Cum gestionăm o obsesie


Crișan cu Stoe se întâlnesc în fața catedralei. Nu departe de ei stă un cerșetor cu mâna întinsă.

STOE Iar m-a sunat Ghiță.
CRIȘAN Þi-a spus că l-am luat peste picior?: Ghiță, vine Romania Mare la putere și ăștia îi arestează pe toți cămătarii ce-au profitat de disperarea poporului. Ai grijă. Bucură-te că închidem ochii și te facem scăpat de pușcărie.
STOE De-abia l-am convins că ai cel mai nesărat umor din lume. Spune-mi, a mai existat vreun caz de jucător în istoria omenirii care se face că plouă ? Cu încă trei pokeriști la masă? Vom fi damnați! Nu în iad, că în beciurile lui!
CRIȘAN Lasă mă Stoe, l-am fiert puțin, atâta lucru știu și eu. Datoria la cărți este sfântă. Altfel, omenirea s-ar prăbuși în haos.
STOE Și de unde scoatem banii să nu se întâmple vreun accident cosmic?
CRIȘAN Mă enervezi. Nu-mi strica ziua. Dumnezeu este sus și-i ajută pe năpăstuiți. Ai răbdare...Nu ți se pare ciudat cerșetorul ăsta nou? De-o săptămână-l văd aici. Zici că-i deghizat.
STOE Oare cât câștigă?
Crișan cu Stoe fac doi pași către cerșetor.
CRIȘAN Sunt tare nedumerit. Ai figură de intelectual.
OCTAV Așa. Torturează-mă.
STOE Avem intenții prietenoase. Cum ai ajuns într-o astfel de postură?
OCTAV Sunt multe de povestit. Ce știți voi? Pe vremea lui Ceaușescu eram ziarist la Flacăra Făgărașului și la vreo trei luni după revoluție, ce văd? Că în permanență, nu conta, ziua, noaptea, mă urmărea un pește mare, cam cât un om de înalt și lung de aproximativ zece metri. Să scap de el, m-am refugiat cu soția în orașul vostru. Dar și aici mă urmărește.
STOE Înțelegem. Cu un peștele așa de mare pe cap, cine te-ar fi angajat? Ați rămas fără venituri și-ai apelat eroic la acestă practică...cinstită la urma urmei, că doar nu furi!
CRIȘAN Onorabilă!
OCTAV Ce vorbiți?! Pe vremea lui Ceaușescu, fără sfieli, ca ziarist aveam un salar de invidiat. Iar după revoluție, soția mea descoperă că are o stofă clasa întâi de afaceristă. Banii sunt ultimul lucru la care ne gândim.
CRIȘAN Așa?! L-auzi Stoe?
STOE L-aud. Și-atunci de ce te-ai făcut cerșetor?!
OCTAV Acuma o săptămână mi-a venit o ideie genială și-i zic soției: Este un pește orgolios, cu o înaltă ținută morală. Nimic nu l-ar scârbi mai mult decât să mă vadă în postura de cerșetor ajuns la mila publică. Te deranjează dacă fac o încercare în sensul ăsta?
CRIȘAN De-atunci te vedem postat aici. Înseamnă că dă rezultate.
OCTAV Și încă ce rezultate. De când stau cu mâna întinsă, s-a retras, nu mă mai agasează fizic. Mereu mă înghiotea cu botul în piept: “ Lasă-mă Octav să-ți explic din ce cauze s-a dezintegrat socialismul!”
STOE Așa vorbește? Dar ce-are de-a face un pește cu ideologia?!
OCTAV Are. Mai multe nu vă spun.
CRIȘAN Deci tu...cu soția...nu sunteți de compătimit. În privința banilor.
OCTAV Tensiunile apar din altă cauză. Eu vreau înapoi la vila noastră din centrul Făgărașului, ea insistă să mai stăm o vreme aici.
STOE Tocmai ne-am întâlnit să mergem la berărie.Haide cu noi.
OCTAV Nu, mulțumesc.
CRIȘAN Și...și...soția ta...ce zice de necazul ăsta?
OCTAV Necazul a fost înainte, când nu mă slăbea cu prezența lui. Acuma, Mimi este de-a dreptul fericită. Dormeam cu bâta sub pat. V-am zis. Când îmi era somnul mai drag, mă împungea cu botul în piept: „ Haide Octav să-ți povestesc despre socialism!” „Ești nebun? Acuma noaptea ?!” și-l altoiam cu bâta peste bot!
CRIȘAN Și?...și?...Mimi cum reacționa?
OCTAV Îmi ținea partea. Striga la el: Ce-ai cu Octav? Lasă-l în pace! Du-te și te culcă și tu!
STOE Sufletistă!
OCTAV Ce și crezi!
STOE Curios lucru. Acuma unde este peștele?
OCTAV Stă ascuns după colțul băncii. Vreți să-l vedeți? Cum o iau de-a lungul străzi, iese de după colț și mă urmează la o distanță rezonabilă.
STOE Nu, mulțumim. Eu unul, aș fi cu nervii la pământ. Haide cu noi la o bere. Povestim de una de alta, te destinzi și tu.
OCTAV Mai bine vă invit acasă. Adică în garsoniera luată cu chirie. Ce oameni cumsecade sunteți! O cunoașteți pe Mimi. Ne servește cu un Marghiloman autentic.
CRIȘAN Ce zici Stoe?
OCTAV Sunt în orașul vostru de două luni și n-am un prieten. Insist.
STOE În cazul ăsta venim!


Mimi este în garsonieră. Octav intră primul, urmat de cei doi.

OCTAV Draga mea! Mi-am găsit doi prieteni de încredere. Le-am povestit despre pește. Intrați, intrați, curaj! Faceți cunoștință cu soția mea. Dacă-i până acolo, faceți cunoștință și cu mine pentru că nu ne știm pe nume.
MIMI Luați loc la masă!
OCTAV Să facem cunoștință.
Își dau cu toții mîinile și își spun numele.
MIMI Mă bucur că Octav va cunoscut. Îl apăsa singurătatea. El, obișnuit în Făgăraș cu o mulțime de prieteni. Îi știți drama.
CRIȘAN Vrem să-l ajutăm.
MIMI Ce oameni amabili în orașul acesta!
STOE Eu zic să începem metodic. Cu începutul.
CRIȘAN Asta am vrut să zic și eu. Începem de la zero.
STOE Când și-a făcut peștele cunoscută prezența?
OCTAV Trebuie să vă detailez contextul mai larg, ca să-l înțelegeți.
CRIȘAN Da, conotațiile.
STOE Împrejurările.
MIMI Ne așteaptă domnilor o poveste lungă și interesantă, nu degeaba Octav a fost ziarist! OCTAV Cel mai fluid ziarist din Făgăraș. Pot începe?
MIMI Chiar te rugăm. OCTAV Cum Finlanda-i împânzită de lacuri, tot așa în pădurile din jurul orașului Făgăraș găsești niște poiene largi, de basm, curate ca lacrima, cu iarbă scurtă ca pe terenurile de sport...Într-o astfel de poiană ne-am ridicat cu Mimi o modestă cabană. Eram un vânător solitar. Pretext doar de hoinăreală...Vă amintiți de cutremurul din 77? Înainte cu săptămâni întregi de a se produce, aerul era rarefiat, bătea vântul și copacii nu mai aveau elasticitate, uscați de-a așteptare chinuitoare. Cam așa a fost și în toamna de dinaintea revoluției. Prin poienile mele dragi, un pustiu luminos de rezervație naturală din care au dispărut subit toate exponatele și în disperare de cauză au fost înlocuite cu suprafețe de iarbă sintetică, cu păduri din tuburi de carton vopsit, cu frunze din hârtie creponată. Într-o astfel de zi, cum îmi târam picioarele printre stejari falși, dau peste o poiană nemaicălcată de mine. În mijlocul poienii, nimeni altcineva, ține-ți-vă bine, decât Ceaușescu. În costum verde, pălărie cu două pene de șoim, pușcă în spate, cum numai într-o revistă de specialitate ți se etalează pe un manechin întreaga recuzită a vânătorului. Odată ajunși față în față, recunoscându-ne din aceiași branșă, ne-am salutat familiar. Intră el primul în vorbă, văzându-mi tolba goală. „ Nici tu? Nimic?” „ Nici eu. Parcă au intrat în pământ. “ „ Și ce de iepuri anul trecut!” se miră păgubaș dictatorul. „Mă și săturasem de ei. “ i-am ținut eu isonul. Apoi m-am nedumerit: „ Unde vă este suita?!” „ Odată pe an, decretă el, mă aduce un elicopter în poiana asta. “ Zicând acestea, geniul carpatin zâmbi cu duioșie unei amintiri îndepărtate. „ Eram cel mai tânăr prefect al țării. De la 23 de ani sunt prezent la întâlnire.” „ Cu cine?” și nu știu de ce, mi s-a zbârlit părul de frică. “ „Trebuie să pice dintr-un moment în altul.” mă lămuri el brusc posomorât. Mi-am aprins o țigară cu mâinile tremurânde. Trag două fumuri și Ceaușescu exclamă: „ Uite-l că vine. Stinge țigara! “... Ce vedem? Soarele era înecat în cețurile roșii ale asfințitului, iar dinspre răsărit, peste vârfurile galbene ale pădurilor, venea plutind către poiana noastră, cu unduiri indiferente, un pește învăluit în sclipiri de aur. Coboară lent și se așterne pe iarbă. Avea o gură mare, dezamăgită, întredeschisă. Mulți solzi de aur lipsă, dând la iveală un alb stins, metalic. Alți solzi de aur desprinși, cum s-ar fi ținut bătuți numai într-un cui. Descurajat, dictatorul se învârti în jurul peștelui cercetându-l fără nici un folos. „ Dacă l-ai fi văzut !” mi se jelui. „ Atotsemeț, atotputernic!” și-mi șopti confidențial: „ Până acum 5 ani. “ Distrus, Ceaușescu își lipi palmele și între ele fruntea, de spinarea resemnată a peștelui, chiar sub aripioara dorsală, îndoită neglijent, cum nu-i mai era necesară. Cântăream din priviri peștele. Ce îl degradase? Singurătatea? Că nici urmă de alți pești zburători prin văzduhul sleit al toamnei. După forma zveltă și dinții ascuțiți era un pește răpitor. M-am uitat iarăși la aripioara dorsală, pleoștită. Peștele zburător renunțase la viteză. Ce-și zise în sinea lui? „ Nici în două, trei, nici în zece vieți de-ale mele, s-o țin întins ca săgeata și tot n-aș ajunge până la o altă mare aeriană plină de alți semeni zburători! Mă las păgubaș ”... O scânteie de curiozitate licări în ochiul peștelui când m-am mutat de pe un picior pe altul. Probabil că în afară de dictator, el nu mai văzuse un alt om. Apoi, se ridică induferent în văzduhul uzat. Cu ochii împietriți, Ceaușescu îl urmării preț de câteva minute până pieri în roșul obositor de uniform al asfințitului. L-am asigurat pe marele cârmaci de întreaga mea adeziune, i-am strâns călduros mâna și-am luat-o prin pădure către cabană. Și acuma îmi amintesc ce reconfortant tablou mă aștepta: În fața cabanei, Mimi gătea liniștită o tocăniță de ciuperci... Iertați-mă, dar îmi dau lacrimile!
MIMI Octav! Vrei să mă superi?
STOE Fii bărbat!
CRIȘAN Depășim momentul!
OCTAV Asta a fost dragii mei prieteni. Vine luna decembrie cu revoluția televizată, vine ianuarie cu marile convulsiuni și demonstrații, vine apoi februarie. Cu liniște pentru întreaga noastră țară, doar mie personal îmi aduce peștele ca plocon... Acuma înțelegeți?
STOE Ce spirit remarcabil de observație, te felicit!
CRIȘAN Amănuntele luate în vizor. Cele două pene de la pălărie. Un lucru nu înțeleg. De ce s-a lipit tocmai de tine?
STOE Odată Ceaușescu împușcat, peștele a rămas al nimănui. La cine să se ducă? La ultimul om pe care la văzut stând de vorbă cu stăpânul lui.
CRIȘAN Asta am vrut să zic și eu.
OCTAV Bietul pește. Dacă n-ar fi fost atât de insistent...Mă scuzați zece minute, asta e ora la care fac schimbul, pentru că locul din fața bisericii îl împart cu Ciungu. Și cine lucrează dimineața, îi dă colegului din schimbul doi, treizeci la sută din încasări, cum diminețile sunt cele mai bănoase, lumea îți dă un bănuț să-i meargă bine toată ziua.
Octav iese.
CRIȘAN Problema problemelor este cum îl ajutăm?
STOE Trebuie ajuns la origini.
CRIȘAN Cum am zis eu. Din păcate peștele i-a aparținut lui Ceușescu. Nu mai avem pe cine întreba: Tovarășe Ceaușescu, de unde-l aveți, ori cum ați făcut rost de peștele ăsta? Ce știți despre el? Locul nașterii, măcar ceva crâmpeie din biografia lui. Păcat.
STOE Mi-a venit o idee genială. Vă anunț de pe acuma. Pur speculativă. Dacă?...
CRIȘAN Întradevăr, dacă?...
STOE Vă supărați pe mine. Dacă Octav vede o stafie?
CRIȘAN Ești un nesimțit.
STOE Lăsați-mă să termin.
CRIȘAN De-ajuns. Ne-ai jignit. Cere-ți scuze.
STOE Nu denigrez pe nimeni. Vede o stafie pentru că peștele placat cu solzi de aur...
CRIȘAN Mulți lipsă! Înseamnă că era bătrân tare. Și eu am spirit de observație!
MIMI Continuă Stoe.
STOE Deci peștele real, în carne și oase, cum te văd și cum mă vezi, a murit odată cu Ceaușescu. Unul la Târgoviște, celălalt în poiana din Făgăraș.
CRIȘAN Posibil. În sensul ăsta, îl dau ca exemplu pe lordul Canaveral. El a murit la Cairo, iar câinele lui, în aceeași zi, la aceeași oră, în Anglia, binențeles, dacă faci calculul, diferența dintre fusele orare. M-am gândit înaintea lui Stoe la așa ceva.
MIMI Deci, avem de-a face cu o stafie? Atunci se schimbă situația!
CRIȘAN Cum te văd și cum mă vezi!
STOE Undeva, în poiana întâlnirii cu Ceaușescu, dacă în momentul ăsta mergem acolo, peste ce dăm? Gândiți-vă.
CRIȘAN Peste solzi de aur.
STOE Numai la câștig îți stă capul. Găsim scheletul peștelui. Un schelet de un alb curat, impunător, lung de zece metri.
CRIȘAN Și ce câștigăm dacă-l găsim?
MIMI Am înțeles. Îl ducem pe Octav la schelet. Dovada dovezilor că ce vede el este o stafie! Și atunci se va comporta în consecință. Ce fericită sunt! N-am prejudecăți, însă mă vedeți întorcându-mă în Făgăraș cu un Octav ce-și ține mâna întinsă? Mi-ați luat o greutate de pe inimă. Spuneți o sumă. Banii nu sunt o problemă pentru mine.
CRIȘAN Nici pentru noi. O facem din umanism.
STOE Pe lângă umanism, ne-ar prinde bine cinci mii de lei. Cum, necum, am ajuns cu Crișan datori vânduți la unul Ghiță și nu știm pe unde să scoatem cămașa.
MIMI S-a marcat. Ai cuvântul meu. Iată programul. Mâine dimineață, îmbarcarea. Pe seară ajungem la cabana noastră. Avem loc suficient de cazare. Pe poimâne dimineață, marea întâlnire cu adevărul din poiană. Urmează o agapă la iarbă verde și la despărțire, încă odată îmi dau cuvântul, rezolvăm problema cu Ghiță.
Intră Octav.
MIMI Peștele tău a murit! Mâine o luăm cu toții către poiană să-i vezi scheletul.
OCTAV Ești nebună. Înainte de-a intra în bloc l-am văzut oprindu-se în parc. Acolo doarme de când sunt cerșetor.
CRIȘAN Și dacă îi pipăi scheletul? Ce zici de una ca asta?
OCTAV Dacă-i pe-așa, îmi fac pios o cruce și zic: Dumnezeu să-l odihnească, apoi lăsați pe mine, o pun eu la punct pe impertinenta de stafie ce mi-a otrăvit ultimii trei ani de viață! Uitați-vă în disperare de cauză cum arăt! Eu, care și pe vremea lui Ceaușescu purtam costum Versace!
MIMI L-auziți?!
Mimi sare și-l îmbrățișează pe Octav.
STOE Ce bine-i că ajutându-ne reciproc, scăpăm fiecare de câte ceva sâcâietor. El de pește, noi de Ghiță!


Un soare vesel de dimineață bate peste pajiștea din fața cabanei. Mimi, Crișan și Stoe stau la masă pe veranda cabanei cu cafelele în față.

CRIȘAN Păi da. Spuneți-mi. Cine ar fi avut răbdare? Și eu în locul lui Octav aș fi dormit ca pe ace, cu ochii în tavan, iar la prima geană de lumină, ține-o într-un suflet spre poiană.
STOE Nici acum nu s-a luat roua. Și ce iarbă înaltă.
MIMI Poate răcește. Să umbli kilometri întregi, ud până la genunchi!
CRIȘAN Așa departe este poiana?
MIMI Ziceam o vorbă. De unde să știu? Că odată ajunși la cabană, el pleca la vânătoare și eu îmi vedeam de-ale mele.
STOE Iată-l. Se întoarce!
CRIȘAN Pare vesel.
MIMI Înseamnă că a găsit scheletul.
Octav ajunge în fața verandei.
OCTAV Fraților!
MIMI Ești ud până la brâu. N-ai avut răbdare să mergem cu toții când se ia roua?
OCTAV Lasă-mă femeie! Am avut revelația vieții mele și tu-mi vii cu strănuturi. Observați cum îmi tremură mâinile de emoție? Dar genunchii?
CRIȘAN Păi da. Să găsești un schelet așa de impozant!
OCTAV Scheletul? Vax! Mi-l închipuiam ca la muzeu, asamblat pe un stativ, când colo peste ce dau? Peste o grămadă de oase împrăștiate ca din furcă, sub un stejar secular de la marginea poienei. Nici măcar nu m-am oprit din drum, pentru că ce văd în poiană?! Mii și mii de peștișori mișcându-se încoace și încolo peste lacul verde cu mărgele de rouă. Într-o pace netulburată, de paradis. Ce culori au, ce nuanțe, ce combinații, ce forme! M-au năucit...ca imaginea văzută printr-o lunetă pe care am avut-o în copilărie, o îndreptam spre soare și o infinitate de puncte colorate mă acopereau într-o ninsoare lentă. Bobăția bogățiilor!...Vă amintiți de mărturisirea lui Ceaușescu? Că își făcea timp odată pe an să viziteze de unul singur poiana? Privindu-i cu gura căscată, cine îmi atrage atenția? Un peștișor complect auriu, că ici, colo și alții se fuduleau cu câte un solz, doi, strălucitori. Deocamdată are un aer inocent, nu se consideră mai cu moț decât ceilalți. Dar dacă dă întâmplător peste poiană un om cu capul îmbâcsit de prejudecăți? Le strică echilibrul? Le strică. Îl cheamă pe margine și–i zice: „ Mă, tu ești perfecțiunea întruchipată, cum tolerezi să se frece de tine umflatul ăla țipător de roșu? Dar tâtrâie brâul acela spalăcit, nici verde nici galben? Sari pe ei!”
STOE Hm.
CRIȘAN Hm.
MIMI Nu ne băgăm nasul unde nu ne fierbe oala. Treaba lor dacă încep să se mânănce între ei.
OCTAV Ce vorbești? Momentan se consideră cu toții frați. Dar până când? Până apare omul și bagă zânzanie între ei. Vă zic solemn. Cât trăiesc eu, lucrul acesta nu se va întâmpla. Mă stabilesc aici și-i păzesc cu pușca. Mimi. Dacă-mi împărtășești idealul, stai alături de mine. Dacă nu, ai toată libertatea în față.
MIMI L-auziți? Cum să ne petrecem viața în sălbăticia asta?
OCTAV Mă știi. Hotărârile mele sunt bătute în cuie.
MIMI Tocmai când situația devenise suportabilă. Lasă-i să se descurce singuri.
OCTAV Îmi pare rău, asta este.
MIMI Voi ne-ați adus aici. Voi sunteți de vină! Plecați! Să nu vă mai văd în fața ochilor.
STOE Dă-ne măcar niște bani de drum.
MIMI Nici un ban.
OCTAV Așa te comporți cu prietenii mei? Dă-le bani de drum!
Mimi le dă niște bani.
OCTAV Vă descurcați?
STOE Avem altă alternativă?
OCTAV Atunci, rămas bun.
Crișan cu Stoe o iau din loc.
OCTAV Ați luat-o în direcție greșită, către poiana mea!
CRIȘAN Dacă tot am bătut drumul până aici, măcar să nu murim proști. Ne abatem să-ți vedem peștișorii.
OCTAV Aveți grijă. Poate mi-i speriați.
CRIȘAN Așa ne știi?!
Cei doi pleacă.
Mimi îl îmbrățișează și-l alintă: Octăvel, Octăvel...
OCTAV Știu ce urmărești. Hotărârea mea a fost luată.


La o masă în berărie, Stoe, Crișan și Ghiță, stau cu halbele în față.

GHIÞÃ O minimă prudență. Te întinzi cât ți-e plapuma.
STOE Degeaba Ghiță. Și în momentul ăsta dacă aș avea un careu de nouari, ți-aș cere împrumut nu cinci mii, că zece!
CRIȘAN Eu și mai mult. Douăzeci!
GHIÞÃ Ce ați vândut?
CRIȘAN Ce să vindem?
GHIÞÃ Atunci de unde ați făcut rost de bani?
STOE Cine a vorbit de bani?
GHIÞÃ Îmi pierd vremea cu voi. Spuneți clar ziua când vă onorați datoria și nu te supăra frate, salut popor!
CRIȘAN Îți oferim altceva.
STOE Mult mai prețios.
Crișan scoate din buzunar un peștișor auriu și-l pune pe masă. Peștișorul, care este legat de coadă cu o ață ținută de mâna lui Crișan, începe să se miște dezinvolt deasupra mesei.
Ghiță îl privește cu gura căscată.
CRIȘAN Mare noroc pe capul unora cu revoluția!
STOE Păi da. Retrocedările de terenuri, de clădiri.
GHIÞÃ Deci așa sunteți. Vă roade invidia. Să moară capra vecinului.
CRIȘAN Apropo Stoe, care este reversul retrocedărilor?
STOE Naționalizările.
GHIÞÃ Și cine să le facă?
CRIȘAN Cine le-a mai făcut.
GHIÞÃ Fugiți de-aici. Nici peste o sută de ani nu se-ntoarce socialismul.
STOE Dar ăsta de pe masă ce-i?
CRIȘAN Visul de aur al omenirii!
GHIÞÃ Ãsta?!
CRIȘAN Știi cât crește? Cu condiția să-l zgândăre careva. Apoi să-l vezi. Þi-i ia la rând și ți-i toacă.
GHIÞÃ Pe cine?
CRIȘAN Mai întrebi? Pe ceilalți. Portocalii. Albaștrii. Dungații. Și pe mai cine?
STOE Verzii.
CRIȘAN Și pe ei.
STOE Câtă vreme nu intervine omul, repet, se consideră cu toții frați.
GHIÞÃ M-ați prins într-un moment bun. Dați-mi-l mie și vă iert.
Crișan îi dă capătul aței lui Ghiță.
GHIÞÃ Și dacă îi dau cu pumnul cât pot eu de tare?
CRIȘAN Dă-i.
Ghiță își trântește pumnul peste peștișor. Acesta , cum nu s-ar fi întâmplat nimic, începe iarăși să zburde peste masă.
GHIÞÃ Vi-l las vouă. Dar să știți! Un sfanț nu mai vedeți de la mine!
Ghiță se ridică repede de la masă și iese în fugă din local.
CRIȘAN Du-te la ai tăi peștișorule și vezi ce faci. Nu te lăsa influențat.
Crișan îl dezleagă și peștișorul se înalță dispărând.
CRIȘAN După ce-a dat cu pumnul, nu trebuia să-i mai cerem cinci mii, despăgubiri?
STOE Mă superi. Ce suntem noi, șantajiști?
CRIȘAN Asta așa-i. Fruntea sus!
STOE Vasile. Încă două halbe!
VASILE Și pe-a lui Ghiță cine-o plătește?
CRIȘAN Trece-o în contul nostru.
VASILE Om cu trei terenuri și două case retrocedate, și poftim, bea de pe doi faliți. Dar de ce-a plecat ca din pușcă?
STOE I-am vândut un pont.
VASILE Apuci la o firimitură de avere și apoi nu te mai satură Dumnezeu!




SFÂRȘIT