CELESTIN: Forma crucii are un înțeles mai profund decât îți imaginezi. Prin moartea lui Hristos, asemenea crucii s-au întretăiat cerul cu pământul, omenescul cu dumnezeiescul. Materia în adâncurile ei are o structură cruciformă. Întindeți mâinile și vei vedea că trupul tău are formă de cruce. Când doi oameni se îmbrățișează se stâng în brațe două cruci. Oamenii repetă gestul Mântuitorului care întinzându-și mâinile pe cruce a îmbrățișat întreaga lume. Noi nu cinstim lemnul în sine, ci pe cel care și-a dat în acest fel viața pentru mântuirea noastră.
HETULIU: Dacă vorbiți de Dumnezeul lui Moise de ce nu cinstiți sabatul și sărbătorile de ce nu aduceți jertfe de animale, de ce nu vă circumcideți, de ce vă puneți nădejdea într-un om răstignit ?
CELESTIN: Dumnezeu spune prin gura proorocului Ieremia că va face un nou legământ: ,,Iată vin zilele, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou” care se dă împotriva altei legi o face inutilă pe cea dintâi. Nu prin sângele țapilor și a junincilor ne curățim de păcate ci prin sângele lui Hristos. În privința circumciziei eu cred că inima și mintea trebuie circumcise nu mădularul bărbătesc. Faptele Vechiului Testament sunt pre-închipuiri ale mântuirii noastre prin Hristos. După cum Iosua Navi urmașul lui Moise a circumcis pentru a doua oară poporul care a intrat în pământul sfânt cu cuțite de piatră, făcând o grămadă de prepuțuri, astfel și inimile noastre au fost circumcise cu vârfurile ascuțite ale Pietrei din Capul Unghiului, netăiate de mâini omenești pentru a fi demni de Împărăția Cerurilor.
HETULIU: Voi care trăiți cu speranță că trupul va învia, considerându-l un element esențial al ființei de ce vă lăsați trupurile schingiuite, biciuite, tăiate, ciopârțite de fiare, arse, găurite de cuie ca și cum n-ar fi ale voastre.
CELESTIN: Creștinii nu disprețuiesc trupul ci îl hrănesc și îl spală ca pe un prieten al sufletului fără de care nu ne-am putea mântui, însă atunci când li se cere să se lepede de Dumnezeu, de dragul vieții veșnice se supun oricăror torturi, fiind încredințați că la înviere Dumnezeu le va vindeca rănile și-i va îmbrăca într-un trup nestricăcios.
HETULIU: Nu crezi că înșelați oamenii cu speranțe deșarte îndemnându-i să disprețuiască viața cu frumusețile ei în scopul dobândirii unei alte vieți iluzorii dincolo de mormânt?
CELESTIN: Ce este mai frumos și mai bine pe această lume decât a-ți încredința viața lui Dumnezeu, decât a urât răul și a urma virtutea ? Pitagora și Platon vorbesc de ne-murirea sufletului, dar pe când ei au înțeles acest lucru doar cu mintea, Hristos a făcut dovada lui.
HETULIU: Heraclit zice: ,,Cadavrele sunt mai de disprețuit decât gunoaiele”. Dumnezeu nu face lucruri absurde și grețoase. Cum ar putea el învia un trup putred și urât mirositor ?
CELESTIN: Și despre acest lucru s-a profețit: ,,Voi pune pe voi vene și carne va crește pe voi ; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi Duh și veți învia și veți ști că Eu sunt Domnul’’, ne spune profetul Iezechiel . Priviți la natură, ea este cea mai bună dovadă a învierii noastre. Soarele apune și răsare, florile se usucă și renasc. Învierea este primăvara trupului.
CELESTIN: Ar mai fi multe de spus dar ziua e pe sfârșite și apoi Roma, ut aiunt, non fuit una die condita. Vale !
HETULIU : (furios) Vale !

CORTINA





ACTUL IV


Faptele se petrec în satul Penapion din Tebaida Egiptului, în casa preotului Felix. În mijlocul camerei o masă lungă cu bănci groase de lemn împrejur. Jos un covor multicolor de flori. Pe masă o cruce de lemn, un sfeșnic, un șervet vechi împăturit, o cățuie cu tămâie și o farfurie de lut. Pe peretele din fund același decor din actul al II-lea: O frescă reprezentând un pește, un miel, un porumbel, litera grecească tau și o ramură de măslin. În stânga pe o masă mai scundă suluri de papirus și codex-uri de mărimi diferite. În dreapta două cufere vechi.

FELIX: (îmbrăcat cu un stihar alb încins cu un brâu negru, stă în genunchi).
SECUNDA: (Intrând îmbrăcată în mireasă: veșmânt alb lung încins cu un brâu argintiu și încălțăminte de piele cu curele. Părul lung pieptănat pe spate. În mână ține un buchet de flori albe) Lăudat să fie Domnul !
FELIX: (ridicându-se din rugăciune) Să-l lăudăm în veci ! Vino, vino din Liban mireasă !
SECUNDA: (abătută) Părinte Felix, am avut azi noapte un vis care mi-a tulburat sufletul.
FELIX: (apropiindu-se de ea) Ce-ai visat draga mea ?
SECUNDA: (cu ochii în lacrimi) Se făcea că afară, deși în miezul zilei, era aproape întuneric. Nori grei ca smoala alergau deasupra pământului și vântul îndoia copacii ca pe niște spice subțiri. Turme de oi înotau în susul șuvoiului murdar căci apa ajunsese până la brâu. Eu și Nicanor îmbrăcați de sărbătoare alergam ținându-ne de mână spre vârful unui munte înalt. Frica ne îngheța inimile căci încă de la poale potecile erau pline de primejdii. Șerpi cu pene și limbi multe, fiare sălbatice și jivine de tot felul ne cercetau cu ochi de tăciune aprins gata să ne sfâșie. Deodată în fața noastră se înfățișă o apă neagră iute și învolburată în care plutea mulțime de pești morți. Cineva aruncase peste această apă două trunchiuri cioplite de eucalipt pentru a sluji de punte. Călcând încet fiecare pe câte un lemn am ajuns la jumătatea punții dar uitându-mă în jos, se învârtea lumea cu mine și eram gata să mă prăbușesc, dacă nu m-aș fi prins cu putere de mâna lui Nicanor. Mergeam, mergeam dar puntea nu se mai termina. Păsări de noapte cu chip de om și gheare ascuțite ne smulgeau părul și ne ciuguleau carnea de pe trup. N-am ajuns bine pe celălalt mal că lighioanele pădurii se năpustiră flămânde asupra noastră. Cu hainele sfâșiate, mușcați de șerpi, plini de sânge și răni adânci, încolțiți de lei și de leoparzi am ajuns ținându-ne de mână în vârful muntelui. Acolo sus v-am zărit și pe dumneavoastră și pe diaconul Elpidifor. Bătea un vânt odihnitor și mirosea a flori de cireș. Un bărbat înalt îmbrăcat în alb călcând desculț peste iarba moale se apropie de noi și după ce puse pe capetele noastre câte o cunună de aur zâmbi și se făcu nevăzut. În acel moment m-am trezit într-un hohot de plâns.
FELIX: Fii pe pace, draga mea căci Dumnezeu vă iubește pe amândoi. Trebuie să viseze omul ceva cât e noaptea de mare (iese din scenă).
NICANOR: (intrând vesel, îmbrăcat într-o manta albă mai scurtă decât a Secundei, încins peste mijloc cu un brâu argintiu) ,,Cât de frumoasă ești tu, draga mea ! Cât de frumoasă ești ! Ochi de porumbiță sunt ochii tăi” .
SECUNDA: (zâmbind) ,,Cât de frumos ești dragul meu ! Și cât de drăgălaș ești tu ! Pajiște de iarbă verde ne este al nostru pat. Cedrii ne sunt acoperiș sălășluirii și adăpost ne sunt chiparoșii” .
NICANOR: ,,Cum este crinul între spini, așa este draga mea între fete” .
SECUNDA: ,,Cum este mărul între copaci, așa este dragul meu printre flăcăi. Să stau la umbra mărului îmi place, dulce este rodul lui în gura mea’’ !
NICANOR: ,,Cât de dulce, când dezmierzi, ești tu sora mea mireasă, și mai dulce decât vinul este mângâierea ta. Și mireasma ta plăcută este mai presus de orice mir. Ale tale buze miere izvorăsc, iubito, miere curge, lapte curge, de sub limba ta, mirosul îmbrăcămintei tale e mireasmă de Liban. Ești grădină încuiată, sora mea, mireasa mea, fântână acoperită și izvor pecetluit” .
FELIX: (intră și-i strânge mâna lui Nicanor) Ce frumoși sunteți! Dumnezeu să vă ajute !
NICANOR: Trebuie să sosească frații ! (se aud bătăi ușoare în ușă ).
SECUNDA: Au sosit !
FELIX: (îmbrățișându-i pe diaconi și pe câțiva dintre frați) Poftiți, luați loc!
NICANOR: Poftiți !
(Creștinii se așează în jurul mesei).
FELIX: (așezându-se) Mulțumim ție Doamne și pentru această sfântă zi. Dă-ne înțelepciune să pricepem cuvintele Tale și nu întârzia să iei aminte la rugăciunile noastre. Îl rugăm acum pe Elpidifor să ne citească fragmentul pe care l-a ales din Evanghelia după Matei.
(Cei de față stau cu capetele plecate).
ELPIDIFOR: (citește) ,,Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Și cel ce nu-și ia crucea și nu-mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Care ține la sufletul lui îl va pierde, iar cine-și pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi.”
FELIX: Și peste holdele de grâu se abate furtuna. Ploaia, grindina și vântul apleacă spicele la pământ, dar vremea bună le face din nou voioase. Dacă furtuna va fi de această dată mai neîndurătoare și ne va culca definitiv la pământ, nici atunci, dragii mei, să nu deznădăjduiți căci din semințele noastre putrede se va isca o holdă deasă presărată cu flori de mac ce se va întinde pe toată supra-fața pământului și spicele ei zvelte se vor întrece în strălucire cu soarele.
NICANOR: ,,semen est sanquis christianorum” spune Tertulian în Apologeticul.
FELIX: (ridicând șervetele) Astăzi iubiți frați, vom săvârși Sfânta Euharistie pe acest șervet îmbibat cu sângele Sfântului Ciprian, episcopul Cartaginei care pe vremea împăratului Valerian a fost ucis cu sabia pe câmpul Sexti. Creștinii au dat aur călăului ca să-i lase să întindă în fața martirului albituri și șervete.
ELPIDIFOR: (aduce un ștergar lat și lung și-l așează pe capul și pe umerii preotului Felix)
FELIX: Să ne rugăm pentru cei chemați ca Domnul să-i învețe cuvântul adevărului și să-i unească pe dânșii cu Sfântă Biserica Sa.
TOÞI: (stând ridicați) Amin !
ELPIDIFOR: Cei chemați plecați-vă capetele !
FELIX: Doamne Dumnezeul nostru cel ce voiești ca toți oamenii să se mântuiască ia aminte la robii tăi cei chemați care și-au plecat genunchii înaintea Ta și-i învrednicește pe dânșii de baia nașterii celei de-a doua, de iertarea păcatelor și de veșmântul nestricăciunii.
ELPIDIFOR: Cei chemați, e vremea să ieșiți ! (cinci catehumeni părăsesc adunarea).
FELIX: Cei credincioși să ne plecăm genunchiul !
TOÞI: Kuvrie ejlevhson
FELIX: Pentru pacea lumii și pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici, Domnului să ne rugăm.
TOÞI: Kuvrie ejlevhson
FELIX: Pentru Episcopul nostru Macarie Domnului să ne rugăm.
TOÞI: Kuvrie ejlevhson
FELIX: Pentru frații noștri preoți și diaconi, citeți, fecioare, văduve și orfani, Domnului să ne rugăm.
TOÞI: Kuvrie ejlevhson
FELIX: Pentru cei bolnavi, pentru cei ce călătoresc pe mare și pe uscat, pentru cei din ocne și din închisori, pentru cei aflați în surghiun Domnului să ne rugăm.
TOÞI: Kuvrie ejlevhson
FELIX: Pentru cei ce ne dușmănesc și ne prigonesc, Domnului să ne rugăm.
TOÞI: Kuvrie ejlevhson
ELPIDIFOR: Să luăm aminte !
FELIX: (binecuvântând) Pacea lui Dumnezeu să fie cu voi cu toți !
TOÞI: Amin !
ELPIDIFOR: Sărutați-vă unii pe alții cu sărutare sfântă !
(urmează sărutarea păcii - osculum pacis. Elpidifor și Nicanor îl sărută pe preotul Felix, bărbații îi sărută pe bărbați iar femeile pe femei. Preotul Felix desface șervetul iar Elpidifor aduce și pune pe el vinul, pâinea și apa apărându-le încetișor cu un evantai de pene de păun casă nu cadă în ele vreo mică zburătoare).
FELIX: (se spală pe mâini la masa cea mică ajutat de Elpidifor. Se întoarce și toarnă puțină apă în potirul cu vin. Apoi binecuvintează)
+H cavriV tou: kurivou =Ihsou: Cristou: kaiv hJ ajgavph tou: Qeou: kai; hJ koinwniva tou: aJgivou pneuvmatoV meta; pavntwn uJ mw:n .
TOÞI: Kai; meta; tou: pneuvmatoV sou
FELIX: [Anw to;n nu:n
TOÞI: [Ecomen pro;V to;n kuvrion
FELIX: Eujcaridthvs-+wmen tw:/ kurivw
TOÞI: Cu vrednicie și cu dreptate este a ne închina Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
FELIX: Mulțumim Þie Împărate nevăzut că ne-ai trimis nouă în zilele acestea mai de pe urmă pe Preaiubitul Tău Fiu Iisus Hristos care, luând chip de om prin Duhul Sfânt, a pătimit pentru păcatele noastre, a înviat, și s-a înălțat de-a dreapta slavei Tale. Fă Doamne ca prin împărtășirea cu aceste daruri să ne unim cu Hristosul Tău cel Unul-Născut, adevăratul nostru Dumnezeu care, înainte de patima Sa a luat pâinea și paharul și dând sfinților săi apostoli a zis: ,,Luați mâncați acesta este Trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. Beți dintru acesta toți, acesta este sângele Meu, al Legii celei Noi, Care pentru voi și pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor”.
TOÞI: Amin !
FELIX: Părinte Preasfinte, Iubitorule de oameni, trimite Duhul Tău cel Sfânt peste aceste daruri spre a se preface în Trupul și Sângele Hristosului Tău.
TOÞI: Amin.
FELIX: (toarnă puțină apă în potir, ia o părticică din Sfântul Trup și soarbe din sfântul sânge, oferind apoi euharistia și diaconului Elpidifor zicând): Trupul și sângele lui Hristos !
ELPIDIFOR: Amin !
NICANOR: (primind euharistia de la părintele Felix) Amin ! (toți cei de față vin să se împărtășească pe rând: Nicanor, Secunda, fecioare, văduve, copii, bărbați și femei. Fiecare primește de la preotul Felix în palma mâinii drepte Sfântul Trup, iar diaconul Elpidifor le oferă Potirul cu Sfântul Sânge. Preotul repetă de fiecare dată formula: Trupul și Sângele lui Hristos, iar cel ce se împărtășește răspunde cu Amin).
ELPIDIFOR: (în timp ce frații primesc Sfânta Euharistie, citește psalmul 33:8-2) ,,Gustați și vedeți că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduiește în El. Temeți-vă de Domnul toți sfinții Lui, că n-au lipsă cei ce se tem de El. Bogații au sărăcit și au flămânzit iar cei ce-L caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele. Veniți fiilor, ascultați-mă pe mine, frica Domnului vă voi învăța pe voi; Cine este omul cel ce voiește viața, care iubește să vadă zile bune. Oprește-ți limba de la rău și buzele tale să nu grăiască vicleșug. Ferește-te de rău și fă bine, caută pacea și o urmează pe ea. Ochii Domnului spre cei drepți și urechile Lui spre rugăciunea lor. Iar fața Domnului spre cei ce fac rele, ca să piară de pe pământ pomenirea lor. Srigat-au drepții și Domnul i-a auzit și din toate necazurile lor i-a izbăvit. Aproape este Domnul de cei umiliți la inimă și pe cei smeriți cu duhul îi va mântui. Multe sunt necazurile drepților și din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul. Domnul păzește toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi. Moartea păcătoșilor este cumplită și cei ce urăsc pe cel drept vor greși. Mântui-va Domnul sufletele robilor Săi și nu vor greși toți cei ce nădăjduiesc în El”.
FELIX: (după împărtășire) Îți mulțumim Þie, Părinte Sfinte pentru numele Tău cel sfânt, căruia i-ai pregătit loc în inima noastră și pentru cunoașterea, credința și nemurirea pe care ni le-ai descoperit nouă prin Iisus, robul Tău. Slavă Þie în veci ! Tu atotputernice Doamne, ai făcut toate pentru numele Tău. Hrană și băutură ai dat oamenilor ca să-ți mulțumească. Pe noi însă Tu ne-ai învrednicit de o hrană și băutură dumnezeiască pentru viața de veci prin Fiul Tău. Dar mai vârtos îți mulțumim Þie, că ești atotputernic. Þie ți se cuvine cinstea în veci ! Pomenește Doamne, Biserica Ta, izbăvește-o de tot răul și o întărește în iubirea Ta, adun-o din cele patru vânturi sfințită întru împărăția Ta pe care ai pregătit-o. Că a Ta este puterea și slava în veci.
TOÞI: Amin! (se ridică toată adunarea în picioare Nicanor și Secunda stau în fața preotului Felix)
FELIX: Binecuvântată este împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
TOÞI: Amin !
FELIX: Dumnezeule cel preacurat și ziditorule a toată făptura care ai prefăcut coasta strămoșului nostru Adam în femeie și le-ai poruncit să se înmulțească, binecuvintează și pe robii tăi Nicanor și Secunda și le dă lor viață pașnică, lungime de zile, înțelepciune și dragoste. Binecuvintează-i pe dânșii precum ai binecuvântat pe Avraam și pe Sarra, pe Isaac și pe Rebeca, pe Moise și pe Sefora, pe Ioachim și pe Ana, pe Zaharia și pe Elisabeta. Dă-le lor roadă pântecului, prunci buni și bună înțelegere sufletească și trupească.
FELIX: (le pune inelele în degete și le unește mâinile drepte) Tu însuți, Stăpâne, întinde mâna Ta din sfântul Tău locaș și unește pe robii Tăi Nicanor și Secunda într-un singur trup. (Apoi ia cununa de flori a mirelui și-i face cu ea semnul crucii pe față): Se cunună robul lui Dumnezeu Nicanor cu roaba lui Dumnezeu Secunda, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
TOÞI: Amin !
FELIX: (luând cununa miresei îi face cu ea semnul crucii pe față) Se cunună roaba lui Dumnezeu Secunda cu robul lui Dumnezeu Nicanor în numele Tatălui și al Fiului și al sfântului Duh .
TOÞI: Amin !
FELIX: Doamne Dumnezeul nostru cu mărire și cu cinste încununează-i pe ei.
ELPIDIFOR: (citește Evanghelia) ,,În vremea aceea s-a făcut nuntă în Cana Galileii și era și mama lui Iisus acolo. Și a fost chemat și Iisus și ucenicii Săi la nuntă. Și sfârșindu-se vinul, a zis mama lui Iisus către El: Nu mai au vin. A zis ei Iisus: Ce ne privește pe mine și pe tine, femeie ? Încă n-a venit ceasul Meu. Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceți orice vă va spune. Și erau acolo șase vase de piatră, puse pentru curățirea iudeilor, care luau câte două sau trei vedre. Zis-a lor Iisus: Umpleți vasele cu apă. Și le-au umplut până sus. Și le-a zis: Scoateți acum și aduceți nunului. Iar ei i-au dus. Și când nunul a gustat apa care se făcuse vin și nu știa de unde este, ci numai slujitorii care scoseseră apa știau, a chemat nunul pe mire. Și i-a zis: Orice om pune întâi vinul cel bun și, când se amețesc pune pe cel mai slab. Dar tu ai ținut vinul cel bun până acum. Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii și Și-a arătat slava Sa, și ucenicii Săi au crezut în El”. Ioan 2: 1-11
FELIX: Eijrhvnh pa:sin.
TOÞI: Kai; meta; tou: pneuvmatoV sou.
ELPIDIFOR: Tou: kurivou denqw:men.
FELIX: Kuvrie oJ Qeo;V hJmw:n, oJ kataxiwvsaV ejn kavna th:V GalilaivaV tivmion ajnadei:xai to;n gavmon dia; th:V sh:V parousivaV, aujto;V kai; nu:n, devspota, tou;V douvlouV sou touvtouV Nikavnora kai; Sekou:ndan ou{V hujdovkhsaV sunafqh:nai ajllhvloiV, ejn eijrhvnh/ kai; oJmovnoia diafuvlaxon` tivmion aujtoi:V to;n gavmon ajnavdeixon kai; kataxivwson aujtou;V ejn ghvrei pivoni katanth:sai ejn kaqara: th:/ kardiva, ejrgazomevnouV ta;V ejntola;V sou. Su; ga;r ei\ oJ Qeo;V hJmw:n, Qeo;V tou: ejleei:n kai; swvzein, kai; soi; th;n dovxan ajnapevmpomen nu:n kai; ajei; kai; eijV tou;V aijw:naV tw:n aijw:nwn.
TOÞI: Amin!
FELIX: Iubiți miri, căsătoria este o școală în care se deprinde virtutea. Acum sunteți un singur trup și un singur duh. Femeia chiar dacă este mai slabă trupește ea nu este roabă căci Dumnezeu a făcut-o din coasta bărbatului nu din talpa lui. Nu uitați că Fiul lui Dumnezeu s-a născut dintr-o femeie. Fiecare din voi este stăpânul și robul celuilalt. Lăsați-vă în voia lui Dumnezeu căci sufletul omenesc, așa cum spunea Tertulianus, este din fire creștin. Rugați-vă să postiți împreună. Iubiți-vă și creșteți copii cu frică de Dumnezeu iar dacă veți fi chemați să depuneți mărturie pentru Hristos să nu vă clătinați. (Se aud bătăi puternice în ușă. Cei de față rămân încremeniți. Soldații romani sparg ușa și pătrund în locuință furioși).
UN CREȘTIN: Ne-au pârât păgânii la romani !
UN SOLDAT: (strigând) În numele împăratului și al procuratorului Arianus, sunteți arestați !
FELIX: (făcându-și cruce) Facă-se voia Ta !
NICANOR: (face semn unui frate mai tânăr să fugă cu cufărul unde se aflau cărțile sfinte).
ELPIDIFOR: Invicem omnes diligite!
NICANOR: Doamne dă-mi putere să rabd ! (Rumoare. Plânsete. Nicanor, Felix și Elpidifor sunt legați cu mâinile la spate. Câțiva dintre creștini reușesc să fugă).
SECUNDA: (se repede să-l îmbrățișeze pe Nicanor dar este îmbrâncită de soldați).
Nicanor, Nicanor !
UN SOLDAT ROMAN: (indignat) Tolle manum !
ALT SOLDAT: Tu cine ești ?
SECUNDA: (plângând în hohote) Sunt mireasa lui.
SERAPION: Ești creștină ?
SECUNDA: Da !
SERAPION: Legați-o !
FELIX: Vigilate, state in fide, viriliter agite et confortamini!
NICANOR: Secunda !

CORTINA





ACTUL V


Faptele se petrec în sala de judecată a tribunalului roman din Tebaida Egiptului. Procuratorul Arianus stă pe scaunul de judecată. În fața lui Nicanor și Secunda legați cu lanțuri la mâini și la picioare. În stânga la o masă cu suluri de papirus și file de pergament, grefierul și crainicul. În dreapta un altar de marmură pentru jertfe, statuile unor zei romani, vase de tămâiere, un butuc de lemn cu o secure împlântată în el, cazan cu apă fierbinte, biciuri, toiege și alte instrumente de tortură.
Soldați creștini și păgâni.

ARIANUS: (încruntat) Care este numele tău ?
NICANOR: (extenuat) Nicanor !
ARIANUS: Ești creștin ?
NICANOR: Da, sunt creștin !
ARIANUS: A cărei Biserici ?
NICANOR: A Bisericii universale căci Hristos a întemeiat o singură Biserică.
ARIANUS: Pe cine adori ?
NICANOR: Pe Dumnezeu cel Atotputernic care a făcut Cerul și Pământul. Pe acesta l-am cunoscut prin iubitul Său Fiu Iisus Hristos care a murit pentru mântuirea noastră, a înviat și s-a înălțat la cer. Acolo ne așteaptă pe toți cei ce vom urma învățăturile pentru a ne face părtași slavei sale.
ARIANUS: Din ce cărți îi înveți pe creștini ?
NICANOR: Din dumnezeieștile scripturi !
ARIANUS: Și de ce refuzi să predai cărțile ?
NICANOR: Nu-l pot da pe Hristos să ardă! Precum un tată nu-și dă de bunăvoie copii la moarte astfel și eu prefer să mor decât să dau spre ardere cărțile sfinte prin care credincioșii și eu însumi primim harul lui Dumnezeu și ocrotirea îngerilor săi.
ARIANUS: (furios) Cum îndrăznești să mă înfrunți? Să fie bătut cu toiege de lemn pădureț !
(Un soldat îi aplică zece lovituri peste spate până când Nicanor cade în genunchi.)
ARIANUS: De ce vrei să mori ?
NICANOR: (ridicându-se) Pentru că iubesc viața, adevărata viață, cea veșnică !
ARIANUS: Fie-ți milă de vârsta pe care o ai, de mireasă, căreia nu i-ai gustat dulceața, de prieteni și de părinți.
NICANOR: Fie-vă milă de voi căci nu pe noi, ci ființa voastră adâncă o chinuiți. Pe voi vă biciuiți, vouă vă zdrobiți mădularele, vouă vă scoateți ochii, pe voi vă răstigniți, vouă vă bateți piroane în încheieturile sufletului, iar de acolo, nu uitați, nu curge sânge ci șiroaie de lumină care, odată pierdută, numai viermii pământului vor mai avea ce face cu voi.
ARIANUS: Leapădă-te de credința cea nouă, jertfește zeilor și îți voi cruța viața !
NICANOR: Sunt creștin și nu pot defăima pe cel care a suferit pentru mântuirea mea ! Ne persecutați pe nedrept. Nu aveți nici un temei legal sau rațional să ne aruncați fiarelor. E destul să auziți numele de creștin ca mânia voastră să nu cunoască margini. Ce-i oare mai înțelept a pedepsi numele sau nedreptatea ?
Numele nostru vine de la cuvântul Hristos, adică unsul lui Dumnezeu. Precum corăbiile sunt unse pentru a scăpa de la înec, la fel este unsă și creația lui Dumnezeu cu lumină și duh. De aceea ne numim creștini pentru că avem chipurile unse cu uleiul Duhului lui Dumnezeu.
ARIANUS: Lasă predicile ! Știm că te pricepi să sucești mințile celor neștiutori cu cuvinte alese, Jertfește zeilor ! Nu vei fi primul care se leapădă de aceste învățături. Episcopul Smirnei, Euctimon, s-a lepădat de Hristos și intrând în templul zeiței Nemesis a jertfit un miel. Ce om cu mintea sănătoasă alege de bunăvoie moartea ?
NICANOR: Dacă îmi veți dovedi că sunt vinovat de vreo nedreptate sunt gata să îndur orice osândă, dar dacă nu-mi găsiți una de ce mă loviți ? Prea puternicilor împărați și procurori romani, dați-ne voi să ne apărăm, ascultați-ne ca pe ceilalți locuitori ai Imperiului și nu vă plecați urechea la zvonurile vulgare și false care se pun pe seama noastră.
Se spune că suntem atei, că ne hrănim cu carne din trupul fiilor și al fraților și că trăim în incest. Dacă veți găsi un singur creștin care se dedă la astfel de fapte rușinoase vă rugăm să ne pedepsiți pe toți, să stârpiți de pe fața pământului orice urmă de creștin.
A fi ateu înseamnă a te închina zeilor falși făcuți de mână de om și nicidecum a te închina adevăratului și supremului Dumnezeu care a creat toate și care în ființa Sa ultimă este necreat. Zeitățile voastre nu sunt decât plăsmuirile lui Orfeu, Homer și Hesiod. Existența lor a început târziu, odată cu cei care i-au sculptat, cu Dedal, Teodor, Tektaios, Angelion și Fidias.
Suntem învinuiți că organizăm ospețe criminale. Cei ce pun pe seama noastră astfel de fapte monstruoase cred că în acest fel îi vor sili pe împărați să ne pedepsească.
Lupta răului împotriva virtuții a fost practicată și de cei dinaintea lor. Pitagora o fost ars de viu împreună cu 300 de ucenici. Heraclit din Efes și Democrit din Abdera au fost socotiți nebuni și izgoniți din cetățile lor, iar Socrate a fost pe nedrept silit de atenieni să înghită cupa cu cucută.
Precum numele și concepțiile acestor filosofi sunt și astăzi la mare cinste, nici calomniatorii noștri prin blasfemiile care ni le aduc nu vor întuneca virtuțile noastre și nici răspândirea învățăturilor lui Hristos.
Cum am putea fi noi robii cărnii și ai sângelui când avem convingerea că adevărata viață nu e aici ci după moarte. Căci Dumnezeu ne-a dat suflet nu ne-a făcut ca pe câini sau ca pe cai să dispărem fără urmă în țărână.
Cine pe cine acuză ? Noi care trăim în feciorie sau ne mulțumim cu o singură femeie suntem acuzați de voi care organizați pentru tineri cuiburi ale plăcerii carnale, vă bălăciți în mocirla desfrâului ca niște pești de pradă.
ARIANUS: (furios) Încetează !
NICANOR: (indignat) Voi sunteți cei care vă hrăniți cu carne de om și cu toate acestea ne acuzați pe noi de ucidere.
Cum am putea săvârși astfel de fapte când până și pe mamele care-și avortează copiii le considerăm ucigașe ?
Noi nu ne înghesuim în amfiteatru, în capiștea duhurilor rele, nu privim luptele ucigașe ale gladiatorilor, ci urmărim un spectacol care le întrece în măreție pe toate celelalte: Lupta dintre Hristos și Diavol pe care nu o organizează consulii romani ci Creatorul acestei lumi, Atotputernicul Dumnezeu.
ARIANUS: (ridicându-se de pe scaun) Dacă nu te vei căi pentru jignirile aduse zeilor și poporului roman voi porunci să fii biciuit.
NICANOR: Fă cu trupul meu ce socotești căci ai putere asupra lui. Oricum de suflet nu te poți atinge.
ARIANUS: (face semn soldaților să-l biciuiască)
SERAPION: (lovindu-l) octo, novem, decem, undecim, duodecim, tredecim, quatuordecim, quindecim, sedecim, septendecim, duo-deviginti, undeviginti, viginti, unus et viginti, duo et viginti.
ARIANUS: Satis ! Sacrifica Diis!
NICANOR: „Qui diis et non Deo sacrificat eradicabitur” Noi cinstim pe Dumnezeu Tatăl și pe fiul lui Iisus Hristos care a venit în lume fără vreun amestec trupesc. A fost răstignit sub Pontius Pilat, guvernatorul Iudeii pe vremea împăratului Tiberius. A murit și după trei zile a înviat înălțându-se la Tatăl. El ne-a învățat să fim buni, cinstiți, să iubim pe Dumnezeu și pe toți oamenii chiar și pe vrășmași, să nu ucidem, să nu mințim, să nu desfrânăm, să cinstim părinții și pe împărați, să fim cumpătați și blânzi, să ne adunăm averi în cer unde n-au putere asupra lor viermii și rugina.
Zei și religii noi au mai apărut în imperiul roman, dar pe niciuna n-ați prigonit-o. În adâncul sufletului vostru vă dați seama că creștinismul este adevărata religie și că prin ea Dumnezeu cheamă la mântuire toate popoarele pământului. De aici vă trageți ura, forța și nebunia cu care ne torturați.
Dacă socotiți învățăturile noastre neadevărate și dacă nu vatămă pe nimeni de ce le pedepsiți cu focul, cu răstignirea și cu cruzimea fiarelor sălbatice în loc să le luați în batjocură ?
ARIANUS: Îți poruncesc să te închini zeilor cărora tot poporul le aduce jertfă !
NICANOR: Nu mă voi închina idolilor, nici aurului, nici argintului, nici aramei, nici pietrei numai Dumnezeului celui viu care a făcut cerul și pământul.
Zeii voștri sunt demoni. Mint, înșeală și cad în păcate trupești. Jupiter întâlnind o femeie pe malul mării a ademenit-o la păcat. Zeii sunt făcuți de oameni și vor dispărea în timp pe când Dumnezeul nostru e veșnic pentru că este în afara timpului.
ARIANUS: (arătând spre și altar) Adoră zeii, pe Marte, pe Apollo și pe Esculap ! Jertfește, avem aici tămâie și cărbuni !
NICANOR: Mă jertfesc pe mine lui Hristos !
Romanii au așezat zeități la toate colțurile casei. Sunt zei care-i ajută pe copii să bea lapte și pe cei mari să-și descalțe sandalele. E o rușine să pui grija lui Dumnezeu față de lumea creată pe seama unor fantome.
Egiptenii se închină crocodililor, câinilor, lupilor, leilor, pisicilor și șerpilor și nu vă aprindeți împotriva lor pe când pe noi ne osândiți.
ARIANUS: Dacă te vei lepăda de Dumnezeul creștin, împăratul te va lua în slujba lui. Moneo te, iuvenis, sacrificet Diis ut non te cruciatibus impendam.
NICANOR: Non possum quia ante oculos sententiam Domini habeo „Si quis me negaverit coram hominibus et ego negabo eum coram patre meo qui in caelis est”
Eu râvnesc la cer nu la deșertăciunea din Capitoliu, la tronul împărăției lui Dumnezeu nu la carul de triumf.
ARIANUS: Sacrifica et vives! Cave mortem! Misserere lacrimorum parentem!
NICANOR: Dominus meus, Iesus Christus dixit: „Qui diligit patrem aut matrem aut uxoruem aut filios aut fratres aut parentes super me, non est me dignus” .
ARIANUS: Ce fel de Dumnezeu este Dumnezeul vostru care poartă de grijă celor morți dar nu e în stare să facă nimic pentru cei vii ? Pe voi vă arde focul și vă taie sabia, iar El stă nepăsător în cerurile lui. Până și leoaica își ocrotește puii.
NICANOR: Nu se cade să-L ispitim pe Domnul Dumnezeu ! El nu este numai Stăpânul celor vii ci și al celor morți și înviați.
Dacă vă mai rabdă pământul împreună cu demonii cei spurcați pe care-i cinstiți este numai datorită rugăciunilor noastre.
Va veni vremea când dacă nu vă veți întoarce la învățătura creștină veți pieri ca potârnichile arși de focul mâniei lui Dumnezeu.
ARIANUS: Arată-mi un om înviat din morți și voi crede !
NICANOR: Cum se face că în Asclepios care a înviat din morți după ce a fost secerat de fulger sau în Heracle care s-a ars de viu și apoi a înviat, crezi ? Chiar dacă ți-aș arăta un om întors din morți și tot nu vei crede.
Aduceți osanale lui Regulus sau lui Mucius Scaevola care și-a ars mâna dreaptă, dar nu vă impresionează creștinii care-și dau corpurile întregi spre a fi arse . Ce oameni fără judecată !
ARIANUS: (sfârtecându-și veșmintele) Jignire! Înroșiți fiare în foc și străpungeți-i urechile !
UN PÃGÂN: Acesta ne distruge zeii și îndeamnă pe oameni să nu jertfească. Să fie ars de viu !
(Soldații romani îi introduc în urechi fiare înroșite care îi perforează timpanul urechii stângi. Îi curge lumina ochilor)
MULÞIMEA PÃGÂNÃ: Occide! Occide!
NICANOR: Chinuiți-ne prealuminați demnitari ai Romei ca să fiți lăudați de popor ! Striviți-ne ! Răstigniți-ne ! Căci cu cât cruzimile vor fi mai mari cu atât numărul creștinilor va crește.
Ascuțiți-vă săbiile, aprindeți focul, înfigeți crucile în pământ, dar nu ne siliți să ne lepădăm de credință. Încetați cu pomenirea zeilor și cu defăimarea lui Hristos căci răniți cu ele văzduhul, sângerează albastrul cerului.
Mi-ați luat ochii, scoateți-mi și inima, sfâșiați-mi mădularele, brăzdați-mi carnea cu unghii de fier, semănați răni pe tot trupul căci la înviere Hristos va culege din ele trandafiri.
ARIANUS: Fac sacrificium pro salute imperatorum!
NICANOR: Eu cinstesc pe împăratul, dar nu mă voi ruga lui, ci mă voi ruga pentru el.
ARIANUS: Trebuie să-ți iubești Stăpânul căci trăiește sub legile statului roman.
NICANOR: Noi îl iubim pe împărat mai mult decât voi. Ne rugăm pentru sănătatea lui, pentru cârmuirea dreaptă a supușilor, pentru pace și pentru buna stare a armatei.
ARIANUS: Dacă mărturisești astfel, adu jertfă în cinstea lui !
NICANOR: Nu pot da omului cinstea care i se cuvine lui Dumnezeu!
Eu plătesc dările pentru că îl recunosc pe împărat ca domn pământesc. Dar nu mă voi ruga decât Împăratului împăraților și Domnului tuturor neamurilor.
ARIANUS: (cuprins de mânie) Blasfemie! Pedepsiți-l!
MULÞIMEA PÃGÂNÃ: Arde-l de viu, aruncă-l la fiare !
ARIANUS(mulțimii înfuriate): Iubeo, vos tacere ! (către Nicanor) Vei muri ca un câine !
NICANOR: Gaudebo si faces velut dicis. Sic Particeps domini mei pasionibus ero.
MULÞIMEA PÃGÂNÃ: Răstignește-l!
(Soldații îi pun o zăbală în gură, îl duc la butuc și-i taie trei degete de la mâna dreaptă. Nicanor strigă de durere.)
NICANOR: (se liniștește) „Dominus mihi adiutor et non timebo quid faciat mihi homo.”
Mi-ați retezat degetele dar cu cioturile lor însângerate voi continua să-mi însemn creștetul și umerii cu semnul sfintei cruci. (își face semnul crucii)
Dumnezeul meu, îți mulțumesc că m-ai învrednicit să iau parte la paharul Mântuitorului meu. Dă-mi putere să rabd chinurile trupești și apoi primește-mă în ceata martirilor Tăi bineplăcuți.
ARIANUS: Destul ! Următorul acuzat !
SERAPION: (adresându-se Secundei)
Un pas înainte !
ARIANUS: Cum îți este numele ?
SECUNDA: Secunda !
ARIANUS: Cărui Dumnezeu te închini ?
SECUNDA: Dumnezeului creștin !
ARIANUS: Sacrifica diis secundum praeceptum imperatoris.
SECUNDA: Ego christiana sum et numquam sacrificabo daemoniis nisi Deo ex caelis.
ARIANUS: Mi-e milă de frumusețea ta. Leapădă-te de Dumnezeul creștin căci ești femeie și nu vei putea îndura chinurile.
SECUNDA: Nu sunt cu nimic mai slabă decât bărbatul meu căci amândoi purtăm chipul lui Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu a făcut femeia a luat os din oasele bărbatului și acest lucru îi dă putere să biruie până și moartea.
ARIANUS: Gustă din mâncărurile jertfite zeilor !
SECUNDA: Scriptum est: ”Non potetis mensae Domini participes esse, et mensae daemoniorum.”
ARIANUS: Jertfește Secunda !
SECUNDA: Urăsc zeii voștri. Eu mă închin lui Hristos !
ARIANUS (măgulitor): Nu te alătura nebuniei bărbatului tău ! Lasă-l singur să moară ! Jertfește și vei trăi ! Te voi mărita cu unul din sutașii mei, frumos la chip și bogat și împreună cu el vei gusta din dulceața vieții.
SECUNDA: N-am trebuință de sutașul tău căci eu m-am însoțit cu Nicanor și amândoi cu Iisus Hristos.
ARIANUS: (către soldați) Să fie biciuită!
MULÞIMEA PÃGÂNÃ: Christiani ad leonem!
UN SOLDAT: (numărând loviturile) …quinque, sex, septem, octo, novem, decem, undecim, duodecim, tredecim, quatuordecim, quin-decim, sedecim, septendecim, duodeviginti, undeviginti, viginti, viginti unus, viginti duo, viginti tres.
(Secunda cade în genunchi plângând)
ARIANUS: Oprește-te !
Leapădă-te de Dumnezeul galilean căci ai rămas numai tu cu bărbatul tău. Preotul Felix și diaconul Elpidifor au fost decapitați astăzi în zori.
SECUNDA: (făcându-și cruce) Pomenește-i Doamne !
NICANOR: (se uită în sus și-și face semnul crucii) Primește-le Doamne jertfa !
ARIANUS: Jertfește împăratului !
MULÞIMEA PÃGÂNÃ: Să jertfească, să jertfească ! Dacă nu jertfesc să fie arși de vii !
SECUNDA: Pe împărat îl cinstesc dar de închinat nu mă voi închina decât împăratului nostru din ceruri, Dumnezeului celui viu căci viața fără El este un marș spre neant.
ARIANUS: Închină-te zeilor și vei trăi !
SECUNDA: Noi ne închinăm Tatălui și Fiului și Duhului Sfânt !
ARIANUS: De ce refuzi să trăiești ?
SECUNDA: Christiana sum et vivo Deo, non mihi Quem Deus diligit adolescens moritur.
Oricum trebuie să ne murim murirea. Vita velut ventus volat.
ARIANUS: (indignat) Tăiați-i degetele și aruncați-o în cazanul cu apă clocotită !
SECUNDA: Fac quid vis!
(Când îi taie degetele Secunda strigă de durere. Nicanor își pune mâinile la ochi. O tânără creștină leșină.)
SECUNDA: (ieșind nevătămată din cazan)
N-ați încălzit bine apa ! Trimiteți servitori să aducă lemne !
ARIANUS: (apropiindu-se de cazan) Voi încerca eu însumi apa.
SECUNDA: (aruncă apă pe mâna lui Arianus)
ARIANUS: (urlă de durere scuturându-și mâna arsă) Dii imortales adiuvate me!
(Strânge din dinți și închide ochii)
Pe Jupiter, mi se decojește pielea ! Ardeți-o cu torțe muiate în smoală și sulf !
SECUNDA: (în timp ce soldații îi apropie torțele de trup) Vai mie ! Dumnezeule nu mă părăsi !
ARIANUS: (ieșind) Vă dau un răgaz de o oră timp în care vă puteți răzgândi.
NARCIS: (îl îmbrățișează pe Nicanor și plânge)
Te rog Nicanor nu-ți părăsi prietenii, părinții și soția ! Nu da dulceața acestui soare pe unul care nu l-ai văzut niciodată ! Tăgăduiește-L pe Hristos cu buzele, iar cu inima rămâi creștin !
NICANOR: Dumnezeu mi-a zidit buzele și limba și nu pot rosti cu ele ceva rău împotriva Lui. Cum să mă lepăd de Hristos pe care l-am slujit din copilărie ? Nu se vor întrista îngerii ? Dar stelele nu-și vor împuțina lumina ?
AQUILINIUS: (îmbrățișându-l) Misserere tui et uxoris, et nostri!
NICANOR: Dacă mă iubiți nu mă îndemnați să-mi pierd sufletul !
HRISANT: (se aruncă la picioarele Secundei sărutându-i mâinile) Leapădă-ți mândria. Privește mâinile care te-au crescut ! Gândește-te la mama ta ! Fie-ti milă de părul meu alb !
SECUNDA: Nu vă întristați căci mă duc la Hristos.
UN CREȘTIN: Dii Romae pereant!
O CREȘTINÃ: Fie-vă jale de tinerețea voastră !
FAUSTINA: (Purtând părul prins cu agrafe de argint, cercei mari cu perle, colier de aur pe piept, brățară și inele cu figuri mitologice)
Cum te poți închina unei zeități care îți cere sa mori pentru ea ? Zeul trebuie să dea viață nu s-o ia ! Decât un zeu egoist, hematofag și lacom care iubește mirosul cârnii arse pe rug și strigătele de durere ale tinerilor agonizând pe cruci, mai bine un zeu roman, care se mulțumește cu un țap.
Ce duh rău te muncește Secunda, să te dai de bună voie morții, în floarea tinereții ?
Jertfește zeilor în public, iar în suflet rămâi cu zeul tău.
SECUNDA: Nu mă pot ascunde, Faustina, căci Mântuitorul meu a murit pentru mine .
IRINA: Nicanor nu ne părăsi, leapădă-te de Hristos și vino cu noi acasă. De ce vrei să-mi grăbești și mie moartea ?
NICANOR: Iartă-mă mama ! Astăzi voi asculta de Cel ce m-a născut ca spirit nu de cea care m-a născut ca trup !
AGATIA: (plânge și o îmbrățișează) Miserere tenerae adolescentiae tuae!
ARIANUS : Qui dicitis, vultisne sacrificare?
SECUNDA: Non possumus!
NICANOR: Non pussumus sacrificare!
ARIANUS: Dacă stăruiți în fărădelegile voastre și nu vă pasă de moarte veți avea parte de ea.
(în timp ce Arianus dictează încet grefierului)
UN PAGÂN: Panem et circenses!
UN VÂNZÃTOR DE ANIMALE: Zeii trebuie îmbunați prin jertfe de animale. Creștinii nu jertfesc.
UN TURNÃTOR DE STATUI: Nazarinenii stârnesc mânia zeilor căci nu cinstesc statuile cu chipurile lor.
UN ALT PAGÂN: Moarte creștinilor !
MULÞIMEA PÃGÂNÃ: Christiani ad bestias, christiani ad leonem!
CASANDRU: Crimen laesae majestatis!
MULÞIMEA PÃGÂNÃ: Non licet esse vos!
ARIANUS: Crainic, citește sentința !
CASANDRU: (citește răspicat) În numele prea sacrilor noștri stăpâni Caius Aurelius Valerius Diocletianus Jovius, Protoaugustus, Marcus Aurelius Maximianus Herculius, Augustus și al cezarilor Galerius și Constantinus Chlorus, Arianus, procuratorul Tebaidei hotărăște că cei doi tineri creștini: Nicanor și Secunda din satul Penapion, Tebaida, vinovați de crimă împotriva împăratului, de dușmănie împotriva statului și a societății romane să fie condamnați la moarte prin răstignire. Execuția va avea loc mâine în afara cetății.

Dies quintus ante Nonas
Maium, anno millesimo ARIANUS
quadragesimo octavo PROCURATORUL
ab Urbe condita. TEBAIDEI


AQUILINIUS: (plângând) Nicanor !
AGATIA: (plângând) Secunda !
NICANOR: (îmbrățișând-o pe Secunda)
Dumnezeule Atotputernic, Cel Ce ai izbăvit pe Daniil din groapa cu lei și ai trimis rouă celor trei tineri în cuptor nu ne despărți pe noi în această nevoință, ci dă-ne putere ca împreună să suferim chinurile și să primim cu bărbăție moartea spre rușinea potrivnicilor și slava numelui Tău.
SECUNDA: (plângând) Nicanor !
NICANOR: Tibi gratia ago, Domine Iesu Christe, qui per multas poenas dedisti mihi tolerantiam et dignus, Te aeterna gloria utavisti me!
SECUNDA: Domine Iesu Christe, qui pro mundi salute passus es, pateant caelum ut angeli spiritus servorum tuorum suscipiant qui hodie propter nomen tuum patiuntur.
NICANOR: Întipărește-ți bine în minte chipurile noastre, Arianus, ca să ne recunoști în ziua judecății!
UN CREȘTIN: Nicanor!
ALT CREȘTIN: Secunda!
O VÃDUVÃ: O, beatissimi martyres!



CORTINA





ACTUL VI



Faptele se petrec pe un câmp la periferia cetății. Jos două cruci cioplite brut, piroane, ciocan și funii groase. În spate copaci înfloriți.
Nicanor și Secunda sunt aduși de către soldați,legați cu lanțuri la mâini și la picioare, însoțiți de păgâni și creștini.
Păgânii aruncă cu pietre în condamnați.

AGATIA: (plângând) Fiica mea unde te duci ? Cine-ți va mai purta podoabele? Te-am hrănit cu lapte să crești mare iar tu singură te dai morții !
(Un bărbat iese din mulțime și le sărută lanțurile.)
IRINA: O, diem asperum!
HRISANT: Miserere, filia, canis meis, miserere patri, aspice matrem tuam!
SERAPION: (aruncă sabia și ridică mâinile sus în semn de predare) Sunt creștin ! (soldații îi pun lanțurile).
NARCIS: (se aruncă la gâtul lui și-l îmbrățișează) Nicanor, apostaziază, nu muri ca un câine !
O CREȘTINÃ: (strigă) Și eu sunt creștină !
(soldații o leagă cu mâinile la spate)
SECUNDA: (plângând în hohote și îmbrățișându-l pe Nicanor) Nicanor ! Nicanor mirele meu nu mă lăsa să mor !
NICANOR: (plângând) Secunda ! Secunda, mireasa mea nu plânge că-mi frângi inima ! Întărește-te cu firea căci suferința ta e și a mea. Când tu plângi lacrimile curg sărate din ochiul meu. Așa a vrut Dumnezeu ca aceste cruci să ne fie pat de nuntă și tron în slava Sa. Dumnezeu să ne dea putere !
(Nicanor și Secunda se îmbrățișează prelung, sărutându-și unul altuia mâinile și fruntea plângând, după care privind spre cer își fac semnul crucii. Soldații romani îi întind cu brutalitate pe cruci, le bat piroane în mâini și picioare, apoi ridică crucile cu funii fixându-le în găurile săpate în pământ, una în fața celeilalte la o distanță de trei metri. Se aude ultima parte a Trisaghionului interpretat de grupul coral psaltic „Constantin Brâncoveanu” din Făgăraș România).
NICANOR: (de pe cruce) Nu plângeți, lăsați să lăcrimeze demonii, supărați că nu le-am făcut voia.
SECUNDA: (de pe cruce) Nu vă tânguiți după trupurile noastre. Luptați-vă cu valurile și cu vântul căci odată Dumnezeu va îmblânzi furtuna și corabia lui Hristos va ajunge triumfătoare la liman.
NICANOR: Când Hristos și-a dat Duhul pe cruce întreaga natură a suferit: soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat, catapeteasma templului s-a rupt. Numai oamenii au stat nepăsători. Acum e rândul nostru să străbatem Golgota, e rândul catapetesmelor noastre trupești să se clatine. Îmi pare rău că am un singur trup. Aș vrea să-mi întind mâinile pe toți arborii lumii, să-mi vărs sângele pe toți eucalipții.
SECUNDA: Mările ne vor împrumuta lacrimi să plângem, copacii pădurilor își vor pleca ramurile să ne încoroneze, munții ne vor da putere și păsările ne vor petrece la mormânt cu cântări.
NICANOR: Secunda, mel meum, ego te amo multo et te amabo ad mortem et ultra illam.
SECUNDA: Domine Iesu Christe adiuva me, quoniam propter te patio.
NICANOR: După moartea noastră lemnele acestor cruci vor înfrunzi. În coroanele lor dese păsările cerului își vor face cuib, puii vor prinde aripi și vor zbura veseli cu ramuri verzi în cioc grăbiți să altoiască pădurile pustii. Fructele crucii vor sătura mulțimile pământului.
SECUNDA: Nicanor, iartă-mă că mor ! Aș fi vrut să mor în pat să nu fie de față iubitul meu când mă bat de ceasul morții. Mi-e rușine de neputința mea ! Mi-e rușine să mor Nicanor !
NICANOR: Nu te rușina de mine Secunda, căci atâta vreme cât vor mai fi oameni pe lume își vor aduce aminte de nunta noastră pe cruce și-l vor preamări pe Dumnezeu. La Cana Galileei Mântuitorul a făcut din apă vin spre veselia nuntașilor. La nunta noastră Hristos a pogorât din cer și a prefăcut vinul în sânge curățitor spre bucuria îngerilor. A trecut vremea morții tihnite în așternut.
Crucea este pentru noi și masă și scaun și pat și casă și tron și lectică și corabie și soț și soție și mamă și tată și soră și frate și ziuă și noapte și pâine și apă. E o rușine draga mea Secunda să mori în așternut când Hristos a murit pe cruce. Cum să mori în pat când cetatea e împresurată de apele potopului.
Închinarea la idoli, dezmățul, pruncuciderea, îmbuibarea, strigătul sclavilor, asuprirea creștinilor, vărsarea de sânge fac din această lume o Sodomă întunecată unde trupurile creștinilor întinse pe cruce trebuie să lumineze ca niște torțe. Trebuie să trecem prin noaptea neagră a germinației ca lujerele spiritului, să înflorească în Dumnezeu.
SECUNDA: (plângând) Simt ace în tot trupul și pământul se învârte sub mine ca o morișcă. Nicanor, nu știu să mor ! Mi-e frică de întunericul morții. Nicanor, Nicanor învață-mă să mor !
NICANOR: Întărește-ți inima, fii bărbată Secunda, nu te face de rușine că tu nu ești numai mireasa mea, ci și a lui Hristos.
SECUNDA: (agitându-se pe cruce) Credința poate muta până și munții din loc. Dacă așa este, Doamne, atunci de ce credința nu poate izgoni moartea din rânduiala firii ? De ce nu pot avea parte de mirele meu și de rodul iubirii noastre ? De ce m-ai făcut Doamne dacă ai știut că voi muri spânzurată pe un lemn, că nu voi simți apăsarea buzelor mirelui meu că nu voi auzi niciodată spunându-mi-se mamă ?
NICANOR: Secunda, mireasa mea, adevărata ființă nu este boțul acesta de carne a cărui gură vrei s-o săruți, ea este în altă parte. Adevărata sărutare are loc nu atunci când se sărută două perechi de buze de lut ci două esențe.
SECUNDA: În loc de dulce somn în pat gătit de nuntă, atârnăm pe cruci !
NICANOR: Slava lui Hristos e mai dulce decât dezmierdările. De ce vrei să ne îmbrățișăm ? La ce bun să se îmbrățișeze două trupuri de țărână. Ai răbdare, încă puțin și ne vom mângâia nimburile, ne vom îmbrățișa coloanele de lumină.
Secunda, gonește șarpele să nu-și facă loc la rădăcina crucii ! Nu te lăsa amăgită ca Eva de vorbele lui înșelătoare. Eu sunt Nicanor nu sunt Adam. Să știi că nu voi mușca din mărul tău oricât ar fi el de parfumat. Fii tare mireasa mea ! Încă puțin și totul se va sfârși. Mulțumește Domnului că ne-a dat prilejul să schimbăm domul terestru cu palatele de aur ale cerului.
Pământul este un arc imens în care călăii fără să-și dea seama pun crucile cu trupurile noastre drept săgeți pentru a ne catapulta în grădinile eternității.
SECUNDA: Doamne ce greu e să mori ! Ce se va întâmpla cu trupul meu după ieșirea sufletului?
NICANOR: Și pe mine mă doare trupul mireasa mea, simt cum mă părăsesc ultimele puteri. Gura mi-e amară ca fierea, inima-mi bate-n piept ca un ciocan și sufletul tânjește după îmbrățișarea ta. În curând păsările cerului îmi vor ciuguli stârvul și fiarele sălbatice se vor năpusti asupra oaselor. Gândește-te Secunda că prin moartea noastră Dumnezeu, marele matematician ne împarte la el. Restul acestei ecuații este cadavrul urât mirositor. Trebuie să putrezim frații mei ca să ne dăm seama că avem altă origine. Trebuie să mirosim urât când murim căci spiritul are nevoie de contrast. Dacă trupul mortului ar mirosi a iasomie ne-am considera dumnezei.
SECUNDA: (revenindu-și în fire) Iartă-mă, Nicanor! Poate că așa a voit Dumnezeu să nu petrecem împreună acest vis căruia ne-am obișnuit să-i spunem viață pentru a ne învrednici de veșnicie.
Trebuie să ne privim ființa de lumină, să ne încercăm iubirea precum aurul în foc.
NICANOR: Doamne de ce mi-ai luat vederea ! Cât aș vrea s-o pot vedea pe draga mea !
SECUNDA: Și eu aș vrea să-mi plec capul pe pieptul tău să-ți sărut rănile dar în curând ne vom pleca amândoi frunțile pe umerii lui Hristos. Să nu ne amăgim cu trupul celuilalt căci oasele și carnea își urmează calea lor.
Privește spre înălțimi și vezi cetele de îngeri zburând care ne așteaptă să ne încoroneze capetele cu cununi de luceferi. Serafimi și arhangheli ieșiți la ferestrele cerului, ne privesc trupurile și se roagă Tatălui să ne dăm în pace duhurile.
NICANOR: (cu vocea stinsă) Acum când se amestecă ziua cu întunericul și iubirea cu moartea puterile mă părăsesc.
Mă doare pieptul și mi-e somn…
SECUNDA: Fii treaz, Nicanor ca nu cumva venind Domnul să ne găsească dormind. Alungă somnul căci iată mi s-a arătat un om a cărui față strălucea ca soarele. Þinându-mă de mână m-a ridicat la cer și mi-a arătat două scaune împodobite pe care erau așezate haine albe și două coroane de aur. Minunându-mă de cele văzute l-am întrebat: „Ale cui sunt acestea?” El mi-a răspuns: „Acestea sunt răsplătirile nevoințelor voastre.” Apoi bărbatul cu față luminoasă mi-a poruncit să mă întorc în trup căci în zori îngerii lui Dumnezeu vor veni să ne ia sufletele și să le ducă în cer.
IRINA: (plângând) Nicanor, scumpul mamii, cui ne lași ?
NICANOR: În grija lui Dumnezeu ! Maica Domnului care și-a văzut fiul murind pe cruce te va mângâia.
AGATIA: (plângând în hohote) Secunda unde te duci ?
SECUNDA: Mă duc la mirele meu Hristos !
NICANOR: Fie-vă teamă de voi care rămâneți !
Crucile noastre sunt două cumpene de aur. Stăm pe ele ca pe niște talgere iar Hristos ne măsoară iubirea și credința.
(Se aud în surdină fragmente din Bach, „Patimile după Matei”și „Patimile după Ioan”)
SECUNDA: (cu voce stinsă) Îți mulțumesc Iisuse Hristoase că m-ai socotit vrednică să mă fac părtașă chinurilor tale.
NICANOR: (în agonie) Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, binecuvântat fie numele Tău că ne-ai făcut cinstea de a lua parte la o fărâmă din suferința Ta !
SECUNDA: (prelung) Nicanor !
NICANOR: Secunda !
SECUNDA: Ajută-mă Hristoase !
(Îngână câteva cuvinte cu buzele apoi plecându-și capul spre dreapta își dă duhul.)
NICANOR: Primește-ne Doamne sufletele!
(Rostește câteva cuvinte de neînțeles cu glasul stins, apoi plecându-și capul își dă și el duhul.)
AGATIA: (îmbrățișează crucea plângând) Secunda, Secunda!
IRINA: (îmbrățișează crucea plângând în hohote) Nicanor!
AGATIA: (plângând)
Vai, fata me unde te-or pune
Nu te-oi vedea până-i lume
La umbruța nucului
Dedesubtul lutului
IRINA: (bocind)
Rău mă doare inima
Scumpuc după dumăta
De-ar da Dumnezău să dăie
Să aibă pământu cheie
Descuiau-aș pământu
Mângâiame-aș fecioru
AGATIA:
Când îți ieși din ocol
Semănați un pic de dor
Să răsar-un merișor
Merișoru mere a fa
Și de-a vost dor n-um uita
Mândră vreme v-ați ales
În ceia lume de mers
Vai, nici nu plouă nici nu ninge
Doar la inimă ne frânge
IRINA:
Stai cu noi, nu te grăbi
Și de-aicea nu porni
Că tăt pe seară-i sosi
Cu morții ti-i întâlni
Și cu tăți vi-ți veseli
În mijlocu grădini
AGATIA:
Scumpa me la nunta ta
Gântit-am că m-oi găta
Cu haine și cu mărgele
Nu cu atâta dor și jăle
Vai de mine scumpa me
Nu te-aș lăsa singure
Că ești tare tinere
Deseară daca-nsera
Hai acasă cu mama
Că eu cina oi găta
Și laolalto-m mânca
Nu ne-a durea inima.
IRINA:
N-am văzut așa un mire
Să vie popa la tine
Să vie popa acasă
Să te cunune pe masă
Mirele-i în copârșău
Mireasa-i la Dumnezău
AGATIA:
Vai mireasă, draga me
Mirele-i fecior de crai
Te-a duce de mână-n rai
IRINA:
Fire-ai moarte blăstămată
Ca-i venit la noi în casă
Și te-ai băgat pe sub prag
Mi-ai luat ce mi-o fost drag.
AGATIA:
Mândră casă ai avut
Þi-ai făcut alta de lut
Fără uși fără ferești
Cu nime să nu grăiești.
IRINA:
Nu te grăbi cu drumu
Știu că nu meri la lucru
Că te duci a putrezi
Și-napoi nu-i mai zini
AGATIA:
O, moarte săcere re
Rău poți tu pe om tăie
Mult ești moarte-nșelătoare
Când îi omul ca o floare
Tu îl iei de pe picioare
IRINA:
De-ar ști pruncul când să naște
Câte rele l-or mai paște
N-ar mai suge țâță dulce
Ci-ar muri și-n rai s-ar duce
AGATIA:
Vai de mine ce-am pierdut
Nu este-n târg de vândut
Scumpa me, frumoasa me
Vai, rău îmi pare după ie
IRINA:
Vai scoală-te și nu dormi
Că ți-o venit prietenii
Vai, scoală-te și te uită
Că la noi îi lume multă
C-o gândit că facem nuntă
AGATIA:
Scumpa me, fătuca me
Altu nu ne-om mai vide
Nu ne-om vide niciodată
Vai, până pe la judecată!

Pe fondul melodiei maramureșene „Învelitul miresei” (vioară și zongoră) se aud următoarele versuri, interpretate de Vasile Chira :
Codrule răcătănat
Tot așă te-ai lăudat
Că mi-i fi leagăn și pat
Numai să mă fac pribeag
Dacă pribeag m-am făcut
Leagăn și pat n-am avut
Fă cerul de-nvelitoare
Pământul de-așternătoare
Și mortița la picioare
Marți sara pă stâlpu porții
O cântat pasărea morții
Dragii mei, unde vor pune
Nu voi vedea până-i lume
Că vor pune-n copârșău
La un loc cu Dumnezău
Copârșău cu scânduri ude
Unde moartea nu pătrunde
Vai, că omu n-o muritu
Numa oleac-o adormitu
(În timp ce creștinii își fac semnul crucii și se lamentează frângându-și mâinile de durere, doi bărbați creștini, după ce oferă bani de argint soldaților romani, iau trupurile martirilor de pe cruce, le ung cu un burete îmbibat în mirodenii și le înfășoară în giulgiuri. Se aud tare fragmente din Patimile după Matei.)

CORTINA




ACTUL VII

Faptele se petrec pe întreg pământul. Scena înfățișează lumea cu vii și morți. Nicanor și Secunda în mijloc așezați unul lângă altul înfășurați în giulgiuri având la picioare două sfeșnice cu lumânări aprinse. În jurul lor sunt răsfirate alte cadavre, adulți și copii, o parte dintre ele înfășurate în giulgiuri, altele în sicrie. Un tânăr ras în cap tatuat pe brațe, dezbrăcat până la bust umblă printre morți cu un pistol automat în poziție de tragere. În fund un panou de colaje reprezentând Cei patru cavaleri ai Apocalipsului de Dürrer, Trei Mai de Goya, Chipul Războiului de Salvador Dali, copii subnutriți, tineri injectându-și narcotice cu seringa, o ciupercă nucleară, adulți desfigurați de pandemia HIV.
În prim plan (partea stângă) moartea îmbrăcată într-o robă neagră cu părul și fața vopsite în alb ținând o coasă sub brațul drept și un trandafir alb în mâini. Printre șirurile de morți intră în scenă, pe rând, unul sau doi oameni din diferite epoci istorice purtând costume sau făcând anumite gesturi reprezentative pentru respectiva epocă: un roman se sinucide ajutat de sclavul său care-i ține sabia. Doi cavaleri duelează, un conte cu perucă ține de mână o contesă purtând corset, rochie largă cu volane și evantai. O negresă duce pe cap un ulcior. Un țăran maramureșean trece cu o sapă pe umăr. O tânără îmbrăcată sumar cu părul vopsit violet ține de mână un tânăr îmbrăcat în pantaloni scurți și șapcă pusă cu cozorocul la spate. Un călugăr ortodox și o maică în genunchi.
După ce-și fac numărul pe scenă, Moartea privește fix în ochii fiecărui ins rupând câte o frunză de trandafir în timp ce aceștia cad morți.
În prim plan (partea dreaptă) un domn îmbrăcat în salopetă neagră cu o mască de sudură în mână ajutat de un altul îmbrăcat în costum și cravată, cu mască de gaze pe figură, luând bățul de trandafir încearcă să-i sudeze petalele căzute. După orice atingere a electrodului, petalele cad, iar bărbatul cu costum le ridică din nou. Câteva momente de muzică funebră. Brusc sunete de tobă. Lumini puternice în fundul scenei. Tăcere de mormânt. Apare chipul lui Hristos venind pe nori înconjurat de îngeri. De o parte și de alta a scenei vin doi îngeri și sună din trâmbițe (linia melodică a trâmbițatului de la stânele maramureșene). Când sfârșesc, începe în surdină requiem-ul lui Mozart. Pe acest fond se aude un heruvim citind răspicat din Apocalipsa lui Ioan:
„Iată El vine cu norii și orice ochi Îl va vedea. Și-L vor vedea și cei ce L-au împuns și se vor jeli din pricina Lui toate semințiile pământului.
Iată cortul lui Dumnezeu este cu oamenii și El va sălășlui cu ei și ei vor fi poporul Lui și însuși Dumnezeu va fi cu ei. Și va șterge orice lacrimă din ochii lor și moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu va mai fi, căci cele dintâi au trecut. Eu sunt Alfa și Omega cel dintâi și cel de pe urmă, începutul și sfârșitul.
Fericiți cei chemați la cina nunții Mielului!”

(Cei vii cad la pământ. Cei morți își desfac cu mâna lor giulgiurile, se ridică în picioare, se scutură de pământ, privind în jur cu stupoare. Nicanor și Secunda se îmbrățișează și își pipăie fețele zâmbind.
Se ridică și cei căzuți ultimii uitându-se în toate părțile, speriați.
Mixaj muzical: Simfonia a IX-a (Odă bucuriei) a lui Beethoven și Ziua Învierii (Glas V, psaltic).Toți îi îmbrățișează pe Nicanor și pe Secunda care se învârt în cerc de bucurie.
Un grup de copii îmbrăcați în alb cu coronițe de flori pe cap se amestecă printre cei înviați. Mixajul muzical continuă dat la maxim. Înainte de căderea cortinei se aude doar Ziua Învierii (Glas V, psaltic). Câțiva spectatori urcă pe scenă și îi îmbrățișează pe Nicanor și Secunda.)


CORTINA


Sibiu, 22 Dec. 2006- 14 Ian. 2007








CUPRINS


CUVÂNT CÃTRE CITITOR…………………...5
ACTUL I……………………………………….9
ACTUL II……………………………………...17
ACTUL III……………………………..………37
ACTUL IV……………………………...……..60
ACTUL V……………………………..…..…..74
ACTUL VI…………………………….….….92
ACTUL VII………………………………….104